altmarius

cultură şi spiritualitate

history-jpg

http://www.radiomures.ro/stiri/oameni-fapte-29-mai-2.html

Este cea de-a 149-a zi a lui 2017. Au mai rămas 216 zile până la sfârşitul anului. Soarele a răsărit la ora 5:34 şi va apune la ora 21:04.

- Astăzi este „Ziua Internaţională a Trupelor ONU de Menţinere a Păcii”, marcată, ca un omagiu adus celor ce au activat sau activează în cadrul acestor trupe. Este şi „Ziua Mondială a Sănătăţii Digestive”, marcată pentru prima dată în 2005, de Organizaţia Mondială de Gastroenterologie (WGO). În 29 mai 1958, la primul Congres Mondial de Gastroenterologie, s-a adoptat constituţia WGO. În SUA e „Ziua Comemorării” („Memorial Day”), care se ţine în fiecare an în ultima zi de luni din mai, în amintirea militarilor morţi în războaiele purtate de americani.

- În 1329 a apărut cea dintâi menţiune documentară a localităţii Baia Mare, într-un act din cancelaria regelui Ungariei, Carol Robert de Anjou, iar în anul 1453, turcii otomani, aflaţi sub comanda sultanului Mohamed al II-lea, au cucerit Constantinopolul, capitala Imperiului Roman de Răsărit, faptă cunoscută în istorie şi sub numele de „Căderea Constantinopolului”.

- În 1889 s-a adoptat Legea privind introducerea sistemului monometalist în România (etalon de aur), iar în 1893, tot în România, apărea Legea clerului mirean, care prevedea salarizarea clerului, întreţinerea bisericilor, fixarea parohiilor, numirea şi pregătirea clerului mirean, controlul administrativ şi disciplinar în biserică. La data de 29 mai 1912 Congresul de la Alba Iulia al reprezentanţilor români Transilvania adopta o rezoluţie de protest împotriva proiectului de înfiinţare a episcopiei greco-catolice maghiare, care ar fi făcut din biserică un instrument de deznaţionalizare. Congresul hotăra şi crearea unei comisii care să ia toate măsurile legale pentru apărarea drepturilor autonome ale Bisericii Greco-Catolice Române.

- În 1914 nava de linie „RMS Empress of Ireland”, apaţinând companiei canadiene „Pacific Steamship”, s-a scufundat după ce s-a ciocnit de vasul norvegian „SS Storstad” pe fluviul Sfântul Laurențiu, ce curge în Canada şi SUA. În urma coliziunii 1012 oameni din 1477 şi-au pierdut viaţa. Având în vedere numărul decedaţilor, fapta este considerată una dintre cele mai mari catastrofe maritime canadiene. În anul 1924 a fost inaugurat, la Bucureşti, Institutul Francez de Înalte Studii (astăzi Institutul Francez), pentru a face cunoscută cultura franceză în România.

- La data de 29 mai 1953 diplomatul, cercetătorul şi alpinistul neozeelandez Sir Edmund Hilary şi şerpaşul nepalez Tenzing Norgay au ajuns pe Everest (8.848 metri) vârf din Munţii Himalaya, supranumit „Acoperişul lumii”. Cei doi au fost primii oameni de pe Pământ care au reuşit această performanţă.

- În 29 mai 1985 a avut loc tragedia de pe stadionul „Heysel” din Bruxelles (Belgia), la meciul de fotbal din finala Cupei Campionilor Europeni, dintre echipa italiană Juventus Torino și cea engleză FC Liverpool, când un perete al stadionului s-a prăbuşit peste suporteri, fapt care a dus la moartea a 39 de persoane, alte câteva sute fiind rănite. Pe 29 mai 1993 s-a adoptat, la Haga, „Convenţia internaţională privind protecţia copiilor şi cooperarea statelor în domeniul adopţiunilor”.

- În 29 mai s-au născut: poetul italian Dante Alighieri (1265); compozitorul și pianistul spaniol Isaac Albéniz (1860); filosoful şi istoricul german Oswald Spengler, autorul cunoscutei lucrări „Declinul Occidentului” (1880); compozitorul austriac de muzică clasică și de film Erich Wolfgang Korngold (1897); compozitorul, poetul, aviatorul și parașutistul român Ionel Fernic (1901); actorul americano-britanic de film Bob Hope (1903); chimistul român Ion Zugrăvescu (1910); preşedintele american John Fitzgerald Kennedy (1917); economistul american John Charles Harsanyi, laureat al Premiului Nobel (1920); matematicianul, arhitectul, inginerul constructor și compozitorul francez de origine greacă Iannis Xenakis (1922); fizicianul american de origine română Erwin M. Friedländer (1925); istoricul român Şerban Rădulescu-Zoner (1929); jurnalistul american Bob Simon, răsplătit cu 27 de premii Emmy (1941); actorul austriac de film Helmut Berger (1944); cântăreața, compozitoarea, dansatoarea şi actrița britanică Melanie Brown, fostă membră a trupei „Spice Girls” (1975); fotbalistul italian Massimo Ambrosini (1977) şi actrița română Irina Cojar (1980).

- La 29 mai au murit: exploratorul portughez Bartolomeo Dias (1500); chimistul britanic Sir Humphry Davy (1829); compozitorul, pianistul şi dirijorul rus Mili Balakirev (1910); prozatorul, dramaturgul și eseistul român Mihail Sebastian (1945); scriitorul danez Johannes Jens Jorgensen (1956); poetul și eseistul spaniol Juan Ramón Jiménez, laureat Nobel (1958); actriţa americană de origine canadiană Mary Pickford, co-fondatoare a „United Artists” (1979); actriţa austriacă de film Romy Schneider (1982); fotograful american Slim Aarons (2006); actorul şi regizorul american Dennis Hopper (2010); juristul maghiar Mádl Ferenc, fost preşedinte al Ungariei (2011) şi chitaristul, compozitorul şi interpretul american de muzică folk Arthel Lane, supranumit „Doc” Watson, laureat a opt premii Grammy (2012).

Septimiu Cioloboc

Vizualizări: 56

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor