altmarius

cultură şi spiritualitate

– Este cea de-a 59-a zi a lui 2022. Au rămas 306 zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 7:03 şi va apune la ora 18:06.

– Astăzi este „Ziua Mondială a Bolilor Rare”, marcată în ultima zi a lunii februarie și lansată de EURORDIS (o alianţă internaţională a organizaţiilor neguvernamentale de pacienţi cu boli rare) şi Consiliul Alianţelor Naţionale, în 2008, pentru creşterea gradului de conştientizare a impactului pe care bolile rare îl au asupra vieţii pacienţilor şi a celor care îi îngrijesc.

– În România este „Ziua Protecţiei Civile”, deoarece la 28 februarie 1933 regele Carol al II-lea a aprobat, prin Înaltul Decret Regal nr. 468, înfiinţarea unei arme noi, „apărarea pasivă”, primul act normativ ce stabilea crearea celor dintâi structuri de apărare civilă în România.

– În Finlanda este „Ziua Kalevalei”, o sărbătoare naţională care marchează apariţia, în anul 1835, a primului volum al epopeei naţionale „Kalevala”. Străbătând Karelia, medicul şi folcloristul Elias Lönnrot a cules poemele tradiţionale transmise pe cale orală de mai multe secole, realizând apoi epopeea conform propriei sale viziuni poetice. „Kalevala” a devenit repede un simbol al identităţii finlandeze timpurii, ţara făcând parte, la acea dată, din Imperiul Rus, după ce anterior făcuse parte din Suedia.

– La 28 februarie 1785 Horea şi Cloşca, lideri ai Răscoalei ţărăneşti de la 1784 din Transilvania, au fost executaţi prin tragere pe roată, la Alba Iulia. Crişan s-a spânzurat în închisoare, la 13 februarie 1785. În anul 1859 apărea, la Bucureşti, săptămânalul de satiră „Ţânţarul”, prima gazetă de satirică şi umor din România, iar în 1914 personajul Charlot, interpretat de actorul Charlie Chaplin, a devenit pentru prima dată personaj de film odată cu pelicula „Between showers”, tradus cu titlul „Charlot şi umbrela”.

– Pe 28 februarie 1922 s-a proclamat independenţa de stat a Egiptului, ca monarhie constituţională. Independenţa va rămâne formală datorită prezenţei militare britanice pe teritoriul ţării până la lovitura de stat „a ofiţerilor liberi” din 23 iulie 1952. În 1935 chimistul american Wallace Carothers descoperea nailonul, faptă anunţată abia în 1938, când au început să fie fabricate şi primele obiecte din material plastic.

– La 28 februarie 1947 a avut loc Masacrul de la Taipei, o reprimare violentă a demonstraţiilor din Taiwan, faptă ce a dus la moartea a circa 30.000 de civili. „Incidentul 228” sau „Masacrul 228” este unul dintre cele mai tragice evenimente din istoria postbelică a Taiwanului. Momentul care a determinat izbucnirea revoltelor din 28 februarie 1947 s-a petrecut în Districtul Teipeiting, cu o zi înainte, atunci când agenţii Biroului de Monopol asupra Tutunului au confiscat ţigările de contrabandă deţinute de o văduvă, ameninţându-o şi lovind-o cu pistolul, timp în care mai mulţi taiwanezi i-au înconjurat pe agenţii guvernamentali, unul dintre cei din urmă descărcându-şi arma în mulţime şi declanşând astfel lanţul de evenimente ce a condus la reprimarea violentă a demonstraţiilor de mai mare amploare reluate în ziua următoare. Civilii au obţinut controlul asupra oraşului Taipei şi l-au menţinut vreme de câteva săptămâni, iar protestele din afara capitalei taiwaneze au fost şi mai violente, ducând la lupte armate între brigăzile înarmate de civili şi forţele guvernamentale, în timpul cărora au fost ucişi aproximativ 200 de soldaţi naţionalişti (din trupele guvernamentale). La data de 8 martie 1947, forţe armate aparţinând Republicii China au pătruns pe insulă, instituind o sângeroasă represiune ce a dus la uciderea a 10.000 până la 30.000 de mii de taiwanezi (statisticile diferă), urmate de arestarea şi executarea multora dintre capii revoltei. În urma evenimentelor din 1947, Guvernatorul General al Taiwanului, Chen Yi, a fost demis, reîntorcându-se în China pe post de guvernator al provinciei Zhejiang până ce, trădat de unul din subordonaţii săi, a fost acuzat de instigare la rebeliune împotriva Komintang-ului şi colaborare cu comuniştii chinezi (deoarece războiul civil nu se terminase încă), fiind ulterior executat.

– În 1953 doi biofizicieni, americanul James D. Watson și britanicul Francis Crick, reușeau să determine structura chimică a ADN-ului, iar în 1986 premierul suedez Olof Palme a fost asasinat la Stockholm, pe stradă. În 1991 coaliţia internaţională formată din SUA, Marea Britanie, Arabia Saudită şi Kuweit a pus capăt operaţiunii „Furtună în deşert”, împotriva Irakului, care invadase Kuweitul în 2 iulie 1990. Primul Război din Golf s-a încheiat cu înfrângerea trupelor irakiene şi eliberarea Kuweitului. Operaţiunea s-a declanşat la 17 ianuarie 1991.

– În 1993, la Teatrul Odeon din București, a avut loc premiera spectacolului „Richard al III-lea”, în regia lui Mihai Măniuțiu, spectacol de referință în istoria teatrului românesc de după 1989. La 28 februarie 1997 regele Mihai I al României revenea din exil, reprimit cu pașaport românesc. Era pentru prima oară după 1989 când sosirea suveranului a fost acceptată de populație și de toate formațiunile politice. În 2013 a încetat pontificatul Papei Benedict al XVI-lea, în urma abdicării sale din funcția de Suveran Pontif.

Sursa foto: wikimedia.org

– În 28 februarie s-au născut: scriitorul şi filosoful francez Michel de Montaigne (1533); inventatorul englez Thomas Newcomen (1664); istoricul, filologul şi poetul român Gheorghe Şincai, reprezentant al Şcolii Ardelene (1754); ilustratorul şi caricaturistul britanic Sir John Tenniel, autorul primelor ilustraţii pentru „Aventurile lui Alice în Ţara Minunilor” (1820); medicul român Gheorghe Marinescu, fondatorul şcolii româneşti de neurologie şi pionier al filmului ştiinţific (1863); mineralogul şi geochimistul rus Vladimir Ivanovici Vernadski, unul dintre fondatorii geochimiei moderne (1863); balerinul şi coregraful rus de origine poloneză Vaslav Nijinsky (1890); pianista braziliană Guiomar Novães (1895); chimistul american Linus Pauling, autorul concepţiei rezonanţei structurilor de valenţă şi laureat Nobel pentru Chimie şi pentru Pace (1901); regizorul american de teatru şi film Vincente Minnelli (1903); gangsterul american Bugsy Siegel (1906); poetul şi criticul literar britanic Sir Stephen Spender (1909); criticul şi istoricul literar român Melania Livadă (1909); etnomuzicologul român Emilia Comişel (1913); sculptorul român de origine maghiară Vida Géza (1913); demograful şi sociologul român Vladimir Trebici (1916); violonistul danez de jazz Svend Asmussen (1916); compozitorul francez Hubert Giraud, autorul celebrului hit „Mamy Blue” (1920); producătorul american de film Saul Zaentz, câştigător a trei Premii Oscar (1921); juristul şi omul politic liberal român Radu Câmpeanu, fost preşedinte-fondator al Partidului Naţional Liberal (1922); pictorul, graficianul şi decoratorul român Eugen Crăciun (1922); pictorul român Virgil Almăşanu (1926); pianistul şi compozitorul român Dan Mizrahy (1926); arhitectul american Frank Gehry (1929); fizicianul american Leon Neil Cooper, laureat Nobel (1930); fizicianul american de origine chineză Daniel Chee Tsui, laureat Nobel (1939); medicul chirurg şi profesorul român Radu Deac, unul dintre cei mai importanţi chirurgi cardiaci ai ultimelor decenii (1940); muzicianul englez Brian Jones, membru fondator al trupei „The Rolling Stones” (1942); geograful român Dan Bălteanu (1943); portarul german de fotbal Sepp Maier, campion european cu FC Bayern München (1944); desenatorul britanic Storm Elvin Thorgerson, considerat designerul celor mai populare coperte de albume rock (1944); fizicianul american Steven Chu, laureat Nobel (1948); muzicianul britanic Geoff Nicholls, clăpar al trupei rock „Black Sabath” timp de 25 de ani (1948); actorul, regizorul şi scenaristul american de film de origine italiană John Turturro (1957); compozitorul român Mihnea Brumariu (1958); mezzosoprana română Maria Macsim Nicoară (1968); boxerul român Lucian Bute, campion mondial IBF la categoria super-mijlocie (1980); handbalista austriacă de origine bosniacă Gorica Aćimović (1985); actrița americană Michelle Horn (1987) și actrița engleză Jennie Jacques (1989).

– La 28 februarie au murit: Horea şi Cloşca, lideri ai Răscoalei țărănești de la 1784 din Transilvania (traşi pe roată în 1785); scriitorul şi om politic francez Alphonse de Lamartine (1869); geologul francez René-Just Haüy, fondatorul ştiinţei cristalografiei (1873); scriitorul şi criticul literar american naturalizat britanic Henry James (1916); colecţionarul român de artă Anastase Simu (1935); medicul şi bacteriologul francez Charles Nicolle, care a descoperit modul de transmitere a tifosului exantematic, laureat Nobel (1936); istoricul literar român Ştefan Ciobanu (1950); compozitorul şi dirijorul român Norbert Petri (1978); premierul suedez Olof Palme (asasinat în 1986); actrița germano-cehă Anny Ondra (1987); matematicianul român Nicolae-Victor Teodorescu (2000); prozatorul şi teatrologul român Romulus Diaconescu (2003); scriitoarea spaniolă Carmen Laforet (2004); fizicianul american Owen Chamberlain, laureat Nobel (2006); pianistul român Albert Guttman (2007); istoricul, scriitorul şi profesorul american Arthur Meier Schlesinger Jr., fost consilier special al preşedintelui John Kennedy (2007); inginerul american de etnie română Joseph M. Juran, supranumit „arhitect al calităţii” (2008); regizorul italian de film Nini [Antonio] Grassia (2010); actriţa franceză Annie Girardot (2011); actriţa americană Jane Russell (2011); fizicianul şi neurobiologul american Donald Arthur Glaser, inventatorul „camerei cu bule” şi laureat al Premiului Nobel (2013); compozitorul, dirijorul şi pianistul italian Armando Trovajoli, numit şi „vocea Romei”, care a scris muzica pentru aproape 300 de filme (2013); scriitorul turc Yaşar Kemal (2015); actorul american George Kennedy (2016); criticul, istoricul literar și profesorul român Liviu Leonte (2018); compozitorul, dirijorul, aranjorul şi pianistul american de origine germană André Previn, laureat cu 4 Premii Oscar și 11 Premii Grammy de-a lungul carierei sale (2019) și fizicianul teoretician, matematicianul, statisticianul și profesorul american de origine britanică Freeman John Dyson (2020).

Septimiu Cioloboc

Vizualizări: 5

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor