altmarius

cultură şi spiritualitate

 Este cea de-a 207-a zi a lui 2021. Au rămas 158 de zile până la sfârşitul anului. Soarele a răsărit la ora 5:55 şi va apune la ora 21:00.

– Este „Ziua Internațională pentru Conservarea Ecosistemului de Mangrove”, adoptată de Conferința generală a UNESCO în 2015. Mangrovele sunt ecosisteme rare, spectaculoase și prolifice la granița dintre pământ și mare. Ele joacă un rol ecologic deosebit de important, protejând vegetaţia marină şi coralii, acţionând ca habitat preferat de numeroase specii de peşti aflate în perioada de reproducere, având și rol de filtrare a apei care se scurge de pe uscat; de asemenea, aceste forme de vegetaţie, alcătuite din arbori şi arbuşti, caracteristice ţărmurilor maritime mlăştinoase absorb o mare cantitate de carbon din atmosferă.

– În România se sărbătoreşte „Ziua Arhivelor Militare”, deoarece la data de 26 iulie 1920 s-a înfiinţat Centrul de Cercetare şi Păstrare a Arhivelor Militare Istorice din România „General Radu Rosetti” (azi Arhivele Militare Române). Tot astăzi este sărbătoare naţională în Cuba – unde se marchează Ziua Insurecţiei din anul 1953, în Republica Liberia – unde se aniversează proclamarea independenţei din 1847 şi în Republica Maldivelor – unde se sărbătoreşte proclamarea independenţei din 1965.

– Pe 26 iulie 1476 a avut loc Bătălia de la Valea Albă – Războieni (azi în judeţul Neamţ), unde armata turcă a sultanului Mahomed al II-lea, deşi a câştigat, nu a reuşit să cucerească Suceava, Neamţul sau Hotinul, fiind silită să se retragă, hărţuită de oastea lui Ştefan cel Mare, domnitorul Moldovei.

– În anul 1741, într-o expediţie condusă de navigatorul şi exploratorul danez Vitus Bering, aflat în serviciul Rusiei, s-a descoperit peninsula Alaska, cumpărată, în 1867, de către americani de la ruşi. Din 1959 Alaska a devenit unul dintre cele 50 de state ale Americii.

– În 1896 apărea primul număr al revistei române „Liga ortodoxă”, editată de poetul Alexandru Macedonski, în care vor debuta Tudor Arghezi şi Gala Galaction, iar la 26 iulie 1917 a început a treia bătălie de la Oituz, soldată cu o nouă victorie a Armatei Române în faţa inamicului german.

– La 26 iulie 1921 a intrat în vigoare (la ora 0:00) Tratatul de pace între Puterile Aliate şi Asociate şi Ungaria, încheiat în 4 iunie 1920, la Trianon, în Franţa, act ce consacră încetarea existenţei Imperiului Austro-Ungar și prin care se recunoștea pe plan internaţional unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România. Din 2021, la 4 iunie este marcată „Ziua Tratatului de la Trianon”.

– În 1924 a apărut, în Monitorul Oficial, Legea pentru învăţământul primar de stat, ce prevedea, între altele, organizarea unitară a învăţământului primar românesc, obligativitatea şi gratuitatea acestuia pentru toată populaţia ţării cuprinsă între 7-16 ani şi a învăţământului normal primar, pentru pregătirea personalului didactic al şcolilor primare, Lege adoptată la 24 iulie 1924.

– Avem şi două fapte din cel de-Al Doilea Război Mondial: în 1940 a avut loc, la Salzburg (în Austria), o întrevedere între premierul român Ion Gigurtu şi ministrul român de externe Mihail Manoilescu, pe de o parte, şi führerul Adolf Hitler şi Joachim von Ribbentrop, de cealaltă parte, în urma căreia guvernului român i s-a recomandat să răspundă revendicărilor Ungariei horthyste şi Bulgariei prin propuneri şi negocieri directe. În 26 iulie 1941 armatele României şi Germaniei naziste au cucerit oraşul Cetatea Albă, finalizând astfel eliberarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei.

– În 1953 Fidel Castro a declanşat, prin „Mişcarea de la 26 iulie”, Revoluţia cubaneză împotriva dictaturii lui Fulgenico Batista care, în cele din urmă, a fost înlăturat de la putere, instaurându-se dictatura comunistă în Cuba. La data de 26 iulie 1956 preşedintele egiptean Gamal Abdel Nasser a hotărât, după retragerea trupelor britanice, naţionalizarea Canalului de Suez, iar în anul 1976 s-a utilizat pentru prima dată cardul VISA, la Thompson Travel, în Burlington, Vermont, SUA, cardul fiind emis de „Howard Bank”. Suma tranzacţionată a fost de 178 $, fiind folosită pentru cumpărarea unor bilete de avion.

– În 26 iulie s-au născut: guvernatorul Transilvaniei Samuel von Brukenthal, mare colecționar de artă (1721); dramaturgul englez George Bernard Shaw, laureat al Premiului Nobel (1856); scriitorul şi profesorul român de științe naturale şi geografie Scarlat Demetrescu, unul din cei mai mari spiritualiști români (1872); medicul, psihiatrul şi psihologul elveţian Carl Gustav Jung, întemeietor al psihologiei analitice (1875); romancierul, eseistul şi biograful francez André Maurois (1885); scriitorul englez Aldous Huxley (1894); dirijorul român de origine italiană Egizio Massini (1894); omul politic chilian Salvador Allende, preşedinte al Republicii Chile (1908), comediantul francez Robert Hirsch (1925); regizorul american de film Stanley Kubrick (1928); matematicianul român Constantin Corduneanu (1928); poetul italian Gaetano Camillo (1932); actorul şi cântăreţul britanic Lance Percival (1933); poetul român Cezar Baltag (1939); actrița română Monica Ghiuță (1940); regizorul de teatru şi televiziune, jurnalistul şi pamfletarul român Nae Cosmescu (1940); muzicianul britanic Sir Mick Jagger, interpret rock, compozitor, actor, producător, om de afaceri şi liderul formaţiei „The Rolling Stones” (1943); actrița engleză Helen Mirren (1945); cântărețul, compozitorul, multi-instrumentalistul și muzicianul britanic Roger Taylor, baterist al trupei rock „Queen” (1949); actorul român Dan Condurache (1952); politicianul român Vasile Blaga, fost co-preşedinte al PNL și ministru de mai multe ori (1956); actorul american de film, regizorul și scenaristul Kevin Spacey (1959); actrița americană Sandra Bullock (1964) şi actrița americană Elizabeth Gillies (1993).

– La 26 iulie au murit: matematicianul și logicianul german Gottlob Frege (1925); matematicianul francez Henri Lebesgue (1941); actrița argentiniană Eva Perón, primă doamnă a Argentinei (1952); fizicianul român Alexandru Cișman (1967); scriitorul român, producătorul, scenaristul, criticul, istoricul de film şi medicul Ion Filotti Cantacuzino, fiul actriţei Maria Filotti (1975); poetul, prozatorul, dramaturgul şi actorul român Dominic Stanca (1976); geologul şi paleontologul român Neculai Macarovici (1979); statisticianul şi ziaristul american George Gallup, fondatorul institutului de sondare a opiniei publice, care-i poartă numele (1984); caricaturistul şi regizorul român de film de animaţie Nell Cobar (1993); sculptorul român Victor Gaga (2003); fiziciana germano-daneză Hilde Levi, istoric al ştiinţelor (2003); prinţul român Şerban Ghica, om politic ţărănist (2006); actriţa americano-mexicană de film şi televiziune Lupe Ontiveros (2012); regizorul egiptean Mohamed Khan, unul dintre fondatorii cinematografiei realiste egiptene (2016); eseistul român, istoricul și criticul de artă Octavian Barbosa, autorul primului „Dicționar al artiștilor români contemporani” (2017); jurnalistul român de radio Constantin Oprişiu, fost realizator la Radiojurnalul Radio România Actualităţi (2018); scriitorul şi politicianul kosovar Adem Demaçi, supranumit „Mandela din Kosovo” și fost deținut politic (2018); actriţa americană de film Olivia De Havilland, cunoscută mai ales pentru rolul din filmul „Pe aripile vântului” (2020) și inginerul american de calculatoare William „Bill” English, unul dintre pionierii mouse-ului pentru computer (2020).

Septimiu Cioloboc

Vizualizări: 7

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

201 state 

(ultimul: Mauritania)

Numar de steaguri: 263

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 41

1 stat are peste 660,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

1 stat are peste 10.000 clickuri (Franta)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

16 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

6. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

7. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

8. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro 11. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

12. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. EDITURA ARGONAUT

https://www.editura-argonaut.ro/

19.EDITURA MEGA

https://edituramega.ro/

20. TIMBREE

www.timbree.ro

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

25. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro 26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24.

© 2021   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor