altmarius

cultură şi spiritualitate

Sursa foto: presamil.ro

 Este cea de-a 56-a zi a lui 2019. Au mai rămas 310 zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 7:09 şi va apune la ora 18:01.

- În România este marcată „Ziua Pontonierilor”, deoarece la 25 februarie 1866, s-a înfiinţat, în Bucureşti, prima companie de pontonieri, prin decretul nr. 259 al Locotenenţei Domneşti a Principatelor Unite Române. Înfiinţarea companiei a marcat începutul procesului de constituire, în cadrul armei geniu, a subunităţilor specializate.

- Astăzi este „Ziua Internaţională a Implantului Cohlear”, marcată pentru prima oară în 2005. Implantul cohlear este un dispozitiv electronic medical, parţial implantabil, care lucrează în locul părţii afectate a urechii interne (cohlee) pentru a oferi semnale sonore către creier. La 25 februarie 1957, chirurgul francez Charles Eyries şi biofizicianul algerian André Djourno au fost primii care au stimulat electric nervul auditiv prin plasarea unui electrod în afara cohlearului. În anul 1978, profesorul australian Graeme M. Clark, inventatorul urechii bionice multicanal, a efectuat primul implant cohlear. Este și Ziua Naţională a Statului Kuweit, unde se aniversează proclamarea independenţei din 1961.

- La 25 februarie 1817 s-a inaugurat oficial „Muzeul Brukenthal” din Sibiu, cel mai vechi muzeu din România, organizat în palatul cunoscutului om politic şi colecţionar de artă sas din Transilvania, Samuel von Brukenthal, iar în 1836 americanul Samuel Colt a patentat revolverul care-i poartă numele. În 25 februarie 1866 Mihai Eminescu şi-a făcut debutul literar, în paginile revistei culturale „Familia” din Oradea, cu poezia „De-aș avea…”, iar în anul 1883 începea, la Sibiu, din iniţiativa lui George Bariţiu, o adunare de protest împotriva celei de-a doua legi şcolare promulgate de Parlamentul maghiar, prin care se accentua maghiarizarea învăţământului secundar. Asemenea adunări au mai avut loc la Blaj, Deva şi în alte localităţi din Transilvania.

- În 25 februarie 1921 orașul Tbilisi, capitala Republicii Democrate Georgia, a fost ocupat de armata bolșevică, iar în anul 1925 Scaunul Arhiepiscopal și Mitropolitan al Ungro-Vlahiei era ridicat la rang de Scaun Patriarhal, Miron Cristea devenind patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. În 1946 Consiliul Superior al Oştirii Române a hotărât reducerea efectivelor şi trecerea în rezervă a unei însemnate părţi a ofiţerilor, urmărindu-se îndepărtarea din Armata Română a tuturor celor consideraţi ostili comunismului.

- La 25 februarie 1948 avea loc lovitura de stat comunistă de la Praga, faptă cunoscută în istoriografia comunistă ca „Februarie Victorios”, prin care Partidul Comunist Cehoslovac, cu susținere sovietică, a preluat controlul deplin asupra guvernului Cehoslovaciei, după două săptămâni de presiuni intense din partea sovieticilor, inaugurând astfel peste patru decenii de dictatură sub conducerea sa.

- În anul 1956, în cadrul lucrărilor celui de-al XX-lea Congres al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS), liderul sovietic Nikita Hruşciov a condamnat cultul personalităţii lui Stalin prin celebrul „Raport asupra cultului personalităţii”.

- La Miami Beach, în Florida, s-a disputat în 25 februarie 1964 meciul profesionist de box dintre americanii Cassius Clay şi Sonny Liston, la capătul căruia a câştigat Cassius Clay, care devenea astfel campion al lumii la categoria super-grea. Cinci ani mai apoi, în 25 februarie 1969, Germania a dat 5 milioane de dolari americani unui terorist arab, ca răscumpărare pentru pasagerii și echipajul unui avion jumbo jet deturnat.

- În 25 februarie 1990, la București, a început să emită primul radio privat din România, „Radio Contact”, denumit din 2003 „Radio Kiss FM”, iar în 1994 a avut loc Masacrul din Hebron, unde, în timp ce aproximativ 500 de palestinieni se rugau în genunchi la Mormântul Patriarhilor din Hebron, un colonist israelian cu vederi extremiste, pe nume Baruh Goldstein, a deschis focul şi a împuşcat mortal 29 de musulmani.

- În 25 februarie s-au născut: scriitorul iezuit german Friedrich Spee, critic al proceselor vrăjitoarelor (1591); medicul și anatomistul italian Giovanni Battista Morgagni, fondatorul anatomiei patologice (1682); dramaturgul italian Carlo Goldoni (1707); generalul și omul politic argentinian José de San Martin, erou al luptei pentru independența Americii Latine (1778); poetul şi pictorul ucrainean Taras Şevcenko (1814); publicista și activista română Maria Rosetti, prima femeie ziarist din România și luptătoare pentru drepturile femeilor (1820); dramaturgul şi poetul român Alexandru Depărăţeanu (1834); pictorul impresionist francez Pierre-Auguste Renoir (1841); scriitorul german Karl May (1842); astronomul și scriitorul francez Nicolas Flammarion (1842); istoricul german Karl Lamprecht (1856);
filosoful austriac Rudolf Steiner, esoterist, artist, pedagog şi gânditor social, fondator al antroposofiei, al pedagogiei Waldorf, al euritmiei, agriculturii biodinamice şi medicinei antroposofice (1861); filosoful, istoricul, criticul literar, esteticianul şi omul politic italian Benedetto Croce (1866); tenorul italian Enrico Caruso (1873); tenorul englez Alferd Piccaver (1884);

omul politic şi diplomatul american John Foster Dulles (1888); traducătorul român I.[osif] Cassian-Mătăsaru, tatăl poetei Nina Cassian (1896); actorul român Constantin Ramadan (1896); comparatistul, istoricul literar, eseistul şi profesorul român N.[icolae] I.[oan] Popa, frate cu dramaturgul Victor Ion Popa (1897); compozitorul şi violoncelistul român Theodor Lupu (1899); actorul român Costache Antoniu (1900); actorul, regizorul şi scenaristul român de film Jean Georgescu (1904); romancierul, criticul şi compozitoul britanic Anthony Burgess (1917); liderul religios sud-coreean Sun Myung Moon, fondatorul sectei Moon (1920); jurnalistul şi analistul politic român Noel Bernard, care a lucrat la radio BBC, „Vocea Americii” și „Europa Liberă” (1925); actorul american Dickie Jones (1927); scriitorul român Corneliu Buzinschi (1937); romancierul și eseistul român Virgil Duda (1939); scriitorul australian Gerald Murnane (1939); compozitorul, aranjorul, dirijorul, orchestratorul și pianistul român Richard Waldemar Oschanitzky, unul dintre primii muzicieni de jazz din România (1939); chitaristul, compozitorul şi cantautorul britanic George Harrison, membru al trupei pop-rock „The Beatles” (1943); istoricul și profesorul român Ionel Cândea (1949); scenaristul, regizorul de film şi producătorul irlandez Neil Jordan (1950); poetul, publicistul şi editorul român Marian Drăghici (1953); regizorul de film, scenaristul, actorul şi producătorul rus Aleksei Balabanov (1959) și actrița australiană Amy Ruffle (1992).

- La 25 februarie au murit: compozitorul italian Alessandro Stradella (1682);
filologul, istoricul, publicistul și omul politic român August Treboniu Laurian, revoluționar pașoptist (1881); scriitorul, compozitorul şi omul politic irlandez Thomas Moore (1852); poetul şi publicistul român Cezar Bolliac (1881); jurnalistul englez de origine germană Paul Julius Reuter, fondatorul Agenţiei de Presă „Reuters” (1899); compozitorul, pianistul şi dirijorul rus Anton Arenski (1906); medicul american George Minot, laureat Nobel (1950); arhitectul francez Auguste Perret, iniţiator, împreună cu fratele său Gustave, al tehnicii betonului armat (1954); pictorul american de etnie letonă Mark Rothko (sinucis în 1970); chimistul suedez Theodor Svedberg, laureat Nobel (1971); inginerul și constructorul german de avioane Heinrich Focke, care a întemeiat concernul Focke-Wulf (1979); dramaturgul american Tennessee Williams (1983); violonistul, poetul şi profesorul român Mihai Constantinescu (1987); omul politic liberal român René-Radu Policrat, primul preşedinte al Camerei Deputaţilor (1993); muzicologul, compozitorul şi profesorul român Petre V. Brâncuşi (1995); scriitorul rus Andrei Siniavski, activist pentru drepturile omului (1997); graficiana şi pictoriţa română Ligia Macovei (1998); inginerul chimist român Mihail Florescu (2000); actorul, regizorul şi scenaristul italian de film Alberto Sordi (2003); dirijorul și compozitorul român Marian Didu (2004);

juristul britanic Peter Benenson, fondatorul organizaţiei internaţionale „Amnesty International”, cu sediul la Londra (2005); compozitorul și pianistul român Dan Mizrahy (2010); trompetistul francez de muzică clasică Maurice André (2012); scriitorul, criticul de artă şi jurnalistul român de radio şi televiziune Liviu Tudor Samuilă (2013); chitaristul şi compozitorul spaniol Paco De Lucía, legendă a muzicii flamenco (2014); compozitorul, dirijorul şi profesorul român Emil Simon (2014); pictoriţa şi graficiana de origine aromână Sultana Maitec, soţia sculptorului Ovidiu Maitec (2016); actorul şi regizorul american Bill Paxton (2017) și biologul Dan Munteanu, specialist în ornitologie și fondatorul Societăţii Ornitologice Române (2017).

Septimiu Cioloboc

Vizualizări: 61

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor