altmarius

cultură şi spiritualitate

 E cea de-a 169-a zi a lui 2021. Au mai rămas 196 de zile până la sfârşitul anului. Soarele a răsărit la ora 5:28 şi va apune la ora 21:18.

– În România se sărbătorește „Ziua Constructorilor Militari”, pentru că la data de 18 iunie 1920 s-a înfiinţat Direcţia Construcţii şi Domenii Militare. Este și „Ziua Victimelor Deportării în Timpul Regimului Comunist”, inițiată în 2020 de Ion Marcel Vela, senator al Partidului Național Liberal, și marcată pentru a arăta dramele și pierderile suferite de victimele deportate de regimul comunist, amintind de Deportarea în Bărăgan din 18 iunie 1951, una din cele mai ample acțiuni de acest gen din România comunistă.

– În lume este sărbătorită „Ziua Gastronomiei Sustenabile”, stabilită de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 21 decembrie 2016. Statele membre au convenit că o gastronomie sustenabilă poate juca un rol important datorită interconexiunilor sale cu dimensiunile dezvoltării durabile: promovarea dezvoltării agricole, securitatea alimentară, nutriţia, producţia durabilă de alimente şi conservarea biodiversităţii. Este şi Sărbătoare Naţională în Republica Seychelles – Ziua Constituţiei, unde se aniversează intrarea în vigoare a legii supreme din 18 iunie 1993.

– În 18 iunie 1812 Congresul american a declarat război Marii Britanii, iar în 1815 s-a dat Bătălia de la Waterloo (din Belgia), unde împăratul francez Napoleon I Bonaparte, unul dintre cei mai străluciţi comandanţi militari din istorie, a fost definitiv învins de coaliţia anglo-prusacă, pierzând tronul Franţei pentru totdeauna.

– La 18 iunie 1910 a început primul concurs aviatic european, constând într-un circuit între 19 oraşe din Franţa, Olanda, Belgia şi Anglia, iar în 1925 s-a votat Legea pentru reglementarea repausului duminical şi a sărbătorilor legale în România, prin care patronii tuturor întreprinderilor erau obligaţi să acorde, în afara repausului duminical, încă 11 zile de odihnă pentru sărbătorile legale, inclusiv pentru cele religioase şi pentru 1 Mai.

– La 18 iunie 1926 s-a înfiinţat Federaţia Internaţională de Filatelie, cu sediul la Zürich (Elveţia), iar în 1951 a început deportarea în Câmpia Bărăganului a persoanelor care locuiau la 25 kilometri de granița României cu Iugoslavia.

– La 18 iunie 1951 regimul comunist român a început, în noaptea de după Rusalii, Deportarea în Bărăgan – cea mai amplă acţiune de deportare din istoria contemporană a României, după deportarea germanilor din România în fosta URSS, întreprinsă în ianuarie 1945. Pe fondul încordării relațiilor dintre România și Iugoslavia, exclusă în 1948 din Cominform, populaţia din zona de frontieră reprezenta pentru guvernul de la București „un factor ridicat de risc”. Pentru a securiza zona, conducerea de partid a hotărât ca pe o rază de aproximativ 25 de kilometri populaţia să fie „dislocată”. Astfel, un număr de 12.791 de familii, respectiv 40.230 de persoane, din care 33.000 au fost bănăţeni, din 258 de localităţi, din judeţele Caraş-Severin, Timiş şi Mehedinţi, au fost ridicate din căminele lor şi deportate în Câmpia Bărăganului. Au fost vizate grupuri sociale şi etnice considerate de risc: chiaburi (ţărani înstăriţi), comercianţi, foşti industriaşi, refugiaţi din Basarabia, Bucovina şi Ţinutul Herţa, români, germani, sârbi, bulgari, aromâni, evrei şi alţii. În perioada 1951-1956, cât a durat domiciliul forţat în Bărăgan, au murit peste 1.700 de oameni, dintre care 174 de copii.

– În 18 iunie 1953 Egiptul se proclama republică, monarhia fiind abolită, iar în 1976 a început construcţia Combinatului de Utilaj Greu din Cluj-Napoca.

La 18 iunie 1977 președintele României, Nicolae Ceaușescu, îl recunoştea pe Iustin Moisescu drept patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, iar în 2000 a avut loc al doilea tur de scrutin al alegerilor locale din România, prezența la urne fiind de 46,93%. Atunci s-au ales primarii a peste 2.200 de localități, iar Primăria Generală a Capitalei a fost câștigată de Traian Băsescu. În fine, pe 18 iunie 2000 a fost înfiinţat, la Chişinău, postul independent de radio „Vocea Basarabiei”.

– La 18 iunie s-au născut: compozitorul şi constructorul austriac de piane Ignace Joseph Pleyel (1757); astronomul englez William Lassell, care a descoperit sateliții planetelor Uranus și Neptun (1799); medicul militar francez Charles Louis Alphonse Laveran, laureat Nobel și pionier al bolilor tropicale şi parazitolog (1845); politicianul român Constantin C. Arion, ministru de mai multe ori (1855); chimista și fiziciana română Ștefania Mărăcineanu (1882); lingvistul şi filologul italian Carlo Tagliavini (1903); artista plastică şi scriitoarea română Lena [Elena] Constante (1909); economista americană Sylvia Field Porter (1913); poetul, prozatorul, traducătorul şi jurnalistul român Alexandru Raicu (1914); pictoriţa şi graficiana română Ligia Macovei (1916); chimistul şi fizicianul american Jerome Karle, laureat al Premiului Nobel (1918); filosoful şi sociologul german Jürgen Habermas (1929); pictorul și profesorul român Leon Vreme (1930); scriitoarea și traducătoarea germană Mirjam Pressler (1940); solistul vocal, instrumentistul şi compozitorul englez Sir Paul McCartney, membru fondator al trupei rock „The Beatles” (1942); criticul de film, scenaristul şi jurnalistul american Roger [Joseph] Ebert, recompensat cu Premiul Pulitzer (1942); cântăreaţa, dansatoarea, prezentatoarea de televiziune şi actriţa italiană Raffaella Carrà (1943); fotbalistul și antrenorul italian Fabio Capello (1946); poetul, cantautorul şi ziaristul român Ion Zubaşcu (1948); preşedintele polonez Lech Kaczyński (1949); actriţa italiană de film Isabella Rossellini (1952); cântăreţul şi compozitorul român de folk Octavian Bud (1958); muzicianul norvegian Infernus (1972) și gimnasta română de talie mondială și antrenoarea Sandra Izbașa (1990).

– În 18 iunie au murit: pictorul flamand Rogier van der Weyden (1464); istoricul şi politicianul român Alexandru Papadopol-Calimah, ministru de externe (1898); criticul literar, esteticianul, omul politic şi premierul român Titu Maiorescu (1917); prozatorul, politicianul și jurnalistul uruguayan Eduardo Acevedo Díaz (1921); scriitorul, dramaturgul şi activistul politic rus Maxim Gorki (1936); compozitorul elveţian Willy Burkhard (1955); actorul american de origine mexicană Pedro Armendáriz (1963); pictorul italian Giorgio Morandi (1964); inginerul şi geologul român Iulian P. Gavăţ (1978); actorul german de film Curd Jürgens (1982); jurnalistul american de investigaţie şi scriitorul Isidor Feinstein Stone (1989); scriitorul disident rus Lev Kopelev (1997); actrița americană Nancy Marchand (2000); publicistul, caricaturistul şi fotograful român Sorin Postolache (2002); cântăreţul şi compozitorul român de muzică de petrecere Gică Petrescu (2006); regizorul, scenaristul, producătorul şi actorul american Vincent Sherman (2006); regizorul, scenaristul, actorul şi producătorul francez de film Jean Delannoy (2008); fotbalistul internațional și antrenorul român Mihai Mocanu (2009); scriitorul portughez José Saramago, laureat al Premiului Nobel (2010); militanta rusă pentru drepturile omului Elena Bonner (2011); saxofonistul american Clarence Clemons (2011); compozitorul american de jazz Horace Silver (2014); regizorul de teatru şi televiziune, jurnalistul şi pamfletarul român Nae Cosmescu (2016); rapperul, cântărețul și compozitorul american XXXTentacion – numele de scenă pentru Jahseh Dwayne Onfroy (2018); actorul japonez de film și comicul Gō Katō (2018); inginerul mecanic și profesorul român Ştefan Staicu, specialist al aerodinamicii şi mecanicii roboţilor (2019) și dramaturgul român, romancierul, eseistul, istoricul de artă, publicistul și realizatorul de emisiuni de radio Pavel Chihaia (2019).

Septimiu Cioloboc

Vizualizări: 36

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor