altmarius

cultură şi spiritualitate

Monumentul ''Luptători Anticomuniști'' din Brașov (Sursa foto: ro.wikipedia.org)

Este cea de-a 319-a zi a lui 2019. Au mai rămas 46 de zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 7:23 şi va apune la ora 16:49.

- Ortodocşii şi greco-catolicii încep Postul Naşterii Domnului (Crăciunului).

- Azi este marcată „Ziua Internaţională a Scriitorilor Întemniţaţi”, instituită de Federaţia Mondială a Clubului PEN (Clubul Poeziei, al Eseurilor şi al Romanului). În Brazilia e „Ziua Republicii”, deoarece la 15 noiembrie 1889 împăratul Pedro al II-lea a fost detronat, iar Brazilia s-a proclamat republică federativă, sub numele de Statele Unite ale Braziliei. Tot azi este Sărbătoare Naţională în Autoritatea Palestiniană, unde se celebrează Declaraţia simbolică de la Alger din 15 noiembrie 1988, data de întemeiere a statului palestinian independent.

- Astăzi începe „Săptămâna Europeană a Roboticii” (15-24 noiembrie 2019), o inițiativă a EURobotics, începută în 2011, care are drept scop promovarea industriei roboticii în țările Uniunii Europene.

- În anul 1813 Gheorghe Asachi a deschis, la Academia Domnească din Iaşi, o clasă specială în limba română, pentru a preda, în limba naţională, un curs de pregătire a inginerilor hotarnici, iar în 1836 s-a înfiinţat Conservatorul Filarmonic-Dramatic din Iaşi, sub direcţia lui Gheorghe Asachi, a spătarului Vasile Alecsandri (tatăl poetului) şi a vornicului Ştefan Catargiu.

- În 1855 s-a deschis, oficial, Şcoala Tehnică de Telegrafie din Bucureşti, iar în anul 1916 s-a înfiinţat Serviciul Foto-Cinematografic al Armatei Române. În 1918 „Congresul general al Bucovinei”, întrunit la Cernăuţi, hotăra unirea cu România, iar în anul 1920 se înfiinţa Şcoala Politehnică din Timişoara (astăzi Universitatea Tehnică).

- La 15 noiembrie 1943 s-a constituit, pe teritoriul URSS şi din iniţiativa guvernului sovietic, divizia de voluntari „Tudor Vladimirescu”, alcătuită din prizonieri români de pe frontul de Est, pentru a lupta împotriva Germaniei naziste. Îndoctrinaţi de comuniştii români emigranţi, dar şi de propagandiştii sovietici, voluntarii trebuiau să acționeze în procesul de comunizare a României.

- În anul 1947 Uniunea Internaţională de Telecomunicaţii devenea instituţie specializată a ONU, iar la 15 noiembrie 1969 peste 250.000 de americani au protestat, la Washington DC, față de Războiul din Vietnam. În 1971 a ajuns pe Lună, în zona Mării Ploilor, primul vehicul cu deplasare autonomă, „Lunahod 1”, transportat de naveta spaţială sovietică „Luna-17”. Vehiculul şi-a început activitatea două zile mai târziu. Tot în 1971 compania americană „Intel Corporation” a lansat cel dintâi microprocesor integrat din lume, „Intel 4004”, care putea executa până la 60.000 de instrucțiuni pe secundă.

- În 1987 a avut loc Revolta muncitorilor şi locuitorilor din Braşov împotriva condiţiilor grele de muncă şi viaţă, de fapt, o revoltă împotriva regimului comunist şi a dictaturii. Declanşată la Întreprinderea de Autocamioane „Roman” din Braşov, printr-o grevă începută în noaptea de 14 noiembrie, revolta a continuat a doua zi dimineaţa cu un marş până în centrul oraşului Braşov, în faţa Consiliului Judeţean al Partidului Comunist Român. În fine, opt mineri români și patru membri ai echipelor de salvare au murit în 2008, în urma a două explozii la mina Petrila, judeţul Hunedoara.

- La 15 noiembrie s-au născut: astronomul britanic de origine germană, pionier al astrofotometriei, Sir Frederick William Herschel, care a descoperit planeta Uranus (1738); filosoful, poetul şi omul politic român Vasile Conta (1845); dramaturgul și nuvelistul german Gerhart Hauptmann, laureat Nobel (1862); biologul român Emil Racoviță, fondatorul biospeologiei şi explorator al Antarcticii (1868); medicul și zoologul danez August Krogh, laureat Nobel (1874); scriitoarea franceză de origine română Anna de Noailles (1876); filosoful francez René Guénon (1886); pictorița americană Georgia O’Keeffe (1887); dramaturgul român A.[dolf] Herz (1887); scriitorul american de etnie jamaicană Claude McKay (1890); feldmareșalul german Erwin Rommel, supranumit „Vulpea deşertului” (1891); finanţistul, diplomatul şi omulul politic american Averell Harriman (1891); fizicianul român Horia Hulubei, care a înfiinţat Institutul de Fizică din Bucureşti şi Institutul de Fizică Atomică (1896); poetul român Barbu Fundoianu (1898); matematicianul român Dimitrie Ioan Mangeron (1906); ofițerul german Claus von Stauffenberg, care a organizat atentatul eşuat asupra lui Adolf Hitler (1907); sculptorul român Ion Lucian Murnu (1910); istoricul literar, filologul, etimologul, romancierul, poetul, dramaturgul, diplomatul, profesorul şi traducătorul român Alexandru Ciorănescu (1911); inginerul român Dan Mateescu, autor de construcţii metalice (1911); regizorul italian de film Francesco Rosi (1922); dirijorul și compozitorul italian Gianni Ferrio, autorul șlagărului „Parole, Parole” (1924); economistul român Iulian Văcărel (1928); scriitorul britanic J.[ames] G.[raham] Ballard (1930); filosoful american Alvin Plantinga (1932); cântăreaţa, compozitoarea şi actriţa britanică de film Petula Clark (1932); actorul şi artistul plastic român Ștefan Sileanu (1939); muzicianul de naționalitate argentineană și israeliană Daniel Barenboïm, unul dintre cei mai mari pianiști și dirijori din lume (1942); principesa Elena, fiica regelui Mihai al României (1950); cantautoarea Doina Aldea Teodorovici, din Republica Moldova (1958); regizorul, scenaristul şi producătorul american de televiziune Jeffrey Ian Pollack (1959) și actriţa germană Susanne Lothar (1960).

- În 15 noiembrie au murit: teologul şi filosoful german Albertus Magnus (1280); astrologul, astronomul și matematicianul german Johannes Kepler, unul dintre fondatorii astronomiei moderne (1630); umanistul şi pedagogul ceh Comenius [Jan Amos Komensky], fondatorul pedagogiei moderne şi al didacticii (1670); compozitorul german Christoph Willibald Gluck (1787); Sfântul Cuvios Paisie, stareţ al Mânăstirii Neamţ şi reformator al vieţii monahale ortodoxe (1794); inventatorul scoţian William Murdoch, autorul primei trăsuri cu aburi (1839); scriitorul german Wilhelm Raabe (1910); scriitorul polonez Henryk Sienkiewicz, laureat Nobel (1916); chimistul elveţian Alfred Werner, laureat Nobel (1919); sergentul român Constantin Ţurcanu, zis „Peneș Curcanul”, erou al Războiului de Independență din 1877 (1932); fizicianul francez André-Eugène Blondel, autorul oscilografului electromagnetic şi al aparatului de fotometrie (1938); pictorul român Ion Diaconescu (1945); principesa Elisabeta de Hohenzollern-Sigmaringen, regină a Greciei şi fiica regelui Ferdinand al României şi al reginei Maria (1956); actorul american de film Tyrone Power (1958); fizicianul scoțian Charles T. R. Wilson, inventatorul camerei cu ceaţă care îi poartă numele şi laureat Nobel (1959); matematicianul român Gheorghe Călugăreanu (1976); actorul francez de film Jean Gabin (1976); savanta americană Margaret Mead, antropolog (1978); violonistul român Alexandru Teodorescu (1988); pianista română Ecaterina Fotino-Negru (1991); istoricul român de artă Virgil Vătăşianu (1993); prozatorul român Ioan Lăcustă (2008) şi pianistul, compozitorul şi interpretul american de jazz şi blues Mose Allison (2016).

Septimiu Cioloboc

Vizualizări: 30

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor