altmarius

cultură şi spiritualitate

Foto: healthable.org

Este cea de-a 318-a zi a lui 2017. Au mai rămas 47 de zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 7:22 şi va apune la ora 16:50.

- În Calendarul Creştin-Ortodox şi cel Greco-Catolic este Lăsatul secului pentru Postul Naşterii Domnului, iar la noi este „Ziua Dobrogei”, deoarece autorităţile româneşti au preluat oficial, la 14 noiembrie 1878, administraţia Dobrogei, în prezenţa domnitorului Carol I.

- Tot astăzi este „Ziua Mondială de Luptă Împotriva Diabetului”, marcată, anual, în ziua de naştere a fiziologului şi farmacologului canadian Frederick Grant Banting, cel care a introdus în terapeutică insulina, în anul 1921.

- La 14 noiembrie 1234, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea, au fost menţionaţi românii („walati”), ca trăind în episcopatul cumanilor şi având o ierarhie bisericească de rit ortodox. În anul 1832 s-a pus în circulaţie primul vagon de tramvai din lume, în metropola americană New York, având ca pasageri funcţionari publici care parcurgeau distanţa dintre Strada Prince şi Strada nr. 14. Tramvaiul era tras de cai.

- Pe 14 noiembrie 1878 autorităţile române au preluat, oficial, administraţia Dobrogei, în prezenţa domnitorului Carol I. Tratatul de Pace la San Stefano, încheiat în urma războiului ruso-româno-turc declanşat în 1877, recunoştea independenţa României şi prevedea ca sudul Basarabiei să intre în componenţa Rusiei, iar Dobrogea şi Delta Dunarii să revină statului român.

- La data de 14 noiembrie 1889 ziarista americană Nellie Bly a pornit în tentativa sa (reuşită) de a realiza ocolul Pământului în 80 de zile, pentru a verifica veridicitatea romanului lui Jules Verne, iar în anul 1910 aviatorul american Eugene Burton Ely a realizat prima decolare reuşită a unui avion de pe un vas, decolând de pe o platformă temporară ridicată peste prova crucişătorului uşor „USS Birmingham”.

- La 14 noiembrie 1922 a avut loc prima emisiune radiofonică a postului BBC, iar în anul 1940 s-a declanşat atacul aerian german asupra oraşului britanic Coventry, primul bombardament din Al Doilea Război Mondial, îndreptat împotriva unui centru populat fără importanţă strategică.

- În 1969, la „Kennedy Space Center” din statul american Florida, s-a lansat naveta spaţială „Apollo 12” şi tot atunci s-a desfăşurat, la Bucureşti, şedinţa de constituire a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, căreia, din 1992, i s-a atribuit numele savantului român Gheorghe Ionescu-Şişeşti. În 1987 s-a declanşat Revolta de la Braşov, cu primele proteste la Secţia 440 „Matriţe” a întreprinderii de autocamioane „Steagul Roşu” din Braşov.

- La 14 noiembrie s-au născut: muzicianul austriac Johann Georg Leopold Mozart, tatăl lui Wolfgang Amadeus Mozart (1719); inventatorul american Robert Fulton (1765); poetul şi dramaturgul danez Adam G. Oehlenschläger (1779); pictorul impresionist francez Claude Monet (1840); istoricul american Frederick Jackson Turner (1861); criticul şi istoricul literar român Ilarie Chendi (1871); istoricul şi prozatorul român Orest Tafrali (1876); premierul şi scriitorul indian Jawaharlal Nehru (1889); medicul canadian Frederick Banting, laureat Nobel (1891); poetul şi eseistul bilingv român Benjamin Fundoianu (1898); actorul, producătorul, cântărețul și regizorul american Dick Powell (1904); scriitoarea, dansatoarea şi actriţa americană de film mut Louise Brooks (1906); scriitoarea suedeză de literatură pentru copii Astrid Lindgren (1907); actriţa română Ninetta Gusti (1913); scriitorul și teologul român Sergiu Grossu (1920); compozitorul român Dumitru Bughici (1921); omul politic şi diplomatul egiptean Boutros Boutros-Ghali, fost secretar general al ONU (1922); chitaristul spaniol Narciso Yepes (1927); matematicianul român Ivan Singer (1929); regizorul, scenaristul şi actorul român Geo Saizescu (1932); prozatorul român Andrei Brezianu, fost director al postului de radio „Vocea Americii”, secţia română (1934); prinţul Charles de Wales, moştenitor al tronului britanic (1948); actorul român Vasile Muraru (1956); actriţa americană Laura San Giacomo (1962); actorul şi fotomodelul american Josh Duhamel (1972) şi atleta română Gabriela Szabó, multiplă campioană europeană, mondială şi olimpică, desemnată în 1999 atleta numărul 1 a lumii (1975).

- În 14 noiembrie au murit: filosoful şi matematicianul german Gottfried Wilhelm Leibniz (1716); scriitorul german Jean Paul, care a impus romanul în literatura germană (1825); farmacistul şi chimistul francez Louis Nicolas Vauquelin, care a descoperit cromul şi beriliul (1829); filosoful german Wilhelm Friedrich Hegel (1831); violonistul maghiar Carl Flesch (1944); compozitorul şi pianistul spaniol Manuel de Falla (1946); istoricul literar şi filologul român Petre P. Panaitescu (1967); sociologul, etnograful şi filosoful român Ernest Bernea (1990); prozatorul român Constantin Chiriţă (1991); economistul şi diplomatul român Barbu Zaharescu (2000); chirurgul sud-african Marius S. Barnard, membru al echipei din Capetown care a efectuat primul transplant cardiac uman din lume (2014) şi DJ-ul american David Mancuso (2016).
Septimiu Cioloboc

Vizualizări: 15

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

Statistici

Free counters!
Din 15 iunie 2009

186 state (ultimul: Papua-Noua Guinee)

Numar de steaguri: 249

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Tari lipsa: 57

1 stat are peste 500,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 70.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 10.000 clickuri (Italia,Germania)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  FrantaMarea Britanie, Canada, Spania)

10 state au peste 1,000 clickuri (Ungaria, Polonia, Rusia, Austria, IrlandaIsraelGreciaElvetia , Brazilia, Suedia)

35 state au peste 100 clickuri

25 state au un click

Rating for altmarius.ning.com 

altmarius.ning.com-Google pagerank,alexa rank,Competitor

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4 ART LIBRIS

http://www.artlibris.ro/

5. COLTUL COLECTIONARULUI

http://www.coltulcolectionarului.ro/

6. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

7 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

8. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

9. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

10. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

11. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

12. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

13. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

14. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

15. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

16. GALERIILE CISMIGIU

http://www.galeriile-cismigiu.ro/

17. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

18. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

19. TIMBREE

www.timbree.ro

20. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

21. MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

22. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

23 VIA BUCURESTI

http://viabucuresti.ro/category/articole/

24. BUCURESTIUL MEU DRAG

http://www.orasul.ro/

25. BUCURESTII VECHI SI NOI

http://bucurestiivechisinoi.ro

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28. POVESTI SASESTI

http://povestisasesti.com/

29. GHID VIDEO TURISTIC

http://www.ghidvideoturistic.ro/ghid-turistic/default.as

30. ORIZONTURI CULTURALE

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_home.html

31. FILME DOCUMENTARE

http://www.filmedocumentare.com/filme-a-z/

32. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

33. ISTORIA ROMANIEI

http://istoriaromaniei.com/wp/

34. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

35. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

36. KORUNK

http://ideakonyvter.ro/53-korunk

Insignă

Se încarcă...

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Erfolgsgeschichte Taunusbahn

Creat de altmariusclassic Sep 13, 2013 at 11:02am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Sep 13, 2013.

© 2017   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor