altmarius

cultură şi spiritualitate

 Este cea de-a 165-a zi a lui 2021. Au rămas 200 de zile până la sfârşitul anului. Soarele a răsărit la ora 5:28 şi va apune la ora 21:16.

– Astăzi este „Ziua Mondială a Donatorului de Sânge”, marcată în cinstea naşterii medicului austriac Karl Landsteiner (14 iunie 1868), laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în 1930 şi cel care a descoperit grupele sangvine, punând bazele ştiinţifice ale tratamentului prin transfuzii. În Statele Unite ale Americii se ține „Ziua Drapelului Național”, zi care marchează adoptarea drapelului american, în anul 1777, de către Al Doilea Congres Continental. Deși nu este o sărbătoare federală oficială, ziua se celebrează în multe state, prin parade și alte evenimente artistice.

– În 1574 Ioan Vodă cel Viteaz (zis şi Ioan Vodă cel Cumplit), domnitor al Moldovei, a fost înfrânt și apoi ucis de turci la Roşcani (azi în judeţul Iaşi), iar în anul 1800 a avut loc victoria francezilor asupra austriecilor în timpul Războaielor Napoleoniene. Bătălia de la Marengo (un sat în nordul Italiei, la 8 kilometri est de Alessandria), a fost una dintre cele mai mari izbânzi ale lui Napoleon Bonaparte, faptă care i-a obligat pe austrieci să cedeze Franţei nordul Italiei.

– Pe 14 iunie 1848 a avut loc unirea guvernelor de la Islaz şi Bucureşti şi formarea Guvernului Provizoriu al Ţării Româneşti, cabinet revoluţionar care a dat primele sale decrete: înfiinţarea steagului naţional (tricolorul albastru, galben şi roşu, cu deviza „Dreptate-Frăţie”), desfiinţarea rangurilor civile, înfiinţarea „gvardiei” naţionale şi desfiinţarea pedepsei cu moartea. Tot atunci poetul Vasile Alecsandri a publicat, în revista brașoveană „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, poezia „Hora Ardealului”.

– La 14 iunie 1880 s-au stabilit primele relaţii diplomatice între România şi Statele Unite ale Americii, la nivel de agenţie diplomatică, iar în anul 1900 arhipelagul Hawaii devenea teritoriu american. În 14 iunie 1940 a fost adus la Auschwitz primul transport de prizonieri politici polonezi. Auschwitz (numele german al localităţii poloneze Oświęcim) a fost cel mai mare lagăr de exterminare nazist şi centrul principal de exterminare a evreilor din întreaga lume.

– În 1962 s-a înființat Agenția Spațială Vest Europeană, iar în 1967 China a testat prima sa bombă cu hidrogen. La 14 iunie 1985 s-a semnat Tratatul de la Schengen (o mică localitate luxembourgheză), privitor la suprimarea controalelor la frontierele europene, iar în 1990, urmare a evenimentelor din 13 iunie, circa 10.000 de mineri din Valea Jiului au descins în București pentru a „restabili ordinea”. Atunci au fost atacate sediile partidelor din opoziție, lideri ai acestora, facultăți şi studenți. Pe 14 iunie 1991, la intrarea în Parcul Libertății din București, a fost ridicată o cruce în memoria victimelor din 13-15 iunie 1990.

– În fine, la 14 iunie 2013 s-a inaugurat podul Calafat-Vidin, pod feroviar şi rutier pe Dunăre, care conectează oraşele Calafat (din România) şi Vidin (din Bulgaria). Podul este parte a coridorului paneuropean de transport care leagă (puncte terminale) oraşul german Dresda de Istanbul (din Turcia) şi Salonic (din Grecia). Construit după o tehnologie ultramodernă, numită de specialişti „spate de cămilă”, cu o lungime de 1.791 de metri, podul este cel mai lung dintre cele existente peste fluviu. Până astăzi, pe porţiunea de 470 de kilometri din Dunăre care formează graniţa bulgaro-română, este în funcţiune un singur pod, între Ruse şi Giurgiu („Podul Prieteniei”, inaugurat la 20 iunie 1954).

– În 14 iunie s-au născut: fizicianul francez Charles Augustin Coulomb (1736); scriitoarea americană Harriet Beecher Stowe, autoarea romanului „Coliba unchiului Tom” (1811); poetul, prozatorul, dramaturgul, omul politic şi diplomatul român Vasile Alecsandri (1818); compozitorul şi pianistul rus Nikolai Rubinstein (1835); medicul psihiatru și neuropatologul german Alois Alzheimer (1864); medicul austriac Karl Landsteiner, laureat Nobel (1868); prozatorul român Ion Dragoslav (1875); muzicianul, compozitorul, dirijorul, folcloristul şi poetul român Nicodim Ganea (1878); filosoful, scriitorul şi omul politic român Ion Petrovici (1882); dramaturgul, prozatorul şi actorul român G. Ciprian (1883); prozatorul, publicistul și traducătorul român Ioachim Botez (1884); episcopul român greco-catolic Vasile Aftenie (1899); prozatorul, memorialistul și eseistul român Alexandru Bădăuţă (1901); poetul francez René Char (1907); pictorul german Harald Meschendörfer (1909); dirijorul german Rudolf Kempe (1910); filozoful finlandez Georg Henrik von Wright (1916); scriitorul nigerian T.M. Aluko (1918); dirijorul, muzicologul, compozitorul, pedagogul și matematicianul român Mihai Brediceanu (1920); scriitoarea germană Judith Kerr, autoarea seriei de cărți pentru copii „Mog” (1923); scriitorul rus Vladimir Solouhin (1924); filosoful francez de origine română Serge Moscovici (1925); revoluționarul argentinian Ernesto „Che” Guevara, unul dintre conducătorii revoluţiei cubaneze (1928); antrenorul român de handbal Eugen Trofin (1931); actorul român Cornel Coman (1936); soprana și profesoara română Aida Abagief (1936); scriitorul britanic Peter Mayle (1939); matematicianul român Viorel Barbu (1941); compozitorul și pianistul român Vasile Vasilache Junior (1941); regizorul român de film Șerban Creangă (1944); omul de afaceri, magnatul imobiliar şi politicianul american Donald Trump, fost preşedinte al SUA (1946); istoricul și scriitorul american Harry Turtledove (1949); matematicianul și profesorul român Dan-Virgil Voiculescu (1949); cântăreţul congolez Papa Wemba, supranumit „regele muzicii rumba” (1949); actrița israeliană de comedie Hanna Laslo (1953); cântăreața italiană Gianna Nannini (1956); cântărețul şi compozitorul britanic Boy George (1961); poetul român Radu Florescu (1961); actrița americană Yasmine Bleeth (1968); jucătoarea germană de tenis Steffi Graf (1969); pilotul japonez de motociclism viteză Tetsuya Harada (1970); actrița poloneză Aneta Buena (1980); cântăreaţa irlandeză Siobhan Donaghy, fondatoare a grupului muzical britanic „Sugababes” (1984); fotbalistul grec Kostas Manolas (1991) și fotomodelul american Audrey Ritchie (1991).

– La 14 iunie au murit: Ioan Vodă cel Viteaz, domnitor al Moldovei (1574); compozitorul flamand Orlando di Lasso (1594); matematicianul scoțian Colin MacLaurin (1746); poetul italian Giacomo Leopardi (1837); astronomul german Heinrich Louis D’Arrest, ce a descoperit planeta Neptun (1875); compozitorul, violonistul și dirijorul norvegian Johan Svendsen (1911); sociologul, filosoful şi economistul german Max Weber (1920); pictorița americană Mary Cassatt (1926); scriitorul englez Jerome K. Jerome (1927); pictorul şi gravorul român Nicolae Vermont (1932); inginerul şi inventatorul scoțian John Logie Baird, „părintele” televizorului (1946); pictorul francez Albert Marquet (1947); inginerul silvic român Marin Dracea (1958); poetul, criticul literar și traducătorul italian Salvadore Quasimodo, laureat Nobel (1968); inginerul silvic, zootehnologul şi fitopatologul român Constantin C. Georgescu (1968); clericul ortodox român Nifon Criveanu (1970); pianistul maghiar, naturalizat elveţian Anda Géza (1976); inginerul constructor român Cristea Mateescu (1979); scriitorul argentinian Jorges Luis Borges (1986); medicul psihiatru şi orientalistul român Constantin Daniel (1987); soprana germană Erna Berger (1990); compozitorul american Henry Mancini (1994); compozitorul, chitaristul și cântărețul irlandez de rock Rory Gallagher (1995); prozatoarea română Maria Luiza Cristescu (2002); dirijorul italian Carlo Maria Giulini (2005); omul politic austriac Kurt Waldheim, fost secretar general al ONU (2007); muzicianul suedez de jazz Esbjörn Svensson (2008); violonistul, dirijorul şi compozitorul român Dumitru Capoianu (2012); jurnalistul, cronicarul literar şi criticul de artă român Ilie Călian (2016); actorul, regizorul și scenaristul rus Stanislav Govorukhin (2018) și interpreta română de muzică populară și de romanțe Natalia Gliga (2018).

Septimiu Cioloboc

Vizualizări: 6

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

200 state 

(ultimul: Micronesia)

Numar de steaguri: 264

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 42

1 stat are peste 660,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

1 stat are peste 10.000 clickuri (Franta)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

16 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

6. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

7. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

8. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro 11. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

12. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

19. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

20. TIMBREE

www.timbree.ro

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

25. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro 26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24.

© 2021   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor