altmarius

cultură şi spiritualitate

Sursa foto: ro.wikipedia.org

Este cea de-a 73-a zi a lui 2020. Au mai rămas 293 zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 6:38 şi va apune la ora 18:25.

- Astăzi este Sărbătoarea Naţională a Statului Vatican, zi care marchează urcarea în Scaunul Pontifical (la 13 martie 2013) a Papei Francisc, primul papă neeuropean după mai bine de un mileniu, cel dintâi papă sud-american şi primul papă iezuit.

- Este și „Ziua Internaţională a Somnului”, inițiată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) pentru prima dată la 14 martie 2008 și marcată, anual, în vinerea din cea de-a doua săptămână întreagă a lunii martie, înaintea echinocţiului de primăvară. Ziua este menită să aducă în atenţie importanţa pentru sănătate a unui somn de calitate şi să tragă un semnal de alarmă asupra pericolului pe care îl prezintă tulburările de somn, în special a apneii obstructive. Sloganul din anul 2020 este: „Somn mai bun, Viață mai bună, Planetă mai bună”.

- La 13 martie 1458 Ştefan cel Mare, domnitorul Moldovei, reînnoia „tuturor braşovenilor şi tuturor negustorilor şi întregii Ţări a Bârsei”, privilegiul pe care aceştia îl aveau de la Alexandru cel Bun, faptă care a dus la dezvoltarea comerţului Moldovei cu Transilvania. În anul 1781 astronomul englez Sir William Herschel descoperea planeta Uranus, iar în 1867 s-a semnat Tratatul ruso-american privind vânzarea, către Statele Unite ale Americii, a Alaskăi şi Insulelor Aleutine.

- În 1900 ziua de muncă pentru femei și copii s-a limitat în Franţa la 11 ore, prin lege, iar în anul 1925 statul american Tennessee a interzis, tot prin lege, predarea teoriei evoluționiste în școliile publice. În anul 1930 astronomul Clyde W. Tombaugh anunța descoperirea planetei Pluto, iar în 1934 a fost creat, în studiourile americane „Walt Disney”, celebrul personaj de desen animat Donald Duck.

- La 13 martie 1936, pe scena „Operei Mari” din Paris, a avut loc premiera tragediei lirice „Oedip” compusă de George Enescu, iar în anul 1945 s-a desfășurat, la Cluj, ședința solemnă a Guvernului României cu ocazia instituirii administrației românești asupra întregii Transilvanii.

- În 1979 intra în vigoare Sistemul Monetar European, pentru a crea „o zonă de stabilitate monetară” în Europa şi de a controla fluctuaţiile cursurilor de schimb în ţările Comunităţii Europene, cu excepţia Marii Britanii. La data de 13 martie 1992 un cutremur de 6,8 grade pe scara Richter, produs în estul Turciei, a făcut peste 500 de victime, iar în 1995 România și Regatul Arabiei Saudite stabileau relații diplomatice la rang de ambasadă.

- În 2003 revista britanică „Nature” a informat că s-au găsit, în Italia, urme vechi de 350.000 de ani ale oamenilor cu poziție vericală, iar în 2013 cardinalul argentinian Jorge Mario Bergoglio a fost ales Suveran Pontif, de Conclavul Cardinalilor, sub numele de Papa Francisc.

- La 13 martie s-au născut, între alţii: chimistul, fizicianul şi filosoful englez Joseph Priestley, care a descoperit oxigenul, hidrogenul sulfurat şi etilena (1733); astronomul american Percival Lowell (1855); compozitorul austriac Hugo Wolf (1860); fizicianul român Dragomir Hurmuzescu, fondatorul învăţământului electrotehnic din România (1865); scriitorul şi jurnalistul maghiar Aczél Endre (1865); istoricul literar, folcloristul, memorialistul şi editorul român Gheorghe T. Kirileanu (1872); actorul român Tony Bulandra (1881); compozitorul italian Enrico Toselli (1883); scriitorul englez Sir Hugh Seymour Walpole (1884); istoricul şi omul politic român Silviu Dragomir (1888); prozatorul, dramaturgul, poetul, eseistul, esteticianul şi publicistul român Felix Aderca (1891); fizicianul american John van Vleck, laureat Nobel (1899); pianistul, compozitorul şi pedagogul bulgar Pancio Vladigerov (1899); istoricul şi filologul român Petre P. Panaitescu (1900); poetul grec Giorgios Seferis, câştigător al Premiului Nobel (1900); istoricul român David Prodan (1902); baritonul român Petre Ştefănescu-Goangă (1902); prozatorul, romancierul şi eseistul român Mircea Eliade, istoric al religiilor (1907); actrița română Cella Dima (1916); regizorul argentinian Fernando Birri, părintele noului cinema latino-american (1925); sculptoriţa română Filofteia Simionescu (1926); fotograful american de modă Bill Cunningham, care a lucrat peste 40 de ani la cotidianul „New York Times” (1929); compozitorul şi dirijorul român de fanfară Sergiu Eremia (1933); prozatorul, editorul și reporterul român Romulus Rusan (1935); prozatoarea română Alexandra Indrieș (1936); cântăreţul, pianistul, compozitorul și producătorul american Neil Sedaka (1939); prozatorul, dramaturgul şi publicistul român Dragomir Horomnea (1939); poetul palestinian Mahmoud Darwish, unul dintre cei mai populari autori arabi contemporani (1942); matematicianul și profesorul român Constantin Năstăsescu (1943); soprana americană Julia Migenes (1949); regizorul român de teatru Cristian Hadji-Culea (1952) şi lingvista, trăducătoarea şi politiciana Ana Guţu din Republica Moldova (1962).

- La 13 martie au murit: prinţul şi generalul francez Ludovic I de Bourbon, fondator al Casei de Condé (1569); ţarul Alexandru al II-lea al Rusiei (asasinat în 1881); Ana Ipătescu, eroină paşoptistă din Ţara Românească (1875); tenorul român Grigore Gabrielescu (1915); lingvistul german Hariton [Heyman] Tiktin (1936); dirijorul italian Piero Coppola (1971); pictorul, graficianul şi scriitorul american Rockwell Kent (1971); scriitorul şi diplomatul sârb Ivo Andrič, laureat al Premiului Nobel (1975); prozatorul şi traducătorul român Sergiu Dan (1976); generalul român şi medicul militar dermatolog Scarlat Longhin, precursor al imunostimulării nespecifice cu vaccinul BCG (1979); pianistul englez Gerald Moore (1987); dirijorul german Karl Münchinger (1990); preotul român Valerian Zaharia, episcop al Oradiei (1996); regizorul polonez Krzysztof Kieslowski (1996); actriţa română Beate Fredanov (1997); teatrologul român Michaela Tonitza Iordache (2010); regizorul de teatru, actorul şi scriitorul român Aureliu Manea (2014); scrimera română Maria Vicol, campioană mondială, antrenoare de scrimă şi arbitru internaţional de floretă (2015); prozatoarea, poeta şi traducătoarea română Éva Lendvay (2016); arhimandritul Neonil Ştefan, stareţul Sfintei Mănăstiri Frăsinei din judeţul Vâlcea, mare duhovnic al zilelor noastre (2016); pediatrul și profesorul american Thomas Berry Brazelton, pionier în materie de cercetări neonatale (2018) și creatoarea română de artă populară Adela Petre, deţinătoare a titlului UNESCO de „Tezaur Uman Viu”, renumită pentru țesăturile din păr de capră realizate la război (2019).

Septimiu Cioloboc

Vizualizări: 9

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor