Oameni de cultura mureseni: Dan Culcer

[altmariusliterar]

Dan Culcer (n. 15 iunie 1941) este un critic literar, prozator, poet, traducător și ziarist român.

 Biografie

S-a născut la 15 iunie 1941 la Sulina, dintr-o familie de ardeleni aflați în refugiu, după Dictatul de la Viena, ca fiu al mediculului Alexandru Culcer (n. Lenghel, schimbarea patronimului prin preluarea numelui mamei, Sofia Culcer, publicată în Monitorul oficial din 1934 sau 1935) și al profesoarei de limba română (licențiata la Cluj-Napoca), Ersilia (n. Gutu). Urmează studii universitare de limbă și literatură română la Cluj-Napoca. Este fondator al revistei Vatra din Târgu-Mureș (în mai 1971). Emigrează și beneficiază de statutul de refugiat politic în Franța din octombrie 1987 până în 1992, cînd obține cetățenia franceză.

 Studii

Își începe studiile elementare la Sighișoara în 1947, apoi continuă la liceul "Emil Racoviță" din Cluj-Napoca din 1952 pe care l-a absolvit în 1957, la 16 ani.

Este coleg cu viitorul bas-bariton Dan Serbac, cu medicii Dan Macavei, Marius Rimbașiu, Sergiu Grănescu, cu inginerul Horea Giurgiuman și cu lingvistul Gabriel Vasiliu. Unii colegi de liceu au emigrat rapid, așa că, dintr-o clasă de 30 de elevi, jumătate trăiau la 10 ani după bacalaureat în Europa occidentală^{[necesită citare]}.

După încercări nereușite în 1957 și 1958 de a intra la medicină sau la istorie (amîndouă facultăți unde se aplica numerus clausus contra copiilor de burghezi), reușește să-și transfere dosarul la Facultate de filologie română a Universității Bolyai din Cluj. Cunoștințele de limbă maghiară pe care i le cultivasera mama și unchiul, ambii bilingvi, îi folosesc și ulterior, căci pe această bază, ca diplomat al Facultății de filologiei, specialitatea limba și literatura română, a unificatei (1959) universități Babeș-Bolyai, este repartizat în 1963, la propunerea profesorului universitar Mircea Zaciu, ca preparator universitar la Institutul maghiar de artă teatrală din Târgu-Mureș.

 Cariera

Fondează împreună cu cîțiva prieteni, Romulus Guga și Mihai Sin, revista lunară de cultură ”Vatra”, care apare începînd cu mai 1971. Dan Culcer devine redactor de rubrica, redactor șef-adjunct, ca apoi sa fie "degradat" ca publicist-comentator, și in fine șef de secție în urma cîtorva "gafe" politice intenționate, expresia a unei opoziții politice precaute dar tot mai manifestă.

După mortea redactorului-șef Romulus Guga, intră într-o zonă de turbulențe în relațiile cu colegii, dintre care se vor alege și cîțiva informatori amatori, pe fondul unor gelozii de carieră. Această perioadă se reflectă în dosarul de urmărire informativă (D. U. I. ) deschis pe numele ”Dinu”, din arhivele Centrului național pentru studierea arhivelor Securității CNSAS. Este ”criticat” și pus la punct în urma unei ședințe de partid în redacție, organizată cu sprijinul logistic și la îndemnul Securității județene, reprezentată de colonelul Nicolae Grama.

Întreține, încă din mai 1971, relații de taină cu unii reprezentanți ai exilului politic (Virgil Ierunca și Monica Lovinescu, ca atiția alții dintre colegii săi de condei, fără să afle că există solidarități, (datorită conspirativității impuse de epocă), face călătorii în Franța și Belgia ca membru al Societății Jules Verne din Paris si al Asociației internaționale a sociologilor de limbă franceză A. I. S. L. F., prezintă comunicări despre utopia negativă (=distopia) a lui George Orwel (in 1984 la Cerisy la Salle, ca bursier al " Fondation pour une entr'aide intellectuelle européenne "). Securitatea încearcă să facă joc dublu : îi aprobă pașaportul dar îi confiscă biletul de tren. Pentru a ajunge totuși la colocviu, străbate cu auto-stopul Europa de la Oradea la Paris, într-o săptămînă. Scrie studii despre cenzură și are tupeul să încerce să le publice în Vatra, sub titlul " Listele de 'uvrajuri prohibarisite' ". Nu e cooperant cu autoritățile de Securitate, care află că nu e sincer cu ei, aduce cărți interzise care i se confiscă la vamă, îi umblă gura în public și încurajează diverși contestatari, Liviu Ioan Stoiciu, Dan Petrescu, Ștefan M. Găbrian, , , . Era ”turnat” deja în 1972 de o poetă care își semna ”notele informative” cu numele de cod ”Donna Alba”. Securitatea reîncepe urmărirea informativă în 1982, corespondența îi este deschisă (vezi ”Cartea albă a Securitățții”, editia M. Pelin), se folosesc mijloacele tehnice - ascultarea telefonului, perchiziții domiciliare secrete.

E izolat în redacție și sfirșește prin a plănui o plecare definitivă în Franța în grup, cu toata familia sa de șase persoane, plecare pe care o organizează în taină și eficient. Sub pretextul unui tratament medical, a doua soție, scriitoarea Maria Mailat, pleacă prima cu doi copii, în 1986. În august 1987, primește viza de ieșire și ajunge în Franța, la Paris, în octombrie 1987, prin reintregirea familiei. Dan Culcer cere azil politic, care i se acordă imediat de către Oficiul francez pentru refugiati si apatrizi -OFPRA).

Dupa citeva stagii de formare în domeniul utilizării ordinatoarelor în presă, devine el însuși formator și lucreaza la Paris intermitent pentru CFPJ -Centre de formation et perfectionnement des journalistes, in calitate de conferențiar-ziarist.

Experiențe neconcludente și scurte în cîteva redacții pariziene ca secretar de redacție ("Alternances", revista editata de fiica publicitarului evreu Marcel Bleustein (Blanchet)- agentia Publicis- pentru comunitate ; "Argus", o revista lunara de asigurari ; "Africa International").

Face o cariera de grafician pe ordinator și de ziarist, secretar de redacție, în presa sindicală franceză, fiind șef de serviciu Editură la Confédération française démocratique du travail (CFDT-Santé) începind cu 1993. Între venirea sa în Franța și momentul în care i se oferă un post stabil, face ziaristică ocazională și prost retribuită la posturile de radio franceze ( Radio France International- RFI, serviciul român) si engleze (BBC, serviciul român), sau neretribuită - la Radio Solidarnosc (un post parizian al rezistentei anticomuniste poloneze, al cărui studio era lângă Place du Tertre, în Montmartre, unde se întilnește cu exilații mai vechi Dinu Zamfirescu, Antonia Constantinescu și Radu Portocala.

”Revolutia” română și prăbusirea statelor socialiste îi dau de lucru în mod neașteptat. Lucrează oficial ca traducător pentru o agenție de subtitraje video (Videoadapt), colaboreaza in perioada "revoluției" din România (decembrie 1989-februarie 1990) cu studiorile de televiziune TF1, A2 si La 5 din Paris, ca traducător-interpret. Onorariile substanțiale obținute astfel în citeva luni îi permit să se aventureze într-o lungă expediție de recunoaștere, în compania etnologului francez ex-comunist Claude Karnoouh, de la Oradea la București, prin Maramureș și Secuime, din care aduce nu doar observații despre lumea veche care părea că nu se mai dărâmă, fixate intr-un reportaj, "Periplu pentru descoperirea țării mele" (publicat in franceza de revista anarhistă "Iztok", ci și noua ore de imagini video HI 8 mm de maxim interes pentru istoria recentă, din zone neacoperite de emisiunile în continuu al Televiziunii Române "Libere". O parte din imagini sunt distruse prin neglijența agentiei Videodapt, cîteva casete, còpii Betacam, supraviețuiesc in arhivele Culcer (ele conțin un interviu cu Mihai Șora, ca ministru al Invațămîntului ; o lungă dezbatere în cadrului Grupului de dialog social (G.D.S.) la care fusese invitat generalul Chițac, pseudo-eroul ; scene din periferia Bucureștilor în perioda pre-electorală ; manifestări al Bisericii greco-catolice la Cluj - slujba în aer liber; un interviu cu Mircea Zaciu, reuniuni politice de fondare ale Uniunii Democrate a maghiarilor din România UDMR la Cluj și Sf. Gheorghe, discuții cu profesori și studenți la Tirgu Mureș pe tema învățămintului medical universitar maghiar autonom, etc.). Televiziunea franceză, după o perioadă de exces, nu mai dă nici o importanță evenimentelor din Romănia. Revoluția transmisă în direct se dovedise o înscenare politică manipulată de Securitate.

Înființeaza in mai 2000 revista electronică (on line) Asymetria (http://www.asymetria.org), care se reînoieste trimestrial, cu peste 3 000 de vizite pe lună. La 7 decembrie 2000 înființează grupul de discuții Yahoo : ”Societatea de mâine”, care reia titlul unei reviste clujene de sociologie din anii 1920-1925, fondata de Ion Clopoțel (http://fr.groups.yahoo.com/group/societatea_de_maine/) cu in jur de 150 de membrii stabili. Militează pentru Procesul comunismului, pentru reprezentarea drepturilor victimelor sistemului penitenciar și carceral comunist, pentru aplicare lustrației și pentru reintegrarea lui Paul Goma în drepturile sale cetățenești, redactînd singur sau în colaborare cu intelectualii Ioan Roșca, Valerian Stan, Flori Stănescu, Mircea Stănescu, proteste și apeluri diverse.

S-a recăsătorit în Franța a treia oara cu Marie-Claire, ziarista franco-kabylă. Din prima căsătorie - 1971, cu basarabeanca Silvia Culcer (n.Marcu, în 1942), profesoară de muzică și autoarea unor muzici de scenă, se nasc două fete, Ioana-Larisa (1972) și Bogdana-Draga, amîndouă emigrate în Franța. Divorț în 1981. Din a doua căsătorie cu Maria Mailat, psiholoagă, poetă și prozatoare, colaboratoare a revistei Vatra, născută în 1953 la Tîrgu Mureș, se naște Matei-Alexandru Culcer (1984). Divorț pronunțat în 1988.

 Scrieri

" Un loc geometric " (texte), Editura Cartea Românească, Bucuresti, 1973 " Citind și trăind literatura ", eseuri de sociologia literaturii, Editura Dacia, Cluj, 1976 " Serii si grupuri ", eseuri de sociologia literaturii, Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1981

Find bilingv din copilăria sa ardeleană, scriitorul, face traduceri din maghiară (pentru care e onorat cu un premiu al Uniunii scriitorilor în 1975 (?)) : Domokos Samuel, " Octavian Goga, anii studentiei ", Editura Kriterion, Bucuresti, Markovits Rodion, " Garnizoana din Siberia ", Editura Kriterion, Bucuresti Markovits Rodion, " Garnizoana din Siberia ", editia a doua, Editura Dacia, Cluj, 2002. Prefațează traducerea din rusă, realizată de Ioan Radin (Peianov) a prozelor lui Daniil Harms, sub titlul "Un spectacol ratat" Editia a doua, ne varietur (retiparire ilegala si abuziva), Editura Paideia, București. Harms va avea ulterior, prin această traducere, o influență subterană importantă asupra prozei scurte din România.

Fundează, în mai 1971, revista „Vatra” unde e redactor pînă în 1987, iar după 1190 redactor pentru Franța, Alte colaborări la" Viața Românească ", " Tribuna ", " Steaua ", " Familia ", " Convorbiri literare, România literară, " Ateneu ", " Tomis ", " Utunk ", " Korunk ", " Ifjumunkas " (unde debutează cu poeme scrise în română și traduse în maghiară de Cseke Gábor, " Igaz Szó ", etc.

În exil colaborează la revistele " Hermes " (CNRS), " Iztok ", " Cahiers de l'Est", " Lupta ", " BIRE "(Franța) și la " Curentul " (Germania). Participă în 1988 la lansarea unei Societăți a Scriitorilor Români, acțiune sindicală, profesională și protestatară care înainte de decembrie 1989 dorea să se opună colaboraționiștilor din Uniunea Scriitorilor din R. S. România, instituție profesională pe care Partidul Comunist Român încerca să o supună exigențelor propagandei.

Fundeaza la 13 mai 1991, împreuna cu alți ziariști români din exil, Asociația Jurnaliștilor Români-Ouest, cu sediul la Paris.

După 1990 continuă colaborarea la presa din exil, " Origini " (SUA) și reia colaborarea cu presa din România : publică poeme cândva interzise, fragmente de jurnal, studii și amintiri, în " Familia ", " Viața românească ", "Vatra ", în ziarele " Telegraful " (Constanța), " Expres magazin ", " România liberă " (unde este din 1990 corespondent salariat dar niciodată plătit