O VIAȚĂ PRINTRE CASE ȘI CULORI: GHEORGHE LEAHU

[Bucuresti]

Posted by arhitectura on duminică, iulie 17, 2011 ·

https://arhitectura-1906.ro/2011/07/o-viata-printre-case-si-culori/

Autor: arh. Gheorghe LEAHU

La 21 noiembrie 2010 a fost lansat, la Târgul Internațional de Carte “Gaudeamus” de la ROMEXPO, cel mai recent album al meu, intitulat

“O viață printre case și culori”.

Apropiindu-mă de împlinirea vârstei de 80 de ani, mi-am făcut un bilanț și, rememorând etapele principale ale existenței mele, începând cu data de 10 mai 1932, când m-am născut la Chișinău, și până azi, am constatat că am avut o viață neașteptat de bogată în frumuseți și umilințe, în evenimente și întâmplări pe care puțini le-au trăit cum le-am trăit eu.

Alungarea brutală a familiei mele din ținuturile natale ale Basarabiei, în 1940, războiul, refugiile, Transilvania și Făgărașul, cei șase ani minunați de studii la Facultatea de Arhitectură, practicarea meseriei în cel mai mare institut de proiectare din România: “Proiect – București” în anii de dictatură și, în final, împlinirile ca pensionar de după 1991, prin cele 12 albume scrise și desenate, prin expozițiile de acuarele și conferințele pe care le-am prezentat în comunitățile de români stabiliți în diferite colțuri ale lumii.

Citiţi textul integral în numărul 2 / 2011 al Revistei Arhitectura.

Biserica “Sf. Vineri” (1644-1645), ridicată de Agamiţă, lăcaş demolat în 1986. Acuarelă publicată în “Bucureştiul dispărut”, editura Arta Grafică, Bucureşti 1995

Institutul Medico-Legal “Dr. Mina Minovici”, primul institut de medi­cină legală din lume (1898), situat la intersecţia străzilor Căuzaşi cu Splaiul Unirii – demolat în 1985. Acuarelă publicată în “Bucureştiul dispărut”, editura Arta Grafică, Bucureşti 1995

Biserica “Sf. Spiridon vechi” (1746-1748), demolată în ziua de 26 august 1987; a fost refăcută începând cu anul 1993. Acuarelă publicată în “Bucureştiul dispărut”, editura Arta Grafică, Bucureşti 1995

Mânăstirea Mihai Vodă (1589-1591). Biserica şi clopotnița translate în 1986, iar Arhivele Statului (proiectate de arh. Nicolae Gabrielescu) au fost demolate odată cu desfiinţarea colinei istorice. Acuarelă publicată în “Bucureştiul dispărut”, editura Arta Grafică, Bucureşti 1995

CURRICULUM VITAE

Arh. Gheorghe Leahu

 

M-am născut la 10 mai 1932, în capitala Basarabiei, în Chișinău – România (astăzi Republica Moldova). Războiul ne alungă din locurile natale și ne stabilim cu fami­lia, ca refugiați, în orașul Făgăraș (jud. Brașov).

În 1951 absolv liceul “Radu Negru” și dau examen de admitere la Facultatea de Arhitectură “Ion Mincu” din București, unde mă clasific pe primul loc din 340 de candidați.

Obțin în 1957 diploma de arhitect, având ca profesori pe reputații arhitecți:

Duiliu Marcu, Octav Doicescu, Grigore Ionescu, George Simotta, Richard

Bordenache și Nicolae Cucu.

În 1960 m-am căsătorit cu Viorica Popescu, de profesie chimist. Am un fiu, Dan Leahu, născut în 1963, absolvent al Universității de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” promoția 1988, stabilit și căsătorit în 1992 în Statele Unite ale Americii.

Între 1957-1991 am proiectat și coordonat, în cadrul Institutului “Proiect – București”, un impresionant număr de mari ansambluri de locuințe ca: Bd. Libertății (din fața Palatului Parlamentului), Calea Știrbei Vodă, cartierele Băneasa, Aviației, Lacul Tei, Calea Văcărești, Bd. Brâncoveanu, Bd. Metalurgiei, Șos. Olteniței, Șos. Giurgiului. Am răspuns de sistematizarea marelui cartier Berceni și, timp de 17 ani, de protejarea Centrului Istoric din zona Lipscani, prezentând numeroase studii în fața dictatorului.

Sunt autor al proiectelor: Magazinul Universal “Unirea” din Piața Unirii (considerat înainte de 1989 cel mai mare magazin universal din România), Calea Dorobanților și Schița de Sistematizare a Capitalei (actualul PUG) – trei lucrări pentru care am fost răsplătit de trei ori cu Premiile Uniunii Arhitecților din anii 1974-1976.

Între anii 1977-1989 am luat atitudini curajoase împotriva demolărilor și pentru apărarea patrimoniului arhitectural amenințat cu distrugerea în anii de dictatură comunistă. În mai 1990 am participat ca delegat al Uniunii Arhitecților din România (UAR) la al XVII lea Congres Mondial al Uniunii Internaționale a Arhitecților ce a avut loc în Montreal (Canada).

După 1989 am fost cooptat în diferite organisme profesionale de arhitectură:

Comisia Națională a Monumentelor Istorice, conducerea Uniunii Arhitecților, mem­bru de onoare al Uniunii Naționale a Restauratorilor de Monumente Istorice.

Am numeroase articole publicate, conferințe și interviuri pe posturi de radio și televiziune.

Sunt autor al albumelor:

BUCUREȘTI – arhitectură și culoare (edițiile 1988, 1989, 1991);

LIPSCANII – centrul istoric al Bucureștilor (1993);

BUCUREȘTIUL DISPĂRUT (1995);

DISTRUGEREA MÂNĂSTIRII VĂCĂREȘTI (1997);

TRANSILVANIA – orașe și monumente (1998);

BUCUREȘTI – portretul unui oraș (2001);

BUCUREȘTI – “MICUL PARIS” (2003);

ARHITECT ÎN “EPOCA DE AUR” (2005), un jurnal secret al umilințelor populației și ale arhitecților din România între anii 1985 1989;

SIBIU – CAPITALĂ CULTURALĂ EUROPEANĂ (2007), album închinat istoriei și patri­moniului arhitectural sibian, printr-un itinerar cultural ilustrat cu 50 de acuarele.

În ultimii ani, Poșta Română a reprodus după acuarelele mele milioane de timbre poștale și ilustrate care au ca subiect monumente arhitecturale din România.

Între anii 1975-1989 particip la expoziții de acuarelă colective sau personale la București, Sibiu, Făgăraș, Sighișoara.

După 1989 am fost invitat de Ambasadele, Centrele Culturale ale României și asociații ale românilor stabiliți peste hotare, pentru expoziții de acuarele și con­ferințe despre arhitectura României la: New York – 1992, Ankara – 1993, Viena – 1994, Cleveland și Chicago – 1995, Leipzig – 1998, Miami – 2000, Tel Aviv – 2000, Paris – 2001, Veneția – 2002.

În 2003 am primit titlul de Cetățean de onoare al sectorului 4 din București.

În 2004 mi s-a conferit ORDINUL “MERITUL CULTURAL” ÎN GRAD DE COMANDOR, pentru contribuția deosebită în promovarea culturii, arhitecturii și civilizației românești, atât în țară, cât și peste hotare.

La conferința Națională a Uniunii Arhitecților din România, din mai 2008, am fost ales membru al Senatului UAR.

La 20 septembrie 2009, la împlinirea a 550 de ani de la prima atestare a denumirii de București, mi s-a acordat diploma “In honoris” ca CETĂȚEAN DE ONOARE AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.

Cel mai recent album al meu, apărut în 2010, “O VIAȚĂ PRINTRE CASE ȘI CULORI”, este povestirea existenței mele închinate ARHITECTURII.