altmarius

cultură şi spiritualitate

O nano-substanţă descoperită din întâmplare uimeşte oamenii de ştiinţă

O nano-substanţă descoperită din întâmplare uimeşte oamenii de ştiinţă

O cicadă a stat la baza descoperirii unei nano-suprafeţe antibacteriene    +ZOOMO nano-substanţă descoperită din întâmplare uimeşte oamenii de ştiinţă

Imaginaţi-vă o cameră de spital, mânerul unei uşi sau blatul dintr-o bucătărie curăţate astfel încât să nu fie prezentă nicio bacterie, iar această reuşită să fi nu necesitat folosirea unui dezinfectant, a apei fierte sau a unei doze de microunde.

Aceasta este promisiunea din spatele unei descoperiri remarcabile făcute de oamenii de ştiinţă din Australia. Aceştia detaliază într-o nouă cercetare modul în care o libelulă i-a făcut să descopere o suprafaţă nano-tehnologică ce distruge fizic bacteriile.

Siliconul negru, o substanţă hidrofugă descoperită întâmplător în anii '90 şi considerată un material semiconductor promiţător pentru panourile solare, distruge bacteriile cu ajutorul unor ace minuscule, afirmă cercetătorii australieni într-un studiu publicat în revista Nature Communications.

Suprafaţa siliconului negru este acoperită cu ace minuscule de 500 de nanometri, care străpung pereţii celulari ai oricăror bacterii ce vin în contact cu acestea, informează dailymail.co.uk., care precizează că este prima oară când se descoperă că un material hidrofug are asemenea proprietăţi.

Descoperirea acestui material a fost determinată de studierea unor specii de cicade, ale căror aripi distrugeau eficient bacteria Pseudomonas aeruginosa, un agent patogen care infectează şi organismul uman, putând chiar să devină rezistent la antibiotice.

Echipa de cercetare condusă de Elena Ivanova de la Universitatea Tehnologică Swinburne din Melbourne a descoperit că răspunsul nu se afla în substanţele biochimice de pe aripi, ci în "nanotijele" cu ajutorul cărora bacteriile erau tăiate în fragmente minuscule.

Oamenii de ştiinţă au examinat ulterior nanostructurile prezente pe aripile anterioare translucide ale unei specii de libelule din Australia, cu corp roşu, Diplacodas bipunctata.

Aripile libelulei, care au ace mai mici decât ale siliconului negru - cu o înălţime de 240 de nanometri - şi materialul hidrofug au fost testate în laborator, unde s-a demonstrat că au proprietăţi puternic antibacteriene. 

Ambele suprafeţe, netede la atingere, au distrus două tipuri de bacterii, precum şi spori - învelişul protector care acoperă anumite tipuri de germeni aflaţi în stare latentă.

În timpul primelor trei ore, au fost distruse 450.000 de celule bacteriene pe centimetru pătrat, în fiecare minut. Această doză este de 810 ori mai mare decât cea minimă necesară pentru a infecta un om cu S. aureus şi de 77.400 de ori mai mare decât cea necesară pentru a infecta o persoană cu P. aeruginosa.

Deşi fabricarea siliconului negru este deocamdată costisitoare, există numeroase alte opţiuni pentru crearea unor suprafeţe care să distrugă bacteriile, au afirmat oamenii de ştiinţă australieni.

"Nanomaterialele antibacteriene sintetice care dau dovadă de o eficienţă similară pot fi fabricate pe suprafeţe mari", au afirmat aceştia în studiu.

Surse: MediafaxAFP

Vizualizări: 75

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor