La Editura Polirom apare o nouă carte semnată de un important prozator de astăzi, Varujan Vosganian: Povestiri despre oameni obișnuiți. Într-o prezentare de pe coperta a IV-a, editura ne introduce cu înțele gere în universul și în tematica acestor proze scurte: „O carte despre întâmplările neobișnuite din viața oamenilor obișnuiți, care își trăiesc patimile, nădejdile și dezamăgirile, extazul și disperarea fără ca noi să observăm, fie că e vorba de tânărul care își caută în vis copilul pierdut neștiind că el există sub ochii lui, de bătrânul apostol al iubirii necondiționate care plantează un cireș întru regăsirea paradisului pierdut, de tânărul care își trăiește netemperat frustrările corporatiste, de nobila lume a aristocrației, atât de fragile în fața mafiei imobiliare, de ipohondrul aruncat, precum bravul soldat Svejk, în vâltoarea războiului mondial împotriva virusului corona, de distinsa profesoară care trece, oscilând între pudoare și nesăbuință, prin crizele vârstei a doua, de veteranul din Afganistan pentru care, obsesiv, fiecare pas rămâne o amenințare, ca și cum ar călca pe un câmp de mine, de părintele dispus să ucidă pentru a răzbuna răpirea fiicei lui, răpire care, în cazul atâtor fete românce, rămâne nepe dep sită.“ l La editura clu jeană Neuma apare un volum special intitulat Începutul fericit și speranța, în care unul din cei mai de seamă poeți ai noștri, Adrian Popescu, se confesează unui tânăr și promițător confrate, Vlad Moldovan, despre începuturile sale literare, despre revistele care l-au marcat, ECHINOX și STEAUA, despre poezie și viață. Autorii dialogului precizează într-un cuvânt introductiv semnat de amândoi: „Suntem în redacția revistei „Steaua“, azi, 12 septembrie 2021. Privim pe fereastră agitația de pe stradă, dintr-un blochaus interbelic, sediul publicației, doi oameni, unul bătrân, altul tânăr, dornici să închege un dialog firesc, sincer, neprotocolar. Peste drum, pe această stradă a Universității, vedem placa de marmură care amintește înființarea revistei „Gândirea“ în 1921, aici, la Cluj, în fostul restaurant New York, restaurant rebotezat Continental. După perdele, acum dispărute, la mesele elegante au stat scriitori iluștri de la Blaga la Cezar Petrescu, de la Adrian Maniu la Nichita Stănescu. Privim un fragment ilustru de istorie literară, apoi începem dialogul pe care urmează să-l citiți în paginile următoare.“ (Citiți în pag. 9 cronica lui Răzvan Voncu) l La Editura pariziană Transig num, apare o splendidă carte-album cu titlul în limba franceză Les tireurs d’élite caressent de loin ton front, semnată de Linda Maria Baros. Versurile scrise în franceză sunt însoțite de versiunile lor în română (în traducerea autoarei) și în chineză (în traducerea realizată de Bonnie Tchien Hwen-Ying). Volumul conține și reproduceri color, expresive, după sculpturile realizate de Tia-Calli Borlase și din spectacolul coregrafic creat și interpretat de Bonnie Tchien Hwen-Ying, ambele forme de reprezentare artistică fiind inspirate de poemele dense, esențializate ale Lindei Maria Baros. l Semnalăm și două volume de versuri. E vorba despre Ademenirile. Poeme vechi și noi de Lucia Negoiță (la Editura eLiteratura): „la Gara de Est între Eliade între vii// Privești făinoșii nori ai iertării/ razele milei cad secerate pe dalele lipsă/ chiar pe trotuarul unde vânzătorii de Lipsca/ vindeau altădată coloniale amulete și prafuri/ (…) splendoare atâta splendoare/ în ceața celor de jos/îngânând/ scurtimea vinovată a vieților noastre“; iar cealaltă carte apare la Editura Junimea, în colecția Exit, se intitulează Topografiile umbrei și e semnată de Mircea Măluț: „sărbătoarea care m-a căutat/ și nu m-a găsit//cea care mă caută și nu mă găsește// cea care mă va căuta/ și nu mă va găsi“. l În fine, am reținut și două apariții editoriale consacrate unor spectacole de teatru de referință: La țigănci… cu Popescu și …au pus cătușe florilor. spectacol revoluție. Ambele lucrări, în ediții elegante, văd lumina tiparului la Editura Oscar Print și îl au ca autor pe Mugur Arvunescu. (Citiți în pag. 10 comentariul lui Horia Gârbea.) (Cronicar)
O publicație culturală – Tribuna învățământului
Am primit la redacție cele mai recente numere din TRIBUNA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI, editată de Grup Art, care este, așa după cum precizează editorii, „revista națională a educației românești, fondată în 1949, cu apariție neîntreruptă de peste șapte decenii“. E o publicație impresionantă ca realizare grafică (162 de pagini policromie, format 29,5 x 21 cm, pe hârtie de foarte bună calitate) și deosebit de interesantă prin conținut. În fiecare număr, punctul central al revistei îl reprezintă un interviu cu o personalitate culturală. Astfel, în numărul dublu 30-31, putem citi confesiunile lui Matei Vișniec, iar în numărul 32-33 la întrebările redacției răspunde directorul revistei noastre, Nicolae Manolescu. Acesta din urmă, întrebat (subiect de actualitate!) dacă avem șanse la un Premiu Nobel pentru Literatură, răspunde: „Niciuna. Nu din lipsa scriitorilor care ar merita Nobelul, ci din lipsa interesului autorităților pentru promovarea culturii române în străinătate, lipsă care se reflectă în dezinteresul cititorilor din alte țări față de literatura noastră. Când vedem cum funcționează ICR, cum arată, de pildă, concursul recent de selectare a cărților care urmează a fi traduse, concurs față de care Uniunea Scriitorilor a protestat public, nu putem spera la nicio ameliorare a situației. Cum să ne bage juriul Nobel în seamă dacă nu ne băgăm în seamă noi înșine?“
O revistă de citit cu folos intelectual sigur! (Cronicar)
Constanța revine pe harta literară a țării
La Constanța a avut loc prima ediție a unui nou program literar de anvergură națională al Uniunii Scriitorilor, Festivalul Național de Poezie Art.Poetica@Ovidius. O prezentare a evenimentului poate fi citită chiar în acest număr al Rl, în pag. 17. Ca participant la această manifestare culturală, țin să evidențiez aici două chestiuni. În primul rând, e de subliniat: această inițiativă literară pornește sub cele mai bune auspicii, fiindcă, actualmente, în orașul lui Ovidiu, este îndeplinită acea condiție fără de care orice încercare de acest fel e sortită eșecului: adică, există un inițiator, un director al festivalului, Angelo Mitchievici, care este un intelectual, un universitar, un scriitor de remarcabilă valoare, și există un reprezentant al autorităților locale, Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean, care înțelege importanța culturii în viața unei comunități și care arată o lăudabilă deschidere față de actul de cultură major. Împreună, cei doi pot reuși să pună iar pe harta literară un oraș minunat, Constanța, în care, din păcate, în ultimii mulți ani nu s-a mai petrecut nimic semnificativ.
Al doilea lucru pe care aș vrea să-l consemnez este de altă natură: situația critică în care se află poezia în acest moment. Pericolul vine din două direcții. Pe de o parte, publicul tânăr nu mai pare, în mare lui majoritate, deloc interesat de poezie (nu o înțelege, nu o gustă și, evident, nu e capabil să facă distincția dintre o lirică subtilă și o bolboroseală oarecare…). Pe de altă parte, printre cei care strică poezia sunt și unii dintre cei care o scriu (cred ei că o scriu!). Producțiile lor lirice sunt stupefiante pentru cineva care se pricepe la poezie și sunt în măsură să îndepărteze de această artă a cuvântului publicul și așa împuținat. Din păcate, stricătorii de poezie n-au lipsit nici de la Constanța.
A recunoaște existența acestor amenințări e primul pas spre a izbuti să le îndepărtezi. În discuțiile cu Angelo Mitchievici, am căzut de acord asupra acestor neajunsuri și am căutat soluții pentru a le depăși. Am speranțe că Festivalul Național de Poezie de la Constanța va izbuti să se impună. (G.C.)
Federer și Nadal
De curând, s-a petrecut în sport un eveniment care a emoționat întreaga planetă: jucătorul elvețian Roger Federer, în vârstă de 41 de ani, s-a retras din tenisul competițional. La ceremonia de retragere desfășurată la Londra, legendarul sportiv, care a marcat istoria tenisului de câmp, a izbucnit în plâns. Firesc, previzibil. Dar n-a fost singurul care a plâns: și Rafael Nadal, celălalt mare campion, a plâns ca un copil. Acest lucru e surprinzător (însă extrem de plăcut): așadar, eternul rival al elvețianului regretă până la lacrimi ieșirea din competiție a marelui său adversar!
Am încercat mental să transpun scena în alt loc și cu personaje, care au o altă îndeletnicire: și anume, în viața literară de la noi. Am făcut proba înlocuind numele lui Federer și Nadal cu două nume sonore de literați români, apoi cu alte două, și cu altele, și cu altele, dar oricât m-am străduit n-am izbutit să refac imaginar o asemenea secvență: scriitorul X să lăcrimeze că se retrage competitorul său Y din activitatea literară! Sau viceversa! Cum știm, spațiul literar autohton e înțesat de invidie și de ură, de acte de contestare violentă, de atacuri triste, fără nicio justificare. Aceasta este normalitatea în care am ajuns să viețuim. Or, pentru un gest nobil cum este cel făcut de Nadal la Londra, e nevoie de o normalitate diferită (totuna cu adevărata normalitate!): trebuie tu însuți să fii valoros în scrisul tău, trebuie să fii în stare să admiri și să recunoști valoarea celuilalt, a competitorului tău, trebuie să ai respect de sine și respect pentru celălalt. Or, drumul pe care-l avem noi de parcurs de la condiția de acum la condiția aceea năzuită este lung și, probabil, pentru cei mai mulți condeieri, este imposibil de străbătut.
În primul moment când m-am gândit la impresionanta și pilduitoarea secvență din tenis cu Federer și Nadal, aceasta a fost concluzia mea, una pesimistă. Întâmplarea m-a urmărit însă multă vreme și, încet-încet, tot căutând mai atent, am descoperit nume de scriitori români de astăzi despre care cred că s-ar comporta precum cei doi mari jucători de tenis, adică ar fi capabili să arate generozitate și eleganță. Și capabili să se bucure de reușita celuilalt ca de reușita proprie. Nu dau aici prețioasele nume găsite, ca să nu-i stârnesc pe pizmași, dar sunt bucuros că ele există, bine fixate în mintea mea.
Iar faptul acesta, că am dat de numele unor scriitori români de astăzi care ar putea juca foarte bine rolurile lui Federer și Nadal, îmi dă speranțe că sunt posibile o împăcare, o liniștire, o îndreptare a vieții literare de la noi și, odată cu acestea, că putem vedea o creștere a literaturii române.
Noi, cei din redacția României literare, ne dăm silința să facem o revistă cât mai bună, ca și cum am avea o literatură efervescentă și majoră. Și ne însuflețește un gând anume: că, în cele din urmă, literatura noastră actuală chiar se va lua după imaginea pe care i-o creează revista noastră și chiar va ieși din stagnare și din nesemnificativ, devenind așa cum ne-o visăm și cum o descriem în paginile acestui săptămânal. (Gabriel Chifu)
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius