Nota cu indicaţii pastorale pentru Anul Credinţei
Introducere
Cu scrisoarea apostolică Porta fidei din 11 octombrie 2011, Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea a convocat un An al Credinţei. El va începe la 11 octombrie 2012, la a 50-a aniversare a deschiderii Conciliului Ecumenic Vatican II, şi se va termina la 24 noiembrie 2013, solemnitatea Domnului nostru Isus Cristos, Regele Universului.
Acest an va fi o ocazie propice pentru ca toţi credincioşii să înţeleagă mai profund că fundamentul credinţei creştine este “întâlnirea cu un eveniment, cu o persoană care dă viaţă unui nou orizont şi cu asta direcţiei decisive”1. Întemeiată pe întâlnirea cu Isus Cristos înviat, credinţa va putea să fie redescoperită în integritatea sa şi în toată strălucirea sa. “Şi în zilele noastre credinţa este un dar care trebuie redescoperit, cultivat şi mărturisit”, pentru ca Domnul “să dea fiecăruia dintre noi să trăim frumuseţea şi bucuria faptului de a fi creştini”2.
Începutul Anului Credinţei coincide cu amintirea recunoscătoare a două mari evenimente care au marcat faţa Bisericii din zilele noastre: a 50-a aniversare a deschiderii Conciliului Vatican II, voit de fericitul Ioan al XXIII-lea (11 octombrie 1962), şi a 20-a aniversare a promulgării Catehismului Bisericii Catolice, oferit Bisericii de fericitul Ioan Paul al II-lea (11 octombrie 1992).
Conciliul, conform papei Ioan al XXIII-lea, a voit “să transmită curată şi integră doctrina, fără atenuări sau deformări”, angajându-se pentru ca “această doctrină sigură şi imutabilă, care trebuie să fie respectată cu fidelitate, să fie aprofundată şi prezentată în aşa fel încât să corespundă exigenţelor timpului nostru”3. În această privinţă, rămâne de importanţă decisivă începutul constituţiei dogmaticeLumen gentium: “Cristos este lumina neamurilor; de aceea Conciliul, întrunit în Duhul Sfânt, doreşte ca, vestind evanghelia la toată făptura (cf. Mc 16,15), să lumineze pe toţi oamenii cu lumina lui Cristos, care străluceşte pe chipul Bisericii”4. Pornind de la lumina lui Cristos care purifică, luminează şi sfinţeşte în celebrarea liturgiei sacre (cf. Constituţia Sacrosanctum Concilium) şi cu al său cuvânt divin (cf. Constituţia dogmatică Dei Verbum), Conciliul a voit să aprofundeze natura intimă a Bisericii (cf. Constituţia dogmatică Lumen gentium) şi raportul său cu lumea contemporană (cf. Constituţia pastorală Gaudium et spes). În jurul celor patru constituţii ale sale, adevăraţi pilaştri ai Conciliului, se grupează declaraţiile şi decretele, care tratează despre câteva din marile provocări ale timpului.
După Conciliu, Biserica s-a angajat în receptarea şi în aplicarea bogatei sale învăţături, în continuitate cu toată tradiţia, sub călăuzirea sigură a magisteriului. Pentru a favoriza receptarea corectă a Conciliului, suveranii pontifi au convocat de mai multe ori Sinodul Episcopilor5, instituit de slujitorul lui Dumnezeu Paul al VI-lea în 1965, propunând Bisericii orientări clare prin diferitele exortaţii apostolice postsinodale. Următoarea Adunare generală a Sinodului Episcopilor, în luna octombrie 2012, va avea ca temă: Noua evanghelizare pentru transmiterea credinţei creştine.
Încă de la începutul pontificatului său, papa Benedict al XVI-lea s-a angajat cu hotărâre pentru o înţelegere corectă a Conciliului, respingând ca eronată aşa-numita «hermeneutică a discontinuităţii şi a rupturii» şi promovând ceea ce el însuşi a denumit «hermeneutica reformei», a reînnoirii în continuitatea unicului subiect-Biserica, pe care Domnul ni l-a dăruit; este un subiect care creşte în timp şi se dezvoltă, rămânând însă mereu acelaşi, unic subiect al poporului lui Dumnezeu în drum”6.
Catehismul Bisericii Catolice, situându-se în această linie, pe de o parte este “un rod autentic al Conciliului Vatican II”7 şi pe de altă parte vrea să-i favorizeze receptarea. Sinodul extraordinar al Episcopilor din anul 1985, convocat cu ocazia celei de-a 20-a aniversări a încheierii Conciliului Vatican II şi pentru a efectua un bilanţ al receptării sale, a sugerat pregătirea acestui Catehism pentru a oferi poporului lui Dumnezeu un compendiu al întregii doctrine catolice şi un text de referinţă sigură pentru catehismele locale. Papa Ioan Paul al II-lea a primit această propunere ca dorinţă “care răspunde pe deplin la o adevărată necesitate a Bisericii Universale şi a Bisericilor particulare”8. Redactat în colaborare cu întregul episcopat al Bisericii Catolice, acest Catehism “exprimă cu adevărat ceea ce se poate numi «simfonia» credinţei”9.
Catehismul cuprinde “lucruri noi şi lucruri vechi (cf. Mt 13,52), deoarece credinţa este mereu aceeaşi şi în acelaşi timp este izvor de lumini mereu noi. Pentru a răspunde la această dublă exigenţă,Catehismul Bisericii Catolice pe de o parte reia «vechea» ordine, cea tradiţională, deja urmată de Catehismul sfântului Pius al V-lea, împărţind conţinutul în patru părţi: Crezul; liturgia sacră, cu sacramentele în prim plan; acţiunea creştină, expusă pornind de la porunci; şi în sfârşit rugăciunea creştină. Dar, în acelaşi timp, conţinutul este adesea exprimat într-un mod «nou», pentru a răspunde la întrebările din epoca noastră”10. Acest Catehism este “un instrument valabil şi legitim în slujba comuniunii ecleziale” şi “o normă sigură pentru învăţarea credinţei”11. În el, conţinuturile credinţei îşi au “sinteza lor sistematică şi organică. De fapt, aici reiese bogăţia de învăţătură pe care Biserica a primit-o, a păstrat-o şi a oferit-o în cei două mii de ani de istorie a ei. De la Sfânta Scriptură la părinţii Bisericii, de la învăţătorii de teologie la sfinţii care au străbătut secolele, Catehismul oferă o amintire permanentă a multelor moduri în care Biserica a meditat asupra credinţei şi a produs progres în doctrină pentru a da certitudine credincioşilor în viaţa lor de credinţă”12.
Anul Credinţei vrea să contribuie la o reînnoită convertire la Domnul Isus şi la redescoperirea credinţei, pentru ca toţi membrii Bisericii să fie martori credibili şi bucuroşi ai Domnului înviat în lumea de astăzi, capabili să indice multelor persoane care sunt în căutare “poarta credinţei”. Această “poartă” deschide larg privirea omului spre Isus Cristos, prezent în mijlocul nostru “în toate zilele, până la sfârşitul lumii” (Mt 28,20). El ne arată că “arta de a trăi” se învaţă “într-un intens raport cu el”13. “Cu iubirea sa, Isus Cristos atrage la sine pe oamenii din orice generaţie: în orice timp el convoacă Biserica încredinţându-i vestirea evangheliei, cu un mandat care este mereu nou. Pentru aceasta şi astăzi este necesară o angajare eclezială mai convinsă în favoarea unei noi evanghelizări pentru a redescoperi bucuria în credinţă şi a regăsi entuziasmul în comunicarea credinţei”14.
Din mandatul papei Benedict al XVI-lea15, Congregaţia pentru Doctrina Credinţei a redactat, în acord cu dicasteriile competente ale Sfântului Scaun şi prin contribuţia Comitetului pentru Pregătirea Anului Credinţei16, această Notă cu câteva indicaţii pentru a trăi acest timp de har, fără a bloca alte propuneri pe care Duhul Sfânt va voi să le trezească printre păstorii şi credincioşii din diferitele părţi ale lumii.
Indicaţii
“Ştiu în cine am crezut” (2Tim 1,12): acest cuvânt al sfântului Paul ne ajută să înţelegem că credinţa “este înainte de toate o adeziune personală a omului la Dumnezeu; în acelaşi timp şi în mod inseparabil, este asentimentul liber faţă de tot adevărul pe care Dumnezeu l-a revelat“17. Credinţa ca încredere personală în Domnul şi credinţa pe care o mărturisim în Crez sunt indisolubile, se cheamă şi se cer reciproc. Există o legătură profundă între credinţa trăită şi conţinuturile sale: credinţa martorilor şi a mărturisitorilor este şi credinţa apostolilor şi a învăţătorilor Bisericii.
În acest sens, următoarele indicaţii pentru Anul Credinţei doresc să favorizeze fie întâlnirea cu Cristos prin martori autentici ai credinţei, fie cunoaşterea tot mai mare a conţinuturilor sale. E vorba de propuneri care vor să solicite, în mod exemplificativ, prompta responsabilitate eclezială în faţa invitaţiei Sfântului Părinte de a trăi în plinătate acest An ca un special “timp de har”18. Redescoperirea bucuroasă a credinţei va putea contribui şi la consolidarea unităţii şi a comuniunii dintre diferitele realităţi care compun marea familie a Bisericii.
I. La nivel de Biserică Universală
1. Principalul eveniment eclezial la începutul Anului Credinţei va fi a XIII-a Adunare Generală obişnuită a Sinodului Episcopilor, convocată de papa Benedict al XVI-lea în luna octombrie 2012 şi dedicată Noii evanghelizări pentru transmiterea credinţei creştine. În timpul acestui Sinod, la 11 octombrie 2012, va avea loc o solemnă celebrare de început al Anului Credinţei, în amintirea celei de-a 50-a aniversări a deschiderii Conciliului Vatican II.
2. În Anul Credinţei trebuie încurajate pelerinajele credincioşilor la Scaunul lui Petru, pentru a mărturisi acolo credinţa în Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, unindu-se cu acela care astăzi este chemat să-i întărească în credinţă pe fraţii săi (cf. Lc 22,32). Va fi important să se favorizeze şi pelerinajele în Ţara Sfântă, loc care cel dintâi a văzut prezenţa lui Isus, Mântuitorul, şi a Mariei, mama sa.
3. În cursul acestui An va fi util să fie invitaţi credincioşii să se adreseze cu devoţiune deosebită Mariei, imagine a Bisericii, care “în sine cuprinde şi iradiază principalele adevăruri ale credinţei”19. Aşadar, trebuie încurajată orice iniţiativă care să-i ajute pe credincioşi să recunoască rolul special al Mariei în misterul mântuirii, să o iubească în mod filial şi să-i urmeze credinţa şi virtuţile. În acest scop, va fi deosebit de potrivit să se efectueze pelerinaje, celebrări şi întâlniri la sanctuarele mai mari.
4. Următoarea Zi Mondială a Tineretului la Rio de Janeiro în iulie 2013 va oferi o ocazie privilegiată tinerilor pentru a experimenta bucuria care provine din credinţa în Domnul Isus şi din comuniunea cu Sfântul Părinte, în marea familie a Bisericii.
5. Sunt de dorit simpozioane, întâlniri şi adunări de importanţă largă, chiar la nivel internaţional, care să favorizeze întâlnirea cu mărturii autentice ale credinţei şi cunoaşterea conţinuturilor doctrinei catolice. Documentând modul în care şi astăzi cuvântul lui Dumnezeu continuă să crească şi să se răspândească, va fi important să se dea mărturie că în Isus Cristos “îşi are împlinire orice travaliu şi dorinţă puternică a inimii umane”20 şi că credinţa “devine un nou criteriu de înţelegere şi de acţiune care schimbă toată viaţa omului”21. Unele întâlniri vor fi dedicate în mod deosebit redescoperirii învăţăturilor Conciliului Vatican II.
6. Pentru toţi cei care cred, Anul Credinţei va oferi o ocazie propice pentru a aprofunda cunoaşterea principalelor documente ale Conciliului Vatican II şi studierea Catehismului Bisericii Catolice. Acest lucru este valabil în mod special pentru candidaţii la preoţie, mai ales în timpul anului propedeutic sau în primii ani de studii teologice, pentru novicele şi novicii din institutele de viaţă consacrată şi din societăţile de viaţă apostolică, precum şi pentru cei care trăiesc un timp de verificare pentru a se alătura unei asociaţii sau unei mişcări ecleziale.
7. Acest An va fi ocazie propice pentru o primire mai atentă a omiliilor, catehezelor, discursurilor şi a celorlalte intervenţii ale Sfântului Părinte. Păstorii, persoanele consacrate şi credincioşii laici vor fi invitaţi la o reînnoită angajare de adeziune efectivă şi cordială la învăţătura succesorului lui Petru.
8. În timpul Anului Credinţei, în colaborare cu Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, sunt de dorit diferite iniţiative ecumenice menite să invoce şi să favorizeze “restabilirea unităţii între toţi creştinii” care “este una dintre principalele intenţii ale sfântului Conciliu Ecumenic Vatican II”22. Îndeosebi va avea loc o solemnă celebrare ecumenică pentru a reafirma credinţa în Cristos din partea tuturor celor botezaţi.
9. La Consiliul Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări va fi instituit un Secretariat special pentru a coordona diferitele iniţiative referitoare la Anul Credinţei, promovate de diferitele dicasterii ale Sfântului Scaun sau care oricum au relevanţă pentru Biserica Universală. Acest Secretariat va trebui să fie informat din timp. Va fi potrivit să fie informat din timp acest Secretariat cu privire la principalele evenimente organizate; el va putea să sugereze şi iniţiative oportune în acest sens. Secretariatul va deschide un sit internet special cu scopul de a oferi orice informaţie utilă pentru a trăi în mod eficaceAnul Credinţei.
10. La încheierea acestui An, în solemnitatea Domnului nostru Isus Cristos, Regele Universului, va avea loc o Liturghie celebrată de Sfântul Părinte, în care să se reînnoiască în mod solemn mărturisirea de credinţă.
II. La nivel de conferinţe episcopale23
1. Conferinţele episcopale vor putea dedica o zi de studiu temei credinţei, a mărturiei sale personale şi a transmiterii sale noilor generaţii, având conştiinţa misiunii specifice a episcopilor ca învăţători şi “crainici ai credinţei”24.
2. Va fi util să se favorizeze republicarea documentelor Conciliului Vatican II, a Catehismului Bisericii Catolice şi a Compendiului său, chiar şi în ediţii de buzunar şi economice, şi răspândirea lor mai mare cu ajutorul mijloacelor electronice şi al tehnologiilor moderne.
3. Este de dorit un efort reînnoit pentru a traduce documentele Conciliului Vatican II şi Catehismul Bisericii Catolice în limbile în care încă nu există. Se încurajează iniţiative de susţinere caritativă pentru aceste traduceri în limbile locale ale ţărilor din zonele de misiune, unde Bisericile particulare nu pot să gestioneze cheltuielile pentru aceasta. Acest lucru să fie făcut sub conducerea Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor.
4. Păstorii, inspirându-se din noile limbaje ale comunicaţiei, se vor angaja să promoveze transmisii televizate sau radiofonice, filme şi publicaţii, chiar la nivel popular şi accesibile unui public larg, despre tema credinţei, despre principiile şi conţinuturile sale, precum şi despre semnificaţia eclezială a Conciliului Vatican II.
5. Sfinţii şi fericiţii sunt martorii autentici ai credinţei25. De aceea va fi oportun ca toate conferinţele episcopale să se angajeze pentru a răspândi cunoaşterea sfinţilor din teritoriul propriu, folosind şi mijloacele moderne de comunicare socială.
6. Lumea contemporană este sensibilă faţă de raportul dintre credinţă şi artă. În acest sens, se recomandă conferinţelor episcopale să valorizeze în mod corespunzător, în funcţie catehetică şi eventual în colaborare ecumenică, patrimoniul operelor de artă care se pot găsi în locurile încredinţate grijii lor pastorale.
7. Profesorii din centrele de studii teologice, din seminarii şi din universităţile catolice sunt invitaţi să verifice în învăţământul lor relevanţa conţinuturilor din Catehismul Bisericii Catolice şi a implicaţiilor care derivă pentru respectivele discipline.
8. Va fi util să se pregătească, cu ajutorul teologilor şi autorilor competenţi, materiale ajutătoare cu caracter antropologic (cf. 1Pt 3,15). Fiecare credincios va putea astfel să răspundă mai bine la întrebările care se pun în diferitele ambiente culturale, în raport când cu provocările sectelor, când cu problemele legate de secularism şi relativism, când cu “întrebările care provin dintr-o mentalitate schimbată care, îndeosebi astăzi, reduce domeniul certitudinilor raţionale la cel al cuceririlor ştiinţifice şi tehnologice”26, precum şi cu alte dificultăţi specifice.
9. Este de dorit o verificare a catehismelor locale şi diferitelor materiale catehetice ajutătoare folosite în Bisericile particulare, pentru a asigura deplina lor conformitate cu Catehismul Bisericii Catolice27. În cazul în care unele catehisme sau materiale ajutătoare pentru cateheză nu sunt în deplină armonie cuCatehismul sau prezintă lacune, se va putea începe elaborarea a noi catehisme, eventual după exemplul şi cu ajutorul altor conferinţe episcopale care deja s-au îngrijit să le întocmească.
10. Va fi oportună, în colaborare cu competenta Congregaţie pentru Educaţia Catolică, o verificare a prezenţei conţinuturilor din Catehismul Bisericii Catolice în Ratio de formare a viitorilor preoţi şi înCurriculum al studiilor lor teologice.
III. La nivel diecezan
1. Este de dorit o celebrare de deschidere a Anului Credinţei şi o solemnă încheiere a sa la nivelul fiecărei Biserici particulare, în care “să se mărturisească credinţa în Domnul înviat în catedralele noastre şi în bisericile din toată lumea”28.
2. Va fi oportun să se organizeze în fiecare dieceză din lume o zi despre Catehismul Bisericii Catolice, invitându-i în mod deosebit pe preoţi, persoanele consacrate şi pe cateheţi. Cu această ocazie, de exemplu, eparhiile orientale catolice vor putea desfăşura o întâlnire cu preoţii pentru a mărturisi propria sensibilitate şi tradiţie liturgică specifică în cadrul unicei credinţe în Cristos; astfel, tinerele Biserici particulare din ţările de misiune vor putea fi invitate să ofere o reînnoită mărturie despre acea bucurie a credinţei care le deosebeşte aşa de mult.
3. Fiecare episcop va putea să dedice o scrisoare pastorală temei credinţei, amintind de importanţa Conciliului Vatican II şi a Catehismului Bisericii Catolice şi ţinând cont de circumstanţele pastorale specifice ale porţiunii de credincioşi încredinţate lui.
4. Se doreşte ca în fiecare dieceză, sub responsabilitatea episcopului, să se organizeze momente de cateheză, destinate tinerilor şi celor care sunt în căutarea sensului vieţii, cu scopul de a descoperi frumuseţea credinţei ecleziale, şi să se promoveze întâlniri cu martorii săi semnificativi.
5. Va fi oportun să se verifice receptarea Conciliului Vatican II şi a Catehismului Bisericii Catolice în viaţa şi în misiunea fiecărei Biserici particulare, în special în domeniul catehetic. În acest sens, se doreşte o angajare reînnoită din partea oficiilor catehetice din dieceze, care – susţinute de comisiile pentru cateheză din conferinţele episcopale – au obligaţia de a se îngriji de formarea cateheţilor pe planul conţinuturilor credinţei.
6. Formarea permanentă a clerului va putea fi centrată, îndeosebi în acest An al Credinţei, pe documentele Conciliului Vatican II şi pe Catehismul Bisericii Catolice, tratând, de exemplu, teme ca “vestirea lui Cristos înviat”, “Biserica sacrament de mântuire”, “misiunea evanghelizatoare în lumea de astăzi”, “credinţă şi necredinţă”, “credinţă, ecumenism şi dialog interreligios”, “credinţa şi viaţa veşnică”, “hermeneutica reformei în continuitate”, “Catehismul în grija pastorală obişnuită”.
7. Episcopii sunt invitaţi să organizeze, în special în perioada Postului Mare, celebrări penitenţiale în care să se ceară iertare lui Dumnezeu, în special pentru păcatele împotriva credinţei. Acest An va fi, de asemenea, un timp favorabil pentru apropierea cu mai mare credinţă şi frecvenţă mai intensă de sacramentul Pocăinţei.
8. Se doreşte o implicare a lumii academice şi a culturii pentru o reînnoită ocazie de dialog creativ între credinţă şi raţiune prin simpozioane, întâlniri şi zile de studiu, în special în universităţile catolice, arătând “că între credinţă şi ştiinţa autentică nu poate exista nici un conflict pentru că amândouă, chiar dacă pe căi diferite, tind spre adevăr”29.
9. Va fi important să se promoveze întâlniri cu persoane care, “deşi nu recunosc în ele darul credinţei, sunt oricum într-o căutare sinceră a sensului ultim şi a adevărului definitiv cu privire la existenţa lor şi cu privire la lume”30, inspirându-se şi din dialogurile de la Curtea Neamurilor, demarate sub conducerea Consiliului Pontifical al Culturii.
10. Anul Credinţei va putea fi o ocazie pentru a acorda o atenţie mai mare şcolilor catolice, locuri adecvate pentru a oferi elevilor o mărturie vie a Domnului şi pentru a cultiva credinţa lor, cu o oportună referinţă la folosirea de instrumente catehetice bune, ca de exemplu Compendiul Catehismului Bisericii Catolice sau ca Youcat.
IV. La nivel de parohii / comunităţi / asociaţii / mişcări
1. Ca pregătire pentru Anul Credinţei, toţi credincioşii sunt invitaţi să citească şi să mediteze cu atenţie scrisoarea apostolică Porta fidei a Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea.
2. Anul Credinţei “va fi o ocazie propice pentru a intensifica celebrarea credinţei în liturgie, şi îndeosebi în Euharistie”31. În Euharistie, mister al credinţei şi izvor al noii evanghelizări, credinţa Bisericii este proclamată, celebrată şi întărită. Toţi credincioşii sunt invitaţi să ia parte la ea în mod conştient, activ şi rodnic, pentru a fi martori autentici ai Domnului.
3. Preoţii vor putea să dedice o atenţie mai mare studierii documentelor Conciliului Vatican II şiCatehismului Bisericii Catolice, scoţând din ele rod pentru pastoraţia parohială – cateheza, predica, pregătirea la sacramente – şi propunând cicluri de omilii despre credinţă sau despre unele aspecte specifice ale ei, ca de exemplu, “întâlnirea cu Cristos”, “conţinuturile fundamentale ale Crezului“, “credinţa şi Biserica”32.
4. Cateheţii vor putea lua mai mult din bogăţia doctrinară a Catehismului Bisericii Catolice şi să călăuzească, sub responsabilitatea respectivilor parohi, grupuri de credincioşi pentru citirea şi aprofundarea comună a acestui instrument preţios, cu scopul de a crea mici comunităţi de credinţă şi de mărturisire a Domnului Isus.
5. În parohii se doreşte o angajare reînnoită în răspândirea şi în distribuirea Catehismului Bisericii Catolice sau a altor materiale ajutătoare potrivite pentru familii, autentice Biserici familiale şi locuri primare de transmitere a credinţei, de exemplu în contextul binecuvântării caselor, al Botezului adulţilor, al Mirului, al Căsătoriei. Acest lucru va putea contribui la mărturisirea şi la aprofundarea doctrinei catolice “în casele şi în familiile noastre, pentru ca fiecare să simtă puternic exigenţa de a cunoaşte mai bine şi de a transmite generaţiilor viitoare credinţa din totdeauna”33.
6. Va fi oportun să se promoveze misiuni populare şi alte iniţiative, în parohii şi la locurile de muncă, pentru a-i ajuta pe credincioşi să redescopere darul credinţei baptismale şi responsabilitatea mărturisirii sale, având conştiinţa că vocaţia creştină “este prin natura sa şi vocaţie la apostolat”34.
7. În acest timp, membrii institutelor de viaţă consacrată şi ai societăţilor de viaţă apostolică sunt solicitate să se angajeze în noua evanghelizare, cu o reînnoită adeziune la Domnul Isus, prin aportul propriilor carisme şi în fidelitate faţă de Sfântul Părinte şi faţă de doctrina sănătoasă.
8. Comunităţile contemplative în timpul Anului Credinţei vor dedica o intenţie specială la rugăciune pentru reînnoirea credinţei în poporul lui Dumnezeu şi pentru un nou elan în transmiterea ei noilor generaţii.
9. Asociaţiile şi mişcările sunt invitate să devină promotori ai iniţiativelor specifice care, prin contribuţia propriei carisme şi în colaborare cu păstorii locali, să se insereze în marele eveniment al Anului Credinţei. Noile comunităţi şi mişcările ecleziale, în mod creativ şi generos, vor şti să găsească modurile cele mai adecvate pentru a oferi mărturia lor de credinţă în slujba Bisericii.
10. Toţi credincioşii, chemaţi să reînsufleţească darul credinţei, vor căuta să comunice propria experienţă de credinţă şi de caritate35 dialogând cu fraţii şi surorile lor, chiar şi din celelalte confesiuni creştine, cu adepţii altor religii şi cu aceia care nu cred sau sunt indiferenţi. În felul acesta se doreşte ca întregul popor creştin să înceapă un soi de misiune faţă de cei cu care trăieşte şi lucrează, având conştiinţa că a “primit un mesaj de mântuire care trebuie propus tuturor”36.
Concluzie
Credinţa “este însoţitoare de viaţă care permite să percepem cu privire mereu nouă minunăţiile pe care Dumnezeu le săvârşeşte pentru noi. Concentrată să perceapă semnele timpurilor în ziua de azi a istoriei, credinţa angajează pe fiecare dintre noi să devină semn viu al prezenţei Celui Înviat în lume”37. Credinţa este un act personal şi în acelaşi timp comunitar: este un dar al lui Dumnezeu, care este trăit în marea comuniune a Bisericii şi trebuie să fie comunicat lumii. Orice iniţiativă pentru Anul Credinţei vrea să favorizeze redescoperirea bucuroasă şi reînnoita mărturie a credinţei. Indicaţiile oferite aici au scopul de a-i invita pe toţi membrii Bisericii să se angajeze pentru ca acest An să fie ocazie privilegiată pentru a împărtăşi ceea ce are mai de preţ creştinul: pe Cristos Isus, Răscumpărătorul omului, Regele Universului, “începutul şi desăvârşirea credinţei” (Evr 12,2).
Roma, sediul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei,
6 ianuarie 2012, solemnitatea Epifaniei Domnului.
Card. William Levada,
prefect
Arhiep. Luis F. Ladaria, S.I.,
secretar
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Note
1 Benedict al XVI-lea, Scrisoarea enciclică Deus caritas est, 25 decembrie 2005, nr. 1.
2 Idem, Omilia în sărbătoarea Botezului Domnului, 10 ianuarie 2010.
3 Ioan al XXIII-lea, Discurs de deschidere solemnă a Conciliului Ecumenic Vatican II, 11 octombrie 1962.
4 Conciliul Ecumenic Vatican II, Constituţia dogmatică Lumen gentium, nr. 1.
5 Adunările Obişnuite ale Sinodului Episcopilor au tratat următoarele teme: Ocrotirea şi întărirea credinţei catolice, integritatea ei, vigoarea ei, dezvoltarea ei, coerenţa ei doctrinară şi istorică(1967), Preoţia ministerială şi dreptatea în lume (1971), Evanghelizarea în lumea modernă (1974),Cateheza în timpul nostru (1977), Familia creştină (1980), Pocăinţa şi reconcilierea în misiunea Bisericii (1983), Vocaţia şi misiunea laicilor în Biserică şi în lume (1987), Formarea preoţilor în circumstanţele actuale (1991), Viaţa consacrată şi misiunea sa în Biserică şi în lume (1994),Episcopul: slujitor al evangheliei lui Isus Cristos pentru speranţa lumii (2001), Euharistia: izvor şi culme a vieţii şi a misiunii Bisericii (2005), Cuvântul lui Dumnezeu în viaţa şi în misiunea Bisericii(2008).
6 Benedict al XVI-lea, Discurs adresat Curiei Romane, 22 decembrie 2005.
7 Idem, Scrisoarea apostolică Porta fidei, nr. 4.
8 Ioan Paul al II-lea, Discurs de încheiere a celei de-a II-a Adunări Extraordinare a Sinodului Episcopilor, 7 decembrie 1985, nr. 6. Acelaşi pontif, în faza iniţială a acestui Sinod, în timpul rugăciuniiAngelus din 24 noiembrie 1985, avea să spună: «Credinţa este principiul fundamental, este punctul de susţinere, criteriul esenţial al reînnoirii voite de Conciliu. Din credinţă derivă norma, stilul de viaţă, orientarea practică în orice împrejurare».
9 Idem, Constituţia apostolică Fidei depositum, 11 octombrie 1992, nr. 2.
10 Ibid., nr. 3.
11 Ibid., nr. 4.
12 Benedict al XVI-lea, Scrisoarea apostolică Porta fidei, nr. 11.
13 Idem, Discurs adresat participanţilor la Întâlnirea promovată de Consiliul Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări, 15 octombrie 2011.
14 Idem, Scrisoarea apostolică Porta fidei, nr. 7.
15 Cf. ibid., nr. 12.
16 Acest Comitet, constituit la Congregaţia pentru Doctrina Credinţei din mandatul pontifului, are printre membri săi: cardinalii William Levada, Francis Arinze, Angelo Bagnasco, Ivan Dias, Francis E. George, Zenon Grocholewski, Marc Ouellet, Mauro Piacenza, Jean-Pierre Ricard, Stanislaw Rylko şi Christoph Schönborn; arhiepiscopii Salvatore Fisichella şi Luis F. Ladaria; episcopii Mario del Valle Moronta Rodríguez, Gerhard Ludwig Müller şi Raffaello Martinelli.
17 Catehismul Bisericii Catolice, nr. 150.
18 Benedict al XVI-lea, Scrisoarea apostolică Porta fidei, nr. 15.
19 Conciliul Ecumenic Vatican II, Constituţia dogmatică Lumen gentium, nr. 65.
20 Benedict al XVI-lea, Scrisoarea apostolică Porta fidei, nr. 13.
21 Ibid., nr. 6.
22 Conciliul Ecumenic Vatican II, Decretul Unitatis redintegratio, nr. 1.
23 Indicaţiile oferite conferinţelor episcopale sunt valabile în mod asemănător şi pentru sinoadele episcopilor din Bisericile patriarhale şi arhiepiscopale majore şi pentru adunările ierarhilor din Bisericilesui iuris.
24 Conciliul Ecumenic Vatican II, Constituţia dogmatică Lumen gentium, nr. 25.
25 Cf. Benedict al XVI-lea, Scrisoarea apostolică Porta fidei, nr. 13.
26 Ibid., nr. 12.
27 Cf. Ioan Paul al II-lea, Constituţia apostolică Fidei depositum, nr. 4.
28 Benedict al XVI-lea, Scrisoarea apostolică Porta fidei, nr. 8.
29 Ibid., nr. 12.
30 Ibid., nr. 10.
31 Ibid., nr. 9.
32 Cf. Benedict al XVI-lea, Exortaţia apostolică postsinodală Verbum Domini, 30 septembrie 2010, nr. 59-60 şi 74.
33 Idem, Scrisoarea apostolică Porta fidei, nr. 8.
34 Conciliul Ecumenic Vatican II, Decretul Apostolicam actuositatem, nr. 2.
35 Cf. Benedict al XVI-lea, Scrisoarea apostolică Porta fidei, nr. 14.
36 Conciliul Ecumenic Vatican II, Constituţia pastorală Gaudium et spes, nr. 1.
37 Benedict al XVI-lea, Scrisoarea apostolică Porta fidei, nr. 15.
Traducător: pr. Mihai Pătraşcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 06.01.2012
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius