O carte extrem de interesantă, de instructivă și de pitorească a publicat de curând Florica Dimitrescu sub titlul Omagiu lingviștilor români nonagenari (Editura Academiei Române, 2020). Autoarea, ea însăși nonagenară, a avut ideea de a scrie zece studii de lingvistică și de a le dedica apoi unor cunoscuți lingviști care au atins la rândul lor pragul celor nouă decenii. Spre deosebire de Omagiile tradiționale, ce cuprind între coperțile lor contribuții ale unor autori care omagiază aceeași persoană, de obicei un mare savant, cartea de față adoptă un demers invers: mai mulți destinatari și un singur autor. Iată o inovație remarcabilă, ce ar putea face școală.
Parcurgând lista omagiaților, admirăm varietatea domeniilor în care lingviștii români au reușit să străbată și prin durată: Grigore Brâncuș (studiul substratului autohton), Paul Lăzărescu (dialecto logie), Valeria Guțu Romalo (gramatică structurală), Maria Iliescu și Alexandru Niculescu (lingvistică romanică) etc. S-ar spune că marile arii ale lingvisticii noastre beneficiază de prezența câte unui „patriarh“, masculin sau feminin, ale cărui contribuții au devenit emblematice. Cititorul Omagiului parcurge involun tar istoria lingvisticii române de după război, actua li zând o informație concentrată, greu de găsit în alte locuri.
În general, studiile de lexicologie (aria preferată a Floricăi Dimitrescu) nu excelează prin inovații teoretice sau îndrăzneli metodologice; ele contează pe interesul intrinsec al materialului adus în discuție; spre deosebire de majoritatea lexicologilor noștri, Florica Dimitrescu reușește să provoace cititorului un neașteptat interes extra-lingvistic, inserând paranteze documentare sau autobiografice, care pot fi urmărite cu pasiune. Excursurile autoarei dovedesc deosebit talent aso ciativ, alături de o informație bogată. Numele de profesii și dubletele lor masculin-feminin (vezi studiul închinat Valeriei Guțu Romalo) devin prilej de completări savuroase: aflăm că doamna Dimitrescu a luat contact cu arta țesutului încă din copilărie, în casa de lângă Buzău a bunicilor; după cum aflăm și că Sarmiza Bilcescu-Alimăneșteanu (născută în 1867) a fost prima femeie-avocat din Europa, că Elena Densușianu-Pușcariu (născută în 1875) – prima femeie-profesor universitar de medicină sau că Eliza Leo nida-Zamfirescu (născută în 1887) a fost prima femeie-inginer de pe continentul nostru etc., etc.
Intrând în materialul lexicografic propriu-zis, aflăm și alte noutăți interesante, precum noi termeni pentru „prostituată“, episod la care lingvista pare puțin iritată: „Avem în română atâția termeni, noi și vechi, că numai în domeniul acesta nu ne mai lipsea încă unul“ (p. 105, engl. escort-girl), glosează autoarea cu năduf. N-are importanță! Ea își face conștiincios datoria și înregistrează toate fanteziile denominative ale jurnaliștilor.
Materialul lexical adus în discuție atinge variate zone de interes, deoarece o mare parte a exemplelor e furnizată de presa cotidiană; luăm contact involuntar cu istoria recentă a României prin reprezentanții ei ocazionali. Peste câțiva ani, cine va mai ști ceva despre doamnele-politicieni Vasilica Viorica Dăncilă sau Sevil Shaideh, dacă n-ar fi fost imortalizate în studiile acestui volum!
Acest „omagiu invers“ destinat celor zece lingviști nonagenari ne pune în fața unei realități poate nebănuite: lingviștii trăiesc în general mai mult decât scriitorii. Nu toți, firește! Limba naturală, obiectul muncii amândurora, e tratată însă din unghiuri diferite: în timp ce scriitorul violentează până la urmă idiomul utilizat, lingvistul îl venerează și nu se atinge de el decât în latura lui descriptivă. Calmul obligatoriu necesar pentru o asemenea procedare ar putea fi un argument în favoarea longevității?
E o glumă, firește! Lingviștii se dovedesc și ei muritori ca toți ceilalți oameni. O dovadă tristă: între scrierea acestui Omagiu și ieșirea lui de sub tipar, unii dintre nonagenarii omagiați au ieșit, din păcate, discret din scenă.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius