altmarius

cultură şi spiritualitate

Historia

NEWSLETTER

Luni , 26 Ianuarie 2015

Cine au fost herulii? Misterioşi barbari de origine nordică?

Unul dintre trenurile de mare viteză dintre Malmö şi Blekinge poartă numele de Herulen. Astfel a fost imortalizată amintirea despre un vechi şi interesant popor, care potrivit tradiţiei provenea de undeva de prin sudul Suediei şi care totodată s-a dovedit a fi foarte flexibil. » citeste mai mult

"Cine caută raiul pe Pământ, să vină la Dubrovnik"

Oraşul Dubrovnik, aşezat în sudul extrem al Croaţiei, pe coasta Dalmaţiei, este port la marea Adriatică. Povestea aşezării este pe cât de tumultuoasă, pe atât de fascinantă. Fondat în secolul al VII-lea, Dubrovnikul a atins perioada de prosperitate, ca important port comercial maritim, spre sfârşitul Evului Mediu. » citeste mai mult

Portrete emoționante ale supraviețuitorilor de la Auschwitz

Cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la eliberarea Auschwitzului, Reuters a realizat o serie de portrete cu cei care au scăpat cu viață din lagărul unde au murit 1,1 milioane de oameni. » citeste mai mult

Ucise de tehnologie: 10 slujbe care nu mai există

Fireşte, lumea de azi nu-i ca cea de ieri. Oamenii s-au schimbat, obiceiurile s-au schimbat şi... serviciile la fel. Avansul tehnologiei, mai ales în ultimul secol, a contribuit la uşurarea vieţii omului. Dar odată cu el, a avut loc şi dispariţia unor locuri de muncă, dintre care unele sunt astăzi complet necunoscute. Iată zece astfel de slujbe care astăzi nu mai există: » citeste mai mult

Recordurile Bisericii Negre din Braşov: cel mai vizitat lăcaş de cu...

Celebrul edificiu aflat în oraşul de la poalele Tâmpei este cea mai vizitată clădire de cult din România. Pe lângă acest „titlu“, biserica mai deţine şi alte nominalizări la capitolul „cea mai“. Este cel mai fotografiat obiectiv turistic din România şi cel mai mare lăcaş de cult din sud-estul Europei.  » citeste mai mult

Exponatul lunii ianuarie: Ocaua lui Cuza

Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) expune în perioada 28 ianuarie – 15 februarie a.c., în cadrul micro-expoziţiei „Exponatul lunii”, instrumente de măsură - greutăți de 20, 10 şi 2 ocale - măsură etalon de jumătate decalitru pentru materii uscate, metru etalon, măsură etalon pentru lichide. » citeste mai mult

Sondaj: peste jumătate din ruşi îl admiră pe Stalin

Peste jumătate dintre ruşi consideră că fostul lider sovietic Iosif Stalin a jucat un rol pozitiv în istoria Rusiei, arată un sondaj publicat marţi de către Centrul Levada.   » citeste mai mult

Războinicii antici sufereau și ei de stres posttraumatic

Despre stresul posttraumatic în cazul militarilor se vorbește doar de câteva decenii, chiar dacă soldații au fost întotdeauna afectați de experiențele de pe câmpul de luptă. Acum, cercetătorii britanici spun că au identificat semne ale acestei afecțiuni în texte datând din anul 1300 î.Hr. » citeste mai mult

Londra se pregătea pentru căderea lui Ceaușescu din 1972

În primele luni ale anului 1973, ambasada britanică de la București era ocupată să explice Foreign Office-ului motivele și cauzele care ar fi putut duce la căderea regimului lui Nicolae Ceaușescu în următoarea perioadă. Demersul fusese inițiat de unele aprecieri în Raportul Anual al ambasadei, aprecieri pentru care Londra a cerut explicații suplimentare. La acel moment, Paul... » citeste mai mult

Armata Disney luptă împotriva Germaniei naziste

În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, Mickey Mouse și Donald nu au mai fost doar personaje animate Disney care îi distrează atât pe cei tineri și pe cei maturi cu suflet de copil. Printr-un contract cu guvernul american, personajele create de Walt Disney s-au înrolat într-o misiune de mare importanță națională – susținerea frontului național și a armatei americane în... » citeste mai mult

Apostolii lui Stalin. Lăcătuşul Alexandru Drăghici, „meşterul“ tero...

Alexandru Drăghici a controlat represiunea comunistă de inspiraţie sovietică din 1952 până în 1964. A fost cel mai longeviv ministru de Interne şi patronul absolut al violenţei discreţionare. A sfârşit ca victimă a capriciilor ceauşiste, iar locul său în structuri a fost ocupat de promiţătorul Ion Iliescu.  » citeste mai mult

Vizualizări: 16

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

201 state 

(ultimul: Mauritania)

Numar de steaguri: 263

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 41

1 stat are peste 660,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

1 stat are peste 10.000 clickuri (Franta)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

16 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

6. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

7. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

8. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro 11. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

12. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. EDITURA ARGONAUT

https://www.editura-argonaut.ro/

19.EDITURA MEGA

https://edituramega.ro/

20. TIMBREE

www.timbree.ro

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

25. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro 26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24.

© 2021   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor