altmarius

cultură şi spiritualitate

Newsletter Agentia de carte - 8 mai 2019 (I)

15 finaliști ai Concursului Naţional „Cele mai frumoase fotografii ...

Posted: 07 May 2019 04:19 PM PDT

Miercuri, 8 mai 2019, organizatorii ”Euro Fest-Teen/ Salut, Adolescența” și juriul prezidat de artistul vizual Mihai Zgondoiu i-anunțat pe cei 15 finaliști ai Concursului Naţional „Cele mai frumoase fotografii ale adolescenţilor – InstantAdolescența” (fotografii digitale realizate de adolescenţi cu telefonul mobil). Tema acestei ediții a fost EU-RO-PA. Dintre cele 15 fotografii intrate în finală au fost alese 5 imagini câștigătoare. Concursul a fost lansat online pe 1 martie 2019, fotografiile fiind selectate şi premiate de un juriu prezidat de artistul vizual Mihai Zgondoiu, alături de scriitorul Dan Mircea Cipariu. Fotografiile premiate vor fi publicate în antologia Rezidența LiterArt Franța-România care va fi lansată în luna iunie a acestui an. Cele 15 fotografii intrate în finală sunt expuse pe platforma online ziua-a.ro  şi vor fi proiectate și premiat în cadrul Galei „Salut, Adolescență!” ce va avea loc chiar de Ziua Adolescenților, pe 12 mai 2019, ora 12:00, la Teatrul de Comedie din București (str. Sf. Dumitru, nr.2). Cei 15 finaiști sunt: Cătălin Alb (Colegiul de Arte ”Sabin Drăgoi”, Arad),  Elena Cristiana Gogulescu, Olga Niculae (Liceul de coregrafie ”Floria Capsali”, București), Ionela Andreea Manea, Camelia Mihai (Colegiul Economic ”Costin C. Kirițescu”, București), Silvia Niculae, Matei Rădulescu (Liceul de Arte Plastice Nicolae Tonitza, București), Andreea Dumitrescu (Colegiul Național ”Mihai Viteazul”, București), Cătălin Dinu Antonescu (Liceul Teoretic Național , Bucuresti), Daniel Ababei, Memet Akan Mert (Liceul Teoretic Internațional de Informatică, Constanța), Mircea Botezatu, Gabriel Cărtărescu, Elisa Merca,   Alexandru Mircea Pălășan (Liceul German ”Hermann Oberth”, Voluntari, Ilfov). Laureații InstantAdolescența 2019 sunt Cătălin Alb (locul II), Gabriel Cărtărescu (locul III), Memet Akan Mert (locul II), Silvia Niculae (locul I) și Matei Rădulescu (locul III).

 

 

Mihai Zgondoiu (n. 1982) este artist vizual, asist. univ. dr. la Universitatea Națională de Arte din București, Facultatea de Arte Decorative și Design, departamentul Design (din 2014), iniţiator şi coordonator al galeriei Atelier 030202 – spațiu de artă contemporană din București (dec. 2009 până în prezent), inițiator și co-curator al galeriei geamMAT a Muzeului de Artă din Timișoara (din 2012 – 2014), co-curator Atelier în tranziție (2009-2013), Graphic Designer la Teatrul de Comedie din București (2005 – până în prezent). Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România (din 2005). Oscilează cu lejeritate între experimental și tradițional, arta sa abordând o arie largă de genuri și tehnici artistice de la desen, colaj și print la video-instalații, acțiuni-performance și artă urbană. Cele mai recente expozitii/proiecte personale sunt: Noul Zid / Calina-spațiu de artă contemporană Timișoara 2017, Dada Brancusi / Galeria MB-XL Bruxelles 2016 & Galeria Galateca – București 2016, Mâna de aur a artistului / Galeria FivePlus – Viena 2014 & Galeria Aiurart – București 2013, Somnul lui Lenin / Piața Presei – Bucureşti 2011, Linia Roșie / Centrul Național al Dansului din Bucureşti 2011, Covorul Roșu / Curtea Muzeului Schlooss – Linz, Austria 2011, Libertatea ca șablon / Galeria Hampden – Incubator Art Space, Amherst, Massachusetts USA 2010, Eu matriță / Galeria Calina – Timișoara 2009, Eu / Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Național Brukenthal – Sibiu 2008. A mai participat în proiectele vizuale de grup: RERE. Overriding Design with Art and Vice-Versa – Vienna Design Week 2016, DADADA – Media Art Festival – Muzeul de Artă – Arad 2016, Transformation – Muzeul Beelden Aan Zee, Haga 2014, BB6 (Bucharest International Biennial for Contemporary Art) 2014, IEEB4 & IEEB7 (International Experimental Engraving Biennial 2010, 2016), Now Art Now Future (The International Biennial of print – Vilnius 2008), lucrările sale aflându-se în colecții particulare și de stat: Colecția de Artă Luciano Benetton (IT), Colecția de artă Alain Servais (BE), Colecția de artă Avium (RO), Colecția de Artă Daniel Ștefănică (RO), Colecția de Artă Năsui (RO), Colecția de Artă Herczeg (RO), Colecția de Artă Calina, Colecția de Artă DFEWA (DE), Muzeul de Artă Vizuală, Galați (RO), Muzeul Florean de Artă Contemporană-Baia-Mare (RO), Muzeul Naţional de Artă-Satu Mare (RO).

 

***

 

Euro Fest-Teen /  SALUT, ADOLESCENȚA este un program cultural, artistic şi educaţional care marchează sărbătorirea celei de-a XXII-a ediţii a Zilei Adolescenţilor, conform unei Legi promulgate la 13 noiembrie 1997 de Preşedintele României, sărbătorirea Zilei Europei (9 mai), sărbătorirea Anului Cărții și celebrarea președinției românești a Consiliului Uniunii Europene. Euro Fest-Teen /  SALUT, ADOLESCENȚA! – cel mai vechi și longeviv festival din România dedicat adolescenților! –  cuprinde câteva evenimente literare, artistice şi vizuale dedicate adolescenţilor europeni. Un program menit să ofere o scenă publică de afirmare pentru cei ce vor să le fie confirmate de către profesioniştii domeniului editorial, literar, teatral şi vizual talentul exprimat la „prima verba” ori pentru „opera prima”. Un program care pune în comunicare creatoare pe adolescenţii din România și Uniunea Europeană, dar și pe cei care derulează programe instituționale, culturale sau educaționale dedicate adolescenților. În 2019 se împlinesc 22 de ani de când a doua duminică a lunii mai a fost recunoscută oficial ca fiind Ziua Adolescenţilor, conform Legii privind instituirea Zilei Adolescenţilor, promulgată de Preşedintele României şi aprobată de către Parlamentul României la 13 noiembrie 1997, în urma lobby-ului făcut de Maestrul George Mihăiță și Clubul UNESCO – „Adolescenţii”. Festivalul este organizat de Primăria Municipiului București prin Teatrul de Comedie și Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, Clubul UNESCO-Adolescenții, asociația Euro CulturArt, cu sprijinul Forumului Cultural Austriac București. Partenerii media ai programului sunt Radio România Cultural și AgențiadeCarte.ro. Premiile „Jos Pălăria” și InstantAdolesecența vor fi acordate de Ziua Adolescentului, duminică, 12 mai 2019, ora 12:00, la Teatrul de Comedie, în cadrul Galei ”Salut, Adolescența”, cu participarea extraordinară a maeștrilor Nicu Alifantis, George Mihaiță și Matei Vișniec.

 

 

***

Clubul UNESCO-Adolescenţii este o organizaţie non-politică, non-guvernamentală şi non-profit fondată de Maestrul George Mihăiţă. Preşedintele Clubul UNESCO-Adolescenţii este scriitorul Dan Mircea Cipariu, iar Vicepreşedintele asociaţiei este artistul vizual Mihai Zgondoiu.

Clubul UNESCO-Adolescenţii a fost creat în anul 1992 şi face parte din reţeaua mondială de cluburi UNESCO. Încă de la înfiinţare, Clubul UNESCO-Adolescenţii a făcut lobby parlamentar pentru legiferarea unei zile speciale dedicate fenomenului adolescentin. Astfel, în 1997, a fost promulgată LEGEA nr. 197 din 17 noiembrie 1997 privind instituirea Zilei Adolescentului în fiecare an.

Clubul UNESCO-Adolescenţii este printre primele asociaţii non-guvernamentale din România dedicate adolescenţilor. Scopul clubului este realizarea de programe cultural-sportive, turistice, info-educaţionale, de descoperire de noi şi tinere talente şi de promovare a acestora în plan profesional şi în viaţa publică.

Clubul UNESCO-Adolescenţii a colaborat încă de la înfiinţare cu instituţii culturale publice precum AFCN, Primăria Muncipiului Bucureşti, ArCub, Teatrul de Comedie, Primăria Sectorului 3 şi Primăria Sectorului 6 în realizarea unor proiecte culturale, artistice şi info-educaţionale pentru promovarea adolescenţilor şi a tinerilor creatori din domeniile artelor spectacolului, artelor vizuale şi ale literaturii.

Proiectele noastre comune, Săptămâna Adolescenţilor, Comedia ţine la TINEri, Festivalul Naţional de Teatru pentru Liceeni „Jos Pălăria”, Vernisaj A, Virtual Text A, Cursurile gratuite de actorie pentru elevi (profesor Delia Nartea), au venit în întâmpinarea creativităţii adolescenţilor din Bucureşti şi din ţară şi au devenit repere de referinţă pentru colaborarea dintre o reprezentantă a societăţii civile, o instituţie culturală aflată sub finanţarea unei autorităţi publice locale şi Primăria Municipiului Bucureşti.

În cele 21 de ediţii de până acum ale Festivalului Naţional de Teatru „Jos Pălăria”, au urcat pe scenă peste 5000 de adolescenţi (din care câţiva au ajuns mari actori şi regizori), iar premiile au fost decernate, de-a lungul anilor, de Marcel Iureş, Horaţiu Mălăele, Maia Morgenstern, Emilia Popescu, Vlad Cristache, Andi Vasluianu, Dorina Chiriac, Alex Bogdan etc.

 

 

 

Număr de vizualizări :1http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/5IoogNdftgc?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

dosArte sau despre opera vizuală și literară din schițe, variante ș...

Posted: 07 May 2019 02:48 PM PDT

 

Marți, 7 mai 2019, ora 19:00, la galeria Atelier 030202 (str.Sf. Vineri, nr.11, București, Sala Nouă a Teatrului de Comedie), a avut loc o lectură publică de poezie și prezentarea programului ”dosArte. unfinished”, curatoriat de Dan Mircea Cipariu și Mihai Zgondoiu și realizat de asociația Euro CulturArt, cu sprijinul financiar al AFCN (Administrația Fondului Cultural Național). Grupul MARFĂ, constituit din poeții Dan Mircea Cipariu, Florin Dumitrescu, Sorin Gherguț; Dan Pleșa și Bogdan O. Popescu, a dialogat și a rezonat literar și vizual cu grupul TAM-TAM (Tinerii Artiști din Mediaș), format din artiștii vizuali Alexandru Calcatinge, Ioan Grosu, Péter Madaras, Raul Oprea (Saddo), Radu Oreian și Mihai Zgondoiu. ”Acum mai bine de 25 de ani, în 1996, cinci autori – Dan Mircea Cipariu, Florin Dumitrescu, Sorin Gherguț, Dan Pleșa și Bogdan O. Popescu – publicau, la editura ”Salut” (a maestrului George Mihăiță), o antologie colectivă intitulată “MARFĂ”. A fost prima și ultima carte a editurii ”Salut”, ea s-a lansat chiar de ziua lui George Mihăiță. Într-un experiment unic, după cincisprezece ani, în 2011, a apărut un volum cu poezii inedite: „Marfă reîncărcată”, Editura Brumar (coperta: Mihai Zgondoiu, editor: Robert Șerban). Cu acest proiect dosArte propunem publicului amator de exeprimente literare și vizuale o formulă de valorizare în progres a operei neterminate, a operei elaborate din variante și interstiții de biografie și de creație”, a spus Dan Mircea Cipariu la deschiderea programului dosArte. Printre cei prezenți la eveniment s-au numărat scriitorii și jurnaliștii Cristian Teodorescu, Catia Maxim, Anamaria Spătaru, Dorina Cioplea-Văduva, Tudor Voicu, Denisa Lepădatu, Marcel Manea. AgențiadeCate.ro a fost partener media al evenimentului.

 

Mihai Zgondoiu:”Suntem la galeria Atelier 030202. Unde, de obicei, facem experiment, de la performance la artă digitală. Am zis că ar fi interesant să aducem față în față două grupuri, MARFĂ, care s-a lansat în 1996, și TAM-TAM (Tinerii Artiști din Mediaș), lansat în 2004. Ne-am gândit că ar fi foarte interesant să ne aducem fiecare schițele și însemnările noastre care nu ajung întotdeauna la bun sfârșit, într-un dosar neterminat. Această seară este dedicată poeziei prin excelență.”

 

Dan Mircea Cipariu i-a rugat pe colegii lui din grupul MARFĂ să povestescă câte o amintire legată de volumul MARFĂ.

 

Bogdan O. Popescu: ”Am văzut nu demult pozele de la lansarea MARFĂ și am fost foarte invidios pe cum eram noi atunci, când aveam o încredere de sine extraordinară. Orice creator are perspectiva propriului destin care se împlinește mai mult sau mai puțin, dar a fi împreună cu prietenii în artă nu este o calitate a tuturor. Asta a fost extraordinar în grupul MARFĂ, a dori să împărtășești cu prietenii tăi fără să fii într-o competiție. Ceea ce este unic în MARFĂ este că acest grup de poeți a fost capabil pentru prima oară în istoria literaturii române să revină după 15 ani. A existat MARFĂ în 1996 și Marfă reîncărcată, în 2011.Acum, la 23 de ani, suntem tot împreună. Asta este extraordinar și îi iubesc pe prietenii mei.”

 

Dan Pleșa: ” La 17 ani frecventam Cenaclul Săgetătorul al regretatului profesor Tudor Opriș.”

 

Sorin Gherguț : ”Sunt cam 30 de ani de fapt de când am discutat despre proiectul ăsta la o berărie, Gambrinus.”

 

Florin Dumitrescu:” Eu mă bucur foarte mult pentru că deși sunt mai în vârstă, eu eram cu muzica și nu aveam încredere în mine ca poet de citit, nu de ascultat și le sunt recunoscător prietenilor mei că m-au încurajat. Acum că suntem mai copți găsim și alte valențe ale prietenie și ne bucurăm de fiecare dată să ne revedem.”

 

A urmat lectura publică în cadrul căreia fiecare poet a citit poeme și texte nepublicate, incluse în programul dosArte.

 

 

Evenimentul s-a încheiat cu un pahar de șampanie și multe amintiri literare și artistice depănate sub privirile vigilente ale unui grup de jandarmi care apăra Templu Coral din vecinătatea Sălii Noi a Teatrului de Comedie.

 

”dosArte. unfinished” va fi itinerat și prezentat, în curând, la Mediaș și Timișoara.

 

 

 

Simona IONIȚĂ

fotografii de Mihaela PETRE

 

***

 

 

”Într-o societate tot mai amprentată de rețele literare și artistice prin care sunt promovate produse, opere și biografii în funcție de apartenența la o rețea, cercetările literare și vizuale devin tot mai mult obiect și subiect al intimității autorului. Procesul de creație al unui proiect care nu a intrat în malaxorul rețelei și al unui format public este pus în paginile dosArte într-o perspectivă diacronică: pe de o parte, relația proiectului cu un grup literar sau artistic, pe de altă parte, relația proiectului cu limitele formatului și ale receptării. Astfel, avem două perspective asupra proiectului literar și artistic: proiectul ca efect al unei cercetări literare sau artistice în desfășurare și proiectul ca act stilistic în sine. În cele două formule de exprimare, putem descoperi markeri empatici și markeri subiectivi prin care să putem înțelege întregul produsului, al operei sau al biografiei prin particularitățile unui proiect literar sau vizual.”, a prezentat Dan Mircea Cipariu conceptul curatorial al programului ”dosArte. unfinished”. Astfel, fiecare dintre acești creatori prezintă, în formatul de serie (100 de exemplare ștampilate și numerotate) al unui fanZIN, proiecte literare și artistice care nu au fost publicate sau expuse și care să fie o mărturie a unui proces de creație în desfășurare. ”dosArte. unfinished” va fi itinerat și prezentat, în curând, la Mediaș și Timișoara. Parteneri media: Radio România Cultural, AgențiadeCarte.ro, Modernism.ro, Feeder.ro, artclue.net, Art Wall, Revista Arta.

 

În 1996, cinci autori – Dan Mircea Cipariu, Florin Dumitrescu, Sorin Gherguț, Dan Pleșa și Bogdan O. Popescu – publicau, la editura ”Salut” (a maestrului George Mihăiță), o antologie colectivă intitulată “MARFĂ”. Pentru ei era aproape un debut colectiv, care prefața inspirat cărţile de poezie pe care poeţii aveau să le publice de atunci. Într-un experiment unic, cei cinci s-au întâlnit după cincisprezece ani, în 2011, în paginile unui nou volum cu poezii inedite: „Marfă reîncărcată”, Editura Brumar (coperta: Mihai Zgondoiu, editor: Robert Șerban). Pentru a demonstra că poezia şi prietenia pot fi durabile, cei cinci continuă, după 23 de ani de ”Marfă”, și în acest nou proiect comun – ”dosArte”. Și, negreșit, nu se vor opri aici!

 

 

Pe 11 septembrie 2004, zece tineri artiști medieșeni – Dominic Alain Boariu, Alexandru Calcatinge, Sabin Filip, Ioan Grosu, Péter Madaras, Radu Oreian, Raul Oprea (Saddo), Sorin Pănăzan, Lucian Szekely, Mihai Zgondoiu – au expus pentru prima dată la Mediaș în Galeria “Casa Schuller” sub titulatura “Grupul TAM-TAM” (Tinerii Artiști din Mediaș). Expoziția a fost prezentată de curatoarea Liviana Dan, fiind un mare succes local ce a stimulat pozitiv cariera fiecarui membru în parte. Componența grupului s-a mai schimbat pe parcursul celor patru ani (2004-2007), timp în care a funcționat și “Asociația Tam-Tam” coordonată de artistul local – mecena Vasile Popescu.

În spiritul artei, prieteniei și al experimentului, șase artiștii din fostul grup „TAM-TAM” se reunesc după 15 ani în proiectul “dosArte. unfinished” pentru a prezenta publicului lucrări și schițe neterminate sau abandonate, dar care în urma lor au generat proiecte semnificative în portofoliul lor.

 

 

MARFĂ

 

Dan Mircea Cipariu (născut la 7 septembrie 1972, București), licențiat al Universității București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, scriitor, jurnalist și manager de proiecte și programe culturale. A debutat în presa literară în 1988 (SLAST), iar editorial, în 1999, cu volumul Hai să ne-ntâlnim pe site sâmbătă seara (editura Libra). În 2007, volumul său de poeme Tsunami (editura Brumar), 2006, a primit Premiul Asociației Scriitorilor din București. În 2008, a inițiat și coordonat proiectul ”Scriitori pe Calea Regală”, iar din 2009 până în prezent, proiectul „Maratonul de poezie și jazz”. Între, 2011 și 2019, de Ziua Culturii Naționale, a inițiat și coordonat proiectul „Gala Tinerilor Scriitori/ Cartea de poezie a anului”. Este fondatorul și președintele asociației Euro Culturart, ce deține o galerie dedicată tinerilor artiști vizuali din Europa – „Atelier 030202”, coordonată de artistul vizual Mihai Zgondoiu. Este editorul www.agențiadecarte.ro, spațiu virtual în care sunt prezentate la zi evenimentele de carte și artă. Este președintele Opera Scrisă.Ro, societate de gestiune a drepturilor de autor. Volumul său singurătatea vine pe facebook, publicat în anul 2012 la Editura Tracus Arte din București, este considerat de editorul Cosmin Perța „unul dintre cele mai bune volume de poezie ale anului 2012 și nu numai”. În prezent, lucrează la tema doctorală de cercetare „Tipare ale imaginii poetice”, sub coordonarea prof. univ. dr. Silviu Angelescu, la Școala Doctorală a Facultății de Litere, Universitatea din București.

 

 

Florin Dumitrescu. S-a născut în 1966 în București. A debutat ca textier de rock cu Timpuri Noi la sfârșitul anilor ’80 (pe disc în 1992), apoi s-a consacrat cu Sarmalele Reci și, după încă un timp, a ajuns să facă hituri alături de Direcția 5. În ultimii ani, și-a îndeplinit visul de a colabora cu idolii tinereții sale, când a devenit textierul Phoenicșilor reuniți în Pasărea Rock. A compus texte deopotrivă pentru ethno-rock (trupa RIT) și pentru jazz (Iordache și Jazzappella).

Ca autor de versuri „pentru citit” debutează cu grupajul „Megaviziuni” în volumul colectiv Marfă (Ed. Salut, 1996, alături de Dan Mircea Cipariu, Sorin Gherguț, Dan Pleșa și Bogdan O. Popescu), apoi publică Ana are mere (Cartea Românească, 1997, Premiul ASB pentru Debut).

Revine cu ÎNcîntece (Ed. Vinea, 2007, Premiul Tiuk! pentru Poezie) și participă, cu grupajul „Furat la cîntare”, la antologia Marfă reîncărcată (Brumar, 2012) a aceluiași grup nouăzecist. În aceeași perioadă, publică poemul-poveste „Bucătarul Ben” în antologia pentru copii Ce poți face cu două cuvinte (Art, 2012). În 2015, ia parte la București 2021, „epopee participativă” ce reunește patruzeci de poeți (ARCUB, 2015, eveniment organizat de Svetlana Cârstean).

Cel mai recent volum al său este Dodii (Vorpal/Nemira, 2016).

ro.wikipedia.org/wiki/Florin_Dumitrescu

 

Sorin Gherguț. Poet și traducător. A publicat volumele de versuri Trei (Editura Vellant, București, 2016), Orice. uverturi și reziduuri (Editura Pandora M – Grupul editorial Trei, București, 2011) și Time Out (Editura Timpul, Iași, 1998). Este coautor al volumelor colective Tablou de familie (Editura Leka-Brancuş, București, 1995), împreună cu Svetlana Cârstean, Mihai Ignat, Cezar Paul-Bădescu, Răzvan Rădulescu și T.O. Bobe), Marfă (Editura Salut, 1996) și Marfă reîncărcată (Editura Brumar, 2011), alături de Dan Mircea Cipariu, Florin Dumitrescu, Dan Pleșa și B.O. Popescu, De ce pisicile n-au coadă. Antologie de limericks (Editura Art, 2017). Este prezent în antologia de poezie românească în traducere germană ich bin ein ander ist bang (Edition die horen, Bremerhaven, 2000). A mai fost tradus în cehă, turcă și suedeză. Printre cărțile pe care le-a tradus în română se numără Prînzul dezgolit de William Burroughs, Poșta de Charles Bukowski, Mr.Vertigo de Paul Auster și Tarantula de Bob Dylan. Este absolvent al Facultăţii de Litere de la Universitatea Bucureşti, secţia română-franceză, şi al masteratului de lingvistică teoretică de la aceeaşi universitate.

 

Dan Pleșa. Editor, scriitor și jurnalist cultural. A absolvit Academia de Teatru și Film – specializarea scenaristică și critică de film. A activat în presă și peste zece ani la o casă de discuri ca producător. Se numără printre fondatorii editurii Vellant și al revistei de proză scurtă „iocan” – singura revistă de proză scurtă din România care apare în format tipărit. În ultimii ani a scris și a realizarte interviuri cu persoanități ale vieții culturale românești pentru platforma culturală Art7 și pentru proiectul multimedia Cercul. a publicat în diverse periodice și volumele: poezie: Marfă – (antologie de grup) 1996 (împreună cu Bogdan O Popescu, Dan Mircea Cipariu, Sorin Gherguț și Florin Dumitrescu), Marfă reîncărcată (antologie de grup) 2011 (împreună cu Bogdan O Popescu, Dan Mircea Cipariu, Sorin Gherguț și Florin Dumitrescu), A participat la scrierea celui mai rapid roman din lume, alături de alți 51 de scriitori (record omologat de guinees book) – „Moș Crăciun & co”, 2012. Proză scurtă publicată în antologiile Prima dată și Cum iubim. A fost curator al expozițiilor: Being George Roșu / George Roșu, Imaginarium Fotograficus /Cristina Șoiman, Traversare/Daniel Bălănescu.

 

Bogdan O. Popescu s-a născut la 8 martie 1971, în Bucureşti. A absolvit în anul 1989 Liceul “Gheorghe Lazăr” și în 1996 Facultatea de Medicină a Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din Capitală. A susținut două doctorate: primul referitor la moartea neuronală, la aceeași universitate, în anul 2000, și al doilea cu o teză despre mecanismele fiziopatologice ale bolii Alzheimer, la Institutul Karolinska din Stockholm, în anul 2004. Este medic neurolog la Spitalul Clinic Colentina și profesor universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București. În anul 2007 a obținut premiul “Victor Babeș” al Academiei Române pentru cercetări în domeniul neuroștiințelor. A debutat în presa literară în 1987, în Suplimentul Literar-Artistic al Scânteii Tineretului (SLAST) şi a publicat după aceea în numeroase reviste literare. Volume de versuri publicate : „La revedere, prinţesă”, editura Vinea, 1995, carte distinsă cu Marele premiu „Ion Vinea” pentru debut literar, „Marfă” (antologie colectivă, împreună cu Dan Mircea Cipariu, Florin Dumitrescu, Sorin Gherguţ şi Dan Pleşa), editura Salut, 1996, „Poemul de gardă”, editura Celsius, 1999, „Pisica neagră, pisica moartă” (împreună cu Traian T. Coşovei), editura Crater, 2001, „Leul de după extravaganţe”, editura Cartea Românească, 2002, „Maşinăria de uitare”, editura Naţional, 2004, „Poeme în loc de tutun”, editura Brumar, 2007, “Aerobiciclete”, editura Brumar, 2010 (premiul ASB pentru poezie, 2011), “Cartea dragostei”, editura Humanitas, 2014. În anul 2011 a publicat volumul de proză scurtă “Viață de aruncat” la editura Polirom.   A fost tradus în suedeză, participând la antologia de poezie “Om jag inte får tala med någon nu”, editura Tranan, 2011 și la antologia de proză scurtă românească “Skräpliv”, editura 2244, 2013. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din 2002.

 

 

TAM-TAM

 

Alexandru Calcatinge, născut în 1983 la Mediaș, trăiește și lucrează în București.

Este arhitect, absolvent al Facultăţii de Arhitectură şi Urbanism a Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, ulterior urmând specializările de master şi doctorat în Bucureşti, cu o bursă de cercetare la Viena. În prezent este lector universitar în cadrul Facultăţii de Urbanism, Departamentul Planificare Urbană şi Dezvoltare Teritorială la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu” din Bucureşti.

Ultimii doisprezece ani i-a petrecut cercetând problematica complexă a peisajului cultural, fiind autorul mai multor cărţi şi articole de specialitate publicate în ţară şi străinătate, care abordează cu precădere aspecte cu privire la studiul de peisaj cultural în contextul dezvoltării. Este membru al OAR şi al ECOVAST Austria şi titularul cursurilor de Peisaj Cultural şi Dezvoltare, Istoria Arhitecturii şi Urbanismului şi Studiu de Program Arhitectural (Programare Arhitecturală), pe care le predă atât la Bucureşti studenţilor de master cât şi la Sectia de Urbanism şi Administrarea Teritoriului de la Sibiu.

Având o formaţie tehnică la bază, arhitectul combină talentul artistic şi pasiunea pentru cultură într-un domeniu nou, cel al programării calculatoarelor şi al administrării sistemelor informatice şi al reţelelor. Astfel, studiază constant şi predă cursuri de Linux şi “open-source” la o şcoală privată din Bucureşti, iar această nouă pasiune o combină perfect cu cea de arhitect, prezentând studenţilor masteranzi de la Universitate modurile în care tehnologia ne modelează mediul şi cum ne poate înfluenţa viitorul. În acest sens, atinge în cursurile predate aspecte cu privire la concepte precum “smart city”, “smart village”, “open-source urbanism”, “open-source hardware”. Este membru al Red Hat Learning Community si al Red Had Developer Programme.

 

Ioan Grosu, născut în 1985 la Mediaș. Absolvent al Liceului de Arte din Sibiu, în prezent trăiește și lucrează în München, Germania. A studiat Akademie der Bildenden Künste München la clasa profesorului și artistului Günther Förg. Expune în țară și străinătate, practica sa artistică ...

 

Madaras Péter, născut în 1981 la Mediaș, trăiește și lucrează în Zălan, jud. Covasna. Este sculptor licențiat în arte vizuale la Facultatea de Arte din Oradea. Începând cu anul 2013 este membru fondator și vicepreședinte al Asociației Lakóca din Sfântu Gheorghe. În prezent este curator și organizator de expoziții la Centrul de Artă din Transilvania.

Lucrările lui Madaras Péter sunt sculpturi și instalații din lemn, folosind în dese rânduri materiale ecologice direct din natură, creând lucrări organice cu mesaje simple, valabile în fiecare epocă.

Cele mai importante expoziții sunt: 2009: Pre- Bienala Geumgang Nature Art, Gongju, ROK; 2012: Tactill II., expoziție de grup pentru nevăzători, Castelul Szentkereszty, Arcuș; 2013: Inimiu, expoziție personală, Atelier 030202, București; 2014: BillbordArt, expozitie pe panouri uriașe, Košice, SK; 2015: Lazarea 40, expoziția retrospectivă a taberei de la Lazarea, Castelul Mikó, Miercurea Ciuc; 2017: Expoziție personală, Galeria Új Kriterion, Miercurea Ciuc; 2017: Lakóca, expoziția grupului de creație Lakóca, Galeria Barók 1, Budapesta, HU;  2017: Global Nomadic Art Proiect Eastern Europe, expoziția taberei de Nature Art din Lazarea, Centrul Cultural Coreean, Budapesta, HU; 2018: Expoziție personală, Centrul de Artă din Transilvania, Sfântu Gheorghe; 2019: Global Nomadic Art Proiect Mexico, tabără Nature Art, Sacbe- Riviera Maya, MEX; 2019:  Frontieră verde, expoziția grupului de creație Lakóca, Galeria Vajda Lajos Studio, Szentendre, HU.

În anul 2016 câștigă medalia de aur la a III-a Bienala Internațională de Sculptură Lih Pao, Taipei, TW.

Raul Oprea (Saddo), născut în 1981 la Mediaș, trăiește și lucrează în București.

Ilustrator, artist, muralist român, Saddo a trecut prin numeroase faze și influențe – lucrările sale îmbină gustul său pentru artiști ca Rousseau, Matisse, Grayson Perry, cu elemente din covoare, tapiserie, miniaturi Islamice, iconografie ortodoxă, folk art, cu elemente urbane, street art, ilustrație și graphic design contemporane, hip hop, pop culture.

A participat în expoziții de grup în întreaga lume, a avut două expoziții solo, în Viana do Castelo, Portugalia, și Berlin, Germania, iar muralele pictate de el pot fi văzute pe pereți din București, Bistrița, Piatra Neamț, Sibiu (România), Bangkok (Thailanda), Halifax (Canada), Lisabona și Figueira da Foz (Portugalia), Rabat (Maroc), Viena și Baden (Austria), Dresden (Germania), Holon (Israel), Seattle și Las Vegas (USA), Paris (Franța), Prijedor (Bosnia și Herțegovina).

 

Radu Oreian, născut în 1984 la Târnaveni, a copilărit și crescut la Mediaș. În prezent trăiește și lucrează în Marseille, Franța. A studiat la Universitatea de Artă din Cluj, între 2003-2005 – sectia grafică, apoi s-a transferat la UNArte București, secția grafică, unde a absolvit în anul 2007.

Lucrările sale sunt detaliate, viscerale și mereu la limita dintre abstract și figurativ. Urmărește să creeze aglomerări de culori ce invocă trupul, carnea, pielea iar prin repetiția lor meditativă să ajungă la o stare de tensiune pe suprafața pânzei ce face referire la un portret colectiv al umanității, la acele arhetipuri despre care vorbea Carl Jung sau la noosfera lui Teilhart de Chardin. Folosește mult noțiunea de Arhive Contemporarane (google images, pinterest, wikiart) și este interesat de felul în care imaginea arhaică/medievală/renascentistă se reinventează în era tehnologizării. Din cauza asta desenele sale sunt o topire ale acestor arhive și o scurgere a materiei pe suprafața de lucru. În esență încearcă să picteze condiția umană cum e perfect descrisă în versul lui Ionesco: Plamadă de carne și duh și năzuinți”.

Expoziții personale: 2018 – ”Farewell to the thinker of thoughts”, Mumbai, India, Galerie Isa; 2017- ”The vectorial skin arousal”, Marseille, Franța, Galeria Nosco; 2014 – ”Knock Knock!”, Cluj, Romania, LateralArtspace; 2012 – ”The world in an Eggshel”, Bucureşti, Romania, Atelier030202.

Expozitii de grup: 2018 – ”Chasseur d’Images”, Paris, Franța, la Musée de la Chasse et de la Nature; 2017- ”On the Sex of Angels”, Bucureşti, Romania, la Galeria Nicodim. Rezidente: 2016 – Meet Factory, Praga, Cehia; 2017 -Galeria Nosco, Marseille, Franta.

Mihai Zgondoiu, născut în 1982 la Mediaș, trăiește și lucrează în București și Timișoara.

Este artist, curator și galerist cu studii masterale și doctorale în domeniul artelor vizuale. Începând cu anul 2014 predă ca asist. univ. dr. la UNArte – București, iar din 2018 este lector univ. dr. la Facultatea de Arte și Design din Timișoara.

În practica sa artistică, oscilează cu lejeritate într-o arie largă de genuri și tehnici vizuale, de la desen, colaj și print experimental, la video-instalații, acțiuni-performance și intervenții urbane. Proiectele sale evocă un spirit critic (și autocritic după caz) față de clișeele de gândire din societatea noastră actuală, parodiind falsele valori și icon-uri create de noile media prin diferite tipuri de propagandă fake news.

Cele mai recente expozitii/proiecte personale sunt: Thank you for buying, Contemporary Istanbul & Alert Studio – București, Coloana Rubik, P-ța Revoluției – Brașov 2018, Fighting with Mozart!, Galeria Creart – București 2018, EXTRAfaces, Galeria Uj Kriterion – Miercurea Ciuc 2017, Fight with Mozart!,! RKI – Vienna Contemporary (AT) 2017, New Wall – Calina. spațiu de artă contemporană Timișoara 2017, Dada Brancusi, Galeria MB-XL Bruxelles (BE) 2016 & Galeria Galateca – București 2016, The Artist’s Golden Hand, Galeria FivePlus – Viena (AT) 2014 & Galeria Aiurart – București 2013, Lenin’s Sleep, Piața Presei – Bucureşti 2011, The Red Line, Centrul Național al Dansului din Bucureşti 2011, The Red Carpet, Curtea Muzeului Schlooss – Linz, (AT) 2011, Freedom as Visual Pattern, Galeria Hampden – Incubator Art Space, Amherst, Massachusetts (USA) 2010, Me Matrix, Galeria Calina – Timișoara 2009, Me, Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Național Brukenthal. Sibiu 2008.

A mai participat în expoziții/proiectele de grup: Din unghiuri diferite, Muzeul Național de Artă Contemporană- București 2018 (RO), RERE. Overriding Design with Art and Vice-Versa – Vienna Design Week 2016 (AT), DADADA – Media Art Festival – Muzeul de Artă – Arad 2016, Transformation – Muzeul Beelden Aan Zee, Haga (HO) 2014, BB6 (Bucharest International Biennial for Contemporary Art) 2014, IEEB4 & IEEB7 (International Experimental Engraving Biennial 2010, 2016), Now Art Now Future (The International Biennial of print – Vilnius 2008), lucrările sale aflându-se în colecții particulare și de stat: Colecția de Artă Luciano Benetton (IT), Colecția de artă Alain Servais (BE), Colecția de artă Avium (RO), Colecția de Artă Daniel Ștefănică (RO), Colecția de Artă Năsui (RO), Colecția de Artă Herczeg (RO), Fundația Calina, Colecția de Artă DFEWA (DE), Muzeul de Artă Vizuală, Galați (RO), Muzeul Florean de Artă Contemporană-Baia-Mare (RO), Muzeul Naţional de Artă-Satu Mare (RO).

 

 

Proiectul ”dosArte.unfinished” nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finațării.

 

 

 

 

 

Număr de vizualizări :52http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/v3g8JwV8Z-U?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

CENACLUL DE MARȚI a deschis Euro Fest-Teen/ SALUT, ADOLESCENȚA

Posted: 07 May 2019 01:10 PM PDT

Marți, 7 mai 2019, ora 17:00, la Muzeul Național al Literaturii Române din București (Calea Griviței, nr.64-66), ”Euro Fest-Teen /  SALUT, ADOLESCENȚA!” a fost deschis cu CENACLUL DE MARȚI, o lectură publică a câștigătorilor Concursului Național ”Cele mai frumoase poezii de dragoste ale adolescenților” (2017) și Concursului Național ”Cele mai frumoase povestiri ale adolescenților” (2018). Au susținut o lectură publică Denisa Lepădatu (Colegiul Național ”Vasile Alecsandri”, Galați) și Vlad C.Dragne (Colegiul Național ”Sf.Sava”, București). Moderatori au fost scriitorii și profesorii de scriere creativă Dan Mircea Cipariu și Florin Iaru. Clubul UNESCO-Adolescenții este cea mai veche organizație de adolescenți din România, înființată în 1991 de maestrul George Mihăiță, organizație care este inițiatoarea acestui program Euro Fest-Teen /  SALUT, ADOLESCENȚA. Festivalul este organizat de Primăria Municipiului București prin Teatrul de Comedie și Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, Clubul UNESCO-Adolescenții, asociația Euro CulturArt, cu sprijinul Forumului Cultural Austriac București. Vor fi câteva zile de lecturi publice, de proiecte vizuale, de spectacole de teatru. Ne-am gândit să debutăm această a 22-a ediție cu o lectură publică. În februarie, timp de aproape 6 zile, împreună cu Florin Iaru am coordonat prima rezidență literară și de arte vizuale din România dedicată adolescenților, LiterArt, în urma unui concurs de manuscrise și proiecte vizuale și alături de partea literară cei care au girat operele vizuale și exercițiile vizuale au fost maestrul Mircia Dumitrescu și Mihai Zgondoiu. Eu și Florin Iaru ne-am gândit să invităm să susțină o lectură publică pe doi autori adolescenți care au participat la Rezidența LiterArt”, a spus Dan Mircea Cipariu, în deschiderea Euro Fest-Teen /  SALUT, ADOLESCENȚA!.AgențiadeCarte.ro a fost partener media al evenimentului.

 

Florin Iaru l-a prezentat pe Vlad C.Dragne (Colegiul Național ”Sf.Sava”, București): ” În ciuda faptului că nu se mai nasc scriitori în timpurile noastre, suntem convinși că gata, s-a terminat cu literatura, cu arta, de două mii de ani ea renaște, învie, se modifică. Arta nu e moartă, arta se transformă. Eu țin niște cursuri de proză, adresate oamenilor care au această pasiune a scrisului, care ori nu știu ce să scrie, ori nu știu să scrie. Nu mă uit niciodată la vârsta celor care depun manuscrise pentru că școala pe care o fac m-a învățat că nu există limită de vârstă. Cele mai mari surprize le-am avut de la două persoane care depășiseră ușurel maturitatea și care au debutat în urma cursurilor pe care le-am ținut împreună cu Marius Chivu, e vorba de Anca Vieru și Ion Pleșa, el debutase în poezie, fusese descoperit de Geo Dumitrescu prin 1980. Am avut de-a lungul timpului 4 cursanți cu vârsta sub 18 ani. Unul dintre ei este Vlad C.Dragne. El nu se exprimă doar în proză ci este și un iubitor al cinematografiei, de curând a făcut un film care a intrat într-o selecție. M-a uimit la el capacitatea minții care lăsa posibilitatea tuturor conexiunilor, altă capacitate de asculta sunetele și vocile din jur și o imaginație foarte bogată care îl ajută să suplinească experiența de viață. Va ajunge un prozator foarte mare la 30 de ani cu experiență de viață bogată și tulburătoare, dacă nu se va lăsa până atunci cum s-a mai întâmplat cu alți scriitori care s-au lăsat vrăjiți de cinematografie așa cum s-a întâmplat cu T.O. Bobe. Vlad C.Dragne are capacitatea rapidă de a găsi subiectul, de a te focaliza pe el, de a elimina într-o foarte mare măsură ca un profesionist lucrurile inutile, de a merge la esență și de a trezi în cititor un soi de tulburare. Vlad C.Dragne e un scriitor despre care veți auzi și în maxim 3-4 ani va debuta cu o proză sau va fi scenaristul unui film de festival serios.”

 

Vlad C. Dragne are 17 ani și este elev la Colegiul Național „Sf. Sava”. În 2017 a participat la cursul de scriere creativă ținut de Florin Iaru și Marius Chivu. Scrie articole pentru revistele ”Ça va” și ”LZR”. A debutat în volumul colectiv „Matrioşka. Nouă prozatori adolescenți”, Editura Tracus Arte, 2018, și a publicat în ”Revista de povestiri” și ”iocan”.

 

Denisa Lepădatu scrie o poezie în care scenografia aspectelor mărunte ale biografiei și ale spațiului citadinului devin elemente de scenografie estompate pentru a pune în prim-planul imaginii și al construcției poetice tot ceea ce e semn de căutare și de cercetare pentru vocea interioară, pentru lumea interioară, imaginală, pentru multiversurile ce se nasc și devin expansive în universal și în găurile negre din interior.”, a prefațat Dan Mircea Cipariu lectura publică susținută de Denisa Lepădatu.

 

Denisa Lepădatu este elevă în clasa a X-a la Colegiul Naţional ,,Vasile Alecsandri”, profil matematică-informatică intensiv, din Galaţi, o elevă eminentă, deţinătoare a peste 60 de premii şi diplome la concursurile locale şi naţionale de limba română, matematică, informatică și limba engleză. Premii literare (selectiv, cele mai importante): Premiul APLER pentru promovarea tinerelor talente pentru cele două cărţi editate în anul 2014 la editura InfoRapArt; Premiul Municipiului Galaţi pentru contribuţia deosebită la dezvoltarea culturii, literaturii şi publicisticii gălăţene în rândul tinerilor; Premiul I la Concursul Naţional ”Cele mai frumoase poezii de dragoste ale adolescenţilor” (2017), Premiul I la Concursul Naţional ”Cele mai frumoase povestiri ale adolescenţilor” (2018) organizate de Clubul UNESCO-Adolescenții; Premiul I la Concursul Naţional „Ion Creangă” – povești. Din decembrie 2015 este membră MENSA – organizația mondială a celor mai inteligenți 2% oameni de pe planetă (cu coeficient IQ de peste 132).

 

”Și mie și lui Florin Iaru ne-a atras atenția sonul special, profund interiorizat, al poeziei pe care Denisa Lepădatu o scrie. În centrul atenției acestei poezii este în drumul căutării în și spre zei, dar zei dintr-o lume care știe că te poți salva prin Călătorie”, a spus Dan Mircea Cipariu.

 

Florin Iaru: ”Eu aștept de la poezie un sunet nou pentru că  acela este sunetul care rămâne. Eu nu pot să spun despre poezia ei că este feminină sau că este a ideilor, este un sunet nou și abia aștept să văd încotro se duce pentru că tipul de limbaj poetic este foarte bine stăpânit, are o intenționalitate clară și o străduință care vine dintr-un soi de cunoaștere și autocenzură de a nu semăna cu altcineva, de a cuprinde ceea ce este în jur și de a-l transforma. Originalitatea în poezie este în jur de 5 și 10 la sută, restul sunt cuvintele pe care le folosesc toți poeții. Vin unii și le rearanjează altfel. Am făcut la cursuri și niște întoarceri, să vedem dacă poeții pot scrie proză și prozatorii poezie pentru că asta arată un grad superior de stăpânire a mijloacelor și ambii s-au descurcat foarte bine.”

 

Denisa Lepădatu a citit: ”facem schimb de emoticoane”, ”poemul francez”, ”punct comun între cele două universuri”, ”diagnostic total”, ”revelații”.

 

Vlad C.Dragne a citit un poem, ”quasimodo blues”,  și povestirea ”candoare și țuică”.

 

 

Simona IONIȚĂ

 

***

Euro Fest-Teen /  SALUT, ADOLESCENȚA este un program cultural, artistic şi educaţional care marchează sărbătorirea celei de-a XXII-a ediţii a Zilei Adolescenţilor, conform unei Legi promulgate la 13 noiembrie 1997 de Preşedintele României, sărbătorirea Zilei Europei (9 mai), sărbătorirea Anului Cărții și celebrarea președinției românești a Consiliului Uniunii Europene. Euro Fest-Teen /  SALUT, ADOLESCENȚA! – cel mai vechi și longeviv festival din România dedicat adolescenților! –  cuprinde câteva evenimente literare, artistice şi vizuale dedicate adolescenţilor europeni. Un program menit să ofere o scenă publică de afirmare pentru cei ce vor să le fie confirmate de către profesioniştii domeniului editorial, literar, teatral şi vizual talentul exprimat la „prima verba” ori pentru „opera prima”. Un program care pune în comunicare creatoare pe adolescenţii din România și Uniunea Europeană, dar și pe cei care derulează programe instituționale, culturale sau educaționale dedicate adolescenților. În 2019 se împlinesc 22 de ani de când a doua duminică a lunii mai a fost recunoscută oficial ca fiind Ziua Adolescenţilor, conform Legii privind instituirea Zilei Adolescenţilor, promulgată de Preşedintele României şi aprobată de către Parlamentul României la 13 noiembrie 1997, în urma lobby-ului făcut de Maestrul George Mihăiță și Clubul UNESCO – „Adolescenţii”. Festivalul este organizat de Primăria Municipiului București prin Teatrul de Comedie și Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, Clubul UNESCO-Adolescenții, asociația Euro CulturArt, cu sprijinul Forumului Cultural Austriac București. Partenerii media ai programului sunt Radio România Cultural și AgențiadeCarte.ro. Premiile „Jos Pălăria” și InstantAdolesecența vor fi acordate de Ziua Adolescentului, duminică, 12 mai 2019, ora 12:00, la Teatrul de Comedie, în cadrul Galei ”Salut, Adolescența”, cu participarea extraordinară a maeștrilor Nicu Alifantis, George Mihaiță și Matei Vișniec.

 

 

***

Clubul UNESCO-Adolescenţii este o organizaţie non-politică, non-guvernamentală şi non-profit fondată de Maestrul George Mihăiţă. Preşedintele Clubul UNESCO-Adolescenţii este scriitorul Dan Mircea Cipariu, iar Vicepreşedintele asociaţiei este artistul vizual Mihai Zgondoiu.

Clubul UNESCO-Adolescenţii a fost creat în anul 1992 şi face parte din reţeaua mondială de cluburi UNESCO. Încă de la înfiinţare, Clubul UNESCO-Adolescenţii a făcut lobby parlamentar pentru legiferarea unei zile speciale dedicate fenomenului adolescentin. Astfel, în 1997, a fost promulgată LEGEA nr. 197 din 17 noiembrie 1997 privind instituirea Zilei Adolescentului în fiecare an.

Clubul UNESCO-Adolescenţii este printre primele asociaţii non-guvernamentale din România dedicate adolescenţilor. Scopul clubului este realizarea de programe cultural-sportive, turistice, info-educaţionale, de descoperire de noi şi tinere talente şi de promovare a acestora în plan profesional şi în viaţa publică.

Clubul UNESCO-Adolescenţii a colaborat încă de la înfiinţare cu instituţii culturale publice precum AFCN, Primăria Muncipiului Bucureşti, ArCub, Teatrul de Comedie, Primăria Sectorului 3 şi Primăria Sectorului 6 în realizarea unor proiecte culturale, artistice şi info-educaţionale pentru promovarea adolescenţilor şi a tinerilor creatori din domeniile artelor spectacolului, artelor vizuale şi ale literaturii.

Proiectele noastre comune, Săptămâna Adolescenţilor, Comedia ţine la TINEri, Festivalul Naţional de Teatru pentru Liceeni „Jos Pălăria”, Vernisaj A, Virtual Text A, Cursurile gratuite de actorie pentru elevi (profesor Delia Nartea), au venit în întâmpinarea creativităţii adolescenţilor din Bucureşti şi din ţară şi au devenit repere de referinţă pentru colaborarea dintre o reprezentantă a societăţii civile, o instituţie culturală aflată sub finanţarea unei autorităţi publice locale şi Primăria Municipiului Bucureşti.

În cele 21 de ediţii de până acum ale Festivalului Naţional de Teatru „Jos Pălăria”, au urcat pe scenă peste 5000 de adolescenţi (din care câţiva au ajuns mari actori şi regizori), iar premiile au fost decernate, de-a lungul anilor, de Marcel Iureş, Horaţiu Mălăele, Maia Morgenstern, Emilia Popescu, Vlad Cristache, Andi Vasluianu, Dorina Chiriac, Alex Bogdan etc.

 

Număr de vizualizări :67http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/PIML879v1OY?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Claudiu Komartin, la „Adunarea Poeților și a SpectActorilor craioveni”

Posted: 07 May 2019 03:40 AM PDT

Vineri, 10 mai 2019, de la ora 18.00, poetul și editorul Claudiu Komartin este invitatul lui Nicolae Coande la „Adunarea Poeților și a SpectActorilor craioveni”. Întâlnirea va avea loc la sala „Ia te uită!” a Naționalului craiovean,  Claudiu Komartin va susține conferința „Poză de veac. Poeți ai generației războiului”, urmată de lansarea antologiei de poezie ”Sârmă ghimpată. Când focurile se vor stinge printre ruine. Poeți ai generației războiului” (Ed. Cartier, 2019), o selecție personală a poeților români care au debutat în perioada 1939-1947, de la Dimitrie Stelaru, Ion Craion, Constant Tonegaru până la Alexandru Lungu, Ben Corlaciu sau Geo Dumitrescu. Antologia repune în discuție lirica a 20 de poeți care au debutat în jurul anilor ʼ39-ʼ47 și care au fost ulterior cenzurați, reduși la tăcere, uitați prin izbucnirea celui de-al II-lea Război Mondial, iar apoi de instaurarea comunismului de tip stalinist. Sau, în cuvintele antologatorului:  „De aici se poate porni în redescoperirea unui moment care, dacă nu ar fi fost secționat brutal de cel de-al Doilea Război Mondial, de dictaturile de dreapta și de stânga dinainte și de după el, ar fi putut imprima un curs sensibil diferit poeziei românești din partea secundă a secolului XX. Cum ar fi arătat aceasta fără proletcultism (anii ’50) și „al doilea modernism” ce domină anii ’60-’70, putem doar să ne imaginăm urmărind începuturile literare ale acestor douăzeci de poeți. Cu ei, generația care erupe la București în deceniul al cincilea își formulează o estetică și se afirmă ca un desant cu mari resurse expresive și de înnoire a limbajului. Ceea ce va urma după 1947, când regele abdică și țara e imersată în stalinism, reprezintă amputarea dramatică a unei întregi promoții.”

Intrarea publicului este liberă.

 

Claudiu Komartin s-a născut pe 7 august 1983, la București. A debutat cu Păpușarul și alte insomnii (Editura Vinea, 2003, 2007), pentru care a primit mai multe premii, printre care Premiul Național „Mihai Eminescu” pentru debut. Al doilea volum, Circul domestic (Cartea Românească, 2005), a luat Premiul Academiei Române pentru poezie. Au urmat Un anotimp în Berceni (Editura Cartier, 2009, 2010), Cobalt (Casa

de Editură Max Blecher, 2013), Dezmembrați (Casa de Editură Max Blecher, 2015), carte semnată cu heteronimul Adriana Carrasco, și antologia Maeștrii unei arte muribunde. Poeme alese 2010-2017 (Editura Cartier, 2017, 2018), conținând volumul inedit Douăsprezece secunde până la dispariția luminii. Pentru Maeștrii unei arte muribunde a primit Premiul pentru Literatură „Matei Brâncoveanu”, Premiul „Cartea de poezie a anului 2017”, acordat la Festivalul Național „George Bacovia”, și Premiul PEN România. Ediții ale cărților sale au apărut în germană (2012), sârbă (2015), turcă (2015), bulgară (2017). A editat cărți și antologii, printre care seria Cele mai frumoase poeme (Tracus Arte, 2011, 2012, 2013, în colaborare cu Radu Vancu); Oameni obosiți (Editura Cartier, 2016) de Andrei Bodiu; O anumită căldură umană (Casa de Editură Max Blecher, 2016) de Vasile Petre Fati; euforia din timpul, greața de după (Fundația Triade, 2016), conținând 10 poeme semnate de Virgil Mazilescu, Nora Iuga, Ion Monoran, Angela Marinescu, Iustin Panța, Octavian Soviany, Mariana Marin, Andrei Bodiu, Vasile Vlad și O. Nimigean, cu 10 gravuri de Ana Toma. A tradus cinci romane din limba franceză și mai multe volume de poezie din engleză. Din 2009 organizează cel mai longeviv și mai constant club de lectură din România, Institutul Blecher, din 2010 este redactor-șef al revistei „Poesis internațional” și al Casei de Editură Max Blecher, iar din 2018 este membru fondator al Ligii Scriitorilor din România.

 

 

Număr de vizualizări :78http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/HZYsPeMdStg?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Dueluri pianistice, la Palatul Mogoșoaia

Posted: 07 May 2019 02:54 AM PDT

Ediția a VIII-a a Mogoșoaia ClasicFest, eveniment organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului și Asociaţia Culturală “Pro Valores”, propune duminică, 12 mai 2019, de la ora 17.00, un adevărat duel pianistic în care se vor îmbina spectaculozitatea și măiestria. Protagoniștii recitalurilor găzduite de Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia sunt Trio Equilibrium și Horia Mihail. Ioana Cojuharov, Marta Băceanu și Mădălina Chiriac, membrele Trio-ului Equilibrium, propun un program pe cât de inedit, pe atât de fascinant pentru publicul larg. Ansamblul de pian la 6 mâini, formula unică în spațiul muzical românesc, va interpreta opusuri de: Carl Czerny – variațiuni pe teme din opere de Donizetti sau Bellini, Iosif Ivanovici – cu al său celebru vals „Valurile Dunării”, Henri Hausser, care a realizat un aranjament al uverturii operei „Bărbierul din Sevilla” de Gioacchino Rossini sau Johann Strauss, cu nu mai puțin celebrul „Radetzky March”. Apoi, de la ora 18.00, pianistul Horia Mihail, aflat în plin turneu, se oprește cu al său pian călător pentru a purta publicul în spațiul sonor clasic vienez, reprezentat de Haydn, Mozart și Beethoven . AgențiadeCarte.ro este partener media.

Accesul la cele două concerte se face în baza rezervării biletelor de intrare în muzeu (6 lei), pe adresa: asociatiaprovalores@gmail.com.                         

Amănunte pe: www.asociatiaprovalores.ro

Toate spectacolele din cadrul Mogoșoaia ClasicFest sunt caritabile, fondurile strânse prin donații la manifestările amintite fiind destinate campaniei “Viitorul artei”, având ca scop sprijinirea tinerilor muzicieni foarte valoroși.

Cele trei membre ale Trio-ului Equilibrium au în comun același parcurs muzical: mai întâi ca eleve ale Colegiului Național de Arte „Dinu Lipattiˮ din capitală, apoi ca studente la Universitatea de Muzică din București, iar în prezent ca profesori de specialitate, dar și ca artiști interpreți. Repertoriul abordat este format din lucrări originale specifice pentru ansamblul de pian la șase mâini, dar și din transcripții și aranjamente realizate de compozitori de renume, concepute pentru a prezenta publicului o paletă cât mai variată de genuri muzicale.

Pianistul Horia Mihail se află în plin Turneu Național “Pianul călător” – ediţia a IX-a. Începând din 2011 solistul concertist al Orchestrelor Radio a vizitat zeci de oraşe din ţară însoţit de pianul călător sau cântând pe pianele din oraşele în care a ajuns. Acum, pianele călătoare puse la dispoziţie de Radio România sunt încredinţate comunităţilor din Tulcea, Caracal, Deva, Alba Iulia şi Roman.

În urma acestor turnee, Horia Mihail a realizat patru CDuri la Editura Casa Radio, care reflectă orientările repertoriale prin care a trecut în turneul Pianul călător : Pe urmele lui Franz Liszt, Beethoven Romantic sau albumul înregistrat alături de Orchestra Naţională Radio cu Beethoven, Rachmaninov, Lutoslawski.

În acest an, Horia Mihail a optat pentru o incursiune în clasicismul vienez. Un popas meditativ, odihnitor, asupra unor repere ale repertoriului pianistic reprezentate de Haydn, Mozart şi Beethoven, cu trei sonate pentru pian reprezentative.

Următoarele manifestări din cadrul Mogoșoaia ClasicFest ediția a VIII-a vor avea locduminică 19 mai 2019, tot de la ora 17. Atunci recitalul laureaților Concursului “Drumul spre celebritate”, ediția a IX-a: violonista Andra Lucia Matei și pianista Andra Mărgineanu,  va fi urmat de la ora 18, de întâlnirea cu pianistul Cătălin Răducanucare vă propune un program integral rus, din care nu va lipsi Suita “Tablouri dintr-o expoziție”, lucrare care va marca împlinirea a 180 de ani de la nașterea lui Modest Mussorgski.

Organizatori: Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului și Asociaţia Culturală “Pro Valores”.

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Bucureşteni.ro, Calendar evenimente, Observator cultural, Agentia de carte, Radio Trinitas, JurnalMM.ro, Romania pozitivă, Roportal.ro, Artindex, Historia, Modernism, DCNews, Bucharest Cultural Events, UZP.

 

Număr de vizualizări :47http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/_FdWBI4HDqs?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Vizualizări: 267

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor