Newsletter Agentia de carte - 31 iulie 2019

[altmariusbook]

“Mircea Roman prezintă expoziția „Sacrificiu“, la Vila Nova de Cerv...

---

• Mircea Roman prezintă expoziția „Sacrificiu“, la Vila Nova de Cerveira
• Primele nume anunțate la FILIT. Vedete ale literaturii mondiale vin...
• ”Caravana filmului românesc” merge mai departe și ajunge la Ghimbav
• Volum dedicat realizărilor la New York ale pictorului Costin Petres...
• Rămas bun, Florina Cercel, drum lin printre stele!
• În continuarea campaniei „Am nevoie de tine”, JYSK România va dona ...
• „Bucuriile muzicii“, cu dirijorul Florin Totan și Orchestra Sinfoni...
• Soprana Teodora Gheorghiu – seară de arii din opere și lieduri cele...
• ”Să scrii pe structura ta, să te lași în voia condeiului”

Mircea Roman prezintă expoziția „Sacrificiu“, la Vila Nova de Cerveira Posted: 30 Jul 2019 08:54 AM PDT Urmare a parteneriatului dintre Institutul Cultural Român de la Lisabona, Asociația Contemporanii și Fundația Bienal de Arte de Cerveira, la Vila Nova de Cerveira va fi deschisă în data de 3 august 2019, ora 18.00, în sala Factory VNC, expoziția „Sacrificiu“ a sculptorului Mircea Roman. Vor fi prezentate în total 11 lucrări de mari dimensiuni care au ca numitor comun utilizarea lemnului ca materie primă. „Sculptura lui Mircea Roman este de o mare expresivitate, obținută cu mijloace simple: bucăți de lemn, uneori pictate cu purpură alteori striate, unde forma și conținutul reprezintă fragmentări ale trupului, de devin expresii dramatice ale sufletului“, explică António Cabral Pinto, directorul artistic al Fundației. Expoziția este deschisă până în 15 septembrie 2019. Criticul Richard Demarco descrie lucrările lui Mircea Roman ca „Eminamente atemporale şi libere de erezia post-modernismului şi de tacticile şocante ale prea multor artişti contemporani care se lasă prea uşor influenţaţi de mişcările artistice la modă. Priviţi cu atenţie sculpturile lui Mircea Roman şi o să descoperiţi dragostea sa pentru cioplitul şi pictarea lemnului în milenara manieră tradiţională a artei româneşti.“     Mircea Roman a absolvit Academia de Arte Plastice „Ion Andreescu“ din Cluj în 1984. A câştigat Premiul pentru Sculptură al Trienalei de la Osaka, cel mai prestigios premiu de acest fel din lume. În anul următor, Mircea Roman a primit o bursă de la Delfina Studio, drept care timp de 14 ani a locuit şi creat la Londra (unde i-a şi fost amplasată o lucrare monumentală, Omul-barcă, pe malurile Tamisei). De asemena, Mircea Roman a reprezentat România la Bienala de la Veneţia (1995) într-o expoziţie de grup, a avut expoziţii personale la Bucureşti, Londra (Centre Point Gallery ACAVA – 1998, Riverside Studios – 2000, Meunier – 2002 etc.), iar lucrări de-ale sale se găsesc în prestigioase colecţii publice şi private din Europa, America şi Asia.   Bienala de Artă Contemporană de la Vila Nova da Cerveira este cel mai vechi eveniment de acest tip cu funcționare neîntreruptă din Portugalia. În 2020 bienala va ajunge la cea de-a XXI-a ediție. În cei 42 de ani de funcționare, Bienala a devenit unul dintre reperele vieții artistice portugheze. Mircea Roman este invitat să expună în principalul spațiu expozițional al Fundației organizatoare, în cadrul programului acesteia pentru perioadele dintre două Bienale. Fundația Bienal da Cerveira a primit recent Premiul „Cel mai bun muzeu portughez“ pentru anul 2019, acordat de Asociația Portugheză de Muzeologie (APOM).   Număr de vizualizări :0http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/DA3UGuPUyxI?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Primele nume anunțate la FILIT. Vedete ale literaturii mondiale vin... Posted: 30 Jul 2019 07:44 AM PDT Organizatorii Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT) anunță primele nume de scriitori străini ce vor fi prezenți la Iași în perioada 2-6 octombrie 2019, la cea de-a VII-a ediție a festivalului. Printre numele străine confirmate se numără și Richard Ford, unul dintre cei apreciați scriitori americani contemporani, primul scriitor care a primit în același an atât Premiul Pulitzer, cât și PEN/ Faulkner Award for Fiction, pentru romanul „Ziua Independenței”. La FILIT va fi prezent și unul dintre cei mai mari scriitori ruși ai momentului. Considerat cel mai important candidat rus la premiul Nobel pentru literatură, Mihail Șîșkin este singurul scriitor care a primit toate cele trei mari premii literare ruseşti: Russian Booker Prize, Russian National Bestseller și Big Book Prize.  De asemenea, publicul va avea ocazia de a o întâlni pe María Dueñas, scriitoarea din Spania ale cărei romane au devenit bestseller-uri internaționale, fiind traduse în peste 35 de limbi. Romanul său „Iubirile croitoresei” s-a vândut în peste un milion de exemplare și a fost adaptat pentru televiziune, cu mare succes internațional. Laureat al premiului Goncourt și al altor premii literare importante, scriitorul și traducătorul francez Mathias Enard se va întâlni cu publicul român în cadrul FILIT. Alți scriitori francezi cunoscuți care vor fi prezenți la FILIT sunt Yannick Haennel și Lionel Duroy. Întâlniri de excepție vor fi și cu scriitorii Sjon (Islanda) și Kim Leine (Danemarca), laureați ai Premiului pentru Literatură al Consiliului Nordic. Operele lui Sjon (Sigurjón Birgir Sigurðsson) au fost traduse în 30 de limbi. Este autorul multora dintre melodiile celebrei Björk și a fost nominalizat la Premiul Oscar pentru versurile din coloana sonoră a filmului „Dancer in the Dark”, regizat de Lars von Trier. Unul dintre cei mai cunoscuți scriitori din Danemarca, Kim Leine a primit numeroase premii, iar romanul său  „Profeții din Fiordul Vesniciei” este vândut în peste 20 de țări. Publicul va avea ocazia să îl cunoască și pe Herman Koch, unul dintre cei mai populari scriitori din Olanda, fiind și actor, realizator de televiziune și jurnalist. Romanul său „Cina” a fost tradus în 21 de limbi. Un alt nume de excepție confirmat la FILIT este scriitoarea turcă, activistă pentru drepturile omului, Aslı Erdoğan. A lucrat la Centrul European de Cercetări Nucleare din Geneva, iar din 1996 s-a dedicat literaturii şi jurnalismului. A fost arestată şi închisă în august 2016, împreună cu colegii din redacţia ziarului de opoziţie la care scria (Özgür Gündem). În 2017 i s-a decernat Premiul pentru Pace Erich Maria Remarque, iar în 2018, Premiul Simone de Beauvoir pentru libertatea femeilor. Numelor de mai sus li se alătură și Ahmed Saadawi (poet, romanicer și realizator de filme documentare din Irak, câștigător al Premiului Internațional pentru Ficțiune Arabică și nominalizat la Man Booker Prize), Ilija Trojanov (Bulgaria-Germania; adaptarea cinematografică după cartea sa „Lumea e mare, iar salvarea se ascunde după colţ” a câștigat peste 20 de premii de festival), Svetislav Basara (scriitor de marcă din Serbia, numit de critica internațională „un nebun, un geniu, un anarhist, un insolent, un entertainer, un sentimental”, fiind „în literatură ceea ce este Kusturica pentru cinematografie”), Drago Jančar (unul dintre cei mai cunoscuți scriitori, eseiști și dramaturgi din Slovenia, tradus în peste 21 de limbi, câștigător a numeroase premii, printre care și Premiul Uniunii Europene pentru Literatură) sau Geneviève Damas (scriitoare, comediană și regizoare a scenei contemporane din Belgia). FILIT este organizat de Muzeul Național al Literaturii Române Iași și finanțat de Consiliul Județean Iași, fiind considerat unul dintre cele mai mari festivaluri literare din Europa. Cea de-a VII-a ediție va avea loc în perioada 2-6 octombrie la Iași, reunind scriitori, traducători, manageri culturali, editori, jurnaliști din întreaga lume. Organizatorii vor reveni cu alte nume prezente la festival pe parcursul aceste veri.       Număr de vizualizări :20http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/JmTP586bVB4?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

”Caravana filmului românesc” merge mai departe și ajunge la Ghimbav Posted: 30 Jul 2019 07:37 AM PDT „Caravana filmului românesc” ajunge la Ghimbav pentru al patrulea an consecutiv, prezentând îndrăgite filme românești în curtea Școlii Mari, în perioada 31 iulie – 4 august 2019, cu începere de la ora 20.30. Programul propus în cadrul „Caravanei filmului românesc” se adresează în special copiilor și tinerilor, însă părinții sau bunicii sunt bineveniți, pentru a se bucura de filmele care le-au încântat și lor copilăria. AgențiadeCarte.ro este partener media și vă prezintă programul proiecțiilor. Călătoria în minunata lume a filmului muzical pentru copii începe miercuri, 31 iulie, la ora 20.30, cu „Maria Mirabela”, filmul lui Ion Popescu Gopo în care jocul actorilor se împletește cu personajele animate. Acestea prind viaţă prin vocile unor mari actori români: Gilda Manolescu (Maria), Medeea Marinescu (Mirabela), Ion Popescu Gopo (Moş Timp), Anda Călugăreanu (Oachi), Mihai Constantinescu (Scaparici), Alexandrina Halic (Omide), Dem Rădulescu (Regele Omizilor).   Joi, 1 august,  filmul muzical „Mama” (regia Elisabeta Bostan), va prezenta în limbaj cinematografic binecunoscuta poveste a „Caprei cu trei iezi”. Vineri, 2 august, tot de la ora 20.30, copii vor putea afla cine reuşeşte să pună mâna pe punguţa cu doi bani, Bătrânul sau  Zâna, în fantezia muzicală semnată de Ion Popescu-Gopo – „Rămășagul”. Sâmbătă, 3 august, feeria muzicală „Zâmbet de soare” (regia: Elisabeta Bostan) îi va purta pe spectatori pe tărâmul fantastic al basmului și al imaginației pe care îl descoperă adolescenții aflați în preajma bacalaureatului. Duminică, 4 august, spectatorii vor putea afla „Secretul armei secrete” (regia: Alexandru Tatos) cu care diverşi pretendenţi vor să o cucerească pe fiica împăratului şi, odată cu ea, întreaga lume.   Spectatorii de toate vârstele sunt așteptați la Școala Mare din Ghimbav cu porțile larg deschise şi cu intrarea liberă!   *** Programul complet al Caravanei filmului românesc la Ghimbav este următorul:   Miercuri, 31 iulie, ora 20.30: MARIA MIRABELA (film de animație, muzical / 1981 / 70 min.) Scenariul şi regia: Ion Popescu Gopo Cu: Gilda Manolescu, Medeea Marinescu şi (voci): Anda Călugăreanu, Mihai Constantinescu, Alexandrina Halic, Dem Rădulescu   Joi, 1 august, ora 20.30: MAMA  (muzical, fantastic / 1976 / 95 min.) Regia: Elisabeta Bostan;  Scenariul: Vasilica Istrate; Cu: Liudmila Gurchenko, Florian Pitiş, Mihail Boiarsky, George Mihăiţă, Violeta Andrei   Vineri, 2 august, ora 20.30: RĂMĂȘAGUL  (muzical, fantastic / 1985 / 80 min.) Scenariul și regia: Ion Popescu Gopo Cu: Draga Olteanu-Matei, Angela Similea, Florin Piersic, Ion Lucian   Sâmbătă, 3 august, ora 20.30: ZÂMBET DE SOARE  (comedie, muzical / 1987 / 93 min.) Regia: Elisabeta Bostan; Scenariul: Vasilica Istrate; Cu: Carmen Galin, Mircea Diaconu, Bianca Brad, Tudor Petruţ, Ileana Stana Ionescu   Duminică, 4 august, ora 20.30: SECRETUL ARMEI SECRETE  (comedie, muzical / 1988 / 88 min.) Scenariul și regia: Alexandru Tatos; Cu: Victor Rebengiuc, Mircea Diaconu, Horaţiu Mălăele, Dem Rădulescu, Carmen Galin   Accesul publicului este liber, în limita celor 170 de locuri disponibile   *** Scopul „Caravanei filmului românesc”, proiect aflat în al şaptelea an de existenţă, este acela de a promova filmul românesc, aducând un omagiu cinematografiei naţionale şi cineaştilor români, fiind singura caravana care promovează exclusiv filmul românesc din toate timpurile. „Caravana filmului românesc” aduce filmul românesc acasă la oameni, promovându-l într-o manieră accesibilă. Filme de patrimoniu şi succese ale ultimilor ani, toate sunt prezentate publicului din toate oraşele ţării, mari şi mici, în spaţii diverse, de la pieţe centrale, la biblioteci, muzee, sau spaţii neconvenţionale. Aceste evenimente, rememorând marile momente ale istoriei şi prezentului filmului românesc, contribuie la formarea unei culturi cinematografice a publicului şi stimulează sentimentul de mândrie locală, prin punerea în valoare a geografiei culturale a oraşelor.   *** Asociaţia CineCultura (www.asociatiacinecultura.ro), în parteneriat cu MDV AUDIO STUDIO (www.mdvstudio.ro) şi Digifilm Design, a organizat, începând din vara anului 2013, CARAVANA FILMULUI ROMÂNESC, proiect ce s-a derulat, la nivel naţional, prin cele două secţiuni ale sale: Capodopere ale cinematografiei naţionale şi Cartea şi filmul. În cei șapte ani de existenţă, Caravana filmului românesc a ajuns peste 40 de oraşe, având un număr aproximav de 200.000 de spectatori şi consemnând 3.050 de referiri în presa locală şi naţională. În cadrul Caravanei, toate filmele au fost prezentate la o calitate artistică şi tehnică de excepţie, fiind refăcute ca sunet şi  imagine. * Proiect realizat cu sprijinul CNC – Centrul Naţional al Cinematografiei, UCIN – Uniunea Cineaştilor din România, ANF – Arhiva Naţională de Filme; DACIN SARA – Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual – Societatea Autorilor Români din Audiovizual.   Parteneri media: All About Romanian Cinema  – AaRC, Cinefan, RoEvents, iFestival.ro, Amos News, Prompt Media, Ultima oră, Timp românesc, Comunicate de afaceri, Urban Things, România pozitivă, Agenţia de Carte, Roportal, GoNext.   La Ghimbav, proiectul este realizat în parteneriat cu Primăria Ghimbav.  Website: www.caravanafilm.ro Număr de vizualizări :34http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/LPQ58RRSOS0?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Volum dedicat realizărilor la New York ale pictorului Costin Petres... Posted: 30 Jul 2019 07:06 AM PDT Joi, 1 august 2019, orele 18.00, Muzeul Municipiului București găzduiește, la Palatul Suțu (Bdul Ion C: Brătianu),  lansarea volumului „Pictorul Costin Petrescu la New York, 1919-1920”, Editura Paideia, autor Eduard Andrei. Vor prezenta Dr. Adrian-Silvan Ionescu, Directorul Institutului de Istoria Artei „G. Oprescu” al Academiei Române, Dr. Elena Olariu, Director adjunct al MMB – Secția Artă și Dr. Eduard Andrei, autorul cărții. Bazat pe documente inedite, din arhive românești și americane, volumul se concentrează asupra unui capitol necunoscut din viața și activitatea pictorului român Costin Petrescu (1872-1954): perioada petrecută la New York (noiembrie 1919 – martie 1920), unde a fost trimis în misiune specială pentru a superviza fabricarea noilor bancnote românești, realizate după designul său, la „The American Bank Note Company”, deoarece după Marea Unire din 1918 se impunea unificarea monetară, ce devenise o prioritate a noului Guvern român. Dincolo de acest scop oficial, sejurul american al lui Costin Petrescu a însemnat și un important contact cu reprezentanți de marcă ai disporei românești, precum profesorul și jurnalistul Leon Feraru, și cu personalități din mediul artistic new yorkez al epocii. Între alții, i-a cunoscut și portretizat pe poetul Edwin Markham și pe scriitoarea Jeanne Robert Foster, care l-a introdus la „The National Arts Club”, și l-a întâlnit pe William Henry Fox, directorul Brooklyn Museum, cu care a inițiat proiectul organizării unei ample expoziții de artă românească în SUA. După întoarcerea în țară, tratativele au continuat pentru o vreme, inclusiv prin întâlnirea cu curatorul muzeului american, Stewart Culin, venit la București. Deși, în cele din urmă, expoziția nu s-a realizat, demersurile lui Costin Petrescu dovedesc angajamentul său în slujba patriei și a promovării în SUA a artei românești. De asemenea, cartea oferă o analiză mai largă, utilă pentru o mai bună înțelegere a identițății românești moderne, a imaginii României în SUA și a contextului cultural și socio-istoric de imediat după Marea Unire din 1918. Eduard Andrei este doctor în istoria artei, cu o teză despre arhitectura şi pictura bisericilor ortodoxe dobrogene de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi din prima jumătate a secolului XX, susţinută la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti (2011). A obţinut licenţa în pictură la aceeaşi universitate (1997) şi un master în „Sciences et Techniques des Arts” la Institut Supérieur des Beaux-Arts din Tunis (2004). Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România (din 1997), cu o bogată activitate expoziţională în ţară şi în străinătate. Pentru patru ani (2014-2018) a fost coordonator de programe la Institutul Cultural Român de la New York. Din 2019 este cercetător ştiințific la Institutul de Istoria Artei “G. Oprescu” al Academiei Române. Intrare gratuită. Eveniment organizat de Primăria Municipiului București prin Muzeul Municipiului București. Mai multe detalii, aici: https://bit.ly/2MnTp2c   Număr de vizualizări :32http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/-f15lXGmKts?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Rămas bun, Florina Cercel, drum lin printre stele! Posted: 30 Jul 2019 07:03 AM PDT Echipa Teatrului Național din București anunță cu adâncă durere despărțirea de marea actriță Florina Cercel. După mai bine de 45 de ani de carieră pe scena Naționalului, «Țuca» ne părăsește azi, lăsându-ne tot mai triști, lipsiți de prezența sa impunătoare, de forța și de talentul său incontestabil, de farmecul atâtor roluri memorabile, de dăruirea sa remarcabilă în fiecare apariție scenică.  Dumnezeu să o aibă în paza Sa! Rămas bun, Florina Cercel!   Actriţa Florina Cercel s-a născut la 28 ianuarie 1943, la Piatra Neamţ. În 1964 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, clasa profesorilor Jules Cazaban, Cornel Todea, Victor Moldovan (1964). În cei peste 50 de ani a avut peste 100 de roluri în teatru, film, radio și la televiziune. A debutat ca actriţă pe scena Teatrului Dramatic de Stat din Galaţi, în 1964. În perioada 1965-1973 a jucat la Naţionalul din Timişoara, în piese precum ”Micul infern” de Mircea  Ştefănescu, ”Regele moare” de Eugen Ionescu, ”Mincinosul” de Carlo Goldoni, ”Aceşti îngeri trişti” de D.R. Popescu. Din 1972 și până la pensionare a făcut parte din trupa Teatrului Naţional ”I.L. Caragiale” din Bucureşti, unde s-a făcut remarcată imediat și a rămas în inima publicului printr-o serie de roluri de primă mărime. Înzestrată cu un talent viguros și un fizic plăcut, voce pregnantă a teatrului românesc, Florina Cercel a fost distribuită de mari regizori în roluri de prim plan pe scena Naționalului din București, între care amintim :  Vasilisa din „Azilul de noapte” de Maxim Gorki, regia Ion Cojar, 1998, Agave – „Bacantele” de Euripide, regia Mihai Măniuţiu, 1997, Zabina – „Tamerlan cel Mare” de Christopher Marlow, regia Victor Ioan Frunză, 1995,  Bernarda Alba – „Casa Bernardei Alba” de Federico Garcia Lorca, regia Felix Alexa, 1994,  Clitemnestra în „Electra – O trilogie antică” după Euripide, Sofocle şi Seneca, regia Andrei Şerban, 1990, Zoe – „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, regia Radu Beligan, 1979, Wanda – „Gaiţele” de Alexandru Kiriţescu, regia Horea Popescu, 1977, Peţitoarea – „Căsătoria” de Nicolai Vasilievici Gogol, regia Sanda Manu, 1976, Lucille Desmoulins – „Danton” de Camil Petrescu, regia Horea Popescu, 1974. O creație de referință, avându-l partener de scenă pe marele actor George Constantin, a fost Vassa Jeleznova din „Vassa Jeleznova” de Maxim Gorki în regia lui Ion Cojar, 1988. Pentru acest rol a fost distinsă cu Premiul UNITER pentru cea mai bună interpretare feminină, în 1990. Roluri de mai mică anvergură prindeau în interpretarea sa un contur aparte. Până de curând, publicul îi aștepta apariția de-a lungul unui întreg  spectacol, în „Dumnezeu se îmbracă de la second – hand” de Iulian Margu, regia Ion Caramitru, 2014, piesă în care se vorbește permanent despre personajul Teodora, dar ea nu apare decât la final. Acesta a fost și unul din ultimele roluri pe scena TNB, cu care spera să revină în luminile rampei, din toamnă. Boala însă, a învins. A fost o luptătoare și ceva din sufletul fiecărui personaj pe care ni l-a dăruit rămâne să ne însoțească pe mai departe, chiar dacă astăzi se alătură, într-o … distribuție nedrept de amplă, colegilor săi de generație plecați prea devreme dintre noi. Alături de  numeroase premii și distincții acordate pentru interpretare artistică, în anul 2002 a fost distinsă și cu Ordinul Naţional ”Serviciul Credincios” în grad de Cavaler. Joi, 1 august, începând cu ora 10.00, cei care au îndrăgit-o își vor putea lua un ultim rămas bun, în foaierul Sălii Mari a Teatrului Național din București. Înmormântarea va avea loc la ora 13.00, la Cimitirul Bellu din Capitală, pe Aleea Artiștilor.   Număr de vizualizări :28http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/kLZ8oe2BS0k?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

În continuarea campaniei „Am nevoie de tine”, JYSK România va dona ... Posted: 30 Jul 2019 07:00 AM PDT În luna iunie 2019, Hope and Homes for Children și JYSK România, partener strategic al Fundației, au desfășurat campania „Am nevoie de tine” pentru a atrage atenția asupra nevoii de a închide orfelinatele și de a oferi copiilor din ele o copilărie mai bună, așa cum merită, dar și în scopul încurajării donațiilor prin SMS care să susțină activitatea Fundației. În continuarea campaniei, care a avut ca rezultat principal dublarea numărului de donații prin SMS pentru Hope and Homes for Children, JYSK România va dona 75.000 euro, fonduri care vor fi direcționate spre programul de închidere a instituțiilor de tip vechi (orfelinate) și dezvoltarea caselor de tip familial pentru copiii care părăsesc orfelinatele.  Inițiativa campaniei „Am nevoie de tine” i-a aparținut lui Alex Bratu, Country Manager pentru JYSK România și Bulgaria și membru în cadrul Board-ului Hope and Homes for Children. Alex Bratu a compus și scris versurile unui cântec dedicat copiilor din orfelinate – „Am nevoie de tine”, prin intermediul căruia, el și alți 10 artiști, reuniți sub numele „Friends of Hope and Homes” au îndemnat la fapte bune în luna iunie – o donație de 2 euro / lună prin SMS în beneficiul Fundației Hope and Homes for Children. Pentru fiecare donație de 2 euro efectuată prin SMS în această perioadă, JYSK România a donat alți 2 euro.   Campania, desfășurată pe întreaga durată a lunii iunie, a avut peste un milion de vizualizări ale videoclipului pe YouTube, în urma cărora s-a înregistrat o dublare a donațiilor prin SMS pentru Hope and Homes for Children. În continuarea campaniei, JYSK România va dona 75.000 de euro Fundației Hope and Homes for Children, fonduri ce vor fi folosite în programul de închidere a orfelinatelor din România în perioada iulie 2019 – iunie  2020. JYSK România este partener strategic al Fundației Hope and Homes for Children începând cu anul 2017 și susține programul de închidere a orfelinatelor prin dotarea cu mobilier și accesorii a caselor de tip familial dezvoltate de Fundație. „Mă bucur că mesajul campaniei a ajuns la atât de multă lume și că, astfel, am reușit să facem mai cunoscută activitatea Hope and Homes for Children și să strângem mai mulți donatori. Le mulțumesc artiștilor care au acceptat invitația de a cânta piesa «Am nevoie de tine» și care au făcut posibilă această campanie. Pentru mulți dintre ei, activitatea Hope and Homes era deja cunoscută, la fel și situația copiilor din orfelinate. Campania s-a încheiat, însă parteneriatul nostru cu Hope and Homes continuă pentru cel de-al treilea an, în care se vor ridica noi case de tip familial, în care mai mulți copii vor părăsi instituțiile de tip vechi și se vor muta într-un mediu mai plăcut. Sperăm că tot mai mulți oameni se vor alătura susținătorilor Hope and Homes for Children și vor deveni donatori pentru a sprijini închiderea orfelinatelor și pentru a oferi o copilărie copiilor instituționalizați.”, a spus Alex Bratu, Country Manager JYSK România și Bulgaria.   Artiștii care au răspuns afirmativ invitației lui Alex Bratu, devenind astfel vocea copiilor din orfelinate, au fost Alexandra Ungureanu, Alexandra-Maria Hojda, Ligia Hojda, Flavia Hojda, Laura Mihăilă, 1Q Sapro, Adrian Mariaș (aka Geagea), Pavel Ulici, Marius Popa și Andrei Neagu. Orchestrația și aranjamentul muzical au fost realizate de Adrian Tăbăcaru.   „Când partenerii noștri ne surprind cu idei care depășesc o finanțare propriu-zisă, știm că avem alături nu doar o companie cu o viziune similară cu a noastră, dar, mai ales, un prieten. Când acest prieten face efortul de a compune muzica și versurile pentru un cântec prin care se face portavocea beneficiarilor noștri (piesa «Am nevoie de tine») și strânge un grup de artiști generoși pe care îi reunește sub numele «Friends of Hope and Homes», știi că te afli în compania selectă a oamenilor care nu doar vorbesc, ci fac ca lucrurile bune să prindă viață. Efortul personal al lui Alex Bratu și al companiei pe care o reprezintă spune multe despre implicarea lor dincolo de o donație în bani. Le mulțumim lor și artiștilor care au susținut cu generozitate acest proiect care a avut ca rezultat dublarea donațiilor prin SMS pentru Hope and Homes for Children, dar și un videoclip de succes, cu un mesaj foarte puternic – și copiii din centrele de plasament au dreptul la copilărie.”, a declarat Robert Ion, director de fundraising, Hope and Homes for Children.     Despre Hope and Homes for Children România Hope and Homes for Children activează în România din 1998, timp în care a contribuit în mod direct sau indirect la închiderea a 57 de instituții de tip vechi (orfelinate), în timp ce alte 10 sunt în curs de închidere. Prin serviciile dezvoltate de Hope and Homes for Children, copiii trec de la îngrijirea în instituţii-mamut în care nu beneficiază de atenţie şi afecţiune individuală, la sisteme bazate pe conceptul familial, printre care și case de tip familial, care le permit o viaţă apropiată de normalitate. Prin eforturile Fundației şi ale partenerilor săi, au fost dezvoltate 105 case de tip familial, 5.810 copii au fost scoși din orfelinate, iar alți 457 urmează să părăsească orfelinatele în curs de închidere. În același timp, Fundația activează intens în prevenirea separării copilului de familie, intervenind cu mijloacele necesare pentru susţinerea familiilor în care riscul de abandon al copiilor este ridicat. Astfel, 31.580 de copii au fost salvaţi de la ruperea de familie, 1.168 tineri au fost sprijiniţi pentru o viaţă independentă, 1.964 de copii au fost primiţi în centrele de zi, iar 930 în regim de urgență. 8.998 de membri de personal din sistemul de protecţie al copilului au fost instruiţi de Hope and Homes for Children. Până în acest moment, 54.974 de copii au beneficiat de serviciile Hope and Homes for Children România, al cărei obiectiv este ca până în 2026 să fie eliminată instituţionalizarea copiilor în țara noastră. Mai multe informații la www.hopeandhomes.ro.   Despre JYSK JYSK este unul dintre cei mai importanți retaileri de mobilă și decorațiuni interioare din Europa, cu afaceri anuale de peste 4 miliarde de euro. Grupul desfășoară operațiuni în 50 de țări și numără un total peste 23.000 de angajați și peste 2700 de magazine. Deținut de danezul Lars Larsen, JYSK a inaugurat primul magazin pe data de 2 aprilie 1979 în Danemarca, în orașul Aarhus, al doilea cel mai mare din țară. Cinci ani mai târziu, compania s-a extins dincolo de granițele țării odată cu deschiderea unui magazin în Germania. JYSK a intrat pe piața din România în 2007, odată cu inaugurarea primului magazin la Oradea.   Număr de vizualizări :30http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/7uIu0D1nxco?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

„Bucuriile muzicii“, cu dirijorul Florin Totan și Orchestra Sinfoni... Posted: 30 Jul 2019 01:20 AM PDT Duminică, 4 august şi 1 septembrie 2019, de la ora 20.00, Orchestra Sinfonia București, prima orchestră privată din România, condusă de maestrul Florin Totan, va susține, în Parcul Colțea, spectacolul  „Bucuriile muzicii“. Concertul, o istorie a muzicii în 80 de minute, face parte din programul celei de-a X-a ediții a Festivalului „Simfonii de vară“, organizat de Primăria Sectorului 3. Dirijorul Florin Totan, în dublă ipostază, va oferi, în calitate de dirijor, alături de Orchestra Sinfonia București,  un concert de educație muzicală, iar în calitate de prezentator și entertainer va aduce informații de  cultură generală din literatură, istorie, filosofie, arte plastice. De asemenea, artistul va face trimiteri la unele cărți esențiale de istorie a muzicii și a culturii. Concertul face o trecere în revistă, timp de 80 de minute, a epocilor creatoare și a stilurilor din istoria muzicii. „Consider că muzica și credința sunt singurele căi de evadare si izbăvire din haosul, absurdul și înstrăinarea în care trăim în lumea contemporană, iar primul pas este întoarcerea la lectura formatoare. Va adresez, în acest concert, îndemnul meu de a asculta muzică și de a citi neîncetat“, spune dirijorul Florin Totan. Publicul se va bucura să asculte piese de mare popularitate din istoria muzicii, printre care Te Deum de Marc-Antoine  Charpantier, uvertura operei  Nunta lui Figaro de Wolfgang Amadeus Mozart, Dans ungar nr. 1 de Johannes Brahms, scenă din  Lacul lebedelor de Piotr Ilici Ceaikovski, uvertura operei Carmen de Georges Bizet, coloana sonoră a filmului Parfum de femeie, Marșul lui Radetzky de Johann Strauss, Valurile Dunării de Iosif Ivanovici. Piesa  Highland Cathedral, ilustrativă pentru noblețea și eleganța regalitatii britanice, a devenit, grație lui Florin Totan și a Orchestrei Sinfonia București,  Imnul Parcului Colțea în cei zece ani de existență  a Festivalului „Simfonii de vară“. Florin Totan a studiat dirijatul cu Constantin Bugeanu și Sergiu Celibidache la  München și, respectiv, Mainz între anii 1982 -1990.  A câstigat concursurile internaționale de dirijat de la Mürzzuschlag (Austria,1990) și Berlin (Germania, 1991). A înființat în 1990 orchestra „Sinfonia București“, care a reprezentat si prima initiativă privată de acest gen din România. A dirijat orchestre prestigioase în Europa,dar și pe alte meridiane (Turcia,Egipt, SUA, El Salvador, Brazilia). A fost invitat la festivaluri  internaționale importante de la Paris, Avignon, Bergamo, dar și în Festivalul „George Enescu“ din București.  Predă cursuri despre tehnica și filosofia muzicală a lui Sergiu Celibidache în Europa, SUA și Brazilia. În prezent, este dirijorul Filarmonicii din Râmnicu-Vâlcea, cu care colaborează din anul 2000. Orchestra Sinfonia București a fost înființată dupa Revoluție, în martie 1990, de către directorul și dirijorul Florin Totan.  A susținut, până în prezent, peste 500 de concerte simfonice, în țară și în străinătate, având invitați dirijori și soliști din toată lumea. A efectuat turnee de prestigiu în Franța, Belgia, Italia, Serbia, Croația. Unul dintre cele mai răsunătoare succese a fost concertul de la Viena, susținut alături de Gheorghe Zamfir, pentru „Zilele Bucureștiului“,  în 2005. Orchestra a susținut concerte, în 1999 și 2000, la Forumul de la Crans Montana (Elveția), în fața unora dintre cei mai importanți  politicieni și oameni de afaceri ai lumii (președintele  SUA, Bill Clinton, premierul Rusiei, Viktor Stepanovici Cernomîrdin, Prinții Albert de Monaco și Anton de Lichtenstein ș.a).   Intrarea la concertele din Parcul Colțea este liberă.   Video de la concertul din 7 iulie 2019 din Parcul Colțea: https://www.youtube.com/watch?v=iZ0_ctnAVtQ&fbclid=IwAR0QQiz57U...   Număr de vizualizări :36http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/01pjYw4FVQg?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Soprana Teodora Gheorghiu – seară de arii din opere și lieduri cele... Posted: 30 Jul 2019 01:14 AM PDT La aproape un an după ce a cântat pe scena Operei Române alături de celebrul tenor Juan Diego Florez și la scurt timp după un succes extraordinar repurtat în Japonia în luna iulie, soprana Teodora Gheorghiu revine la București pentru un recital extraordinar programat în cadrul Festivalului Internațional „Vara Magică” de la Ateneul Român, pe 14 august 2019, de la ora 19.30. Teodora Gheorghiu va susține recitalul intitulat “Dragoste şi viaţă de femeie” alături de pianista Diana Ionescu. Ariile celebre incluse în programul recitalului sunt Boema de Puccini – Aria “Si. Mi chiamano Mimi”, L’amico Fritz de Mascagni – “Son pochi fiori”, Turandot de Puccini – „Tu che di gel sei cinta”, Traviata de Verdi – Aria “Addio del passato”, Paiaţe de Leoncavallo – Aria Neddei “Stridono lassu”. Așa cum spune şi titlul serii, soprana va intepreta în recitalul de la Ateneu și celebrul ciclu de lieduri de Schumann Dragoste şi viaţă de femeie, dar şi ciclul de lieduri Liederkreis.   Biletele se pot găsi pe www.lanto.ro, www.bilete.ro și la casa de bilete a festivalului deschisă la Ateneul Român, intrarea din strada Benjamin Franklin nr. 1-3, de luni până vineri, între orele 14 și 19. Destinul muzical al Teodorei Gheorghiu a fost influențat în mod direct de marele José Carreras, care a remarcat-o în cadrul concursului Julian Gayarre International Singing Competition. După acest concurs, Carreras i-a oferit o bursă de studii care i-a influenţat definitiv cursul carierei. Ulterior, a câștigat mai multe competiţii, fiind laureată, între altele, a Concursului Internaţinal “George Enescu” de la Bucureşti, dar şi a prestigioasei Queen Elizabeth Competition şi primind bursa de studii Herbert von Karajan. A debutat la Opera Română din Bucureşti în rolul Regina Nopţii din Flautul fermecat de Mozart, fiind apoi invitată să evolueze pe importante scene din Europa precum Théâtre de la Monnaie din Bruxelles, Grand-Théâtre din Geneva, Théâtre de Champs-Elysées din Paris, Opera Naţională Lorenă din Nancy, Opera din Lucerna. În anul 2004 a debutat pe scena Operei de Stat din Viena, iar între 2007 şi 2010 a evoluat constant pe această scenă, abordând roluri precum Regina Nopţii (Flautul fermecat – W.A. Mozart), Adele (Liliacul – J. Strauss fiul), Adina (Elixirul dragostei – G. Donizetti), Eudoxie (La Juive – Fr. Halévy), Nannetta (Falstaff – G. Verdi), Sophie ( Werther – J. Massenet), Elvira (Italianca in Alger – G. Rossini). În 2014 a debutat la Festivalul de la Glyndebourne în rolul Sophie (Der Rosenkavalier – R. Strauss).  Teodora Gheorghiu a colaborat cu reputaţi dirijori precum Seiji Ozawa, Marco Armiliato, Franz Welser-Möst, Christophe Rousset , Adam Fisher, Bertrand de Billy. La sugestia dirijorului Christophe Rousset a înregistrat un CD ce a constituit un omagiu adus celebrei cântăreţe din secolul al XVIII-lea, Anna de Amicis. Albumul, publicat de casa de discuri Harmonia Mundi, include înregistrări în premieră cu arii din Mozart, Gluck, Borghi, Cafaro și Mysliveček, a fost numit Discul lunii de către International Record Review și de Opera Magazine, și a fost Discul săptămânii la BCC Radio timp de trei săptămâni la rând. Talentul Teodorei Gheorghiu nu se limitează doar la operă. Soprana este pasionată și de lied și a oferit numeroase recitaluri în acest gen muzical, iar în 2013 a publicat al doilea album, Art Nouveau, alături de pianistul Jonathan Aner, cu lieduri de Strauss, Zemlinsky, Ravel și Respighi, ca expresii emblematice ale Jugendstil în muzică. Începând cu anul 2015, Teodora Gheorghiu abordează un repertoriu de soprană lirică şi debutează în roluri precum Mimi (Boema – G. Puccini), Madama Corteze (Il viaggio a Reims – G. Rossini), Violetta (Traviata – G. Verdi). Cu rolul Contesei din Nunta lui Figaro de W.A. Mozart a realizat un amplu turneu în Japonia. Discografia sa cuprinde Arias for Anna de Amicis  (Mozart, Jomelli, Gluck, etc.) – Les Talens Lyriques / Chr. Rousset (Aparté), Art nouveau (Strauss, Zemlinsky, Ravel, Respighi), cu Jonathan Aner la pian (Aparté), Antonio Vivaldi – Orlando furioso  – Modo Antiquo / F.M. Sardelli (Naïve), Richard Strauss – Der Rosenkavalier  – Festivalul de la Glyndebourne UK (DVD) .   https://www.bilete.ro/festivalul-vara-magica/festivalul-vara-magica...   www.teodoragheorghiu.com       Număr de vizualizări :39http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/EQ0F1EQ58Rw?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

”Să scrii pe structura ta, să te lași în voia condeiului” Posted: 29 Jul 2019 11:39 PM PDT Mihail Păunescu este câştigătorul Concursului de debut al Editurii Cartea Românească pe anul 2017. Romanul „Ultimile luni din viața lui Achim Ioachim” a apărut editorial în noiembrie 2018 (lansat la Targul de carte Gaudeamus).  ”Câştigătorul Concursului de debut al Editurii Cartea Românească pe anul 2017, tânărul Mihail Păunescu, este un prozator care, deşi încă aflat în formare, stăpâneşte deja instrumentele prin intermediul cărora poate transforma povestea de viaţă în roman. Ultimele luni din viaţa lui Achim Ioachim, romanul cu care acum pătrunde în literatură, este o construcţie meticuloasă, atentă la detalii şi care, fără să neglijeze personajele sociale marginale, caută să surprindă fărâma de diamant care zace, adesea neştiută, în fiecare dintre ele. Fără să fie un moralist, această privire în sus a lui Mihail Păunescu, umorul şi seninătatea cu care se desprinde de epifenomen, îl diferenţiază de mizerabilismul insuportabil al multora dintre colegii săi de generaţie. Proza sa are o miză, alta decât exhibiţia unui ego atrofiat, iar asta mă face să privesc cu speranţă viitorul său literar.”- Răzvan Voncu. Simona Ioniță a dialogat, în exclusivitate pentru AgențiadeCarte.ro, cu scriitorul Mihail Păunescu.  Sunteți artist plastic și profesor. Ați debutat în literatură în urma unui concurs. De când ați început să scrieți? O! M-am apucat de scris foarte târziu, la 38 de ani, ceea ce, în treacăt fie spus, a fost o greșeală. Se spune că învățăm să scriem citind. E un adevăr, dar numai parțial. Eu cred – de fapt, știu acum – că învățăm să scriem citind și scriind, deopotrivă. Cele două activități sunt interconectate și esențiale pentru oricine vrea să scrie. Nu știu dacă în egală măsură, dar tot trebuie să ne încercăm din când în când condeiul. Să ne păstrăm calzi. De aceea, la început, am și întâmpinat mari dificultăți în redactarea cărții. A trebuit, cum se spune, să recuperez teren. N-a fost ușor. Asta fiindcă am tot amânat momentul în care să mă așez la masa de scris, gândindu-mă că, înainte de a „vărsa” ceva, orice, trebuie să acumulez cât mai mult. Or, de acumulat, acumulăm, nu-i așa, tot timpul. Cum spuneam, o greșeală. Scrisul e, înainte de toate, craft, meserie, și, ca orice meserie, se deprinde în timp. Mircea Horia Simionescu spune undeva, în „Toxicologia”, că e nevoie de ani. Și are dreptate.   Care a fost motivația interioară pentru a participa la acel concurs? Cine sau ce v-a inspirat să scrieți acest roman? „Motivație interioară”. Hm. O întrebare foarte directă… Ei bine, dacă stau să mă gândesc, am tot purtat cartea în minte, ani de zile, înainte de a mă decide să o pun pe hârtie. De scris pur și simplu, literalmente, ca orice tânăr care mai citea câte ceva, mi-am dorit să scriu, cred, încă din adolescență. O carte măcar. Era, firește, un deziderat vag și ascuns cu mare grijă de urechi străine. Ghimpele. M-am luat apoi cu altele, cu viața, așa cum se întâmplă adesea, dar el a rămas acolo.  Apoi – asta ca să fiu foarte sincer – se apropia teribila vârstă de 40 de ani. Marele „hop”. Momentul în care se trage linie și se face socoteala. Sau măcar o primă socoteală. Asta m-a decis. Trebuie să mai spun că, un an mai tâziu, în toamna lui 2012, după ce dădusem deja o primă variantă a cărții, pe un caiet (una să te iei cu mâinile de păr, nu alta), fiindcă mă tot poticneam în text, am luat decizia să mă înscriu la un masterat de profil, la Facultatea de Litere din București. Masterat pe care, de altfel, l-am și abandonat și reluat, de mai multe ori. Așa am ajuns masterand la „Studii Literare”. A fost, trebuie să o spun, o decizie norocoasă și o mare opurtunitate pentru mine. Așa am avut ocazia să-i audiez sau să-i am profesori pe Mihai Zamfir, Mircea Martin, Caius Dobrescu, Răzvan Voncu, Mircea Cărtărescu, Simona Popescu, Liviu Papadima, Ioana Pârvulescu, Daniel Cristea-Enache, Ovidiu Verdeș, Ioan Bogdan Lefter, Ion Manolescu și alții. Trebuie spus că masteratele organizate de Literele bucureștene sunt masterate de elită. Mai ales pentru cineva care vrea să scrie. Oricât de mult ai citi de unul singur, ca autodidact vreau să zic, există lucruri pe care nu le poți afla decât de acolo. Și nici nu poate fi altfel, nu-i așa, de vreme ce studenții beneficiază de asemenea profesori. Pe parcurs – fiindcă în paralel cu masteratul tot scriam și rescriam la carțulia mea – am avut șansa să-mi fie citită, în manuscris, de către doi profesori universitari: Simona Popescu (cu care am urmat și un curs de Creative Writing) și Caius Dobrescu. Deosebit de implicat, atât în șlefuirea, cât și în apariția cărții (și pe-asta chiar trebuie s-o spun!) a fost scriitorul și profesorul universitar Caius Dobrescu. Un om și un profesor care (și pe-asta trebuie s-o spun!), la Literele bucureștene înțelege să-și facă treaba așa-zicând ardelenește, care, de pildă, la cursurile cele mai târzii, de la 6 la 8 seara, atunci când toată lumea e obosită și de-abia așteaptă să plece acasă, își ține studenții până în ultimul minut, și nu oricum, ci antrenându-i în dicuții vii despre literatură. Dânsul, după parcurgerea manuscrisului, mi-a dat anumite indicații referitoare la text, indicații pe care însă n-am reușit să le materializez imediat, așa că, o vreme, am lăsat manuscrisul deoparte. L-am pus la dospit. Tot dânsul, la un an de la absolvirea masteratului, m-a contactat în legătură cu cartea, apoi s-a implicat direct în publicarea ei. Să mai spun că, atât cât am reușit, am beneficiat și de sprijinul  altor oameni. Am avut grijă ca, înainte de a mă prezenta cu manuscrisul undeva, la o editură, să mă duc cu el în patru zări. De pildă a scriitorului Emilian Bălănoiu, octogenar acum, destul de apreciat odinioară, căzut de ceva vreme și poate pe nedrept într-un con de umbră. Și a altora. Tuturor le datorez câte ceva. Să spun și că manuscrisul a fost refuzat, mai întâi, de Polirom. Am participat, apoi, la concursul de debut organizat de Cartea Românească și am avut, iată, norocul să-l câștig. Și, cu asta, cred că am răspuns cu brio întrebarii dvs. Dacă nu cumva am sărit binișor calul…   „ Când pleacă de acasă, doctorul își ia masca de doctor, profesorul de profesor, avocatul de avocat, și tot așa, încât, de cele mai multe ori, omul dispare cu desăvârșire în spatele ei. Cum totul e aparență, convenție socială, nu știm niciodată pe cine avem în preajmă. Eu însămi am purtat, mai mult sau mai puțin, masca de menajeră. Ca să nu mai spun că multora, celor mai mulți poate, profesia li se potrivește exact ca nuca-n perete!”, spune unul dintre personaje. Lui Mihail Păunescu ce i se potrivește mai bine, masca de profesor, artist plastic sau scriitor? Cu care mască se simte mai confortabil? Toate trei. Se știe foarte bine că, prin definiție, scriitorul este un purtător de mască, un histrion. Autorul e altceva decât naratorul, nu-i așa? Și toate celelalte determinări efectuate de teoria literară. Nici măcar jurnalele intime nu pot fi pe deplin, exhaustiv sincere. Sinceritatea merge numai până la un punct. Și nici nu se poate altfel. Ia gândiți-vă ce-ar însemna un asemenea jurnal intim, unul ideal în acest sens, în care sinceritatea să fie dusă până la extrem și până la ultima picătură… Ar trebui să ne trecem acolo nu numai gândurile cele mai înalte și mai nobile, ci și abjecțiile morale sau biologice, gândurile și trăirile cele mai morbide. Or așa ceva  este imposibil. Câtă vreme există posibilitatea ca o pereche de ochi, alții decât cei ai scriitorului, să-l parcurgă, un asemenea jurnal e cu neputință. Suntem ființe sociale și, volens nolens, masca (sau măștile) sunt indispensabile. Ca profesor, oriunde m-am dus, am încercat să-mi fac treaba cât mai bine cu putință. Dar și profesorul, cred, trebuie să poarte o mască. El joacă un rol. Cel de dascăl. E un actor. Într-un fel vorbește în fața clasei, și altfel, nu-i așa, acasă, între intimi. Scopul este ca, atunci când iese din clasă, să lase în urmă ceea ce și-a propus. Nu degeaba se fac cursurile pregătitoare de pedagogie. Deși, la drept vorbind, meseria de dascăl se învață la clasă. Se poate și invers, ca dascălul să-și uite rolul și să se creadă în altă parte, dar atunci, de obicei, ora se transformă în altceva, iar cei care au de pierdut sunt tot elevii. Nu vreau să spun că profesorul e un fel de robot, dimpotrivă.   ”Într-adevăr, dacă m-am mirat vreodată de ceva în viața mea, atunci m-am minunat mereu în câte feluri mor oamenii; în câte mii de feluri, vreau să spun. Moartea, se pare, e infinit mai darnică decât viața”. Și totuși, ce credeți că este mai puternic decât moartea? Care este cea mai mare frică a dumneavoastră?  Ei, da. Cine m-o fi pus să scriu asta? „Mai puternic decât moartea”, spuneți? Ar fi un excelent titlu de film, nu credeți? Sau poate chiar s-a făcut un film cu titlul ăsta, habar n-am… Ei bine, n-am un răspuns ferm la întrebarea dvs. De fapt, în cartea mea tocmai asta încerc să iau în vizor. Să pun această problemă. E o întrebare veche de când lumea și nu e ușor de răspuns la ea. Cum putem fi „mai puternici decât moartea”? Prin credința religioasă sau prin creație, prin opera artistică? Sau altfel, dar cum? Mai există vreo altă cale? Hai să vă fac o destăinuire. În timp ce scriam la cartea mea, am recitit, întâmplător, „Patul lui Procust”, capodopera lui Camil Petrescu, carte pe care aproape că o uitasem. Fiindcă mă inspir și din cărți, să știți, nu numai din viață. Ei bine, așa cum știți, acolo, la finalul cărții, Ladima se sinucide. De  ce se se sinucide? Se sinucide fiindcă e deziluzionat atât ca poet, cât și în dragoste. Din mizerie și deznădejde sufletească. Dar înainte de a găsi această rezolvare pentru personajul său, Camil Petrescu, marele nostru scriitor, spune că Ladima încercase, în ultimă instanță, sau, cum să zic, ca ultimă speranță, credința în Dumnezeu. Numai că niște cunoscuți (le-am uitat numele), niște prieteni, într-un local în care se întâlneau și stăteau de vorbă, îi fură chiar și această ultimă speranță, demonstrându-i inexistența lui Dumnezeu și futilitatea credinței. Atunci Ladima se  sinucide. Camil Petrescu nu tatonează prea mult pe această problemă, ci trece peste ea în fugă, în câteva pagini, la sfârșitul romanului său. A marelui său roman. Ei bine, atât cât am putut și la nivelul meu,  am încercat să dezvolt, în cartea mea, această problematică. Nu știu în ce măsură am reușit. E o problematică majoră, și-mi pare rău că n-am fost un scriitor mai bun, mai experimentat. De aceea nu voi răspunde direct întrebării dvs: asta, sau asta. Cartea mea încearcă să pună întrebări, nu să dea răspunsuri. Dacă mesajul ei e suficient de clar – și sper să fie – fiecare e liber să aleagă între o opțiune sau alta, sau măcar să reflecteze la ele.  E o răscruce veche de veacuri. Și, cu asta… A! Încă ceva. Un produs artistic, ca să fie valid (vorbesc despre cel de valoare), trebuie să aibă, după mine, un sens moral. În cazul literaturii cel puțin. Nu merg mai departe. E, mi se pare (și sper că nu greșesc), ceea ce afirmă și Wittgenstein. Esteticul, el singur, nu ajunge. Notorietatea, orice fel de notorietate, nu doar cea artistică, dacă reușești să o dobândești, trebuie să aibă un sens pozitiv și etic. Să vă fac altă mărturisire. Acum 10-15 de ani mă dădeam în vânt după multe romane scrise bine, dacă autorii se dovedeau viguroși și talentați. Conta mai puțin conținutul, tema. Mă cucereau. Le citeam și le reciteam. Îi admiram și-i invidiam pe acești scriitori. Astăzi, oricât de bine ar fi scrisă o carte, dacă e lipsită de un conținut real, nu mă mai mulțumește. Ușurința narativă gratuită, galopul de sănătate pe hârtie nu-mi mai ajung. E ca o cutie de ambalaj foarte frumoasă, dar goală pe dinăuntru. O desfaci, dar înăuntru nu găsești nimic. În fine, ca să răspund și la cea de-a doua întrebare a dvs, cea referitoare la „frică”… Aici am răspunsul pe loc. Cea mai mare spaimă a mea – dar nu spaimă, cât uluială, consternare – e că, după moarte, nu mai putem face nimic. Și e un adevăr valabil și religios, căci Biserica spune același lucru.   Dacă ar trebui să descrieți în trei cuvinte romanul Ultimele luni din viaţa lui Achim Ioachim, care ar fi acestea? Uf! La grea încercare mă puneți! Trei cuvinte… Trei cuvinte, deci, nu mai multe. Hai să-i spunem… dar nu, hai în patru cuvinte. Hai să-i spunem, deși sună foarte patetic și pompos, hai să-i spunem: „Imn în proză creatorului”. Na! Am zis-o! E ușor în dezacord cu ceea ce am spus înainte, dar n-am găsit altceva.   Care este scriitorul român pe care îl apreciați cel mai mult? Există vreo carte din literatura română pe care ați citit-o și recitit-o de fiecare dată cu aceeași bucurie a lecturii? Cred că, structural vorbind, sunt înspre clasici. Nu știu dacă e neapărăt un avantaj. Și nu cred că e, mai ales raportat la ceea ce se scrie astăzi. La paradigma actuală. E, mai degrabă, un dezavantaj. Cititorii  – câți au mai rămas – caută, astăzi, altceva în cărți. Poate destindere, antren… Cel puțin acum și la nivelul acesta, de simplu debutant. Mâine, peste un an, nu se știe, s-ar putea să-mi schimb viziunea. Sau poate n-am citit încă destul. Când te pui la masa de lucru nu-ți spui: „Ia să scriu eu frumușel un roman postmodern!”. Nu merge așa. Scrii, și vezi ce-ți iese. Trebuie să te descoperi. Uneori poți avea mari surprize. Cel mai important, cred, ca să nu devii factic, inautentic, e să scrii pe structura ta, să te lași în voia condeiului. Altfel, se vede. Alberes spune asta undeva (în „Istoria romanului modern”, parcă, dacă nu mă înșel). Cam așa stau lucrurile și cu lectura. În poezie, de pildă, prefer poezia pură celei optzeciste, și pe cea romantică celei moderniste și neomoderniste. În proză, prefer romanul realist celui psihologic sau corintic și nu mă dau în vânt după proza postmodernă autohtonă. Îmi plac Caragiale, Rebreanu, Slavici, Mateiu, Ion Marin Sadoveanu, Zaharia Stancu, Breban, Eugen Barbu, Marin Preda, I.D. Sârbu, Petre Pandrea, Țoiu, Groșan, Cimpoeșu și mulți alții. Evident, sunt cărți și autori pe care nu-i poți trece cu vederea, indiferent de epocă sau de curentul literar de care aparțin. De pildă Dimov. Sau Nichita Stănescu. Sau „Levantul”. Sau MHS. Sau „Țiganiada”. În sfârșit, ca să trag odată linie, dacă ar fi să aleg un singur autor și o singură carte, aș spune simplu: Rebreanu. Și, la fel de simplu: „Ion”. Nu degeaba această carte apare mereu în toate clasamentele literare. Vorbesc despre cele importante, valide…   Aveți cărți nepublicate sau în lucru? Da, aș avea ceva în lucru, dar sunt abia la început. Nici nu știu dacă merită să vorbesc despre asta. Sunt și puțin superstițios. La mine „tehnica” de lucru e următoarea: dacă îmi vine vreo idee de carte (de roman, să zic), mă apuc mai întâi și „vărs” o primă mână. Asta poate să dureze o jumătate de an, un an, sau mai bine. Depinde. De-abia apoi mă gândesc dacă șterfelogul acesta merită șlefuit. Pentru că, pentru mine cel puțin, greul de-abia de aici începe. Și, de obicei, nu merită. Am deja două asemenea șterfeloage. Proiecte abandonate. Acum m-am apucat de al treilea. S-ar putea să fie, și ăsta, tot un șterfelog, dar mi-o asum. Nu țin neapărat să public altă carte imediat. Am trecut pe la Litere și am văzut acolo cam care sunt exigențele, nivelul, ce se cere… Nu uitați că majoritatea profesorilor de acolo sunt și scriitori. Sau în primul rând scriitori. Sunt pentru „mai rar și mai bine”. Mai ales în supraabundența editorială de la noi. O carte foarte slabă nu te ajută cu nimic, ci, aș spune, dimpotrivă, îți face un deserviciu. Sertarul rămâne sfânt. Decât să publici ceva de care nu ești foarte sigur, e mai bună, nu-i așa, tăcerea.