altmarius

cultură şi spiritualitate

Newsletter Agentia de carte - 27 martie 2017

“O solidaritate numită Radu Boroianu” plus 4 more


O solidaritate numită Radu Boroianu

Posted:

Scrisoarea celor 6 intelectuali români de susţinere a preşedintelui Institutului Cultural Român, dl. Radu Boroianu, a avut efectul rostogolirii unui bulgăre de zăpadă în lumea noastră culturală, din ce în ce mai atomizată şi mai tribalizată. În mai puţin de 24 de ore, mari personalităţi culturale, multe dintre ele aflate în tabere culturale diferite, s-au solidarizat pe facebook sau prin semnătură cu mandatul de manager cultural al lui Radu Boroianu. Aproape 200 de artiști plastici, regizori, jurnaliști, muzicieni şi scriitori au semnat la rândul lor scrisoarea deschisă, trimisă dedicenţilor politici de filozoful Basarab Nicolescu, dramaturgul Matei Vişniec, teatrologul George Banu, scriitorul Dumitru Ţepeneag, scriitorul Dinu Flamând și directorul Teatrului "Radu Stanca" din Sibiu, Constantin Chiriac. Pe de o parte, e stenic să constaţi că (mai) există personalităţi din lumea noastră culturală cu un asemenea suport public şi cu o asemenea rezonanţă pentru o construcţie culturală viabilă şi care a susţinut şi susţine excelenţa! Pe de altă parte, te enervezi brusc la gândul că o majoritate politică e pe cale de a săvârşi o gravă eroare. Să taie capete, doar pe criterii de algoritm politic, fără să pună în discuţie şi fără să valorizeze programul managerial al ICR sub conducerea lui Radu Boroianu! Săptămâna aceasta, Senatul României va decide componenţa conducerii ICR pentru noul mandat. Senatorii puterii vor să scape de Radu Boroianu, doar pentru a aduce la butoanele ICR pe cineva obedient sau pe cineva care străluceşte în a face costumele şi rochiile protipendadei de partid şi de stat. Dacă liberalii au două propuneri consistente şi cu operă culturală, socială şi managerială (Radu Carp şi Irina Cornişteanu), cei de la PSD-ALDE, ale căror propuneri sunt rizibile, pot să nu se facă de râs până la capăt votându-l, cu luciditate, pe Radu Boroianu.http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/F8iyGYHAofo?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Lansarea volumului „Cadență (pentru un marș erotic)” de Mariana Gor...

Posted:

Joi, 30 martie 2017, începând cu ora 17.00, la Sala Tonitza, Muzeul de Artă Cluj-Napoca și Editura Școala Ardeleană organizează lansarea volumului „Cadență (pentru un marș erotic)” de Mariana Gorczyca, ediția a II-a, revăzută. Prezintă Ștefan Melancu, Mircea Muthu și Horea Poenar. Evenimentul va fi urmat de un Recital de pian susținut de Alex Negriuc.http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/dgfG7HUo3dc?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Despre ”Desfătare și Petrecere în Bucureștiul fanariot (secolele XV...

Posted:

Duminică, 2 aprilie 2017, de la ora 11.00, la Sala Mică a TNB, în cadrul programului ”Conferințele Teatrului Național”, Constanța Vintilă- Ghițulescu prezintă conferinţa cu tema ”Desfătare și Petrecere în Bucureștiul fanariot (secolele XVIII-XIX)”. „Bucureştiul fanariot este încă învăluit de mister, construit din legende şi mituri, aruncat deseori la coşul istoriei ca fiind parte dintr-o perioadă „neagră” a trecutului. Călătorind printre documentele epocii, în mare parte inedite, vă invit să descoperim împreună mahalagiii de pe uliţele Bucureştiului dintr-un secol fascinant şi fascinat de civilizaţia orientală. În papuci de saftian, cu anteriu de citarea şi feremenea de fir, vom şerpui printre cafenele, cârciumi şi clupuri, ne vom odihni pe cărările grădinilor, sorbind şerbet şi cafea la umbra unui foişor, vom cânta pe la ferestrele cocoanelor, vom petrece la masa boierilor, sastisind în fumul narghilelelor, pentru ca dimineaţa să ne găsească la furnul lui Babicul, aşteptând să iasă jimbla (pâine albă) caldă şi pufoasă”- Constanța Vintilă-Ghițulescu.http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/VdnPyB-wlX4?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

România, în prim plan, la Salonul Cărții de la Paris. Ziua a II-a

Posted:

Sâmbătă, 25 martie 2017, a fost una dintre zilele de vârf de la Salonul Cărţii de la Paris, desfăşurat între 24 şi 27 martie în Capitala Franţei. Lansările la standul României, organizat de Institutul Cultural Român, au început cu dezbaterea ”Bucarest/Paris-Paris/Bucarest: lectures et amities” & lansarea volumului ”Parisul personal” de George Banu. Moderator a fost scriitorul Matei Vișniec, iar invitaţii autorului George Banu au fost Basarab Nicolescu şi Dumitru Țepeneag. „Deşi am plecat, am purtat cu mine o Românie personală într-un Paris care a devenit personal“, a spus autorul George Banu.http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/I-49T_iI5ZE?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Scrisoare deschisă de susţinere a lui Radu Boroianu la conducerea I...

Posted:

Biroul de presă al ICR a trimis, pe adresa redacției AgențiadeCarte.ro, o scrisoare deschisă de susținere a lui Radu Boroianu la conducerea ICR, semnată de Basarab Nicolescu, Matei Vișniec, George Banu, Dumitru Țepeneag, Dinu Flămând și Constantin Chiriac. Vă prezentăm textul integral al scrisorii.http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/6fHsws56Z08?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Vizualizări: 66

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor