altmarius

cultură şi spiritualitate

Newsletter Agentia de carte - 24 septembrie 2018

“”Eu, George Mihăiță din Moreni, am trăit în România visul american...


”Eu, George Mihăiță din Moreni, am trăit în România visul american”

Posted:

Duminică, 23 septembrie 2018, ora 19.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, Festivalul ”Strada de C’Arte” s-a încheiat cu o „Seară de muzică și poezie: George Mihăiță și invitații săi, Maia Morgenstern și Nicu Alifantis”. În cadrul evenimentului a avut loc lansarea volumului „MIHĂIȚĂ. Reconstituirea unei vieți” de Doina Papp, Editura Tracus Arte, carte prilejuită de aniversarea celor 70 de ani ai Maestrului George Mihăiță. ”Sunt emoționat pentru că vă voi spune ceva ce are foarte mare legătură cu tinerețea mea, întâlnirea mea cu domnul George Mihăiță căruia îi mulțumesc pentru tot. În 1976 primeam o fotografie cu autograf. Pe spate scrie așa: fiului meu Ali afecțiunea tatălui, să te urmeze în viață imaginea domnului din fotografie că talent ai. Cu drag, George Mihăiță. Asta a fost ceva ce am ținut minte și am păstrat-o și în momentele mele de cumpănă, mai exact când aveam succes mă gândeam la George Mihăiță și îi mulțumesc pentru asta.”, a spus muzicianul Nicu Alifantis. ”Vă mulțumesc. Nu mi-am imaginat că la 70 de ani voi avea cea mai frumoasă sărbătoare a zilei mele de naștere. De ce este cea mai frumoasă? Pentru că este prima dată când am atâția invitați la ziua mea de naștere, este prima dată când îmi serbez ziua de naștere într-o bibliotecă și este prima dată când ofer tuturor o carte pe care scrie Mihăiță. Vă mulțumesc frumos. Dacă ar trebui să rezum în câteva cuvinte viața mea, aș spune doar atât, eu, George Mihăiță din Moreni, am trăit în România visul american. Seara aceasta este un alt capitol al visului meu și vă mulțumesc că faceți parte din visul meu”, a mărturisit Maestrul George Mihăiță. AgențiadeCarte.ro a fost partenerul media al evenimentului.http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/F6pJt8Gq7xs?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Ce-i de făcut?

Posted:

Am crezut, acum o lună, cînd încheiam șirul de articole în care încercam să explic de ce se scrie prea puțin și cam prost în România, că, gata, nu mai am ce adăuga. Însă am primit o întrebare la care, mărturisesc cinstit, nu știu ce să răspund. Uneori, răspunsurile simple sînt bune. Alteori, nu. Un cititor (bănuiesc că e, în secret, și scriitor amator) m-a întrebat ce e de făcut dacă trăiești într-un orășel de provincie. Dacă nu există pe acolo nici un profesor de română pasionat, dacă colegii și prietenii nu citesc nimic, dacă nu ai, în toată urbea, măcar doi-trei oameni cu care să împarți această pasiune. Cum îți construiești o axiologie, cum desparți apele de uscat, notorietatea și impostura de o parte, iar valoarea și unicitatea, de alta? Cum poți fi sigur că ceea ce pui pe hîrtie sau pe taste e bun sau doar bun de aruncat la gunoi? Grea întrebare, fir-ar mama ei! Dar, deși nu știu să răspund și nici cu gîndul nu gîndesc unde îl vor duce pe singuraticul cititor panseurile mele, am să îndrăznesc să formulez cîteva căi.http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/LzZFrWIsseU?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

M.A.G. – Marele Adolescent Gică!

Posted:

Mă leagă de Maestrul George Mihăiță o viață trăită și o viață visată! O viață trăită cu mii de fotograme și amintiri născute dintr-o dorință care îl face special pe cel care a fost pentru mine când un tată spiritual, de la care m-am încărcat cu o teribilă ambiție de a împlini construcții și gânduri (”Dane, Dane, eu când mă duc, mă duc, mă duc, Dane, și nu mă mai oprește nimeni”), când un tată vitreg, iute la vorbă, înțelegător în situații grele și imprevizibil în mărunțișul vieții (”Dane, Dane, eu vreau ceva, ceva, să sară de pe tarabă!”). În viața noastră trăită au fost zilele de neuitat de la revista ”Salut”, cu la fel de neuitatele proiecte pe care Marele Adolescent George le-a inițiat: Ziua Adolescenților (o lege care a fost promulgată, în 1997, de Președintele Emil Constantinescu), Festivalul de teatru pentru liceeni ”Jos Pălăria”, primele concursuri post-revoluționare de baschet, biliard și de tenis pentru adolescenți, mega-festivalul ”Salut, Adolescență” din Parcul Tineretului, regizat de regretatul Alexandru Tocilescu, concursurile de Miss Adolescența, cu Toni Grecu și Divertis reinventând personaje de legendă, Școala de Presă ”Salut”, unde au conferențiat doi mari jurnaliști care l-au sprijinit mereu pe George Mihăiță, e vorba de Ion Cristoiu și Cornel Nistorescu.http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/hr_gpkqhVr0?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Vizualizări: 35

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor