altmarius

cultură şi spiritualitate

Data: 16 Martie 2023

Sfântul Vasile cel Mare, Comentariu la cartea Profetului Isaia, 88, Părinți și Scriitori Bisericești (2009), vol. 2, pp. 105-106

„Căci ziua Domnului este peste orice nesăbuit și semeț (Isaia 2, 12). Poate că primele păcate au fost nesăbuința și semeția, dacă diavolul, răzvrătindu-se din belșugul bunurilor din jurul său, L-a părăsit pe Dumnezeu și le-a făcut și pe puterile potrivnice să-L părăsească împreună cu sine, spunând: Mai presus de stele voi pune tronul meu și voi ședea în muntele cel înalt peste munții cei înalți, dinspre nord. Mă voi sui deasupra norilor, voi fi asemenea Celui Preaînalt (Isaia 14, 13-14). De aceea a început de aici și pedepsirea. Și dacă totuși cineva, pierzându-și mințile, a căzut în judecata diavolului, va fi condamnat împreună cu începătorul și făcătorul semeției. Căci Domnul le stă împotrivă celor semeți (I Petru 5, 5).

Oarecum pare că începutul semeției este nesăbuința. Cel care îi disprețuiește pe alții și îi crede nimicuri, considerându-i pe unii săraci, pe alții de neam modest, pe alții neînvățați, din această nesăbuință alunecă spre a se socoti doar pe sine că este înțelept, priceput, nobil, bogat, puternic, făcând din dispreț începutul purtării cu semeție. Căci aceasta este să te porți semeț, să te străduiești să te arăți deasupra multora. Făcând aceasta, îl disprețuiește pe aproapele, iar pe sine se slăvește.
Nesăbuința este început al semeției și semeția este o odraslă rea a nesăbuinței. De aceea pedeapsa este asupra oricărui nesăbuit și semeț. Căci păcatele înrudite se pedepsesc asemănător. De aceea vestita zi a Domnului va aduce pedeapsă asupra oricărui nesăbuit și semeț. Dar noi, demni de milă, toată ziua alipiți de aceste rele, nu înțelegem cât de mari rele păcătuim. Cei care batjocoresc nu vor moșteni Împă­răția lui Dumnezeu (I Corinteni 6, 10). Și noi batjocorim, dar batjocorind nu înțelegem că aceste cuvinte pe care eu le rostesc îmi vor sta împotrivă în ziua Domnului, îmi vor tăia calea și se vor face ca un zid, peste care nu pot să trec. Cine dintre noi nu se slăvește? Cine nu îl disprețuiește pe aproapele? Dar nesăbuința este ceva mai mare decât batjocura. Căci una este doar necinstirea de către limbă, dar nesăbuința are și intenția prin fapte de [a aduce] rușinea asupra celor nesocotiți. Totuși, astăzi, este cu putință celui semeț, dacă dorește, să coboare la umilința celor smeriți. Și chiar acum este pericol pentru cel smerit să se schimbe la trufia celor semeți. Căci însuși faptul de a crede despre sine că a ajuns pe piscul smereniei este un început al semeției și a te purta arogant față de cel care pare a se afla în păcate constituie o teribilă seme­țire, de care suferea și fariseul împotriva vameșului.
Și peste orice trufaș și îngâmfat (Isaia 2, 12).

Cel trufaș și îngâmfat ține de aceeași răutate, deosebindu-se de cel nesăbuit și semeț doar în purtare. Căci unul se folosește de nesăbuință și de semeție împotriva celorlalți, pe când celălalt, și singur fiind, se înalță pe sine, se îngâmfă în zădărnicia minții [sale] și se trufește.” 

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)

Vizualizări: 3

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor