ne fură moartea la cântar

[Ionescu Ion]

ne fură moartea la cântar

ne fură moartea la cântar
și noi nici nu avem habar
zburăm pe-o verticală frântă
avem credința noastră sfântă
gustăm arome de silabe
cu aripa ucisă-n labe
pe geana sufletului fals
dansăm adesea câte-un vals
albastra lume ne săgeată
precum pe-al nostru brâncoveanul
când capul lui cădea ca banul
în bosforul de-acum uitat
după un trup decapitat
robe serafice de sfinți
ne tot îndeamnă la arginți
zburăm mereu cocori albaștri
spre cine știe care aștri
căzând ca niște osândiți
acolo unde nu gândiți

ochiul surd urechea oarbă
tot filozofând în barbă,
ne trezim că nu ne-ascultă
teoria cea ocultă
părul fluturând în aer
într-o lume ca de vaier

tot căzând într-o capcană
eu am rană, tu ai rană
fără scuturi sângerând
și murind și nu murind
cu peruci aristocrate
colorate cam pudrate
dansăm pe falduri de hârtie
într-o decentă măreție
cu grație și strălucire
pe sfoara vieții cea subțire
niște bufoni la o serbare
sub raze de lumini solare
e ger mereu la polul nord
nu mai avem semnal la bord
planăm în praful dintre nori
și ne trezim deja în zori…

palide prinț și dragă domn
nouă ni s-a făcut iar somn
și dragă doamnă domnișoară
am repetat a câta oară
hai să visăm numai himere
că-n viața asta totul piere…

vineri, 7 februarie 2014