altmarius

cultură şi spiritualitate

National Geographic Traveler in Biblioteca Adevarul nr. 11: India



Ghidurile National Geographic


India - la chioşcuri pe 28 mai, numai cu ziarul Adevãrul
Fascinanta Indie, cu cei 7000 de kilometri de coastã, cu oraşele sale aglomerate, cu reguli proprii şi o istorie veche, reprezintã la ora actualã una dintre cele mai căutate destinaţii ale mapamondului. Cu o diversitate incredibilã, datoratã atât spaţiilor sale întinse (este a şaptea tarã ca suprafaţã din lume), dar şi istoriei sale “aprinse”, India este o destinaţie greu de cuprins în câteva cuvinte sau în doar o sãptãmânã de vacanţã. De aceea, turiştii preferã sa aloce acestei tãri din sudul Asiei douã - trei sãptãmâni sau chiar mai mult din timpul lor. Cele 400 de pagini ale Ghidului National Geographic - India cuprind: o prezentare generalã a Indiei turistice, nouã capitole care analizeazã fiecare câte o regiune diferita şi ultima sectiune, dedicata informaţiilor practice şi recomandãrilor specialiştilor.





Ghidurile de călătorie National Geographic, cu trei, patru sute de pagini fiecare, în format compact şi uşor de utilizat, nu se limitează doar la prezentarea unor informaţii seci despre o ţară necunoscută, ci îşi ajută cititorul, printr-un limbaj accesibil şi captivant, să înţeleagă specificul respectivei destinaţii, însoţindu-l pas cu pas în călătoria sa, deocamdată doar virtuală. Datele exacte, hărţile detaliate şi fotografiile cu adevărat impresionante, alături de recomandările experţilor National Geographic, reuşesc să realizeze o imagine completă a fiecărei destinaţii în parte. Acest lucru este posibil datorită inserţiei de informaţii din toate domeniile: de la indicaţii care îl privesc direct pe potenţialul turist (detalii referitoare la geografie, obective turistice, forme de divertisment) până la aspecte relevante legate de istoria unui anumit spaţiu, sistemul politic, tradiţiile şi cultura comunităţilor precum şi elemente de actualitate - problemele sociale, economice sau politice cu care se confruntă fiecare ţară în parte.
Spre deosebire de alte lucrări documentare convenţionale, ghidurile National Geographic relaţionează direct cu cititorul şi îi oferă acestuia sfaturi şi recomandări extrem de detaliate. Astfel, la sfârşitul fiecărui volum se află o secţiune specială, de aproximativ 50 de pagini, numită “Sfaturi de călătorie”. Aici se găsesc informaţii generale, dar extrem de utile în legatură cu “ţara-destinaţie”: numere de telefon ale hotelurilor, restaurantelor, centrelor de informare şi divertisment precum şi o mulţime de alte detalii pe care, în general, călătorul le află după ce ajunge la destinaţie, nu înainte.
- Cele 26 de ghiduri publicate de Adevărul şi National Geographic vor putea fi achiziţionate, în fiecare vineri, începând cu data de 12 martie. Primele două titluri, Argentina (12 martie) şi Peru (19 martie), sunt gratuite, iar fiecare dintre cele 24 de ghiduri rămase vor costa 13,99 lei numai împreună cu ziarul Adevărul, un preţ de patru ori mai mic decât cel al cărţilor din aceeaşi categorie aflate pe piaţă.


Vizualizări: 68

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor