altmarius

cultură şi spiritualitate

'Musical bridges - punţi între trecut şi prezent, punţi între culturi', concert-eveniment găzduit de Muzeul Naţional Cotroceni

Cronici

VIDEO. AUDIO.

Publicat: joi, 18 Ianuarie 2018 , ora 14.01 
 
Bookmark and Share

În ambianţa caldă şi primitoare a Salonului Cerchez de la Muzeul Naţional Cotroceni sau "într-un Cotroceni paralel", aşa cum l-a numit unul dintre invitaţii prezenţi la eveniment, s-a derulat miercuri, 17 ianuarie 2018, în faţa unui public numeros şi entuziast, concertul Musical bridges - punţi între trecut şi prezent, punţi între culturi, organizat de Radio România Muzical, de Forumul Cultural Austriac şi de Muzeul Naţional Cotroceni.

Aflată sub semnul Centenarului României şi al Zilei Culturii Naţionale, seara a avut în centrul său o premieră românească. Sonata op. 22 nr. 1 pentru violoncel şi pian de Constantin Silvestri, a cărei partitură a fost considerată dispărută, a fost redescoperită de Raluca Ştirbăţ în 2017, la Viena şi adusă în faţa publicului bucureştean de aceasta, alături de care l-am putut asculta pe violoncelistul de origine austriacă Rudolf Leopold. Dăruirea şi pasiunea vădită a celor doi muzicieni, pe care le-am perceput nu numai la Silvestri, ci şi la lucrările de Brahms, Enescu, Berg şi Bartok prin care aceştia şi-au desăvârşit frumosul program, au impresionat cu siguranţă publicul prezent. I-am întâlnit în sală, printre alţii, pe arhitectul Şerban Sturdza, pe care îl leagă o veche prietenie de Raluca Ştirbăţ, alături de care s-a implicat în proiectul de salvare a casei lui George Enescu:

"Eu cred că e un lucru excepţional care s-a petrecut şi că ceea ce a afirmat aici doamna Ştirbăţ referitor la a cânta mai mult în România aceste piese şi la a şti mai multe despre biografia lui Silvestri ar fi un lucru extraordinar; iar pentru activitatea ei şi ca pianist, dar şi ca om de cultură, pentru ceea ce descoperă sau scrie dânsa între concerte, mi se pare un reper din ce în ce mai valoros pentru cultura română."

Excelenţa Sa doamna Isabel Rauscher, Ambasador al Republicii Austria în România:

"Niciodată nu poţi avea destule punţi care unesc oamenii sau aduc laolaltă mai multe tradiţii muzicale, cum a fost cazul acesta. Un mod minunat de a începe anul!"

Excelenţa Sa doamna Michèle Ramis, ambasadoarea Franţei în România:

"A fost extraordinar. Am putut asculta o pianistă de o virtuozitate absolut excepţională, care a cântat atât Brahms, cât şi Bela Bartok. E o foarte mare pianistă, transmite foarte multă pasiune, implicare, concentrare."

Liliana Staicu, manager Radio România Muzical, ne-a vorbit despre importanţa implicării unui post de radio dedicat muzicii clasice în viaţa culturală propriu-zisă, dar şi a relaţionării directe a acestuia cu ascultătorii săi:

"Extrem de important pentru un post de muzică clasică este şi contactul cu ascultătorii, cu publicul meloman, şi momentele în care reuşim să creăm astfel de evenimente, pentru că ceea ce s-a întâmplat în această seară aici consider că a fost cu adevărat un eveniment, cu atât mai mult cu cât aduce în faţa publicului o creaţie care, iată, de decenii nu a mai putut fi auzită la Bucureşti. Consider că este extrem de important să creezi şi să menţii un contact cu publicul ascultător, cu cei care zi de zi sunt alături de tine pe undele radio, dar care simt nevoia de a fi şi în preajma marilor muzicieni în concerte live."

Concluziile de la finalul serii i-au revenit pianistei Raluca Ştirbăţ:

"Reacţia la cald, a mea personală, este că a fost o seară mai mult decât reuşită. Noi, muzicienii, suntem foarte mulţumiţi. A fost o seară reuşită, o seară - pentru mine, cel puţin - foarte emoţionantă, pentru că am botezat, ca să zic aşa, Sonata de Silvestri în Bucureşti şi mă bucur că am avut un public extrem de călduros, extrem de numeros şi de receptiv. Aş dori să mulţumesc gazdelor, personalului de la Muzeul Cotroceni - este o locaţie extraordinară şi extrem de inspirantă pentru orice muzician, Forumului Cultural Austriac, care într-un timp foarte scurt s-a mobilizat şi ne-a susţinut admirabil şi, în primul rând, Radio România Muzical şi doamnei Cristina Comandaşu care, nu doar cu precizie, ci şi cu mult entuziasm, a organizat tot acest eveniment care credem noi că a făcut publicul fericit pe de-o parte şi a cinstit aşa cum se cuvine, în primul rând, memoria lui Constantin Silvestri, pentru că el a fost sărbătoritul principal al serii."


Reportaj realizat de Ana Diaconu

Vizualizări: 96

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

200 state 

(ultimul: Micronesia)

Numar de steaguri: 264

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 42

1 stat are peste 660,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

1 stat are peste 10.000 clickuri (Franta)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

16 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

6. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

7. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

8. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro 11. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

12. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

19. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

20. TIMBREE

www.timbree.ro

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

25. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro 26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24.

© 2021   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor