Muntele Garizim
Muntele Garizim, muntele sfant al samaritenilor, alfat in regiunea Samaria, este unul dintre renumitele locuri biblice din Tara Sfanta. Acesta a ramas in istorie ca simbol al revoltei samaritenilor impotriva evreilor, cat si ca loc al intalnirii Mantuitorului Iisus Hristos cu femeia samariteanca, Sfanta Fotini, la fantana lui Iacov.
Samaria este o regiune aflata intre Iudeea si Galileea, avandu-si capitala in catatea Sichem, la poalele Muntilor Nablus si Garizim. Langa localitatea Sichem se afla "Fantana lui Iacov", adica locul unde Mantuitorul s-a intalnit cu femeia samariteanca.
Pe locul cu pricina, pe ruinele unei basilici bizantine din secolul al IV-lea, ridicata de Sfanta Elena, mama Sfantului Constantin cel Mare, Patriarhia Ortodoxa a Greciei a construit o frumoasa biserica. In data de 29 noiembrie 1979, aici a fost martirizat Parintele Filumen. Recent, la 29 noiembrie 2009, acesta a fost canonizat, sub numele de Sfantul Nou Mucenic Filumen.
Cine erau samaritenii ?
Samaritenii sunt descendentii unui popor rezultat din amestecul evreilor ramasi in tara, dupa prabusirea Regatului din Nord (722 i.Hr), cu membrii unor popoare straine, aduse de cuceritorii asirieni. Inrudindu-se intre ei, evreii ramasi in tara si asirienii, au dat nastere unui nou popor, numit dupa numele cetatii lor principale (Samaria), adica "samariteni".
"Si a fost stramutat Israel din pamantul sau in Asiria, unde se afla pana in ziua de astazi. Dupa aceea, regele Asiriei a adunat oameni din Babilon, din Cuta, din Ava, din Hamat si din Sefarvaim si i-a asezat prin cetatile Samariei, in locul fiilor lui Israel. Acestia au stapanit Samaria si au inceput a locui prin cetatile ei." (IV Regi 17, 23-24)
Din punct de vedere religios, acest nou popor era caracterizat de sincretism, el pastrand elemente din ambele traditii religioase (asiriana si iudaica). Astfel, samaritenii accepta numai Pentateuhul lui Moise, respingand Talmudul. Pantateuhul samaritean se deosebeste insa, pe alocuri, de textul original. Astfel, a zecea porunca a Decalogului samaritean, numita "Porunca Muntelui Garizim", porunceste ca pe acest munte sa se ridice un Altar lui Dumnezeu.
Dupa intoarcerea in Ierusalim, din robia babiloniana, evreii au dorit sa isi reconstruiasca Templul, daramat de Nabucodonosor (597 i.Hr), lucru pe care il vor infaptui in anul 538 i.Hr. Samaritenii au cerut voie evreilor ca sa fie primiti si ei in comunitatea alcatuita spre ridicarea din nou a Templului. Datorita elementelor pagane, pastrate de acestia de la asirieni, cat si pentru amestecarea sociala cu aceia, evreii i-au refuzat.
Manase, fiul unui arhiereu, se casatoreste cu o samariteanca, motiv pentru care si este alungat de evreii din Ierusalim, fiind nevoit sa se stabileasca in cetatea Samaria. Aici, pe un munte de langa cetate, numit "Garizim", el isi va ridica un templu propriu, diferit de cel din Ierusalim. Autointitulandu-se arhiereu, el va aplica Legea lui Moise in popor, inlaturand practicile pagane asiriene. Intr-o noapte, evreii vor distruge acest templu, vazut ca rival al celui din Ierusalim.
Muntele Garizim, in Sfanta Scriptura
"Cand te va duce Domnul Dumnezeul tau in pamantul acela in care mergi ca sa-l mostenesti, atunci sa rostesti binecuvantarea pe muntele Garizim si blestemul pe muntele Ebal. Iata, acestia sunt peste Iordan, in drumul spre asfintitul soarelui, in pamantul Canaaneilor, care locuiesc pe sesul Arabah din fata Ghilgalei, aproape de stejarul More." (Deuteronom 11, 29-30)
"Dupa ce veti trece Iordanul, semintiile: Simeon, Levi, Iuda, Isahar, Iosif si Veniamin sa stea pe muntele Garizim si sa binecuvanteze poporul; iar semintiile: Ruben, Gad, Aser, Zabulon, Dan si Neftali sa stea pe muntele Ebal, ca sa rosteasca blestemul." (Deuteronom 27, 12-13)
"Atunci Iosua a inaltat jertfelnic Domnului Dumnezeului lui Israel pe Muntele Ebal, cum poruncise Moise, sluga Domnului, fiilor lui Israel, si de care este scris in legea lui Moise; jertfelnicul era din pietre intregi, asupra carora nimeni n-a ridicat unealta de fier si el au adus pe el ardere de tot Domnului si au facut jertfe de impacare. Si a scris Iosua acolo din nou pe pietre legea pe care Moise o scrisese inaintea fiilor lui Israel. Si tot Israelul cu batranii lui, cu capeteniile lui, cu judecatorii lui, toti bastinasii si veneticii lui au stat de o parte si de alta a chivotului in fata preotilor si a levitilor care duceau chivotul legamantului Domnului, asa ca jumatate din ei se aflau pe muntele Garizim, iar cealalta jumatate pe muntele Ebal, cum poruncise de mai inainte Moise, sluga Domnului, ca sa se binecuvanteze poporul lui Israel." (Iosua Navi 8, 30-33)
"Dupa aceea s-au adunat toti locuitorii Sichemului si toata casa lui Milo si s-au dus de au pus rege pe Abimelec la stejarul cel de langă Sichem. Iar daca s-a spus acestea lui Iotam, acesta s-a dus si a stat pe varful muntelui Garizim si, ridicandu-si glasul, a strigat si a zis: "Ascultati-ma, locuitori ai Sichemului, si Dumnezeu sa va asculte!" (Judecatori 9, 6-7)
"Si nu dupa multa vreme, a trimis regele pe un batran atenian, ca sa sileasca pe Iudei sa se lase de legile lor parintesti si sa nu mai traiasca dupa legile lui Dumnezeu. Si sa pangareasca si templul din Ierusalim si sa-l numeasca al lui Zeus Olimpianul, iar pe cel din Garizim, al lui Zeus, iubitorul de oaspeti, precum erau locuitorii locului." (II Macabei 6, 1-2)
Muntele Garizim, muntele sfant al samaritenilor
Muntele Garizim este unul dintre cei doi munti aflati in apropierea orasului Nablus (Sichem), de pe malul vestic al Iordanului. Acesta se afla in partea sudica a orasului, in vreme ce in partea nordica se inalta Muntele Ebal. Muntele Garizim este unul dintre cele mai inalte varfuri de pe malul vestic, culmea acestuia atingand altitudinea de 881 de metri si fiind cu 70 de metri mai mic decat Muntele Ebal. In partea nordica, muntele este destul de abrupt.
Potrivit cuvintelor lui Iotam, din Cartea Judecatori, in localitatea Sichem se afla un templu inchinat zeului El-Berit, adica lui Baal-Berit, insemnand "Domnul Legamantului". "Abimelec, fiul lui Ierubaal, s-a dus la Sichem (...) si s-a luptat Abimelec cu cetatea toata ziua aceea, a luat cetatea, a ucis poporul care era in ea si a daramat cetatea si a presarat locul ei cu sare. Auzind de acestea, toti acei ce erau in turnul Sichemului s-au dus in turnul capistei lui Baal-Berit." (Judecatori 9, 45-46) Cercetatorii biblici, pornind de la acest "legamant", au plasat sanctuarul in perioada canaanita.
Este posibil ca sanctuarul de pe Muntele Garizim sa fie chiar pre-israelitean, daca numele acestuia se trage de la tribul "gerizites", un trib din vecinatatea Paletinei, cucerit de regele David. O interpretare abrupta a numelui muntelui ar insemna "muntele taiat in doua".
Muntele Garizim este vazut insa, de catre samariteni, drept munte sfant, ales de Iahve spre a gazdui un Templu Sfant, diferit de cel din Ierusalim. Pana astazi, Muntele Garizim ramane cel mai sfant loc pentru religia samaritenilor, in apropierea lui vietuind peste 90% din samaritenii din intreaga lume; in special, in localitatea Kiryat Luza.
Pastele este praznuit de samariteni pe varful Muntelui Garizim, acest loc fiind considerat de ei drept locul unde Avraam aproape ca l-a adus jertfa pe fiul sau, Isaac. Varianta cartii "Facerea", pastrata in textul masoretic, in Septuaginta si in nanuscrisele de la Marea Moarta, da marturie insa ca acest lucru s-a intamplat pe Muntele Moria, identificat de evrei cu Muntele Templului.
Potrivit surselor rabinice clasice, pentru ca un samaritean sa se converteasca la iudaism, este nevoie ca mai intai sa renunte la orice credinta in sfintenia Muntelui Garizim. Cea mai buna raportare la Muntele Garizim ramane insa tot cea rostita de Mantuitorul Iisus Hristos, in discutia cu samariteanca, la Fantana lui Iacov:
"Doamne, vad ca Tu esti prooroc. Parintii nostri s-au inchinat pe acest munte, iar voi ziceti ca in Ierusalim este locul unde trebuie sa ne inchinam. Si Iisus i-a zis: Femeie, crede-Ma ca vine ceasul cand nici pe muntele acesta, nici in Ierusalim nu va veti inchina Tatalui. Voi va inchinati caruia nu stiti; noi ne inchinam Caruia stim, pentru ca mantuirea din iudei este. Dar vine ceasul si acum este, cand adevaratii inchinatori se vor inchina Tatalui in duh si in adevar, ca si Tatal astfel de inchinatori isi doreste." (Ioan 4, 19-23)
Teodor Danalache
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius