Mormantul din Gradina, dupa cum este cunoscut mai ales in randul protestantilor, este un loc de pelerinaj aflat in afara zidurilor vechiului Ierusalim. De la Poarta Damascului, asezata pe laterala nordica a Ierusalimului, se porneste pe drumul Nablus, pe care se merge 400 de metri. Apoi, facandu-se dreapta, pelerinul afla mormantul cu pricina, asezat pe strada Conrad Schick.
Mormantul a fost descoperit in anul 1867, de atunci el fiind foarte cinstit in lumea protestanta. Acesta se doreste a fi adevaratul loc al ingroparii Mantuitorului, dupa moartea pe Cruce, iar nu mormantul sfant aflat in Biserica Invierii din Ierusalim. Cu toate ca exista nenumarate marturii in favoarea autenticitatii Sfantului Mormant din Biserica Ortodoxa a Invierii, exista inca si astazi persoane convinse ca nu acesta este locul original.
Mormantul din Gradina - scurt istoric
Indoindu-se de autenticitatea Sfantului Mormant, aflat in Biserica Invierii, in secoul al XIX-lea, un numar insemnat de cercetatori au pornit sa caute adevaratul loc al inmormantarii Mantuitorului, adica mormantul original.
Astfel, in anul 1842, cercetatorul Otto Thenius a propus ca loc autentic al rastignirii si al ingroparii Domnului un loc stancos din afara zidurilor Ierusalimului, numit Calvar (Golgota), adica „locul capatanii”.
Mormantul din Gradina a fost descoperit in anul 1867, cand acesta a si fost numit (nu de multi) drept loc al inmormantarii lui Iisus. Motivul acestei numiri s-a bazat mai ales pe localizarea lui in locul crezut a fi Golgota. In sprijinul acestei teorii se pronunta si o piatra funerara din Biserica Sfantul Stefan, a unui diacon Nonnus, care mentioneaza mormantul.
In perioada Evului Mediu, cruciatii au modificat interiorul mormantului si au imprejmuit gradina cu un gard. In cele din urma, locul a fost folosit de ei pe post de grajd. Biserica Anglicana s-a pronuntat si ea in favoarea acestui loc, „Mormantul lui Gordon” devenind „Mormantul din Gradina”.
Este usor de inteles de ce Mormantul din Gradina este un loc de seama pentru evlavia protestanta: este asezat in afara orasului, langa o stanca ce seamana cu un craniu; seamana cu ceea ce ne-am putea inchipui, citind Evanghelia; este mai usor sa meditezi si sa te rogi in aceasta gradina, decat in biserica aglomerata a Sfantului Mormant, din Ierusalim (locul original).
Principalul motiv al alegerii acestui loc drept mormant original este localizarea lui in afara zidurilor Ierusalimului. „Pentru aceea si Iisus, ca sa sfinteasca poporul cu sangele Sau, a patimit in afara portii” (Evrei 13, 12). Astfel, locul numit Mormantul din Gradina este asezat in afara zidurilor, in vreme ce Biserica Invierii (Sfantul Mormant) este asezata in Ierusalim.
Se stie insa ca, in vremea Mantuitorului, orasul nu era atat de extins ca astazi, motiv pentru care locul ortodox al Sfantului Mormant se afla in afara orasului de atunci. Irod Agripa a extins Ierusalimul intre anii 41-44, in urma acestei schimbari locul rastignirii fiind si el inclus in interiorul zidurilor.
Majoritatea cercetatorilor neaga autenticitatea locului numit Mormantul din Gradina. Stanca in care este sapat mormantul (din gradina) a fost folosita pe post de cariera de piatra, in vremea lui Irod Agripa I (37-44).
Potrivit analizelor arheologice, mormantul din gradina dateaza inca din vremea Vechiului Testament (secolele XIX-XVII i.Hr.), in momentul Rastignirii el nefiind un „mormant nou”, dupa cum citim in Sfanta Evanghelie (Matei 27, 60; Ioan 19, 41).
Mormantul din Gradina - arhitectura locului
Intrarea in mormant se face direct din gradina de la baza stancii, pe o usa pe care sta scris: „Nu este aici, ci a inviat!” La baza stancii, de-a lungul peretelui, se afla un culoar sapat in piatra, folosit probabil spre a dirija piatra ce sigila mormantul; nu se stie insa cat de vechi este acesta, el nefiind inca datat.
In interiorul mormantului se afla doua incaperi. Din prima incapere, folosita ca si hol, se face dreapta si se ajunge in camera mormintelor. Aceasta impartire a mormantului este tipica Epocii Fierului (secolele XIX-VII i.Hr.). Spre deosebire de acest tip de mormant, mormintele din vremea Mantuitorului aveau camera principala in spatele holului, iar nu in dreapta, adica in linie dreapta, precum se vede astazi in Sfantul Mormant (Biserica Invierii). De asemenea, acestea din urma erau sapate in perete, fiecare avand deasupra o bolta de piatra.
Usa si ferestrele mormantului dateaza, probabil, din perioada bizantina sau din perioada cruciata. Nasaliile (paturile) din interiorul mormantului au fost sapate in piatra abia in perioada bizantina (secolele IV-VI). Acest lucru arata clar ca primii crestini nu credeau nici ei ca acesta ar fi locul original al inmormantarii Mantuitorului. Pe de alta parte, Sfantul Mormant, aflat in Biserica Ortodoxa a Invierii, a atras atentia si credinta tuturor crestinilor, inca mai dinainte de secolul al IV-lea.
Teodor Danalache
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius