Monografii interbelice: Zărneşti (IV)

[altmariuscultural]

http://www.rador.ro/2020/11/10/monografii-interbelice-zarnesti-iv/

Având gospodării bine întemeiate în comuna lor de la poalele Pietrei Craiului, zărneştenii aveau diverse activităţi: făceau cărăuşie, lucrau în ateliere manufacturiere, în fabrici sau la pădure. Cei mai mulţi dintre ei erau şi muncitori şi agricultori în acelaşi timp, ca în mai toate localităţile industrializate din ţară. Astfel şi-i aminteşte şi Constantin Ioanovici, locuitor al Zărneştiului de la naşterea sa, în 1922, până la sfârşitul vieţii. Doar anii de liceu şi i-a petrecut la Braşov, la 30 de kilometri de comuna natală ce avea să devină oraş după instalarea comunismului.

„Pe vremea aceea, în 1928-29, până în ’32 când am plecat la liceu la Braşov, la Liceul Şaguna, în fiecare duminică eram scoşi la biserică. Va să zică pe vremea aceea se insufla la copiii tineri credinţa [în Dumnezeu] şi toate lucrurile care erau bune.

Trebuie să amintesc şi faptul că în acea perioadă toate sărbătorile naţionale erau ţinute cu sfinţenie, 1 Decembrie, 10 Mai, Ziua Eroilor şi toată lumea participa în centrul comunei, pe vremea aceea, la aceste festivităţi. Se organizau serbări locale şi elevii de cursul primar spuneau poezii, erau formaţii de cor, era într-adevăr o sărbătoare naţională. Astăzi au dispărut aceste obiceiuri frumoase…

Unde se desfăşurau aceste festivităţi? Exista o estradă, exista un chioşc?

În plin centrul comunei… Adică, nu erau aranjamente făcute mai dinainte, ci în ziua respectivă toţi, în costum naţional, cu tricolorul pe piept, cu oameni îmbrăcaţi în straie ţărăneşti, aşa era obiceiul zărneştenilor pe vremea aceea. Şi-mi aduc aminte [tot] din acea perioadă, la Crăciun de exemplu, imediat după Crăciun, până la Anul Nou, flăcăii jucau jocuri româneşti. Se adunau in mijlocul comunei şi făceau hore, dansuri naţionale şi călăreţi. Erau organizări spontane, nu făcute mai înainte, cu anumite lucruri [cu pregătiri] cum se fac acuma, se pregătesc serbările şi pe urmă ies cu ele pe scenă sau unde se fac.

Ce ne puteţi spune despre şcoală cum era ea organizată?

Rechizitele le primeam de la şcoală […] Cărţile… Mi-aduc aminte că în primul an şi al doilea lucram pe tăbliţe […], numai pe urmă am început cu creionul şi cu caiete şi atunci erau tocuri cu peniţă. Şcoala primară era formată din şapte clase, cei care plecau la liceu făceau patru clase şi pe urmă mergeau mai departe, iar ceilalţi care rămâneau în comună îşi continuau cursul primar până în clasa a VII-a, după care intrau la şcoli de ucenici, la meserii. […] Pe lângă Fabrica de Celuloză era şcoala de ucenici unde erau pregătiţi ca să ia locul celor care ieşeau la pensie şi aşa se împrospăta muncitorimea. […]

Ce ne puteţi spune despre structura etnică a localităţii?

Zărneştiul era mai mult românesc. Cred că 90 şi ceva la sută şi atunci ca şi acum sunt români. Erau şi unguri şi saşi. Şi ei aveau – în afară de cei care vroiau să vină la şcoala românească, mai mulţi veneau la şcoala românească – dar aveau şi şcoală ungurească şi şcoală săsească. Dar cu timpul au dispărut şi etniile din Zărneşti, prea puţini mai sunt acum, puţine familii de unguri, saşi cam deloc. Fiindcă şi din comunele din jurul Braşovului, care au fost comune săseşti, au plecat în Germania, au rămas casele părăsite şi au intrat romii.

Erau romi în perioada interbelică?

În Zărneşti nu existau romi. Noi îi consideram pe cei dinspre marginea Zărneştiului, spre Plaiul Foii <Cartierul latin>, dar nu sunt romi, noi le ziceam ţigani, n-are rost să ne ascundem. Existau romi, ţigani, în Tohanul Vechi care era o localitate, un sat, [pe atunci] separat de Zărneşti, acuma şi Tohanul Vechi tot Zărneşti este; existau nişte case pe un deal, unde erau ţigani-ţigani care cerşeau. Nu mergeau cu corturile, că erau stabili, însă ei veneau la cerşit, aşa s-au obişnuit, ca şi acuma, se duc la Braşov, călătoresc gratis cu trenul… […]

Cum se păstra ordinea în localitate?

În tinereţe, în perioada de şcoală primară şi de liceu, exista post de jandarmi, atât. Poliţia mai târziu… adică miliţia.”

[Interviu de Octavian Silivestru, 2006]