CRONICĂ DE TEATRU Una dintre premierele toamnei de la Teatrul Nottara, „Mobilă și durere”, este un spectacol ce merită văzut și revăzut pentru a înțelege mesajul tragic atent camuflat sub masca umorului lui Teodor Mazilu. Regizoarea Alice Barb nu se îndepărtează deloc de text, dar îl transpune în lumea contemporană.
„Titlul piesei are valoarea unui diagnostic” , iar piesa vorbește în mod tranșant despre „suferințele bunăstării”, după cum spunea chiar autorul.
Protagoniștii sunt directorii unor coperative neproductive („Avântul mobilei” și „Progresul mobilei”) care îi îmbogățesc și-i învrăjbesc. Rivalitatea dintre Sile Gurău (Gelu Nițu) și Paul Arnăutu (Ion Besoiu) trece de la nivelul profesional către cel personal, căci fiecare își dorește să-l umilescă pe celălalt în lumea mondenă. Ambiția fiecăruia este mânată de orgoliul feminin al celor două soții: Melania și Lizica, „dornice de fericire”.
Suferințele bunăstării
Viața necizelatului Sile este închinată „sfintei sute” ( de lei), iar frumusețea naturii şi arta îi repugnă. El vede în copaci numai imaginea mobilei de proastă calitate pe care o produce și pe care nu vrea să o folosească. Din acest motiv, în biroul său regăsim mobilier elegant cumpărat din consignație.
Gelu Nițu își construiește magistral personajul, trecând prin diverse registre: șeful mincinos, înfumurat și lipsit de maniere, bărbatul aflat în căutarea jumătății, soțul lipsit de sentimente. Personajul Paul Arnăutu este pus într-o altă lumină, cu toate este asemenea lui Sile – un pungaș.
Eleganța gesturilor, moderația discursului și umorul discret din jocul actorului Ion Besoiu duc personajul pe o altă treaptă. În același registru se află și momentul morții venite ca o promisiune împlinită, făcută insensibilei soții care s-a căsătorit cu el în speranța unei văduvii fericite și pentru a-și distruge fostul amant, pe Sile Durău.
Imagine din spectacolul „Mobilă şi durere“, regizat de Alice Barb după o piesă de Teodor Mazilu
Personajele feminine, Lizica (Ada Navrot) și Melania (Ioana Calotă) sunt așezate în oglinzi paralele. Amândouă au fost părăsite pentru că nu s-au potrivit șablonului social. Sile a părăsit-o pe Lizica pentru că: „îmi era credincioasă, îmi spăla, mă spăla, gătea. Și trecuse moda femeilor de casă, venise moda artistelor, farmacistelor, trapezistelor…”, iar angajatul său, Gore, a părăsit-o pe Melania pentru a-și face o carieră bazată pe trimiterea unor plângeri anonime în care își denunță șeful.
Femeia din piesele lui Teodor Mazilu se află într-un pat al lui Procust, iar măsura e dată de răceală, frivolitate și orgoliu. Ioana Calotă apare în ipostaza unei copile naive, dar care își cunoaște bine țelurile pentru atingerea cărora îl seduce pe Sile – bărbatul care îi va oferi șansa de a fi bogată și de a suferi cu eleganță.
Citiţi şi: Festin pe Bulevard: începe festivalul de teatru la „Nottara“
Concurența celor două cochete reia eternul război feminin, ele duelându-se în câini de rasă, toalete elegante și vacanțe romantice care nu au nicio semnificație în inima lor impietrită. Această răceală răzbate permanent în interpretarea extrem de reușită a Adei Navrot, mai ales în scena finală, când recită „Eli, Eli, Lama Sabachtani. În asfințit coboară-mă treptat…”, ilustrând dorința Lizicăi de a fi cultă în momentele grele.
Scena în care Urechiatu (Șerban Gomoi), omul de încredere al celor doi directori, îi educă pe Sile și Melania cum să devină snobi este savuroasă. „Rețeta” include un animal de companie, ore de primire, vacanțe, găsirea unui hobby și a unor amanți. Păcălitor iscusit al celor doi directori, Urechiatu nu își dorește funcția precum Gore (Dani Popescu), nu se mulțumește cu un Luchian sau un Tonitza, ci se vrea rege, fiind un visător ipocrit.
Zâmbet şi tristeţe cu sonorităţi balcanice, în piesa lui Teodor Mazilu
Tragicomicul situațiilor și jocul actoricesc sunt punctate prin ilustația muzicală susținută live de talentatul Costică. Absența sentimentelor și tristețea simulată se unduiesc pe tema muzicală a fimului „Love story” cântată la țambal, spre deliciul publicului care se amuză, deși unele scene îl pune pe gânduri.
Nota balcanică inserată subtil este unul dintre multiplele elemente originale aduse de regizoarea Alice Barb care nu se îndepărtează deloc de textul lui Teodor Mazilu, dar îl transpune în lumea contemporană, arătând cât de actual poate fi.
Regizoarea a vegheat discret din primul rând prima reprezentație în fața publicului a unui spectacol despre care spune că speră „să scoată la lumină adevărurile profunde pe care Teodor Mazilu le spune în piesă. Mobilă şi durere este ultimul mare text pe care l-a scris înainte de a muri şi pot să-l consider, şi datorită acestui lucru, ca fiind un text-testament. Fiind singura comedie scrisă de Teodor Mazilu în care se moare la final, eu am citit-o, întotdeauna, ca pe o mare tragicomedie. În lumina întâmplărilor din ţara noastră, începe să mi se pară un text aproape apocaliptic.“
Metafora omului-câine din final poate fi percepută mai greu de un spectator neavizat, dar va da cheia spectacolului. Vocea lui Adolf, câinele pe care Lizica încearcă să-l învețe franceză și transformarea simbolică a personajelor în câini transmit un mesaj profund și zguduitor despre dezumanizarea produsă de setea de bogăție. „Floarea să rămână floare, pasărea să rămână pasăre și câinele să rămână câine”, spune Adolf.
„Mobilă şi durere“ este un spectacol ce merită văzut și revăzut pentru a înțelege mesajul tragic atent camuflat sub masca umorului căci, după cum spunea Teodor Mazilu, „bunăstarea excesivă și mai ales cea obținută fără muncă degradează, traumatizează, urâțește, pocește individul, îl împiedică să deslușească farmecul real al vieții și-l obligă să chițcăie șobolănește în fața a tot felul de fleacuri colorate”.
INFO
Teatrul Nottara
Mobilă și durere
Regia: Alice Barb
Scenografie: Dana Istrate
Durata spectacolului: 2 h și 40 min. (cu pauză)
Distribuţia: Gelu Nițu, Ion Besoiu, Ada Navrot, Ioana Calotă, Dani Popescu ş.a.
Rating: ●●●●●
Foto: Ciprian Duică
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius