altmarius

cultură şi spiritualitate

Moartea scriitorului Albert Camus a fost provocată de KGB?


Accidentul de automobil în urma căruia scriitorul francez Albert Camus şi-a pierdut viaţa, în 1960, la vârsta de 46 de ani, ar fi fost provocat de agenţii KGB, potrivit afirmaţiilor făcute de un profesor universitar italian, care au fost primite, luni, cu mult scepticism de către experţi.

Giovanni Catelli, un specialist în Europa de Est, a cărui teorie a fost expusă într-un articol publicat de cotidianul italian Il Corriere della Sera, susţine că a descoperit această versiune a faptelor în jurnalul publicat postum al poetului ceh Jan Zabrana, intitulat "Toute la vie", informează AFP.

Potrivit lui Catelli, în ediţia originală în limba cehă a acestui jurnal figurează un pasaj ce nu a fost tradus în ediţia italiană, în care Zabrana vorbeşte despre discuţia pe care a avut-o cu un rus apropiat de KGB.
"Am auzit ceva foarte straniu de la un bărbat care cunoaşte multe lucruri şi care dispune de mijloacele pentru a le cunoaşte. El afirmă că accidentul de automobil în care a murit Camus, în 1960, a fost aranjat de spionajul sovietic. Ei au avariat un pneu al maşinii cu ajutorul unui dispozitiv, care, odată cu creşterea vitezei a făcut pneul să explodeze", afirmă Zabrana.

"Ordinul pentru această acţiune a fost dat personal de ministrul sovietic al Afacerilor Externe Dmitri Shepilov, ca «recompensă» pentru articolul publicat în martie 1957, referitor la evenimentele din Ungaria, în care Camus l-a atacat pe acest ministru, desemnându-l în mod explicit", a adăugat el.

Oricât de "seducătoare" ar fi această teorie, ce pare a avea ingrediente demne de un film cu James Bond, ea nu l-a convins însă pe filosoful francez Michel Onfray, care va publica o biografie a lui Albert Camus în ianuarie 2012.

"Nu cred că acest lucru este plauzibil. KGB avea mijloacele de a-şi încheia altfel afacerile sale cu Albert Camus", a spus Onfray.

Mai ales că, "în acea zi, Camus trebuia de fapt să se întoarcă acasă cu trenul. Îşi luase chiar şi biletul de tren, dar s-a răzgândit în ultimul moment şi a decis să meargă acasă cu Michel Gallimard (nepotul lui Gaston Gallimard, fondatorul celebrei edituri franceze). De altfel, automobilul îi aparţinea lui Gallimard", a subliniat Onfray, adăugând că modelul Facel Vega era o maşină care "nu ţinea la drum".
"Că sovieticii voiau să-şi încheie conturile cu el (Camus, n.r.) este sigur, însă nu în acest fel", a adăugat filosoful francez.

Vojtech Ripka, de la Institutul pentru studii asupra regimurilor totalitare din Praga, s-a declarat la rândul său neîncrezător în teoria avansată de profesorul italian. "Teoria nu poate fi verificată (...) Toate lucrurile interesante pe care STB (poliţia secretă comunistă cehă) le-a găsit şi pe care sovieticii le-au vrut au mers direct acolo (la Moscova, n.r.). Ruşii nu vă vor lăsa să vă băgaţi nasul în această afacere", a declarat Ripka.

Misterul, dacă există cu adevărat vreunul, riscă să planeze în continuare pentru mult timp asupra morţii scriitorului Albert Camus. Automobilul Facel Vega în care se afla rula cu viteză mare spre Paris şi a intrat într-un copac, la o distanţă de 24 de kilometri de oraşul Sens, pe 4 ianuarie 1960.

Născut pe 7 noiembrie 1913, în Algeria, Camus a fost perceput ca un om al poporului, de origine foarte modestă, lucru care l-a distins de restul intelectualilor francezi. Orfan de tată dinaintea vârstei de un an, Camus a fost crescut de mama sa, o menajeră care nu ştia nici să scrie, nici să citească.
A publicat prima sa carte la vârsta de 24 de ani, apoi s-a mutat la Paris, unde a intrat în mişcarea de rezistenţă împotriva naziştilor şi a condus jurnalul clandestin Combat. În 1945 a fost unul dintre puţinii intelectuali care au condamnat folosirea bombei atomice la Hiroshima.

Din anii '40, Camus a dezvoltat, cu opera sa, "Mitul lui Sisif", filosofia absurdului, aceea care prezintă un om care nu găseşte logica în lume şi nu poate decât să se revolte.
Deşi cu o orientare de stânga, Camus a denunţat totalitarismul din Uniunea Sovietică şi s-a certat, pe acest subiect, cu Sartre. Francez algerian, Camus a refuzat terorismul chiar şi atunci când stânga a susţinut lupta de independenţă a algerienilor.

Scriitor angajat, Camus a protestat faţă de reprimarea sângeroasă a revoltelor din Berlinul de Est din iunie 1953 şi faţă de expansionismul comunist de la Budapesta din septembrie 1956.
Romanele sale, scurte şi dense, s-au impus în cultura franceză şi universală. Astfel, "Străinul" (1942) a fost bestseller, în timp ce "Ciuma" (1947) şi "Căderea" (1956) au intrat în programa liceelor.
Albert Camus a fost recompensat cu premiul Nobel pentru literatură pe anul 1957.


Vizualizări: 28

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor