altmarius

cultură şi spiritualitate

Mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, a murit

Nicolae Corneanu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Nicolae Corneanu, întâistătătorul Mitropoliei Banatului

Nicolae Mihail Corneanu (n. 21 noiembrie 1923Caransebeș - d. 28 septembrie 2014,Timişoara) a fost un înalt ierarh în Biserica Ortodoxă Română, din 1962 arhiepiscop alTimișoarei și mitropolit al Banatului. În anul 1992 a fost ales membru de onoare alAcademiei Române.[1]

Studii

În perioada 1934-1942 a urmat liceul în Caransebeș. Între anii 1942-1946 a urmat Facultatea de Teologie la București. În aceeași perioadă a urmat cursurile Facultății de Filologie și a celei de Litere. În 1949 și-a sustinut teza de doctorat cu titlul„Viața și petrecerea Sfântului Antonie. Începuturile monahismului creștin pe Valea Nilului”.

Cariera ecleziastică

În 1949 a devenit profesor suplinitor la Academia Teologică Ortodoxă Română din Caransebeș. Între anii 1956-1958 a fost profesor de limbile greacă și franceză la Seminarul Teologic „Ioan Popasu” din Caransebeș, iar în 1959 conferențiar la Institutul Teologic din Sibiu, unde a predat teologia simbolică și limba greacă. A conferențiat la Oxford, la Universitatea Humboldt din Germania și la Fundația „Pro Oriente” din Viena.

Începând din 1949 a activat în administrația Mitropoliei Banatului ca secretar și consilier. La 15 decembrie 1960 a fost ales episcop al Episcopiei Aradului. La 17 februarie 1962 a fost ales arhiepiscop al Timișoarei și Caransebeșului și mitropolit al Banatului. Înscăunarea a avut loc la 4 martie 1962. Odată cu reînființarea în 1994 a Episcopiei de Caransebeș, funcția de episcop de Caransebeș a fost preluată de Emilian Birdaș. Interimar, Corneanu a mai fost locțiitor de mitropolit al Ardealului(câteva luni în 1967) și locțiitor de mitropolit al Olteniei (în anii 1967-1968).

La 4 martie 1990 l-a hirotonit ca episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei pe Daniel Ciobotea, actualul Patriarh al BOR.[2]

În ședința sa din 20 mai 2011, Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis retragerea dreptului de semnătură al mitropolitului și ca atribuțiile sale administrative să fie preluate de episcopul vicar Paisie Lugojanul.[3] Această decizie nu a fost discutată în prealabil de comisia juridică a sinodului, ceea ce ar fi fost necesar în conformitate cu statutul BOR, și nici nu a fost cerută luarea de poziție a mitropolitului.[4] Justificarea Patriarhiei a fost exprimată astfel: „Din respect pentru persoana venerabilă a Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nicolae al Banatului în vârstă de 88 de ani – care, din motive de sănătate, nu a mai participat la ultimele șapte ședințe de lucru ale Sfântului Sinod - și din responsabilitate pentru disciplina administrativă a eparhiilor, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat această hotărâre, având caracter temporar și excepțional, pentru a se evita starea de confuzie de la centrul eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei (dese reveniri la hotărâri luate în prealabil, polarizare între hotărârile luate și aplicarea lor concretă, suprimarea autorității Consiliului Eparhial și a Permanenței Consiliului Eparhial, încercarea unor persoane de la Centrul Eparhial de a pune în contradicție episcopul vicar cu chiriarhul locului derutând astfel clerul, credincioșii și opinia publică”.[5] Decizia a fost adoptată după ce episcopul vicar Paisie Lugojanul fusese implicat în lunile martie și aprilie într-un conflict cauzat de vânzarea unui imobil fără acordul Parohiei Sf. Ilie-Fabric,[6] drept pentru care a decis scoaterea la concurs a postului pentru preotul paroh de acolo.[7][8] Anterior, episcopul vicar îl demisese pe parohul Mircea Cricovean, decizie anulată de mitropolitul Corneanu, care l-a repus în funcție pe preotul paroh.[9] Enoriașii Parohiei Sf. Ilie sunt de partea mitropolitului și îl susțin prin mitinguri[10][11][12] și scrisori adresate Patriarhului Daniel.[13] Patriarhia însă îi îndeamnă la „calm și rugăciune”.[12][14]

La 19 iunie 2011, aproximativ două sute de enoriași au protestat din nou față de decizia privind revocarea dreptului său de semnătură. Mitropolitul Corneanu a acordat un scurt interviu TVR, exprimându-și speranța că va putea depăși neputințele fizice din cauza cărora nu a putut participa la ședințele Sf. Sinod.[15] Sfântul Sinod al BOR l-a repus în drepturi, însă sub supravegherea IPS Irineu, iar actele trebuiau să fie contrasemnate de PS Paisie Lugojanul.[16][17]

La 4 martie 2012 IPS Nicolae a fost omagiat cu ocazia împlinirii a jumătate de veac de la întronizare, cu care ocazie s-a menționat că înainte de 4 martie 1962 Timișoara avea doar 5 lăcașuri de cult ortodoxe, în timp ce în 2012 are 28, toate cele apărute în această perioadă fiind ctitorii ale sale.[18]

La 11 iulie 2012, Corneanu a anunțat Patriarhia printr-o scrisoare că se retrage din funcție, motivele invocate fiind cele de sănătate,[19][20] însă imediat s-a afirmat că s-ar fi răzgândit.[21] A murit la 28 septembrie 2014, în jurul orei 23.[22]

Afilieri, ordine și distincții

  • 1964 - Ordinul Steaua Republicii Populare Romîne clasa a II-a
  • 1978-1981 - Membru în Comitetul Central al Consiliului Ecumenic al Bisericilor
  • Din 1992 - Membru de onoare al Academiei Române
  • 1997 - Premiul „Pentru întreaga activitate închinată adevărului, dreptății și libertății, valori supreme ale umanității", conferit de Grupul pentru Dialog Social
  • 2000 - Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Mare Cruce, conferit de președintele României, Emil Constantinescu.

Publicații[modificare | modificare sursă]

  • Aspecte din lirica ambroziană, în: Studii teologice, XI (1959), nr. 7-8, p. 443-452
  • Actualitatea tratatului lui Tertulian "Despre prescripția ereticilor", în: Mitropolia Moldovei și Sucevei, XXXV (1959), nr. 9 -12, p. 580-588
  • Tălmăciri din lirica ambroziană, în: Mitropolia Moldovei și Sucevei, XXXVII (1961), nr. 1-2, p. 9-17
  • Învățătura creștină ortodoxă, Tipografia Mitropoliei, Timișoara, 1971
  • Ieșit-a semănătorul. Culegere de predici, Tipografia Mitropoliei, Timișoara, 1974
  • Pedobaptismul de-a lungul vremii, Tipografia Mitropoliei, Timișoara, 1975
  • Fundamentarea teologică a pedobaptismului, Tipografia Mitropoliei, Timișoara, 1979
  • Temeiurile învățăturii ortodoxe, Tipografia Mitropoliei, Timișoara, 1981
  • Învățătura ortodoxă despre mântuire, Tipografia Mitropoliei, Timișoara, 1983
  • Contribuția Banatului la teologia și spiritualitatea românească, Tipografia Mitropoliei, Timișoara, 1983
  • Culegere de predici, Tipografia Mitropoliei, Timișoara, 1984
  • Studii patristice. Aspecte din vechea literatură creștină, Tipografia Mitropoliei, Timișoara, 1984
  • Biserica românească din nord-vestul țării în timpul prigoanei horthyste, Editura Patriarhiei, București, 1986
  • Patristica mirabilia, Editura Mitropoliei, Timișoara, 1987
  • Quo Vadis, studii, note și comentarii teologice, Timișoara, 1990, 428 p.
  • Origen și Celsus: Confruntarea creștinismului cu păgânismul, Editura Anastasia, București,1999
  • Pe baricadele presei bisericești (2 vol.), Ed. Mitropoliei Banatului, Timișoara, 1999 (publicistică)
  • Pe firul vremii. Meditații ortodoxe, Editura Jurnalul Literar, București, 2000
  • Credință și viață. Culegere de studii teologice, Dacia, Homo religiosus, Cluj-Napoca, 2001
  • Patristica mirabilia, Polirom, Iași, 2001
  • Miscellanea patristica, Editura Amarcord, Timișoara, 2001
  • Popasuri duhovnicești, Editura Învierea, Timișoara, 2001
  • În pas cu vremea, Editura Mitropoliei Banatului, Timișoara, 2002
  • Patristica: filosofia care mângâie, Eikon, Cluj-Napoca, 2004 [23]
  • Pentru mai binele obștesc, culegere de articole, Timișoara: Editura „Învierea” a Arhiepiscopiei Timișoarei, 2008.[24]
  • Pe aripile cuvântului, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 2009, 263 p.

Traduceri:

  • Scara raiului de Sfântul Ioan Scărarul, a VII-a ediție, Timișoara, Editura „Învierea” a Arhiepiscopiei Timișoarei, 2008 (ed. I: 1994, ed. Amarcord)[24]

Controverse

Colaborarea cu Securitatea

Nicolae Corneanu a fost printre primii ierarhi ortodocși români care și-au recunoscut colaborarea cu Securitatea regimului comunist.[20] Rezoluția CNSAS, dată în 2007, susține că Nicolae Corneanu a fost colaborator al poliției politice comuniste[25]și că a furnizat, între 1950 și 1988, informații despre „dușmanii poporului”. În schimb, Securitatea l-ar fi ajutat să avanseze în ierarhia bisericească.[26]

Împărtășirea într-o biserică unită[modificare | modificare sursă]

La ceremonia de sfințire a bisericii greco-catolice „Sfânta Maria Regina Păcii și a Unității”, care a avut loc la 25 mai 2008, ÎPS Nicolae Corneanu a plecat din mijlocul enoriașilor prezenți și a urcat la altar, unde a cerut permisiunea de a se împărtăși. Ca răspuns, excelența sa, monseniorul Francisco-Javier Lozanonunțiul apostolic în România, conform tradiției, i-a dat în mână ÎPS Nicolae Sfântul Trup, după care i-a fost înmânat potirul cu Sângele Domnului, din care Înalt Preasfinția Sa Nicolae s-a împărtășit singur.[27][28]

Gestul a fost considerat de PS Alexandru Mesian, episcopul greco-catolic de Lugoj, ca nefiind ieșit din comun, deoarece înBanat împărtășirea credincioșilor ortodocși în bisericile greco-catolice și invers este un fapt obișnuit, întrucât nu se face verificarea religiei. Însă BOR și-a arătat rezervele față de acest gest, considerînd că, deși ortodocșii și catolicii își recunosc reciproc unele taine, „comuniunea potirului” nu este acceptabilă.[27]

Această împărtășire a determinat protestul Patriarhiei Ruse prin vocea mitropolitului Kirill, cerând Bisericii Ortodoxe Române „să exprime un punct de vedere în legătură cu acest eveniment”.[29] Au protestat de asemeni mari duhovnici, precum și călugării de la Muntele Athos, care au solicitat caterisirea ÎPS Nicolae.[30] În protestul lor[31], aceștia l-au acuzat pe ÎPS Nicolae că s-ar fi împărtășit cu ereticii, ceea ce a determinat proteste vehemente.[32] ÎPS Bartolomeu Anania a luat de asemeni poziție împotriva ÎPS Nicolae.[30]

Patriarhul Daniel nu a răspuns imediat, iar pe 6 iunie, cu ocazia reuniunii Sinodului permanent reunit la Mănăstirea Neamț s-a stabilit discutarea cazului la ședința următoare a Sfântului Sinod [33], programată pentru 8-9 iulie 2008.[29] În plenul Sinodului, ÎPS Nicolae și-a recunoscut vina și „și-a cerut iertare și a fost iertat”. Anterior, cazul a fost dezbătut de Comisia canonică, juridică și pentru disciplină, condusă de ÎPS Teofanmitropolitul Moldovei și Bucovinei. Aici, părerile au fost împărțite, întrucât ambele tabere din BOR, atât cea așa-zis tradiționalistă, cât și cea ecumenistă, au fost bine reprezentate. A fost adoptată o soluție de compromis: mitropolitul Banatului și-a făcut mea culpa în plenul Sinodului,[34], care i-a acordat ca urmare iertarea, însă a interzis categoric pe viitor împărtășirea clericilor și laicilor ortodocși în alte Biserici creștine, precum și concelebrarea Liturghiei, a Sfintelor Taine sau a ierurgiilor cu slujitori ai altor culte, sub pedeapsa unor sancțiuni canonice severe.

Vizualizări: 176

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor