altmarius

cultură şi spiritualitate

Mircea Eliade şi  felix culpa

                                  Însemnări pe marginea unui interviu din 1984  

 

„M-am detaşat de Mişcarea Legionară [. . .] după asasinarea lui Iorga şi a lui  Madgearu şi masacrele care le-au urmat. Dar mă detaşasem deja din toamna lui 1939, după uciderea lui Armand Călinescu [. . .]  Nu mă mai interesa o Mişcar condusă de Horia Sima...”,  scria Mircea Eliade în Memorii, volumul II, carte redactată între 1965-66 şi publicată postum (1988). Referindu-se cu prioritate la perioada 1937-1939 şi încercând să facă inteligibil, pentru generaţia postbelică, fenomenul legionar Mircea Eliade denunţă orgiile lagărelor naziste, precizând să personal nu cunoştea în amănunt aceste aspecte, iar faptul de a fi perceput public drept simpatizant legionar a avut consecinţe inclusiv supra cariei şi chiar libertăţii sale personale (v. Memorii, p. 28, coroborate cu însemnările din Jurnal, datate 13 iulie 1973).

Încercând parcă să estompeze această greşeală fatală, cum o denumeşte Mircea Eliade, şi pe care o conştientizase încă din 1940, el caracterizează imprudenţele şi erorile tinereţii prin termenul de malentendus (din fr. neînţelegeri – n.n.) adăugând că, singură această felix culpa, i-a deschis calea salvării în Occident. Reţinem, aşadar, termenul de felix culpa, formulat pentru prima dată într-un articol publicat în 1959, în care Mircea Eliade meditează asupra „misterului” plecării sale definitive din ţară, în 1940, considerând că această libertate „i-a salvat viaţa şi i-a permis, ca scriitor, să spună ce gândeşte” (Jurnal, vol. I, p. 323).

Interesant, este că Eliade revine asupra acestei formulări, în 1984, când, tulburat de lectura romanului „Cel mai iubit dintre pământeni”, de Marin Preda, constată că: „Dacă n-ar fi intervenit felix culpa, mai precis adoraţia mea pentru Nae (Ionescu – n.n.) şi toate consecinţele nefaste ale acelei legături aş fi rămas în ţară( s.n-m.n.) şi, în cel mai bun caz, aş fi murit de tuberculoză în închisoare” (op. cit, vol. II, p. 477). Deducem de aici, că înţelesul pe care Mircea Eliade îl acordă expresiei felix culpa – termen preluat de la Sfântul Augustin şi aplicat, cu sens religios, păcatului săvârşit de Adam, a cărui consecinţă a fost naşterea lui Christos – este unul exclusiv etic, sugerând, deopotrivă în tradiţie creştină, dar şi într-un sens  mistic, de tip indian, o anume „vină fericită”, sau „greşeala norocoasă”. De altfel, Mircea Eliade va reveni adesea în scrierile sale cu conţinut ştiinţific sau literar asupra dialecticii norocului, precizând că unele greşeli din destinul propriu  au drept consecinţă salvarea de la o nenorocire mult mai mare. Termenii conduc, filosofic vorbind, către o anume teorie a determinării, concepută de Gianbattista Vico sub forma unui raport între istorie şi Providenţă.

În cazul specific al lui Mircea Eliade, felix culpa reprezintă norocul oferit de angajarea sa politică, între 1937-38, alături de Mişcarea Legionară şi care, pe un plan mult mai larg, şi aparent fără o legătură directă cu evenimentele propriu-zise care a fost implicat, i-au permis să dezvolte nu doar o carieră internaţională („exemplară”, după cum o caracterizează însuşi autorul într-o însemnare inedită din 1961) cât mai ales să transforme nenorocul într-o experienţă “beatifică” (op. cit, vol. II, p. 113).

De altfel, toată viaţa M. Eliade s-a autoînvinuit pentru nedoritul său noroc, comparând poziţia sa publică de după război cu perspectivele rămânerii în ţară: „Ce aş fi ajuns dacă aş fi rămas în ţară ? În cel mai bun caz aş fi supravieţuit fiziceşte. Dar cu ce preţ aş fi plătit această supravieţuire. Aş mai fi putut eu vreodată să scriu măcar o parte din cărţile mele asupra istoriei religiilor ? Şi dacă da, unde le-aş fi publicat ? Etc., etc.” (ibidem, p. 277-278, însemnare din 3 iulie 1977). Asociată temei norocului este şi meditaţia asupra soartei companionilor săi de generaţie – de la Mircea Vulcănescu la Constantin Noica – cu toţii prigoniţi politic şi anihilaţi atât ca gânditori dar şi, în cazul tragic al lui Vulcănescu, la modul concret, fizic.

În mod semnificativ, termenul felix culpa, adoptat de Mircea Eliade, nu se adresează intelectualilor români, faţă de care se simte solidar şi într-un fel vinovat, pentru părăsire, cât colegilor săi europeni, ce practicau, în Europa postbelică, un soi de „neutralism”, estompat sub diverse opţiuni politice – filosofice : existenţialism, personalism etc. Ideea de a analiza complexul de împrejurări ce conduceau la consecinţe nefaste, avea drept miză încercarea de a descifra un anumit viitor imediat pentru omenire. Deschis inclusiv noilor orientări sociale, Mircea Eliade nu exclude, încă din 1952, ideea că fundamental, revoluţia comunistă, şi cu deosebire experimentul sovietic, ar ascunde premisele unui viitor mai bun al omenirii, construit pe baze umaniste. Cu toate astea, sentimentul de culpabilitate va duce omenirea spre pieire, nu spre salvare, este de părere Mircea Eliade.

Câţiva ani mai târziu, în 1959, tema culpei personale  revin atât în Jurnalul eliadian cât şi în unele luări de cuvânt publice, dovadă că ideea nu era una superficială, de conjunctură: „Îndată ce fac ceva bine – pe care lumea îl acceptă şi îl apreciază ca atare – mă cuprinde un grozav complex de culpabilitate [. . .]  Este acea culpabilitate care însoţeşte şi plăteşte orice act creator” (op. cit, vol. II, p. 22 şi urm.).

Preocupat în egală măsură de supravieţuire, dar şi creaţie Mircea Eliade reprezintă, aşadar, cazul concret al unui autor care îşi răscumpără păcatul (felix culpa) prin propria operă.

Privită din această perspectivă, opera ştiinţifică, literară dar şi cea memorialistică a lui Mircea Eliade au ca punct comun eliberarea de culpă, prin creaţie şi destăinuire, ambele reprezentând în egală măsură instrumente utile pentru cunoaşterea gândirii şi bibliografiei eliadeşti. Cu atât mai semnificative în acest sens sunt interviurile acordate de Mircea Eliade unor jurnalişti români – nu puţine după 1967 – care l-au vizitat la Paris, Chicago sau Roma şi în care marele savant face referiri ample la relaţia sa cu Nae Ionescu, şi implicit cu Mişcarea Legionară. Vigilenţa cenzurii a împiedicat însă tocmai apariţia acestor fragmente esenţiale ale dialogului, şi care, după mărturiile celor mai intransigenţi exilaţi, constituiau elementul central al relatărilor lui Mircea Eliade despre anii săi formatori (v. art. Definiţie. Mircea Eliade nu recunoaşte interviul din Contemporanul, publicat în revista Limite, Paris, aprilie 1971, p. 1 şi redifuzat integral de Monica Lovinescu la Radio Europa Liberă, în acelaşi an).

Aşadar, voit sau nu, Marin Sorescu (1967), Eugen Barbu (1967), Adrian Păunescu (1971), Alex. Căprariu (1981), Mircea Handoca (1981) şi Monica Spiridon (1984) au evitat, cu abilitate, referirile la angajarea profesorului în Mişcarea Legionară, încălcând promisiunea făcută lui Eliade însuşi de a publica integral interviurile acordate. Această atitudine evident că l-a mâhnit profund pe Mircea Eliade, obligându-l, nu doar să se dezică de interviul publicat de Adrian Păunescu  (reluat ulterior , în formă integrală,   de A.  Păunescu,   în volumul  Sub semnul întrebării, ed. a II-a, Bucureşti, 1979,  Ed. Cartea Românească, p. 237-266) dar şi să fie foarte circumspect faţă de conţinutul discuţiilor purtate cu doverşi interlocutori veniţi din România. Pilduitoare în acest sens, sunt discuţiile – iniţial nedestinate publicării – purtate cu Gheorghe Bulgăr (v. Mircea Eliade în actualitate. Erudiţie şi artă – corespondenţă, Baia Mare, Ed. Gutinul, p. 66-77) Al. Căprariu (La Roma cu Mircea Eliade, în Flacăra, 1982, nr.4, p. 17-20) sau Mircea Handoca (Pentru o mai corectă înţelegere a condiţiei umane, în Viaţa Românească, 1982, vol. 2, p. 23-29). Redate după înregistrare, sau, pur şi simplu după note, majoritatea cestor mărturii au ca element comun rezerva dacă Eliade însuşi a revăzut şi acceptat textul publicat. În lipsa acestei omologări oficiale a voinţei auctoriale, interviurile respective trebuie privite cu circumspecţia cuvenită.

Cu atât mai semnificativ devine deci ultimul interviu acordat de Mircea Eliade unui scriitor român, dar locuitor în Serbia, poetul Petru Cârdu (1952-2011), publicat şi comentat de Liviu Bordaş în revista România Literară (nr. 50, 16 dec. 2011, p. 12-13) în traducerea, din limba sârbă, a lui Adrian Costea. În fapt, este  doar unul dintre  ultimele interviuri  acordate unui român, dacă luăm in calcul şi convorbirile purtate cu unii membri ai exilului românesc de la Paris.  Din păcate, este vorba de un interviu  nedestinat publicului românesc, ci celui sârb.

În mod cu totul fericit, Mircea Eliade era în anii ’80 un autor publicat şi frecventat în Iugoslavia vecină, unde, sub presiunea unui suflu liberal, nu mai funcţiona – cel puţin pe faţă – presiunea interpretărilor ideologizante. Profitând de apariţia, în sârbo-croată , în traducerea lui Fadie Hadzic, a volumului Zoga (cu subtitlul Immortabilité et liberté ) ca şi de apariţia, în revista de cultură Polja, din Novi Sad, a unei cronici a cărţii, Petru Cârdu se adresează, pe 30 iulie 1980, profesorului Eliade, aflat la Chicago, cu rugămintea de a i se permite traducerea şi publicarea, la o editură din Belgrad, a unui volum de proze scurte (în esenţă În curte la Dionis, apărut la Paris, în 1977, cuprinzând nuvelele Les trois graces, Şanţurile, Ivan, Uniforme de general şi Incognito la Buchenwald), precum şi colaborarea în vederea apariţiei unui număr special al revistei Lumina, ce apar la Panciova, dedicat exclusiv maestrului. O lună mai târziu, respectiv la 25 august acelaşi an, Petru Cârdu revine cu rugămintea expresă de a obţine, de la Mircea Eliade personal, volumul În curte la Dionis, odată cu textul – dacă se poate inedit – al unei proze sau articol ştiinţific ce urma să fie publicat în revista Lumina.

Ambele scrisori, în original, se află în Arhiva Mircea Eliade, alături de volumul de poezie Zameniţe (Prenume), al lui Petru Cârdu, apărut în 1981 şi oferit cu acest prilej lui Mircea Eliade, fiind repatriate o dată cu o parte a Bibliotecii lui Mircea Eliade de la Paris şi depusă la Institutul de Studii Orientale „Sergiu Al. George”, din Bucureşti). Mărturii suplimentare vin şi despre Mircea Handoca, care i-a oferit lui Petru Cârdu informaţii despre bibliografia operei lui Mircea Eliade, în vederea publicării în revista amintită, precum şi de la Ioan  Petru Culianu,  contactat, la intervenţia lui Eliade, de acelaşi Mircea Handoca pentru a trimite un articol ce urma a fi publicat în numărul omagial al revistei Lumina.

Pornind de la aceste premize, Petre Cârdu îl vizitează în septembrie 1984 pe Eliade la Paris, şi poartă un dialog de circa patru ore, în limba română, înregistrat .

După cum constată şi Liviu Bordaş (în documentarul Dosarul Mircea Eliade,  în România Literară, nr. 50, 2011, p. 10). Împreună cu secvenţele filmate de Paul Barbăneagră, tot la Paris, în 1985, interviul lui Petre Cârdu este între ultimele acordate în limba română şi unor români. Semnificativ rămâne faptul că tema felix culpa revine şi de această dată în declaraţiile lui M.  Eliade, inclusiv referirile la Nae Ionescu, dovadă ganditorul român  era realmente preocupat de interpretarea pe care posteritatea o va acorda propriului   destin cultural, în relaţie cu istoria trăită.

Astfel, la întrebarea, indirectă, şi anume „dacă ne putem împotrivi destinului care ne-a ales”,  Mircea Eliade reaminteşte interlocutorului său, şi implicit publicului, inclusiv celui din România, că „dacă n-aş crede în destin nu aş putea să-mi explic cum de am supravieţuit”. Concret, relaţia cu Nae Ionescu, al cărui asistent a fost la Facultatea de Filozofie l-a determinat  să-şi piardă, mai întâi slujba de la Universitate, iar mai apoi să plece din ţară. „Dacă aş fi devenit titular al cursului de metafizică poate că aş fi împărtăşit şi eu destinul tuturor intelectualilor români”, afirmă Mircea Eliade, exemplificând : „Ralea şi-a pierdut toate catedrele, iar istoria religiilor şi orientalistica nu mai interesau pe nimeni în anii ’40” (op.cit, p. 13).

Cu alte cuvinte, încrezător în destin. Eliade a avut puterea, în clipele de răscruce ale propriei vieţi, să-şi exploateze trecutul şi să meargă mai departe. Este esenţa mesajului pe care marele savant îl comunică conaţionalilor săi, prin intermediul canalului sârbesc, pus la dispoziţie de Petru Cârdu.

Interviul cuprinde şi generoase referiri la mit, „pâinea noastră cea de toate zilele”, cum îl numeşte Petru Cârdu, şi despre care Mircea Eliade afirmă că supravieţuieşte, sub forme mai mult sau mai puţin camuflate în toate societăţile. Începând de la mitul societăţii fără clase, şi implicit fără tensiuni sociale, îmbrăţişat de „un profet de geniu”, cum a fost Karl Marx, în opinia lui Eliade, apoi mitul Binelui care învinge Răul, sau al eroului cu puteri nelimitate, toate acestea fac dovada că „societăţile moderne îşi exteriorizează dorinţa obscură de a transcede limitele fiinţele umane” (op. cit, p. 13).

O societate lipsită de astfel de modele paradigmatice, cum sunt miturile, ar fi cu totul de neînţeles. „Dacă e luat în serios, mitul actualizează societatea şi conferă un sens activităţilor umane”, conchide Mircea Eliade. Revenind la motivul culpei pozitive, profesorul Eliade accentuează asupra ideii că anii petrecuţi departe de ţară (a părăsit definitiv România în iulie 1942 şi după ce în 1940, fusese numit ataşat cultural la Lisabona-n.n. ) au reprezentat un fel de extindere, de îmbogăţire a propriului destin: „Nu e ceva excepţional, pur şi simplu aşa s-a întâmplat cu mine”, observă Eliade.

Depăşindu-şi complexul de vinovăţie, şi crezând efectiv în germenii unei umanităţi mai bune, Mircea Eliade a încercat, prin întreaga sa operă, să înţeleagă „momentul istoric” şi să-şi transforme vina în noroc.

Mai mult decât atât, interviul acordat de Mircea Eliade lui Petru Cârdu în 1984 este şi o lecţie de viaţă : el cuprinde întreaga gratitudine a marelui savant faţă de dascălul său venerat : „Am fost elevul cel mai bun şi preferatul lui Nae Ionescu, iar, evident, el nu a putut să-mi facă o onoare mai mare decât aceea de a mă compromite. Aşa nu am devenit nici profesor universitar, asemenea lui Călinescu, dar nici nu am ajuns la închisoare [. . . ]”.

„Onoarea” făcută de Nae Ionescu, anume aceea de a-şi compromite discipolul, a fost exploatată exemplar de Mircea Eliade, cu toate că preţul ei îl plăteşte inclusiv în posteritate.

 

 

Dr.   Marian Nencescu

Vizualizări: 56

Comentariu publicat de Victoria Stoian pe Aprilie 20, 2012 la 6:03pm

Mulţumesc! Excepţional articol! Un destin premedidat de Dumnezeu! Mircea Eliade este şi va rămâne personalitatea literără interbellică cea mai strălucitoare. O putere divină l-a ocrotit şi a putut să-şi scrie extraordinară operă, de interes universal. Din păcate, Ioan Petru Culianu, la început discipol al lui Mircea Eliade şi apoi un savant al religiilor, cu o uriaşă şi independentă forţă creatore, nu a avut acelaşi destin octrotit, firul vieţii lui curmându-se repede şi abrupt.

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

200 state 

(ultimul: Micronesia)

Numar de steaguri: 264

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 42

1 stat are peste 660,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

1 stat are peste 10.000 clickuri (Franta)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

24 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29. EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24.

© 2021   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor