altmarius

cultură şi spiritualitate

Mircea Arman - Metafizica greacă (Tribuna, 2013)

Metafizica greacă

Metafizica greacă”, de Mircea Arman, apărută la editura ”Tribuna”, își delimitează liniile de forță pe ideea după care filosofia greacă nu apare prin miracol și din neant, odată cu Thales, și nici nu imprimă o linie continuă a gândirii antice grecești prin Platon până la Aristotel și, mai departe, la în gândirea neoplatonică, ceea ce implică o schimbare dramatică a sensurilor clasice statuate pentru această epocă și pentru gânditorii ei. Filosofia lui Platon nu are nimic din poetizările și aproximările presocraticilor. Ideea unei continuități spirituale imaginată pe o axă orizontală a spiritului este o idee care apare abia în epoca modernă.Dincolo de toate retușurile și corecțiile pe care această lucrare pretinde a le face în însăși modalitatea interpretării și receptării gândirii grecești de dinainte de Platon și apoi pînă în perioada neoplatonică, credem că meritul ei, dacă este vreunul, e acela de a devoala noi căi, alte coordonate ale raportării la lume specifice grecului și mai puțin occidentalului, cum lesne s-ar putea crede. Gândirea europeană nu duce mai departe întregul tezaur al gîndirii grecești. Unul este sensul adevărului pentru grecul antic, altul pentru omul european, într-un anume fel se raportează la lume primul, într-un cu totul alt mod cel de al doilea. Și totuși, adevărul și opusul lui, ascunsul, coexistă în același fel la Thales cît și la Heisenberg. Între aceste două concepte, adevăr și ascuns, se structurează atît cosmologia lui Thales cît și teoriile fizice ale cercetătorilor contemporani. Din punct de vedere al viziunii, în sens strict formal, identitatea este incontestabilă.Însă, ce este ceea ce se pierde în matricea spirituală a omului european? Adevărul. Și de aici latura metafizică a spiritualității antice grecesti. Metafizica greacă are prea puține similitudini cu cea europeană, iar conceptele cadru ale oricărei abordări de tip metafizic sunt practic aproape străine omului european modern. Să fi căzut, din această cauză metafizica în desuetudine? Nicidecum. Spiritul european, în ciuda dominației mentalității și metodologiilor de tip științific, nu poate face abstracție de tentația speculației metafizice. Noile teorii științifice, culminând cu fizica cuantică, o demonstrează deplin.Vă invit să citiți cartea. Merită!

Vizualizări: 2

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor