Milostenia se poate transforma in pacat?

[altmariustotal ortodox]

Sfantul Ioan Gura de Aur ne invata ca trebuie sa "socotim milostenia nu ca pe o cheltuiala, ci ca un venit; nu ca o pierdere, ci ca un castig; caci prin ea, dobandim mai mult decat am dat". Daca ramanem la aceste cuvinte, atunci trebuie sa ne oprim ori de cate ori intalnim un cersetor pentru a inmulti milostenia.

Chiar Mantuitorul ne indeamna sa savarsim fapta milosteniei in felul acesta: "sa nu stie stanga ce face dreapta". E un indemn care are in vedere nu doar ferirea de lauda, ci neincetata milostenie: caci nestiind ca a dat stanga, daruieste si mana dreapta.

Pe de alta parte Parintii ne invata ca trebuie "sa asude banul milosteniei in palma ta". Ori acest lucru inseamna cercetare. Ni se cere sa ne interesam de modul in care cersetorii vor cheltui banii pe care-i daruim, ca nu cumva ei sa ajunga sa fie folositi pentru satisfacerea patimilor si astfel sa devenim partasi pacatelor savarsite de ei. Mai mult, Sfantul Apostol Pavel spune ca oamenii sanatosi trebuie sa munceasca, nu sa fie lenesi, caci: "daca cineva nu vrea sa lucreze, acela nici sa nu manance" (II Tesaloniceni 3, 10). Ca sa nu mai vorbim de faptul ca a da bani cersetorilor inseamna a-i incuraja sa ramana in aceasta stare, sa nu faca niciun pas spre iesirea din ea.

Asadar, cum iesim din aceasta dilema? Eu cred ca nicio persoana pe care o intalnim nu este produsul intamplarii, ci al purtarii de grija a lui Dumnezeu. Dumnezeu ne daruieste oamenii dintr-o zi pentru a-i ajuta si a ne ajuta. Asa ca nicio persoana pe care o intalnim nu trebuie evitata. Ea trebuie privita ca o persoana care ne intareste relatia cu Dumnezeu. 

Ca sa nu am parte de o cercetare incorecta, ii cer lui Dumnezeu sa-l aiba in grija Sa pe cel caruia ii daruiesc ceva. Si prin aceasta cerere cred ca Dumnezeu poate misca spre cele bune inima unui cersetor care nu se afla intr-o reala nevoie. Avand aceasta credinta, nu pot afirma ca milostenia duce la pacat. 

Daca sarmanii vor profita, in intelesul negativ al cuvantului, de milostenia facuta de mine, pe aceasta nu o consider a fi o problema ce tine de mine. In acest sens, invoc o apoftegma din Pateric: "Un iubitor de Hristos, mergand intr-un oras pentru o trebuinta, a intalnit pe cale un sarac gol. I s-a facut mila de el si i-a daruit haina sa. Saracul a vandut-o. Iubitorul de Hristos afland ceea ce facuse saracul, s-a intristat. Insa, in noaptea urmatoare Hristos i s-a aratat in vis purtand acea haina si i-a spus: nu te intrista, ca iata, port ceea ce Mi-ai dat". Consider ca e mai bine sa-i cer lui Dumnezeu putere de a bucura orice persoana pe care o intalnesc, decat sa-i cer sa am parte de o dreapta cercetare si sa raman cu o inima impietrita.

Sigur ca nu caut prin aceasta atitudine sa incurajez viciul, lenea, indiferenta etc, ci doar sa am un raspuns bun la Judecata de Apoi. 

Adrian Cocosila

.