MIHAI VITEAZU, AUTOR LITERAR: "Am pierdut tot, şi ţări, şi bogăţii, şi soţie, şi copilaşi şi, în sfârşit, tot ce am avut pe lume"

[Miron Manega]

Memoriul lui Mihai Viteazul către marele Duce de Toscana, Ferdinando I de Medici la 3 februarie 1601

Despre modul real şi dramatic în care şi-a trăit voievodul scurta perioadă de glorie putem afla atât din referinţele europene elogioase, contemporane lui, cât mai ales din propriile sale vorbe, fie scrise de el, fie redactate de alţii. Acele texte, din fericire păstrate în arhivele europene, îl recomandă, după toate regulile şi convenţiile literare, drept primul memorialist român. Propunem aşadar o reconsiderare istorică a autorului primului „model de ţară” prin chiar scrierile şi vorbele sale. (Miron Manega)

"… Şi eu, în această luptă (Vidin, 1598 n.n.) primii de la un turc o suliţă în piept, pe care o smulsei şi o rupsei cu mâinile mele (…). Acum, oricine poate vedea câtă muncă şi osteneală am îndurat şapte ani de-a rândul şi câtă slujbă am făcut creştinătăţii, căci am luat de la turci 100 de tunuri şi am ocârmuit trei ţări: Ţara Românească, Transilvania şi Moldova; şi am adus Măriei Sale Împăratului 200 de mii de oameni de lupta, pedestraşi şi călări, cu care am fost totdeauna gata să slujesc Măriei Sale. Am fost îndemnat de o râvnă lăuntrică să fac fapte care să se înalţe întru lauda lui Dumnezeu, în slujba creştinătăţii, iar la urmă să pună capăt cu cinste ostenelilor mele şi să ne aducă un nume veşnic după moarte. Am ajuns la acest sfârşit, pierzând toate lucrurile ce le câştigasem din zilele tinereţii până la bătrâneţe, şi ţări, şi averi, şi soţie, şi copii. Şi dacă le-aş fi pierdut din cauza vrăjmaşilor, sau dacă mi-ar fi fost luate de vrăjmaş, nu m-ar durea atât cât mă doare, fiindcă au fost făptuite de aceia de la care aşteptam ajutor şi razim. Dar Dumnezeu le vede. În vremea aceasta, oricine poate vedea că n-am cruţat nici cheltuieli, nici osteneală, nici sânge, nici propria-mi viaţă, ci am purtat războiul aşa de multă vreme singur, cu sabia în mână însumi, fără să am nici fortăreţe, nici castele, nici oraşe, nici cel puţin o casă de piatră unde să mă retrag, ci abia una singură pentru locuinţă. Şi fiind din ţări aşa de îndepărtate şi necunoscute, nu am pregetat să mă alătur cu puterile mele şi cu cheltuieli uriaşe la creştinătate, nefiind cunoscut de nimeni, şi nici nu le-am făcut silit de cineva, ci, ca să am şi eu un loc şi un nume în creştinătate, am parasit toate celalte prietenii ce le aveam. Astfel, rog toată creştinătatea să-mi stea într-ajutor, căci am pierdut tot, şi ţări, şi bogăţii, şi soţie, şi copilaşi şi, în sfârşit, tot ce am avut pe lume."
(document dictat în româneşte şi transcris ulterior
în italiană. Documentul, din care am preluat acest
fragment, a fost descoperit în Arhivele Florenţei
şi publicat în original de istoricul italian Angelo
Pernice în 1925, cu menţiunea «scritta dal
voevoda Michele I il Bravo»)

DIN CORESPONDENŢA VREMII

"...se zice că Românul este foarte tare şi că planurile lui cresc potrivit cu izbânzile"
Henric al IV-lea, rege al Franţei (1593-1616)

"... un bărbat vestit şi ales atât prin naştere, cât şi prin statura lui mândră. De asemenea, era vrednic de lauda cea mai mare prin virtuţile cele mai alese, prin marea sa evlavie către Dumnezeu, prin iubirea de ţară, prin bunăvoinţa faţă de cei deopotrivă cu el, în sfârşit faţă de toţi, prin dreptate, adevăr, statornicie, mărinimie şi deprinderea altor virtuţi de acest fel. Pe lângă acestea, era drag tuturor celor buni pentru darurile înalte ale sufletului său nobil cu adevărat, pornit chiar prin fire să săvârşească isprăvi grele, ca şi prin cuvântul său care, de câte ori era nevoie, şi chiar fără pregătire dinainte, îi ieşea din gură blând şi înţelept."
Baltazar Walter Silezianul, "Scurta şi adevărata descriere
a faptelor săvârşite de Io Mihai, Domnul Ţării Româneşti",
apărută la Gorlitz, 1599

"Este un lucru demn de cea mai mare consideraţie şi de glorie eternă, întrucât ceea ce nu au putut realiza atât de mulţi împăraţi, regi şi principi, a izbutit un Mihai, cel mai neînsemnat şi mai sărac dintre duci, anume să invingă oştile marelui Sultan".
Edward Barton, agent englez la Istanbul, 7 noiembrie 1595

"Nu pot sa nu va comunic ca din zi in zi creste teama atat in pieptul cat si in sufletul fiecaruia, din cauza marii valori pe care o demonstreaza in aceste parti ale Europei acest nou Alexandru (cel Mare), caruia ii spune Mihai Voievodu."
Misionarul franciscan la Constantinopol Eustachio Fantena,
17 octombrie 1598 - Fragmente preluate din lucrarea
"Mihai Viteazul - Restitutor Daciae", Editura AIUS 1995