Cărți noi
La Editura Universității din București, în Colecția Lingua, apare o admirabilă lucrare în două volume, intitulată Stil și stilistică. Studii de Mihaela Mancaș. Despre conținutul cărții sale, autoarea aduce precizări prețioase: „… Ce faci însă dacă tocmai acele studii, publicate cu ani în urmă, au rămas în paginile unei reviste sau ale unei culegeri care au ieșit de multă vreme din atenția publicului? Efortul de identificare a lor pare oricum disproporționat. Pentru a te scuti de un asemenea efort au fost imaginate scrieri precum cea de față. Adică ample antologii publicate de-a lungul unei vieți, antologii realizate de autorul însuși, situat acum în poziția de observator obiectiv. Întreprinzând o selecție din propria sa operă, autorul poate reduce la câteva sute de pagini esențialul contribuției sale la disciplina căreia i s-a consacrat. Este ceea ce încearcă să facă lucrarea de față: surprinderea originalității unei exegeze de stilistică desfășurată pe decenii, dar cuprinsă acum între coperțile unei singure cărți.“
La Editura Amphion din Bacău vede lumina tiparului volumul Dosarul Dorin Tudoran. Literatură și politică în comunism și postcomunism de Florin Daniel Dincă. Am reținut dintr-o mărturisire a autorului: „Ceea ce s-a întâmplat între scriitorul Dorin Tudoran și dictatura ceaușistă – așa cum Eu, fiul lor. Dosar de Securitate ne-o arată – a fost o luptă pe viață și pe moarte, între o victimă de nedomolit și persecutorii săi, inventând identitatea parazitară «Tudorache», pe temelia identității creatoare exemplare Dorin Tudoran.“ Florin Daniel Dincă își închipuie cartea sa ca fiind „o lungă, obositoare «călătorie» de recuperare a operei unui scriitor la care noi, românii, am renunțat ușor, pe când avea mare nevoie de un strop de curaj din partea noastră, în confruntarea cu sistemul anticultural, homicid, al «Ahab»-ului de la Scornicești.“
La Editura Zorio, în condiții grafice foarte elegante, apare o foarte interesantă scriere: Istoria și catalogul stilourilor românești de Petre Crăciun.
Radu Ulmeanu publică la Editura Grinta volumul de poezii Hieroglife. Iată catrenul cu care se încheie volumul: „De m-aș iubi cât te iubesc pe tine/ mi-aș înălța palate de cleștar./ Așa, mă mulțumesc, cum se cuvine,/ cu o cocioabă dată-abia cu var.“
În fine, semnalăm două plachete purtând semnătura poetului Constantin Abăluță: Ploaia pe lume (versuri), apărută la Editura Casa de Pariuri Literare și, la Editura Cortex, Charles Cros – Poezii… recitate în cabaretele pariziene de altădată, în traducerea și cu un cuvânt înainte de Constantin Abăluță. (Cronicar)
Mintea și trupul
În ziua scrierii acestei note, s-a încheiat turneul de tenis de la Toronto, pe care Simona Halep l-a câștigat, și a început turneul de la Cincinnati, unde, în primul tur, marea noastră tenismenă a eliminat-o pe Anastasia Potapova și se află la a șaptea victorie consecutivă. Ce constatăm urmărind evoluția sportivei în această perioadă fastă, care a însemnat o revenire a sa la performanțe remarcabile și o întoarcere în Top 10? Simona Halep nu mai este aceeași, în comparație cu ea însăși, cea din anii 2017 – 2019, când a fost numărul 1 mondial. Victoriile le obține cu efort, după un parcurs „periculos“, cu nedorite oscilații în joc și dându-ne mereu emoții nouă, admiratorilor săi. Cronicarul mărturisește că îi vine foarte greu să se uite până la capăt la meciurile ei, tocmai din pricina tensiunii la care-și supune spectatorii, prin alternanța permanentă între fazele în care joacă formidabil și cele în care comite incredibile greșeli. De altfel, tot mai des în timpul partidelor, jucătoarea noastră are izbucniri nervoase și o vedem cum aruncă racheta sau chiar cum se lovește și se ceartă, exasperată, dezamăgită de propria sa prestație. Este limpede pentru orice privitor că această ceartă a Simonei Halep se poartă între mintea ei și trupul său. Mintea ar vrea ca ea să joace și să câștige, dar trupul cu puterile fizice și cu destoinicia în scădere n-o mai ascultă ca altădată și nu mai execută cu aceeași precizie/ vrednicie comenzile minții. E un dat omenesc. Ce i se întâmplă Simonei ni se întâmplă tuturor: cu vremea, forța, capacitatea fizică slăbesc și oricât de mult și-ar dori mintea noastră să strălucim într-o îndeletnicire sau alta, de la un moment dat încolo (la sportivi această clipă vine mai repede decât în alte domenii!…) trupul nu mai e în stare de reușitele cu care ne obișnuiserăm. În cazul Simonei e de presupus că asta se întâmplă: supărarea minții pe trup. După lovituri magnifice, câștigătoare asistăm la neverosimile ratări, minge trimisă în plasă sau afară, din poziții foarte avantajoase. Chiar și victoria amintită aici din meciul cu Potapova a fost obținută în acest mod: pe un fond de precaritate fizică, fără să fie în formă, dar cu o extraordinară voința de a câștiga, cu un spirit de luptă ieșit din comun, adică a fost, afirmăm, nu atât o victorie a corpului său, cât una a minții sale. Chiar și felul în care își exteriorizează sentimentele față de noul său antrenor, faimos, Patrick Mouratoglou, exprimându-și apăsat prețuirea și gratitudinea față de el, este tot o formă prin care mintea sa încearcă să-și convingă trupul că merită să continue. Vom vedea ce va fi, cum se va încheia această confruntare între minte și trup. PS. Între timp, excepționala noastră campioană s-a retras din turul doi de la Cincinnati, din teama de a nu se accidenta și de a nu fi indisponibilă la ultimul Grand Slam al anului, US Open. Acum, Simona Halep este silită să-și folosească extrem de atent rezervele de energie fizică pe care le are. (Cronicar)
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius