… O culoare vocală memorabilă, o imensă resursă de sensibilitate şi dăruire, nu numai pe scenă, ci şi în relaţiile cu colegii, cu prietenii, cu colaboratorii – Grigore Constantinescu.
… Un timbru egal în toate registrele, cu o evoluţie fără eclipse şi oscilaţii, o voce superbă şi echilibrată, un artist extrem de modest – Viorel Cosma.
Iulia Buciuceanu s-a născut la Tighina (Basarabia) la 25 iunie 1931, într-o familie de muzicieni. Au fost cinci fraţi, trei fete şi doi băieţi. Atât mama (Iulia), cât şi tatăl (Ioan Buciuceanu) au urmat cursuri de canto şi respectiv, de dirijat şi compoziţie, la Conservator. Tatăl a fost şi absolvent al Facultăţii de Drept, aşadar, în primii ani ai căsniciei a profesat ca magistrat. În timpul refugiului, familia a poposit mai întâi la Iaşi, apoi la Vaslui şi Tecuci, stabilindu-se la Suceava, oraş în care Ioan Buciuceanu devine Directorul Şcolii Populare de Artă. În copilărie şi adolescenţă Iulia Buciuceanu a cântat în mai multe coruri bisericeşti, iar la 17 ani facea parte dintre studenţii celebrei profesoare de canto Mansi Barberis, de la Conservatorul ieşean. După trei ani de studii se desfiinţează această instituţie de învăţământ, aşa că trebuie să se mute la Bucureşti, unde o însoţeşte şi sora sa, Tamara Buciuceanu. Prima devine studenta profesoarei Silvia Feller la canto, cea de-a doua, discipola actorului Nicolae Bălţăteanu, la Facultatea de Teatru. După puţină vreme, Iulia Buciuceanu trece la clasa lui Petre Ştefănescu-Goangă, perfecţionându-se în particular şi cu Victoria Costescu-Duca. Încă nu împlinise 20 de ani şi, în ziua de 21 decembrie 1950, este angajată la Opera Română, cu rolul Kneaghinei din Rusalka de Dargomîjski. Cariera sa scenică a durat 32 de ani şi s-a sfârşit cu Ulrica din Bal mascat, în anul 1982.
Aţi apucat să cântaţi cu profesorul dv. Petre Ştefănescu-Goangă?
Spre fericirea mea, da. În Rusalka (Kneaghina), Dama de pică(Polina şi Păstorul), Maeştrii cântăreţi (Magdalena) şi Falstaff ( Meg şi Quickly). L-am apreciat tare mult pentru generozitatea cu care m-a sprijinit şi pentru stilul naturaleţii vocale pe care îşi întemeia metoda de cânt.
În carieră aţi avut şi evenimente neplăcute, de care nici nu vreţi să vă mai aduceţi aminte?
O, da. Mai întâi a fost acel turneu de câteva luni în China, făcut cu Ansamblul Armatei (unde era şi primul meu soţ, instrumentistul Boris Boicu), în timpul căruia mi-am pierdut vocea, pe care mi-am refăcut-o de-abia după trei ani. Apoi a fost cumplita dezamăgire pe care am avut-o în urma participării mele la Festivalul Internaţional George Enescu din 1961, când mi s-a dat numai o Menţiune Specială, eu fiind deja laureată la concursurile internaţionale de la Viena, Praga şi Sofia. Zile triste au fost şi acelea în care a trebuit să cânt Trubadurul, după ce de-abia îmi înmormântasem mama şi aceea în care mi s-a adus la cabină (în timpul spectacolului de Bal mascat), plicul cu decizia de pensionare.
Au fost însă şi momente profesionale de excepţie, debuturi, spectacole, aplauze, turnee. Neuitate vor rămâne însă cele particulare: căsătoria cu actorul George Constantin, cu care am avut o căsnicie fericită până-n 1995, când a plecat definitiv dintre noi, naşterea băiatului nostru Mihai Constantin, devenit şi el un cunoscut actor, apariţia pe lume a celor doi minunaţi nepoţi, Matei şi Maria, precum şi multe dintre succesele iubitei mele surori, celebra actriţă Tamara Buciuceanu. (Interviu pentru TVR, 2001)
După strălucitele sale apariţii în Rusalka de Dargomîjski, alături de o pleiadă de mari nume – Mihail Ştirbei, Ioana Nicola, Dora Massini, Maria Moreanu, Nicolae Secăreanu, Mircea Buciu, Ana Tălmăceanu-Dinescu (dirijor Egizzio Massini), Iulia Buciuceanu este trimisă la Concursurile Internaţionale de la Viena ( 1959-Premiul al III-lea), Praga (1960- Premiul al II-lea), Sofia (1961- Premiul al II-lea, pentru care a trebuit să debuteze în Carmen la Opera Română din Cluj-Napoca), Toulouse (1961- Marele Premiu şi Cupa de Sèvres) şi Helsinki (1962- Medalia de Aur).
În dialogul realizat împreună cu muzicologul Grigore Constantinescu 
în cartea ce-i poartă numele, editată de Fundaţia George Constantin în anul 2011, Iulia Buciuceanu declară că nu prea a avut concediu medical şi că s-a dăruit scenei cu acelaşi profesionalism, în toate rolurile primite: Lola din Cavalleria rusticana de Mascagni, Marcelina din Nunta lui Figaro şi o Doamnă din Flautul fermecat de Mozart, Fidalma din Căsătoria secretă de Cimarosa, Orfeu de Gluck, Berta din Bărbierul din Sevilla de Rossini, Maddalena din Rigoletto, Ulrica din Bal mascat, Eboli din Don Carlo, Azucena din Trubadurul, Amneris din Aida, Meg şi Quickly din Falstaff de Verdi, Suzuki din Madama Butterfly şi Zitta din Gianni Schicchi de Puccini, Malika din Lakme de Delibes, Niklausse din Povestirile lui Hoffmann de Offenbach, Olga şi Larina din Evgheni Oneghin, Polina din Dama de pică de Ceaikovski, Venus din Tannhauser, Frika din Walkiria, Doica din Olandezul zburător şi Magdalena din Maeştrii cântăreţi de Wagner, Cesnakova din Conacul cu stafii de Moniuszko, Konciacovna din Cneazul Igor de Borodin, Margaret din Logodnă la mănăstire de Prokofiev, Meropa din Oedipe de Enescu, Cieca din Gioconda de Ponchielli şi altele.
N-au lipsit nici rolurile de referinţă din premierele româneşti: Orfeu, Marica Doamnă din Ion Vodă şi Drigisa din Decebal de Gheorghe Dumitrescu, Doamna Marica din Apus de soare de Mansi Barberis (personaj creat special pentru ea), Regina din Horia de Nicolae Bretan, Spiridon din O noapte furtunoasă de Paul Constantinescu, Gertrude din Hamlet de Pascal Bentoiu, Zinca din Bălcescu de Cornel Trăilescu şi altele.
A întreprins multe turnee în Ungaria, Iugoslavia, Germania, Olanda, Belgia, Italia, Norvegia, Finlanda, Grecia, Turcia, Mongolia, Polonia, Coreea şi Rusia (cu nouă stagiuni consecutive la Teatrul Mare din Moscova).
Ce roluri v-aţi mai fi dorit şi nu le-aţi cântat pe scenă?
Dalila din Samson şi Dalila de Saint – Saens, din care n-am înregistrat decât cele trei mari arii, Mignon de Ambroise Thomas şi Martha din Hovanscina de Mussorgski, pe care o pregătisem s-o cânt la Berlin, dar nu s-a mai făcut.
Există un personaj iubit sau mai puţin iubit?
Pe Carmen am avut-o mereu la suflet, pe Frika din Walkiriaam iubit-o mai puţin.
Când aţi fost scoasă la pensie vă aflaţi încă în plină formă vocală. Ce s-a întâmplat după aceea?
Timp de şapte ani, în colaborare cu o agenţie de peste hotare, am cântat în Germania, Austria şi Franţa, atât operă cât şi operetele: Studentul cerşetor şi Gasparone de Millocker, Liliacul de Johann Strauss şiOrfeu în infern de Offenbach. Totul în limba originală, dar n-am avut probleme. Eram bine pregătită de corepetitoarea şi prietena mea, Letiţia Flavian.
Repertoriul vocal-simfonic?
A fost bogat: Recviemele de Mozart şi Verdi (în care am fost dirijată chiar de Sir John Barbirolli la Leipzig), Simfonia a IX-a de Beethoven şi multă muzică românească, sub baghete de mare faimă: Constantin Silvestri, George Georgescu, Jean Bobescu, Mihai Brediceanu, Cornel Trăilescu. Alte nume de dirijori cu care mă mândresc sunt: Kiril Kondraşin, Alain Lombard, Vasili Naidenov, Glauco Curiel, Mstislav Rostropovici.
Aţi fost emotivă?
Cred că da. De aceea, coafeza mea de la Operă, Didi, mă învăţase să-mi pun în decolteu o punguliţă cu puţină sare şi, atunci când mi se usca gura, înainte de a intra în scenă, îmi puneam puţină pe limbă. Ei, câte nu face un artist ca să fie bine!…(râde). (Interviu pentru TVR, 2001)
Deşi suntem din generaţii diferite, pe Iulia Buciuceanu o consider prietenă, este deschisă, sinceră şi foarte tânără ca spirit şi gândire. Nu mi-a fost deloc greu să o tutuiesc, atunci când mi s-a propus, şi de atunci, îmi face mare plăcere să o sun şi să mai schimbăm impresii despre operă, dar, mai ales, despre nepoţeii noştri dragi.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius