Meserii si meseriasi in Centrul Vechi

[altmariusistoric]

http://www.ringincentrulvechi.ro/bucuresti/istoric/meserii-si-meser...

Vinzatorii ambulanţi de servicii erau nelipsiţi din peisajul Bucureştilor de odinioară.

Recunoscuţi cu uşurinţă după reclama pe care şi-o făceau strigând fiecare la ce se pricepea, aceşti pauperi supravieţuitori ai greutăţilor din alte timpuri îşi făceau treaba, în ciuda condiţiilor derizorii, cu multă pricepere. „Centrul Vechi” vă invită să „gustaţi” un pic din farmecul dispărut al meseriilor de altădată.

 

„Chivuţele” se strângeau, de obicei, în zona Halelor Centrale (la Piaţa Unirii, aşa cum a fost cunoscut locul din faţa Hanului lui Manuc până la demolarea din anii ’80). Erau femei simple, angajate în general pentru curăţenie, precum şi pentru a vărui casele cu ajutorul acestor bidinele cu coadă lungă.

 

 

 

Unii dintre cei mai populari prestatori ambulanţi de servicii erau coşarii, despre care se crede şi în ziua de azi că, dacă îi întâlneşti, îţi poartă noroc. Astăzi, ei nu prea mai sunt văzuţi pe străzile Bucureştilor, însă, odinioară, serviciile acestei bresle erau foarte apreciate şi îndeosebi necesare, mai cu seamă în preajma iernii.

 

 

 

Cine nu-şi mai aduce aminte de fotograful din Cişmigiu? Tehnica din ziua de azi a dus la dispariţia acestor „pozari” care te îndemnau să faci o poză „la minut”. Fotograful din imagine a fost imortalizat chiar în Cişmigiu, iar poza rezultată este o dovadă că trecutul poate (încă) emoţiona.

 

 

 

S-ar putea spune că e un mic tramvai tras de cal, dacă am judeca după poziţionarea roţilor. Acest vehicul nu intră în categoria primelor „trangavane” din Bucureşti, ci este o simplă căruţă cu ajutorul căreia oamenii îşi transportau acareturile când se mutau în casă nouă. „Camionagiii” de acest fel se strângeau în apropiere de Centrul Vechi, pe cheiul Dâmboviţei.

 

 

 

Două figuri pitoreşti ale Bucureştilor de altădată, cu o meserie şi ea dispărută din peisajul citadin autohton. Tăietorii de lemne îşi purtau „caprele” în spinare pe străzile Capitalei şi erau foarte solicitaţi toamna, când oamenii se aprovizionau cu lemne pentru iarnă.

 

 

 

Ace, brice, cuţite, foarfece, iată doar câteva dintre ustensilele care, vrând-nevrând, trebuiau să treacă din când în când prin mâna tocilarului. Maşinăria din imagine, destul de rudimentară judecând după roata ataşată, îşi făcea treaba totuşi, tocilarii putând fi întâlniţi, de regulă, tot în preajma pieţelor mari, unde muşteriii nu lipseau defel.

 

 

„Bucureştiul se trezeşte în valuri: mai întâi, vânzătorii de ziare şi florăresele, apoi muncitorii (…).” -  Ioana Pârvulescu

Surse foto:  http://www.muzeulbucurestiului.ro/main.html