altmarius

cultură şi spiritualitate

Mesajul Sfântului Părinte Francisc pentru a 54-a Zi Mondială a Comunicaţiilor Sociale

"Ca să povesteşti în auzul fiului tău şi fiului fiului tău" (Ex 10,2).
Viaţa devine istorie

Doresc să dedic Mesajul din acest an temei povestirii, deoarece cred că pentru a nu ne rătăci avem nevoie să respirăm adevărul istoriilor bune: istorii care să edifice, nu care să distrugă; istorii care să ajute să regăsim rădăcinile şi forţa pentru a merge înainte împreună. În învălmăşeala de voci şi de mesaje care ne înconjoară, avem nevoie de o povestire umană, care să ne vorbească despre noi şi despre frumosul care locuieşte în noi. O povestire care să ştie să privească lumea şi evenimentele cu duioşie; care să relateze faptul că suntem parte a unui ţesut viu; care să reveleze împletirea firelor cu care suntem legaţi unii cu alţii.

1. A ţese istorisiri

Omul este o fiinţă povestitoare. Încă de mici ne este foame de istorisiri aşa cum ne este foame de mâncare. Că sunt în formă de poveşti, de romane, de filme, de cântece, de ştiri..., istorisirile influenţează viaţa noastră, chiar dacă nu suntem conştienţi de asta. Adesea decidem ce anume este corect sau greşit pe baza personajelor şi istorisirilor pe care le-am asimilat. Poveştile ne marchează, plăsmuiesc convingerile noastre şi comportamentele noastre, pot să ne ajute să înţelegem şi să spunem cine suntem.

Omul nu este numai unica fiinţă care are nevoie de haine pentru a acoperi propria vulnerabilitate (cf. Gen 3,21), ci este şi unicul care are nevoie să se povestească pe sine, să "se îmbrace" în istorisiri pentru a păzi propria viaţă. Nu ţesem numai haine, ci şi poveşti: de fapt, capacitatea umană de "a ţese" conduce fie la ţesături, fie la texte. Istorisirile din orice timp au un "război de ţesut" comun: structura prevede "eroi", chiar zilnici, care pentru a urmări un vis înfruntă situaţii dificile, combat răul stimulaţi de o forţă care îi face curajoşi, aceea a iubirii. Cufundându-ne în istorisiri, putem regăsi motivaţii eroice pentru a înfrunta provocările vieţii.

Omul este o fiinţă povestitoare pentru că este o fiinţă în devenire, care se descoperă şi se îmbogăţeşte în bătelile zilelor sale. Însă, încă de la începuturi, povestirea noastră este ameninţată: în istorisire se infiltrează răul.

2. Nu toate istorisirile sunt bune

"Dacă vei mânca, vei deveni ca Dumnezeu" (cf. Gen 3,4): ispita şarpelui inserează în beteala istoriei un nod greu de desfăcut: "Dacă vei avea, vei deveni, vei ajunge...", şopteşte şi astăzi cel care se foloseşte de aşa-numitul storytelling pentru scopuri instrumentale. Câte istorisiri ne narcotizează, convingându-ne că pentru a fi fericiţi avem nevoie încontinuu să avem, să posedăm, să consumăm. Aproape că nu ne dăm seama cât de mult devenim avizi de bârfe şi de pălăvrăgeli, de câtă violenţă şi falsitate consumăm. Adesea pe războaiele de ţesut ale comunicării, în loc de relatări constructive, care sunt un colant al legăturilor sociale şi al ţesutului cultural, se produc istorisiri distructive şi provocatoare, care uzează şi rup firele fragile ale convieţuirii. Punând împreună informaţii neverificate, repetând discursuri banale şi în mod fals convingătoare, lovind cu proclamaţii de ură, nu se ţese istoria umană, ci se despoaie omul de demnitate.

Însă în timp ce istorisirile folosite în scopuri instrumentale şi de putere au o viaţă scurtă, o istorisire bună este în măsură să treacă de graniţele spaţiului şi timpului. La distanţă de secole rămâne actuală, pentru că hrăneşte viaţa.

Într-o epocă în care falsificarea se revelează tot mai sofisticată, ajungând la niveluri exponenţiale (deepfake), avem nevoie de înţelepciune pentru a primi şi a crea istorisiri frumoase, adevărate şi bune. Avem nevoie de curaj pentru a le respinge pe cele false şi rele. Avem nevoie de răbdare şi discernământ pentru a redescoperi istorisiri care să ne ajute să nu pierdem firul printre multele sfâşieri de astăzi; istorisiri care să readucă la lumină adevărul a ceea ce suntem, şi în eroismul ignorat al cotidianului.

3. Istorisirea istorisirilor

Sfânta Scriptură este o Istorisire de istorisiri. Câte evenimente, popoare, persoane ne prezintă! Ea ne arată încă de la început un Dumnezeu care este creator şi în acelaşi timp povestitor. De fapt, el rosteşte Cuvântul său şi lucrurile există (cf. Gen 1). Prin povestirea sa Dumnezeu cheamă la viaţă lucrurile şi, la apogeu, creează bărbatul şi femeia ca interlocutori liberi ai săi, generatori de istorie împreună cu El. Într-un Psalm, creatura îi relatează Creatorului: "Pentru că tu ai format rărunchii mei, m-ai ţesut în sânul mamei mele. Te laud pentru că m-ai făcut o făptură atât de minunată [...]. Oasele mele nu erau ascunse pentru tine când am fost plămădit în taină, ţesut în chip minunat în adâncimile pământului" (139,13-15). Nu suntem născuţi terminaţi, ci avem nevoie să fim în mod constant "ţesuţi" şi "cusuţi". Viaţa ne-a fost dăruită ca invitaţie de a continua să ţesem acea "făptură atât de minunată" care suntem.

În acest sens Biblia este marea poveste de iubire dintre Dumnezeu şi omenire. În centru este Isus: istoria sa duce la împlinire iubirea lui Dumnezeu faţă de om şi în acelaşi timp povestea de iubire a omului faţă de Dumnezeu. Astfel omul va fi chemat, din generaţie în generaţie, să povestească fiului său şi fiului fiului său episoadele cele mai semnificative ale acestei Istorisiri de istorisiri, cele capabile să comunice sensul a ceea ce s-a întâmplat.

Titlul acestui Mesaj este luat din cartea Exodului, relatare biblică fundamentală care-l arată pe Dumnezeu intervenind în istoria poporului său. De fapt, atunci când fiii lui Israel deveniţi sclavi strigă către El, Dumnezeu ascultă şi îşi aduce aminte: "Dumnezeu şi-a adus aminte de legământul său cu Abraham, cu Isaac şi cu Iacob. Dumnezeu a privit spre fiii lui Israel şi a luat Dumnezeu cunoştinţă de ei" (Ex 2,24-25). Din amintirea lui Dumnezeu provine eliberarea din oprimare, care are loc prin semne şi minuni. În acest moment Domnul îi încredinţează lui Moise sensul tuturor acestor semne: "ca să povesteşti în auzul fiului tău şi fiului fiului tău cum m-am purtat cu egiptenii şi ce semne am făcut în mijlocul lor. Şi veţi cunoaşte că eu sunt Domnul" (Ex 10,2). Experienţa Exodului ne învaţă că cunoaşterea lui Dumnezeu se transmite mai ales povestind, din generaţie în generaţie, cum El continuă să se facă prezent. Dumnezeul vieţii se comunică povestind viaţa.

Isus însuşi vorbea despre Dumnezeu nu cu discursuri abstracte, ci cu parabolele, scurte istorisiri, luate din viaţa de toate zilele. Aici viaţa devine istorie şi apoi, pentru ascultător, istoria devine viaţă: acea istorisire intră în viaţa celui care o ascultă şi o transformă.

Şi Evangheliile, nu întâmplător, sunt istorisiri. În timp ce ne informează despre Isus, ne "performează"1 la Isus, ne conformează Lui: Evanghelia îi cere cititorului să participe la aceeaşi credinţă pentru a împărtăşi aceeaşi viaţă. Evanghelia lui Ioan ne spune că Povestitorul prin excelenţă - Cuvântul - s-a făcut povestire: "Fiul unic al lui Dumnezeu, cel care este spre pieptul Tatălui, el l-a povestit" (In 1,18). Am folosit termenul "povestit" pentru că originalul exeghésato poate să fie tradus fie "revelat" fie "povestit#. Dumnezeu s-a ţesut personal în omenitatea noastră, dându-ne astfel un nou mod de a ţese istorisirile noastre.

4. O istorisire care se reînnoieşte

Istoria lui Cristos nu este patrimoniu al trecutului, este istoria noastră, mereu actuală. Ea ne arată că Dumnezeu are la inimă omul, trupul nostru, istoria noastră, până acolo încât s-a făcut om, trup şi istorie. Ne mai spune că nu există istorisiri umane nesemnificative sau mici. După ce Dumnezeu s-a făcut istorisire, fiecare istorisire umană este, într-un anumit sens, istorisire divină. În istoria fiecărui om Tatăl revede istoria Fiului său coborât pe pământ. Fiecare istorie umană are o demnitate nesuprimabilă. De aceea omenirea merită istorisiri care să fie la înălţimea sa, la acea înălţime ameţitoare şi fascinantă la care ne-a ridicat Isus.

"Voi - scria sfântul Paul - sunteţi scrisoarea lui Cristos alcătuită de noi, scrisă nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu, nu pe table de piatră, ci pe tablele de carne ale inimii" (2Cor 3,3). Duhul Sfânt, iubirea lui Dumnezeu, scrie în noi. Şi scriind în noi, fixează în noi binele, ni-l aminteşte. De fapt, a re-aminti (Ri-cordare, it.) înseamnă a duce la inimă (portare al cuore, it.), "a scrie pe inimă. Prin lucrarea Duhului Sfânt fiecare istorisire, chiar şi cea mai uitată, chiar şi aceea care pare scrisă pe rândurile cele mai strâmbe, poate să devină inspirată, poate să renască drept capodoperă, devenind un adaos al Evangheliei. Precum Confesiunile lui Augustin. Precum Povestea Pelerinului a lui Ignaţiu. Precum Istoria unui suflet a Terezei a Pruncului Isus. Precum Logodnicii, precum Fraţii Karamazov. Precum alte nenumărate istorisiri, care au pus în scenă în mod minunat întâlnirea dintre libertatea lui Dumnezeu şi cea a omului. Fiecare dintre noi cunoaşte diferite istorisiri care au parfumul Evangheliei, care au mărturisit Iubirea care transformă viaţa. Aceste istorisiri reclamă să fie împărtăşite, povestite, făcute să trăiască în orice timp, cu orice limbaj, cu orice mijloc.

5. O istorisire care ne reînnoieşte

În fiecare mare istorisire intră în joc istorisirea noastră. În timp ce noi citim Scriptura, istorisirile despre sfinţi, precum şi acele texte care au ştiut să citească sufletul omului şi să aducă la lumină frumuseţea sa, Duhul Sfânt este liber să scrie în inima noastră, reînnoind în noi amintirea a ceea ce suntem în ochii lui Dumnezeu. Când comemorăm iubirea care ne-a creat şi ne-a mântuit, când punem iubire în istorisirile noastre zilnice, când ţesem cu milostivire betelile zilelor noastre, atunci dăm pagina. Nu mai rămânem înnodaţi de regrete şi de tristeţi, legate de o amintire bolnavă care ne închide inima însă, deschizându-ne la ceilalţi, ne deschidem la însăşi viziunea Povestitorului. A-i povesti lui Dumnezeu istorisirea noastră nu este inutil niciodată: chiar dacă mersul evenimentelor rămâne nevariat, se schimbă sensul şi perspectiva. A ne povesti Domnului înseamnă a intra în privirea sa de iubire compătimitoare faţă de noi şi faţă de alţii. Lui putem să-i povestim istorisirile pe care le trăim, să-i ducem persoanele, să-i încredinţăm situaţiile. Cu El putem reînnoda ţesătura vieţii, cosând rupturile şi crăpăturile. Cât de mult avem nevoie de asta, toţi!

Cu privirea Povestitorului - unicul care are punctul de vedere final - ne apropiem după aceea de protagonişti, de fraţii noştri şi surorile noastre, actori alături de noi ai istorisirii de astăzi. Da, pentru că nimeni nu este o apariţie în scena lumii şi istoria fiecăruia este deschisă la o posibilă schimbare. Şi atunci când povestim răul, putem învăţa să lăsăm spaţiu răscumpărării, putem recunoaşte în mijlocul răului şi dinamismul binelui şi să-i dăm spaţiu.

De aceea nu este vorba de a urmări logicile lui storytelling, nici de a face sau de a ne face publicitate, ci de a comemora ceea ce suntem în ochii lui Dumnezeu, de a mărturisi ceea ce Duhul scrie în inimi, de a revela fiecăruia că istorisirea sa conţine minunăţii extraordinare. Pentru a putea face asta, să ne încredinţăm unei femei care a ţesut omenitatea lui Dumnezeu în sân şi, spune Evanghelia, a ţesut împreună tot ceea ce i se întâmpla. De fapt, Fecioara Maria a păstrat toate, meditându-le în inimă (cf. Lc 2,19). Să-i cerem ajutor ei, care a ştiut să desfacă nodurile vieţii cu forţa blândă a iubirii:

O, Marie, femeie şi mamă, tu ai ţesut în sân Cuvântul divin, tu ai povestit cu viaţa ta lucrările minunate ale lui Dumnezeu. Ascultă istorisirile noastre, păstrează-le în inima ta şi însuşeşte-ţi şi acele istorisiri pe care nimeni nu vrea să le asculte! Învaţă-ne să recunoaştem firul bun care conduce istoria! Priveşte cumulul de noduri în care s-a încâlcit viaţa noastră, paralizând amintirea noastră! De mâinile tale delicate poate să fie desfăcut orice nod. Femeie a Duhului, mamă a încrederii, inspiră-ne şi pe noi! Ajută-ne să construim istorisiri de pace, istorisiri de viitor! Şi arată-ne calea pentru a le parcurge împreună!

Roma, la "Sfântul Ioan din Lateran",
24 ianuarie 2020, Comemorarea sfântului Francisc de Sales

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Notă

1 Cf. Benedict al XVI-lea, Enciclica Spe salvi, 2: "mesajul creştin nu era numai «informativ», ci «performativ»". Aceasta înseamnă: Evanghelia nu este numai o comunicare de lucruri care se pot şti, ci este o comunicare care produce fapte şi schimbă viaţa".

Vizualizări: 6

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor