«Bucuraţi-vă mereu în Domnul!» (Fil 4,4)
Dragi tineri, sunt bucuros să mă adresez din nou vouă, cu ocazia celei de-a XXVII-a Zi Mondială a Tineretului. Amintirea întâlnirii de la Madrid, din august anul trecut, este foarte prezentă în inima mea. A fost un moment extraordinar de har, în timpul căruia Domnul i-a binecuvântat pe tinerii prezenţi, veniţi din lumea întreagă. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru aceste roade pe care le-a dat naştere în acele zile şi care în viitor nu vor înceta să se înmulţească pentru tinerii şi pentru comunităţile de care aparţin. Acum suntem orientaţi spre viitoarea întâlnire de la Rio de Janeiro în 2013, care va avea ca temă „Mergeţi, şi faceţi ucenici toate naţiunile” (cf. Mt 28,19).
În acest an, tema Zilei Mondiale a Tineretului ne este dată de un îndemn al Scrisorii sfântului Paul către Filipeni: „Bucuraţi-vă mereu în Domnul!” (4,4). Bucuria, de fapt, este un element central al experienţei creştine. Şi în timpul fiecărei Zi Mondiale a Tineretului facem experienţa unei bucurii intense, bucuria comuniunii, bucuria de a fi creştini, bucuria credinţei. Este una dintre caracteristicile acestor întâlniri. Şi vedem marea forţă atractivă pe care ea o are: într-o lume adesea marcată de tristeţe şi de neliniştiri, este o mărturie importantă a frumuseţii şi a autenticităţii credinţei creştine.
Biserica are vocaţia de a duce lumii bucuria, o bucurie autentică şi de durată, aceea pe care îngerii au anunţat-o pastorilor din Betleem în noaptea naşterii lui Isus (cf. Lc 2,10): Dumnezeu nu numai că a vorbit, nu numai că a săvârşit semne minunate în istoria omenirii, Dumnezeu s-a făcut aşa de aproape încât să devină unul dintre noi şi să parcurgă etapele întregii vieţi a omului. În actualul context dificil, atâţia tineri de lângă voi au o nevoie imensă de a auzi că mesajul creştin este un mesaj de bucurie şi de speranţă! Aşadar, aş vrea să meditez împreună cu voi despre această bucurie, despre căile pentru a o găsi, pentru ca să o puteţi trăi tot mai mult în profunzime şi să-i fiţi mesageri printre cei ce vă înconjoară.
1. Inima noastră este făcută pentru bucurie
Aspiraţia la bucurie este întipărită în profunzimea fiinţei umane. Dincolo de satisfacţiile imediate şi trecătoare, inima noastră caută bucuria profundă, deplină şi durabilă, care să poată da „gust” existenţei. Şi aceasta este valabil mai ales pentru voi, deoarece tinereţea este o perioadă de continuă descoperire a vieţii, a lumii, a celorlalţi şi a voastră înşivă. Este un timp de deschidere spre viitor, în care se manifestă marile dorinţe de fericire, de prietenie, de împărtăşire şi de adevăr, în care sunteţi stimulaţi de idealuri şi concepeţi proiecte.
Şi în fiecare zi sunt atâtea bucurii simple pe care Domnul ni le oferă: bucuria de a trăi, bucuria în faţa frumuseţii naturii, bucuria unei munci bine făcute, bucuria slujirii, bucuria iubirii sincere şi curate. Iar dacă privim cu atenţie, există atâtea alte motive de bucurie: momentele frumoase ale vieţii de familie, prietenia împărtăşită, descoperirea propriilor capacităţi personale şi obţinerea de rezultate bune, aprecierea din partea altora, posibilitatea de a ne exprima şi de a ne simţi înţeleşi, senzaţia de a fi folositori aproapelui. Şi, apoi, dobândirea de noi cunoştinţe prin studiu, descoperirea de noi dimensiuni prin călătorii şi întâlniri, posibilitatea de a face proiecte pentru viitor. Dar şi experienţa de a citi o operă literară, de a admira o capodoperă de artă, de a asculta şi de a interpreta muzică sau de a vedea un film pot să producă în noi adevărate şi proprii bucurii.
În fiecare zi, însă, ne confruntăm şi cu atâtea dificultăţi, iar în inimă există preocupări pentru viitor, astfel încât ne-am putea întreba dacă bucuria deplină şi de durată spre care aspirăm nu ar fi poate o iluzie şi o fugă de realitate. Sunt mulţi tineri care se întreabă: este cu adevărat posibilă bucuria deplină în ziua de astăzi? Şi această căutare parcurge diferite căi, dintre care unele se dovedesc greşite, sau cel puţin periculoase. Însă, cum să distingem bucuriile cu adevărat de durată de plăcerile imediate sau înşelătoare? Cum să găsim adevărata bucurie a vieţii, aceea care durează şi nu ne abandonează în momentele dificile?
2. Dumnezeu este izvorul adevăratei bucurii
În realitate, bucuriile autentice, cele mici ale cotidianului sau cele mari ale vieţii, toate îşi au originea în Dumnezeu, chiar dacă nu apare la prima vedere, pentru că Dumnezeu este comuniune de iubire veşnică, este bucurie infinită care nu rămâne închisă în ea însăşi, ci se extinde în cei pe care El îi iubeşte şi care îl iubesc. Dumnezeu ne-a creat după chipul său pentru iubire şi pentru a revărsa peste noi această iubire, pentru a ne umple de prezenţa sa şi de harul său. Dumnezeu vrea să ne facă părtaşi ai gloriei sale, cerească şi veşnică, făcându-ne să descoperim că valoarea şi sensul profund al vieţii noastre stă în a fi acceptaţi, primiţi şi iubiţi de către El, şi nu cu o primire fragilă cum poate fi cea umană, ci cu o primire necondiţionată precum este cea divină: eu sunt voit, am un loc în lume şi în istorie, sunt iubit personal de către Dumnezeu. Şi, dacă Dumnezeu mă acceptă, mă iubeşte, iar eu devin sigur de aceasta, ştiu în mod clar şi sigur că este bine că eu sunt, că exist.
Această iubire infinită a lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi se manifestă în mod deplin în Isus Cristos. În El se găseşte bucuria pe care o căutăm. În Evanghelie vedem cum evenimentele ce marchează începutul vieţii lui Isus sunt caracterizate de bucurie. Atunci când arhanghelul Gabriel o anunţă pe Fecioara Maria că va fi mamă a Mântuitorului, începe cu acest cuvânt: „Bucură-te” (Lc 1,28). La naşterea lui Isus, Îngerul Domnului le spune păstorilor: „Iată, vă vestesc o mare bucurie care va fi pentru tot poporul: astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul” (Lc 2,11). Şi Magii care îl căutau pe prunc, „când au văzut steaua, au fost cuprinşi de o bucurie foarte mare (Mt 2,10). Motivul acestei bucurii este, aşadar, apropierea lui Dumnezeu, care s-a făcut unul dintre noi. Şi acesta este lucrul pe care-l intenţiona sfântul Paul atunci când le scria creştinilor din Filipi: „Bucuraţi-vă mereu în Domnul! Iarăşi vă spun: bucuraţi-vă! Dragostea voastră să fie cunoscută tuturor oamenilor. Domnul este aproape” (Fil 4,4-5). Prima cauză a bucuriei noastre este apropierea Domnului, care mă primeşte şi mă iubeşte.
Şi, în realitate, din întâlnirea cu Isus se naşte întotdeauna o mare bucurie interioară. Putem vedea aceasta în Evanghelii în multe episoade. Să ne amintim de vizita lui Isus la Zaheu, un încasator de taxe necinstite, un păcătos public, căruia Isus îi spune: „Astăzi trebuie să rămân în casa ta”. Şi Zaheu, spune sfântul Luca, „l-a primit cu bucurie” (Lc 19,5-6). Este bucuria întâlnirii cu Domnul; este simţirea iubirii lui Dumnezeu ce poate transforma întreaga existenţă şi să aducă mântuire. Şi Zaheu decide să-şi schimbe viaţa şi să dea jumătate din averea sa săracilor.
În ceasul pătimirii lui Isus, această iubire se manifestă în toată puterea ei. În ultimele momente ale vieţii sale pământeşti, la cină cu prietenii săi, El spune: „Aşa cum Tatăl m-a iubit pe mine, aşa v-am iubit şi eu pe voi. Rămâneţi în iubirea mea. V-am spus acestea pentru ca bucuria mea să fie în voi şi bucuria voastră să fie deplină” (In 15,9.11). Isus vrea să-i introducă pe ucenicii săi şi pe fiecare dintre noi în bucuria deplină, aceea pe care El o împărtăşeşte cu Tatăl, pentru ca iubirea cu care Tatăl îl iubeşte să fie şi în noi (cf. In17,26). Bucuria creştină înseamnă a ne deschide la această iubire a lui Dumnezeu şi a-i aparţine Lui.
Evangheliile relatează că Maria din Magdala şi celelalte femei au mers să viziteze mormântul unde Isus a fost pus după moartea sa şi au primit de la un Înger o veste tulburătoare, aceea a învierii. Atunci au abandonat în grabă mormântul, notează Evanghelistul, „cu frică şi cu bucurie mare”, şi au alergat pentru a da de ştire ucenicilor. Iar Isus le-a venit în întâmpinare şi le-a zis: „Bucuraţi-vă!” (Mt 28,8-9). Este bucuria mântuirii care le-a fost oferită: Cristos este cel viu, este Cel care a învins răul, păcatul şi moartea. El este prezent în mijlocul nostru ca Cel Înviat, până la sfârşitul lumii (cf. Mt 28,20). Răul nu are ultimul cuvânt în viaţa noastră, ci credinţa în Cristos Mântuitorul ne spune că iubirea lui Dumnezeu învinge.
3. A păstra în inimă bucuria creştină
La acest punct ne întrebăm: cum să primim şi să păstrăm acest dar al bucuriei profunde, al bucuriei spirituale?
Un Psalm ne spune: „Caută-ţi bucuria în Domnul şi el va asculta cererile inimii tale” (Ps 37,4). Şi Isus explică că „împărăţia cerurilor este asemenea comorii ascunse într-un ogor, pe care un om, găsind-o, o ascunde şi, plin de bucurie, merge şi vinde tot ce are şi cumpără ogorul acela” (Mt 13,44). Găsirea şi păstrarea bucuriei spirituale se nasc din întâlnirea cu Domnul, care cere să-l urmăm, să facem alegerea decisivă de a miza totul pe El. Dragi tineri, nu vă temeţi să vă puneţi în joc viaţa voastră, făcându-i loc lui Isus Cristos şi Evangheliei sale; este calea pentru a avea pacea şi fericirea adevărată în interiorul nostru, este calea pentru realizarea adevărată a existenţei noastre de fii ai lui Dumnezeu, creaţi după chipul şi asemănarea sa.
A căuta bucuria în Domnul: bucuria este rodul credinţei, este recunoaşterea zilnică a prezenţei sale, a prieteniei sale: „Domnul este aproape!” (Fil 4,5); este punerea din nou a încrederii noastre în El, este creşterea în cunoaşterea şi iubirea Lui, „Anul Credinţei”, pe care îl vom începe peste puţine luni, ne va fi de ajutor şi încurajare. Dragi prieteni, învăţaţi să vedeţi cum Dumnezeu acţionează în vieţile voastre, descoperiţi-l ascuns în mijlocul evenimentelor din cotidianul vostru. Credeţi că El este întotdeauna fidel legământului pe care l-a încheiat cu voi în ziua Botezului vostru. Să ştiţi că nu vă va abandona niciodată. Ridicaţi-vă deseori privirea voastră spre El. Pe cruce, şi-a dăruit viaţa sa întrucât vă iubeşte. Contemplarea unei iubiri atât de mari aduce în inimile noastre o speranţă şi o bucurie pe care nimic nu pot să le distrugă. Un creştin nu poate fi niciodată trist deoarece l-a întâlnit pe Cristos, care şi-a dat viaţa pentru el.
A-l căuta pe Domnul, a-l întâlni în viaţă înseamnă şi a primi Cuvântul său, care este bucurie pentru inimă. Profetul Ieremia scrie: „Când am aflat cuvintele tale, le-am sorbit cu aviditate şi cuvântul tău a fost bucurie şi veselie pentru inima mea” (Ier 15,16). Învăţaţi să citiţi şi să meditaţi Sfânta Scriptură, acolo veţi găsi un răspuns la întrebările cele mai profunde ale adevărului ce locuieşte în inima voastră şi în mintea voastră. Cuvântul lui Dumnezeu face să se descopere faptele minunate pe care Dumnezeu le-a realizat în istoria omului şi, pline de bucurie, deschide spre laudă şi adoraţie: „Veniţi să cântăm cu veselie Domnului, […] să îngenunchem înaintea Domnului, Creatorul nostru” (Ps 95,1.6).
Pe urmă, în mod deosebit, Liturgia este locul prin excelenţă în care se exprimă bucuria pe care Biserica o ia de la Domnul şi o transmite lumii. În fiecare duminică, în Euharistie, comunităţile creştine celebrează Misterul central al mântuirii: moartea şi învierea lui Cristos. Acesta este un moment fundamental pentru drumul fiecărui ucenic al Domnului, în care se face prezentă Jertfa sa de iubire; este ziua în care îl întâlnim pe Isus Înviat, ascultăm Cuvântul său, ne hrănim cu Trupul şi Sângele său. Un Psalm spune: „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa!” (Ps 118,24). Şi în noaptea de Paşti, Biserica cântă imnul Exultet, expresie de bucurie pentru victoria lui Isus Cristos asupra păcatului şi asupra morţii: „Tresăltaţi de bucurie, voi îngerilor, oştire cerească […] Bucură-te şi tu, pământule, învăluit în atâta lumină. […] Să răsune acest sfânt lăcaş de strigătele puternice ale unei mulţimi în sărbătoare”. Bucuria creştină se naşte din a şti că suntem iubiţi de către un Dumnezeu care s-a făcut om, şi-a dat viaţa pentru noi şi a învins răul şi moartea; şi înseamnă a trăi din iubire pentru El. Sfânta Tereza a Pruncului Isus, tânără carmelitană, scria: „Isuse, bucuria mea este să te iubesc!” (P 45, 21 gennaio 1897, Op. Compl., pag. 708).
4. Bucuria iubirii
Dragi prieteni, bucuria este intim legată de iubire: sunt două roade inseparabile ale Duhului Sfânt (cf. Gal 5,23). Iubirea produce bucurie, şi bucuria este o formă de iubire. Fericita Maică Tereză de Calcutta, făcând ecou cuvintelor lui Isus: „Este mai mare fericire a da decât a primi” (Fap 20,35), spunea: „Bucuria este un năvod de iubire pentru a prinde sufletele. Dumnezeu îi iubeşte pe cei care dau cu bucurie. Şi cine dă cu bucurie dă mai mult”. Şi Slujitorul lui Dumnezeu Paul al VI-lea scria: „În Dumnezeu însuşi totul este bucurie, întrucât totul este dar” (Exortaţia apostolică Gaudete in Domino, 9 mai 1975).
Gândindu-mă la diferitele ambiente ale vieţii voastre, aş vrea să vă spun că a iubi înseamnă statornicie, fidelitate, respectare a angajamentelor. Şi aceasta, în primul rând, în prietenie; prietenii noştri se aşteaptă să fim sinceri, leali, fideli, pentru că iubirea adevărată este perseverentă chiar, şi mai ales, în dificultăţi. Şi acelaşi lucru este valabil pentru munca, studiile şi serviciile pe care le faceţi. Fidelitatea şi perseverenţa în bine conduc la bucurie, chiar dacă nu întotdeauna aceasta este imediată.
Pentru a intra în bucuria iubirii, suntem chemaţi, de asemenea, să fim generoşi, să nu ne mulţumim cu a da minimul, că să ne angajăm până la capăt în viaţă, cu o atenţie deosebită pentru cei mai nevoiaşi. Lumea are nevoie de bărbaţi şi femei competenţi şi generoşi, care să se pună în slujba binelui comun. Străduiţi-vă să studiaţi cu seriozitate; cultivaţi talentele voastre şi puneţi-le încă de pe acum în slujirea aproapelui. Căutaţi modul de a contribui pentru a face societatea mai dreaptă şi umană, acolo unde vă găsiţi. Fie ca întreaga voastră viaţă să fie călăuzită de spiritul de slujire, şi nu de căutarea puterii, a succesului material şi a banului.
Apropo de generozitate, nu pot să nu menţionez o bucurie specială: aceea care se încearcă răspunzând vocaţiei de a-i dărui întreaga viaţă Domnului. Dragi tineri, nu vă temeţi de chemarea lui Cristos la viaţa călugărească, monahală, misionară sau la preoţie. Fiţi siguri că El îi umple de bucurie pe cei care, dedicându-şi viaţa în această perspectivă, răspund la invitaţia sa de a lăsa totul pentru a rămâne cu el şi se dedică cu inima neîmpărţită slujirii altora. În acelaşi fel, mare este bucuria pe care El o rezervă bărbatului şi femeii care se dăruiesc în întregime unul altuia în căsătorie pentru a întemeia o familie şi a deveni semn al iubirii lui Cristos pentru Biserica sa.
Aş vrea să amintesc un al treilea element pentru a intra în bucuria iubirii: a face să crească în viaţa voastră şi în viaţa comunităţilor voastre comuniunea fraternă. Există o legătură strânsă între comuniune şi bucurie. Nu este o întâmplare că sfântul Paul scria îndemnul său la plural: nu se adresa fiecăruia în parte, ci spunea: „Bucuraţi-vă în Domnul” (Fil 4,4). Numai împreună, trăind comuniunea fraternă, putem experimenta această bucurie. Cartea Faptelor Apostolilor descrie astfel prima comunitate creştină: „frângeau pâinea în casele lor şi primeau hrana cu bucurie şi cu inima curată” (Fap 2,46). Angajaţi-vă şi voi astfel încât comunităţile creştine să poată fi locuri privilegiate de împărtăşire, de atenţie şi de grijă unul faţă de celălalt.
5. Bucuria convertirii
Dragi prieteni, pentru a trăi adevărata bucurie trebuie, de asemenea, să identificăm ispitele care o îndepărtează. Cultura actuală îndeamnă deseori să se caute obiectivele, realizările şi plăcerile imediate, favorizând mai mult nestatornicia decât perseverenţa în trudă şi fidelitatea faţă de angajamente. Mesajele pe care le primiţi vă împing să intraţi în logica consumismului, prezentând fericiri artificiale. Experienţa învaţă că a avea nu coincide cu bucuria: există atâtea persoane care, deşi au bunuri materiale din abundenţă, sunt adesea chinuite de disperare, de tristeţe şi simt un gol în viaţă. Pentru a rămâne în bucurie, suntem chemaţi să trăim în iubire şi în adevăr, să trăim în Dumnezeu.
Şi voinţa lui Dumnezeu este ca noi să fim fericiţi. Pentru aceasta ne-a dat indicaţii concrete pentru drumul nostru: Poruncile. Observându-le, noi găsim calea vieţii şi a fericirii. Chiar dacă la prima vedere pot să pară un tot de interdicţii, aproape un obstacol în calea libertăţii, dacă le medităm mai atent, la lumina Mesajului lui Cristos, ele sunt un tot de reguli de viaţă esenţiale şi preţioase care conduc la o existenţă fericită, realizată după planul lui Dumnezeu. De câte ori, în schimb, constatăm că a construi ignorându-l pe Dumnezeu şi voinţa sa aduce dezamăgire, tristeţe, sentiment de înfrângere. Experienţa păcatului ca refuz de a-l urma, ca ofensă adusă prieteniei sale, aduce umbră în inima noastră.
Dar dacă uneori drumul creştin nu este uşor, iar angajamentul de fidelitate faţă de iubirea Domnului întâlneşte obstacole sau înregistrează căderi, Dumnezeu, în milostivirea sa, nu ne abandonează, ci ne oferă întotdeauna posibilitatea de a ne reîntoarce la El, de a ne reconcilia cu El, de a experimenta bucuria iubirii sale care iartă şi reprimeşte.
Dragi prieteni, recurgeţi deseori la Sacramentul Pocăinţei sau al Reconcilierii! Acesta este Sacramentul bucuriei regăsite. Cereţi-i Duhului Sfânt lumina pentru a şti să recunoaşteţi păcatul vostru şi capacitatea de a cere iertare de la Dumnezeu, apropiindu-vă de aceste Sacrament cu constanţă, seninătate şi încredere. Domnul vă va deschide întotdeauna braţele sale, vă va purifica şi vă va face să intraţi în slava lui: va fi bucurie în cer chiar şi pentru un singur păcătos ce se converteşte (cf. Lc 15,7).
6. Bucuria în încercări
Însă, la sfârşit, ar putea rămâne în inima noastră întrebarea dacă este cu adevărat posibil a trăi în bucurie chiar şi în mijlocul atâtor încercări ale vieţii, mai ales cele mai dureroase şi misterioase, dacă într-adevăr a-l urma pe Domnul, a ne încredinţa lui dăruieşte întotdeauna fericire.
Răspunsul ne poate veni din câteva experienţe ale unor tineri asemenea vouă ce au găsit tocmai în Cristos lumina capabilă să dea forţă şi speranţă, chiar şi în mijlocul situaţiilor cele mai dificile. Fericitul Pier Giorgio Frassati (1901-1925) a experimentat atâtea încercări în scurta sa existenţă, printre care a existat una, cu privire la viaţa sa sentimentală, care l-a rănit într-un mod profund. Chiar în această situaţie, îi scria surorii sale: „Tu mă întrebi dacă sunt bucuros; şi cum nu aş putea să nu fiu? Atât timp cât Credinţa îmi dă forţă sunt mereu vesel! Orice catolic nu poate să nu fie vesel… Scopul pentru care noi am fost creaţi ne arată calea presărată chiar şi cu mulţi spini, dar nu o cale tristă; ea este veselie chiar şi prin dureri (Scrisoare către sora Luciana, Torino, 14 februarie 1925). Şi fericitul Ioan Paul al II-lea, prezentându-l ca model, spunea despre el: „era un tânăr cu o bucurie antrenantă, o bucurie care depăşea atâtea dificultăţi din viaţa sa” (Discurs către tineri, Torina, 13 aprilie 1980).
Mai aproape de noi, tânăra Chiara Badano (1971-1990), de curând beatificată, a experimentat cum durerea poate să fie transfigurată de iubire şi să fie în mod tainic locuită de bucurie. La vârsta de 18 ani, într-un moment în care cancerul o făcea să sufere în mod deosebit, Chiara l-a rugat pe Duhul Sfânt, mijlocind pentru tinerii din Mişcarea ei. În afară de vindecarea proprie, îi ceruse lui Dumnezeu să-i lumineze cu Duhul său pe toţi acei tineri, să le dea înţelepciune şi lumină: „A fost chiar un moment al lui Dumnezeu: sufeream mult în trup, dar sufletu-mi cânta” (Scrisoare către Chiara Lubich, Sassello, 20 decembrie 1989). Secretul păcii şi al bucuriei sale era deplina încredere în Domnul şi acceptarea chiar şi a bolii ca exprimare misterioasă a voinţei sale pentru binele său şi al tuturor. Repeta adesea: „Dacă tu vrei aceasta, Isuse, vreau şi eu”.
Sunt două mărturii simple între multe altele care arată că creştinul autentic nu este niciodată disperat şi trist, chiar şi înaintea încercărilor mai dure, şi arată că bucuria creştină nu este o fugă de realitate, ci o forţă supranaturală pentru a înfrunta şi a trăi dificultăţile zilnice. Să fim conştienţi că Cristos răstignit şi înviat este cu noi, este prietenul mereu fidel. Atunci când suntem părtaşi la suferinţele sale, suntem părtaşi şi la gloria sa. Cu El şi în El, suferinţa este transformată în iubire. Şi acolo se găseşte bucuria (cf. Col 1,24).
7. Martori ai bucuriei
Dragi prieteni, pentru a încheia aş vrea să vă îndemn în a fi misionari ai bucuriei. Nu putem fi fericiţi dacă alţii nu sunt; bucuria, prin urmare, trebuie să fie împărtăşită. Mergeţi şi povestiţi celorlalţi tineri bucuria voastră, că aţi găsit acea comoară preţioasă care este Isus însuşi. Nu putem ţine pentru noi bucuria credinţei: pentru ca ea să poată rămâne în noi, trebuie să o transmitem. Sfântul Ioan afirmă: „Ce am văzut şi am auzit vă vestim şi vouă pentru ca şi voi să aveţi comuniune cu noi […]. Vă scriem acestea pentru ca bucuria noastră să fie deplină” (1In 1,3-4).
Uneori îi este pictată o imagine creştinismului ca fiind o propunere de viaţă care asupreşte libertatea noastră, care merge împotriva dorinţei noastre de fericire şi de bucurie. Însă, acest lucru nu corespunde adevărului! Creştinii sunt bărbaţi şi femei cu adevărat fericiţi deoarece ştiu că nu sunt niciodată singuri, ci că sunt susţinuţi mereu de mâinile lui Dumnezeu! Se aşteaptă îndeosebi de la voi, tineri ucenici ai lui Cristos, să arătaţi lumii că credinţa aduce o fericire şi o bucurie adevărate, depline şi durabile. Iar dacă modul de viaţă al creştinilor pare uneori obositor şi plictisit, mărturisiţi voi cei dintâi faţa bucuroasă şi fericită a credinţei. Evanghelia este „vestea cea bună”, că Dumnezeu ne iubeşte şi că fiecare dintre noi este important pentru El. Arătaţi lumii că este chiar aşa!
Aşadar, fiţi misionari entuziaşti ai noii evanghelizări! Duceţi celor care suferă, celor care sunt în căutare, bucuria pe care Isus vrea să o dăruiască. Duceţi-o în familiile voastre, în şcolile şi universităţile voastre, în locurile voastre de muncă şi în grupurile voastre de prieteni, acolo unde trăiţi. Veţi vedea că ea este molipsitoare. Şi veţi primi însutit: bucuria mântuirii pentru voi înşivă, bucuria de a vedea Milostivirea lui Dumnezeu în acţiune în inimi. În ziua întâlnirii voastre definitive cu Domnul, el vă va putea spune: „Bine, servitor bun şi credincios! Intră în bucuria stăpânului tău!” (Mt 25,21).
Fecioara Maria să vă însoţească în acest drum. Ea l-a primit pe Domnul înăuntrul ei şi l-a vestit printr-un cânt de laudă şi de bucurie,Magnificat: „Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul şi duhul meu se bucură în Dumnezeu, Mântuitorul meu” (Lc 1,46-47). Maria a răspuns pe deplin iubirii lui Dumnezeu, dedicându-şi viaţa sa Lui într-o slujire smerită şi totală. Este numită „pricina bucuriei noastre”, pentru că ni l-a dat pe Isus. Fie ca Ea să vă introducă în acea bucurie pe care nimeni nu va putea să o ia de la voi!
Din Vatican, 15 martie 2012
Benedict PP. XVI
© Copyright 2012 - Libreria Editrice Vaticana
Traducere: Pr. Vincenţiu Balint
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius