altmarius

cultură şi spiritualitate

Virgil Nemoianu, „Arhipelag interior. Eseuri autobiografice”, în vol. „Opere”, 10, Editura Spandugino, București, 2018, 680 pag.

https://romanialiterara.com/2019/02/memorii-rationale/

Reeditat după aproape douăzeci și cinci de ani, într-o foarte elegantă serie de autor, și integrat, cu un al doilea volum, într-o construcție autobiografică și mai amplă, Arhipelag interior de Virgil Nemoianu se compune din capitole scrise la date diferite și separate de linia adâncă a Revoluției din 1989. Cronologia scrierii nu o urmează neapărat pe cea a desfășurătorului biografic. Primul capitol, Familia mea, a fost redactat în mai 1993, următorul, Portret de bunic, în vara lui 1985 și în 1990-1991; și tot astfel. Atunci când sunt datate și ne oferă prin asta un indiciu, părțile ce alcătuiesc întregul nu par să fi fost dezvoltate „linear” și în suită, ci mai degrabă „concentric”, în cercuri tot mai mari de experiență reproiectată, de la anii copilăriei și până la cei ai maturității descoperind (la figurat, dar și la propriu) o Americă a cunoașterii. În cuvântul său introductiv, autorul spune chiar că e vorba de „bucăți, episoade, unități separate”, nu de o narațiune propriu-zisă. Și totuși capitolele se leagă foarte bine, paginile constituind, într-un mod tot mai evident, o carte specifică a formației moral-intelectuale.

Nemoianu o ia de la originile familiei sale, căreia îi urmărește tacticos ascendența, pe versantul matern și pe cel patern; și profită de cronica familială, pe mai multe generații, pentru a-și plasa observații de „stilistică socială” și de diferențe mentalitare între bănățeni și regățeni, iar în interiorul arealului vestic, între un pol rațional-iluminist și unul htonic-religios. Cărturarul face așadar din materialul propriei vieți un teren de studiu, aceasta presupunând o privire deloc concesivă și indulgentă asupra celor din jur. Chiar și figurile cele mai apropiate (mama, tatăl, bunicii, frații) au parte de portretizări nuanțate, făcute cu o anumită „răutate” de un observator implicat ce ține, înainte de orice, la exactitate. Diferența față de memorialistica sentimentală este izbitoare. Nemoianu e aproape fascinat de un model idilic al societății, al comunității și al familiei, dar nu este nimic „idilic” în felul în care el își reproiectează episoadele copilăriei, petrecute într-un deceniu oricum convulsionat și tragic, cel al anilor 1940. Autorul-personaj face parte din generația „șaizecistă” și editorial, și prin anul nașterii: este printre cei care erau copii la instalarea deplină a comunismului, în 1948. Familia sa oferă mai multe exemple de „dușmani ai poporului” în noua orânduire, iar secvențele cu arestări și anchetări sunt traumatizante în „directul” și în consecințele lor. Memorabilă este figura tatălui, conturată în ambele contexte macro, în vechiul și în noul regim. Omul de acțiune și de relații înalte, întreprinzător și bon viveur, devine un biet tolerat în anii socialismului, tremurând pentru soarta familiei sale. Dar chiar și în evocarea acestui caz dramatic, Nemoianu nu devine sentimental și compătimitor cu epitete, ci își păstrează curiozitatea intelectuală și capacitatea analitică. Ca și pentru generația bunicilor, și la cea a părinților, totalitarismul comunist are un paradoxal efect emancipator, femeile asumând un rol nou și ieșind din condiția de servitute a patriarhatului tradițional. Și mama, și bunica ies întărite din teribilele experiențe prin care familiei îi este dat să treacă. Ele vor conduce de acum destinele amenințate ale celor de același sânge, în timp ce vechea figură de autoritate incontestabilă, tatăl omnipotent și decident, decade într-un rol marginal și într-o condiție de obediență. Dârzenia acestor femei, abilitatea lor extraordinară în cele mai mizerabile secvențe și contexte ale epocii, strategia lor de rezistență și supraviețuire salvează familia, în ceea ce s-a putut salva în anii 1950 în sfera vechii clase a burgheziei. Casa din Floreasca se împarte între chiriași, proprietarii de drept coabitează cu aceștia și își fac reciproc viață grea; la țară, la Borloveni, bunicii s-au retras ca și cum menținerea în „cercul restrâns al vieții particulare” i-ar fi făcut transparenți, invizibili, uitați.

Copil, Virgil Nemoianu e învățat să spună una acasă și alta la școală, să fie disimulant. Discursul dublu va fi însușit la perfecție, ceea ce nu-l va feri de riscuri pe învățăcelul supraviețuirii în comunism. Orice ar face, orice ar zice, el este diferit în ochii tovarășilor din sistemul deja înșurubat și bine pus la punct. Mai târziu, în anii liberalizării de la finele epocii Dej, va putea să-și afișeze această diferență și să caute prietenia altor „reacționari”: oameni cu totul speciali precum „cerchiștii” sau personalități flamboaiante din propria generație ca Toma Pavel sau Marin Tarangul. Dar această libertate de asociere va avea, la vârsta tinereții, un preț: anticomunistul Nemoianu nu mai e un outsider, ci uninsider, și, angajat o vreme la „Contemporanul” lui Ivașcu, scriind uneori la „Scînteia” și alteori la „Luceafărul” lui Eugen Barbu, va intra la finele lui 1968 în Partid. Începând o carieră universitară, devenind asistent în 1964 și apoi lector, protagonistul iese din lumea consumatoare de energii și de prestigii a gazetăriei, păstrându-și însă relațiile. Cu sinceritate tăioasă, neconcesiv nici cu alții, nici cu sine însuși, Nemoianu vorbește deschis despre toate aceste lucruri și fapte, ba chiar și despre convingerile sale de atunci, că un comunism în linia Maurer era (ar fi fost) benefic. Și mai riscantă este paralela între fascism și comunism, pe care Nemoianu o face la diferite vârste și trepte de experiență și cunoaștere, auto­co­rectându-se în timp. Abia stabilirea în America îi va schimba perspectiva: „Să rezum. În toată adolescența și în anii mei de tinerețe am socotit că, fie într-o măsurătoare abstractă, fie în una concretă, fascismul este preferabil comunismului. Îmi spuneam: cum, oare ce ființă rațională ar putea nega adevărul că viața în Portugalia lui Salazar e mai omenoasă și mai acceptabilă decât cea din România lui Gheorghiu-Dej? Abia după contactul cu America și după instalarea acolo mi-am modificat poziția, socotind acum că fascismul și comunismul se cuvin a fi judecate prin structurile lor și în consecință cam la același nivel, în aceeași categorie, chiar dacă de la un deceniu la altul, de la un loc geografic la altul se pot descoperi diferențe. Aceste lente și nespectaculoase deliberări și răsturnări lăuntrice au continuat însă. Astăzi – poate și fiindcă comunismul nu mai constituie un pericol nemijlocit – mi se pare că totuși el era mai rațional și mai acceptabil (prin sublinierea social-economicului) decât o categorisire a oamenilor pe baze biologice” (pp. 262-263). Fragmentul citat e din 1992-1993, la câțiva ani de la căderea regimurilor comuniste în Europa de Est.

Cele mai interesante pagini din carte sunt tocmai acelea în care autorul, pornind de la experiențele sale biografice, construiește diferite ipoteze intelectuale și modele teoretice, într-un mod rațional, nu sentimental. Felul în care se obiectivează Nemoianu, spre deosebire de mulți memorialiști autohtoni, este aproape frapant. Privindu-și detașat propriul parcurs, el observă, corect, că este cu generația sa legat de trecut mai ales prin „memoria și narațiunea părintească”; iar dacă Borloveniul era un „substitut al trecutului, al lumii Biedermeier”, revenirea în Gara de Nord, în Bucureștiul descris cu o anume fervoare, îl conecta la o civilizație „plină de progres”. De la „cuibul” rural al identității profunde la plecarea spre America tuturor posibilităților: problema principală a acestor eseuri autobiografice este aceea de a include și a păstra experiențele făcute de un om întreg, de a le pune în categorii și a le stratifica într-o multiplicitate interioară. De aceea, aproape fiecare experiență lăsată în urmă este „confruntată” într-un fel sau altul cu celelalte și, astfel, actualizată, intensificată și resemnificată.

Nu e vorba de succesiunea episoadelor trăite, narate ca atare, ci de capacitatea subiectului de a se detașa de ele și a le integra reciproc, putem conchide, odată cu primul și cel mai bun volum din această neobișnuită operă memorialistică.

Vizualizări: 29

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

201 state 

(ultimul: Mauritania)

Numar de steaguri: 263

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 41

1 stat are peste 660,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

1 stat are peste 10.000 clickuri (Franta)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

16 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

6. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

7. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

8. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro 11. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

12. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. EDITURA ARGONAUT

https://www.editura-argonaut.ro/

19.EDITURA MEGA

https://edituramega.ro/

20. TIMBREE

www.timbree.ro

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

25. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro 26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24.

© 2021   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor