altmarius

cultură şi spiritualitate

MEMORIA OAMENILOR ŞI LOCURILOR PRIN ŞCOALĂ ŞI BISERICĂ

MEMORIA OAMENILOR ŞI LOCURILOR PRIN ŞCOALĂ ŞI BISERICĂ

 

Pe Bd. Basarabia, în curtea unei grădiniţe, trecătorul mai puţin grăbit poate observa prin gard un monument, astăzi degradat. Plăcuţa de marmură ne spune ca acolo a fost o fântână, ridicată de primarul Constantin Brânzoi în anul 1939, în memoria fiului său Virgil decedat în 1938.

Dincolo de tragedia personală pe care o ghiceşti în spatele acestei formulări succinte, nu poţi să nu admiri gestul înaintaşului, care încearcă să-şi depăşească nenorocirea construind ceva pentru binele comunităţii pe care o conduce - o fântână aşezată în centrul comunei Dudeşti-Cioplea - Balta-Albă, căci despre primarul acestei comunităţi este vorba.

Instituţia în curtea căreia a fost abandonat monumentul păstrează încă în memoria colectivă numele primarului despre care se spune, în prezentarea instituţiei, în mod greşit totuşi, că a ridicat clădirea la 1853 spre a fi şcoală primară. Constantin Brânzoi s-a născut însă la 21 mai 1900, dar instituţia a funcţionat într-adevăr ca şcoală primară a comunei suburbane Dudeşti, sub numele de Gheorghe Asachi. Clădirea cu un etaj pare mai degrabă construită în primele decenii ale secolului XX.

Numele primarului Constantin Brânzoi îl găsim şi în istoricul bisericii de alături, Parohia Baltă Albă, înfiinţată în 1938. Domnul Vasile Bujoreanu, directorul Şcolii primare Gheorghe Asachi din cartier, cu aprobarea Comitetului Școlar Comunal al Municipiului București, a amenajat o capelă într-o sală de clasă a acestei Şcoli, iar în scurt timp s-a început construcţia bisericii. Primarul Brânzoi a donat terenul, în timp ce oameni importanţi ai vremii au donat bani (printre ei se remarcă şi Nicolae Malaxa).


Mai mult pe: http://www.bucurestiivechisinoi.ro

fotobucurestiivechisinoi.ro

 

Viorica Petrescu

 

 

Vizualizări: 39

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor