MEMORIA CULTURALĂ Biserica Ortodoxă Română îl sărbătoreşte pe 14 decembrie pe Sfântul Mucenic Filimon, care a fost, în vremea împăratului Diocleţian, comediantul păgân al cetăţii Tebaidului Egiptului şi ocrotitorul tuturor actorilor. Pe 14 decembrie, Ziarul Metropolis vă va spune povestea actorului care a devenit sfânt, acum 1.700 de ani, şi care este considerat ocrotitorul breslei. Până atunci, vă vom prezenta, în fiecare zi, timp de o lună, mari poveşti despre mari artişti români care nu mai sunt printre noi. Sfântul Filimon a vegheat şi asupra lor.
În episodul al doilea al serialului nostru publicăm fragmente din jurnalul actriţei Lucia Sturdza Bulandra, apărute în 1956, în revista Teatrul şi, ulterior, în cartea ei de memorii, „Amintiri… Amintiri…“.
Pe 1 octombrie 1898, Lucia Sturdza Bulandra (n. 1873, Iaşi – d. 1961, Bucureşti) debuta pe scena Naţionalului bucureştean. Ulterior, actriţa pleca din această instituţie pentru a face parte, în stagiunea 1909-1910, din compania Davila, alături de mai mulţi artişti care îşi doreau să pună bazele unui teatru de avangardă, un teatru „de calitate superioară“.
Artiştii îşi doreau să joace în spectacolele teatrului atât în roluri de anvergură, cât şi în roluri mai mărunte, pentru a asigura „o interpretare îngrijită până în cele mai mici detalii“, povestea actriţa.
La un moment dat, soţul actriţei, Tony Bulandra, coleg de trupă cu ea, trebuia să cânte într-un spectacol şi să se acompanieze la mandolină. „Deoarece nu ştia să cânte la acest instrument, executarea melodiei a trebuit trucată. Şi în timp ce actorul, stând cu spatele la public şi privind la fereastra iubitei, se prefăcea că atinge coardele mandolinei, un tânăr elev al Conservatorului executa măsurile melodiei pe instrumentul muzical din culise. Tânărul executant era George Georgescu, care a devenit pe urmă un eminent violoncelist şi care acum este reputatul dirijor al Filarmonicii de Stat din Bucureşti“, îşi amintea actriţa.
O strategie riscantă, contestată de Lucia Sturdza Bulandra
Alexandru Davila, întemeietorul primei companii private de teatru din România, a abordat o strategie curajoasă, pentru a arăta forţa instituţiei pe care o conduce. Lucia Sturdza Bulandra explica: „El a recurs la un sistem de abonament foarte periculos care necesita programarea unei premiere aproape în fiecare săptămână. Astăzi, când abia reuşim să montăm 3-4 premiere într-o stagiune, sistemul acela pare de necrezut. Mi-aduc aminte cum Tony ajunsese, bietul, să nu mai aibă nici timp de a-şi memoriza textele, pentru că juca aproape în toate piesele, fiind singurul amorez al trupei, într-un repertoriu care se compunea îndeosebi din piese cu subiecte de dragoste“.
Citiţi şi: Lucia Sturdza Bulandra: poveşti despre femeile care au inspirat-o
Actriţa vedea că visul artiştilor de a crea un repertoriu de anvergură devenea din ce în ce mai îndepărtat şi că era dificil pentru ei să mai ajungă la creaţii importante. „Goana aceasta după premiere săptămânale însemna comercializarea profesiei.
Am fost nevoiţi să-i arătăm lui Davila nemulţumirea noastră, să-i amintim că atunci când l-am urmat părăsind Teatrul Naţional, am înfiinţat teatrul nostru cu scopul de a fi un teatru de artă. Davila n-a vrut să ţină seama de argumentele noastre“.
Alexandru Davila
Lucia Sturdza Bulandra şi Tony Bulandra au încercat să-l convingă pe Alexandru Davila că greşeşte, însă s-au lovit de zâmbetele lui de superioritate. Credea că îi are pe actori întotdeauna la dispoziţia sa şi spunea că, la nevoie, „el poate fabrica un actor dintr-un baston“. Replicile lui au declanşat ruptura în trupă.
„A încercat apoi să-l înlocuiască pe Tony, dar nu a reuşit nici pe departe. Iar noi, în 1911, am reintrat la Teatrul Naţional, primiţi cu braţele deschide de Bacalbaşa, director în vremea aceea“.
Citiţi mâine, în Ziarul Metropolis, şi alte poveşti create în jurul unei mari actriţe: Lucia Sturdza Bulandra.
Foto cu Lucia Sturdza Bulandra – cultural.bzi.ro
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius