altmarius

cultură şi spiritualitate

de Florentina Vişan

http://www.romlit.ro/mei_sheng

Mei Sheng ( ?- 140 î. Chr.) este autorul a nouă poeme în proză ritmată –genul fu din dinastia Han de Apus (206 î.Hr. -24), între care Cele şapte încercări (Qi fa) este reprezentativ pentru stilul epocii. 
Poemul Qi fa de Mei Sheng este un asemenea tip de ostentare a vizibilului ca hipervizibil, imaginile se desfăşoară copleşitor, cu o mare densitate. El reprezintă exemplul de exploatare la maximum a forţei imaginii prin propria lor corporalitate folosită la vindecarea ca re-corporare a unei persoane. Pe fundalul unei mentalităţi în care naturalul se conciliază cu culturalul, la fel ca şi în cazul celorlalte forme ritualizante, imaginea, literatura sînt folosite ca practici corporale de întreţinerea vieţii-yang sheng, pentru fortificarea persoanei. 
Atestată în timpul dinastiei Han la curţile principilor, vindecarea prin imagini, prin literatură pare să fie o practică mai veche. În tradiţia şamanică, starea de boală, ca dizarmonie, ca disociere a corpului spiritual de cel fizic, stare ce putea atinge nebunia, se trata prin invocarea spiritului şi prin ademenirea lui cu incantaţii menite să-l determine să se întoarcă şi să restabilească unitatea corporală. Cele şapte încercări sînt: muzica, mîncarea, întrecerea în carele cu cai, călătoria, vînătoarea urmată de expediţia de război, contemplarea vîltorii şi, în final, dezbaterea despre calea lumii şi a vieţii. Aceste puneri în imagine, cu o forţă de descriere cît mai exhaustivă echivalează cu stimularea unei participări în situaţii vii, solicitînd prezenţa. Prin evocareaconstruirea fiecărei imagini, ea însăşi un corp, se produce remodelarea coerenţei corpului principelui care culminează cu adevărata înţelepciune suscitată în final. Toate tentaţiile reprezintă de fapt etape necesare, într-o unitate, aproape rituală, sînt grade ale instaurării prezenţei sinelui, ale reincorporării sale prin cuvîntul-imagine. 
A şasea încercare, constînd în evocarea naturii sălbatice dezlănţuite, a furiei apei cu suflul ei atotcuprinzător, de contemplat drept ”cel mai extraordinar lucru sub cer”, reprezintă în gradul cel mai înalt solicitarea emoţiei, o bucurare mobilizatoare. 
Zonă a alterităţii periculoase pentru omul ales, duhurile şi lucrurile ciudate nu pot fi redate simplu, se face apel la modelul consacrat al descrierii indistinctului, primordialului din cosmogoniile chineze.


Cele şapte încercări

Prinţul moştenitor al regatului Chu se îmbolnăvise.
Din regatul Wu veni un trimis să-ncerce să-l tămăduiască.
Spunîndu-I că auzise că trupul de jad al prinţului îşi pierduse
armonia,
Acesta îl întreabă dacă starea sa este chiar atît de tulburată.
Prinţul îi răspunde că într-adevăr se simte sfîrşit şi că
Îi mulţumeşte cinstitului oaspete că-i poartă de grijă.
Ci spuse acesta:
În prezent e tihnă sub cer şi-n cele patru părţi ale lumii pacea
domneşte.
Domnia ta, mărite prinţ, an de an te bucuri de belşugul recoltei,
Iată, deci, ce cred eu despre boala care din lăuntru te macină:
De prea de mult timp lîncezeşti în plăceri,
În palat, noapte şi zi nu se deosebesc una de cealaltă,
Suflul vital ţi-e captiv în cuşca pieptului, încordat,
Învolburat ca o apă ce-şi înfruntă zăgazul,
Respiraţia ţi-e impură ca aceea a unuia beat,
Neliniştea creşte uneori vecină cu nebunia.
La culcare domnia ta nu reuşeşti să te cufunzi în liniştea nopţii,
În tihna ei zgomote nefireşti ţi se năzar, voci lărmuitoare,
Spiritul subtil ţi se îndepărtează-n risipă,
Ţîşnesc din străfunduri cu miasmele lor cele o sută de molime,
Auzul ager, văzul limpede sînt întinate,
Bucurie şi mînie se năpustesc în talaz neînfrînate.
Prea de multă vreme o astfel de tulburare de te stăpîneşte
Şi de nu-i la vreme oprită, s-ar putea să-ţi afli sfîrşitul,
Ceru-ar putea să comande prea aspra poruncă.
Deci după umila-mi părere, cred, Prinţe, că asta ţi-e starea.
Prinţul răspunde că-i mulţumeşte oaspetelui
Şi că se-ncrede în forţa de Om ales a acestuia,
Că, da, aşa este, lucrurile par pe vreme ce trece să se-nrăutăţească,
Dar poate că totuşi starea lui nu-i pînă-ntr-atît de îngrijorătoare.
La acestea, oaspetele iarăşi îi spuse:
Domnia ta, fiu de obîrşie nobilă, a trebuit să stai în palat,
Apărat în iatacuri de mame protectoare, iar dincolo de ele,
Îndrumat de părinţii-maeştri.
Sigur că n-ai avut nimic să-ţi doreşti vreodată,
Băuturi şi mîncăruri calde pe-alese, cum ţi-a fost vrerea,
Trufandale, cărnuri săţioase, vîrtoase băuturi,
Veşminte călduroase şi ţesături învolburate-n vîrtejuri uşoare,
Toate cu vremea ajung de ard şi te topesc cum dogorile verii,
Chiar piatra cea tare şi metalul cel dur s-ar lăsa înmuiate ,
Lichefiate pînă la urmă de-această torpoare,
Darmite o fiinţă din oase cu ligamente subţiri,
Cum să nu se-ncovoie?
Cei vechi au vorbit mai de mult despre asta,
De cel ce-n jindul privirii şi auzului frîul li-l scapă,
De corpul dedat plăcerilor,
care pierde armonia sîngelui prin făgaşele sale
Şi rămîne ca alţii pe braţe să-l poarte,
Şi-atuncea, pe drept palanchinul, lectica,
instrumente ale beteşugului pot fi denumite,
Hruba palatului, odaia-ngheţată şi goală
şi lor li se spune de friguri şi febre mijlocitoare,
Iar dinţilor-albul şirag strălucind, arcului fin al sprîncenelor
ca antene de fluturi
Şi acestora li s-a dat numele de securi ce ştirbesc bărbăţia.
Drept otrăvuri care macină măruntaiele pot fi luate atunci
bucatele dulci, rumenite şi grase
Şi iată, deci, cum pielea ajunge să-şi piardă netezimea şi crapă
Şi cum oasele şi-ncheieturile-şi pierd mlădierea,
Devălmăşite, căile sîngelui îndeamnă la lene şi nepăsare.
Fecioare din ţinutul Yue se grăbesc înainte-ţi să te slujească,
Frumoase din Qi dau ghes să-ţi ghicească dorinţa,
Petreceri se-nlănţuie fără ostoi,
După poftă banchetul se-ncheie-n iatacuri ferite,
Dulceţi, desmierdări se prefac după asta-n otrăvuri,
Periculoasa hîrjoană are colţi şi ghiare de fiară.
Ceva ce vine de la-nceputuri, din abisul adînc,
Neputînd să apară, să se lase vederii.
Şi dac-ar fi Pian Que, tămăduitorul, tot n-ar putea să vindece ce-i
înlăuntru,
Nici şamanul Wu Xian n-ar putea drege ce-i în afară,
Răul ăsta nu pote fi uşor vindecat, alungat să se ducă,
O astfel de boală te-ncearcă pe domnia ta, Prinţe,
Şi doar omul nobil care se pune-n acord cu cei dinnainte,
Cu privirea de largă cunoaştere şi-nţelepciune măiastră,
Prin puterea cuvîntului poate să-ţi schimbe purtarea,
Al gîndului curs să-l întoarcă spre bine.
Fără odihnă aplecat într-una asupră-ţi va acţiona,
Dar acţiunea uşoară ca penetul aripii să-i fie,
Cu bucurie să se scufunde-n adîncuri, cu inimă
Care trece dincolo de limite,
Acestei voinţe de a se ascunde, de a se retrage,
Acestora toate va şti să le înţeleagă cauza
Şi pînă unde ajung, va să afle.
Prinţul răspunde că încuviinţează ca boala s-o curme
Şi-l roagă să-i spună cum şi ce urmează să facă.
La care, grăieşte oaspetele:
Boala ce-o are principele, eu pot să o vindec fără de leacuri,
fără înţepături cu acul din metal sau din piatră
ci numai cu vorbe meşteşugite – întrupări ale Căii Ascunse.
Doreşte deci Prinţul de-ndat să purceadă s-asculte?
Prinţul răspunde că umila sa persoană doreşte să le-audă de-ndată.
VI.
În a cincisprezecea zi din luna a opta,
Trebuie să mergeţi împreună cu vasalii şi fraţii mai mici
În locuri îndepărtate, tocmai la Colinele-ntinse,
Pentru a contempla năvala Fluviului Şerpuitor.
Cînd o s-ajungeti acolo, înainte de-a simţi furia apelor,
Veţi contempla puterea şuvoiului chiar cînd se iscă,
Veţi încerca spaima ce-o provoacă stihia nestăvilită,
Veţi vedea cum apa se ridică, urcă-n vîltoare, se năpusteşte şi fierbe,
Apoi cum se retrage, lăsînd osul gol al pămîntului după ce-l
copleşise.
Oricine are în inimă noima lucrului şi poate să-l pună-n cuvinte,
Nu poate să descrie cum se naşte şi se curmă aceasta:
Tulbure – confuz,
Vîjîitor – tremur,
Iscare – haotică răzvrătire,
Confuz – nestăpînit,
Vastitate – imensitate necuprinsă,
Ape întinse, adunare de ape fără maluri,
Neţărmurită încrîncenare, necuprinsă însingurare.
Gîndul se agaţă de Munţii din sud,
Privirea hoinăreşte hăt la Marea de răsărit,
Îmbrăţişează depărtările – albastrul ei este cerul,
Gîndurile cele mai înalte cată spre marginea abruptă,
Plutesc fără oprire, fără istov.
Spiritele se reîntorc în matca soarelui,
Crestele înspumate călăresc fluxul şi o iau înainte,
Nimeni nu ştie unde torentul o să se oprească,
Amestecat într-o bulboană curge, se revarsă,
Deodată se răsuceşte. Se duce şi nu se mai întoarce,
Se apropie de Ţărmul Lăcuit se pierde departe.
Te simţi golit, tulburat, aproape de leşin, urmărindu-l.
Spre seară se împrăştie, iarăşi ţîşneşte în zori,
Inima îl adăposteşte îi îmblînzeşte tumultul,
Bulboană în cuşca pieptului,
Inundă cele cinci teritorii,
Curăţă mîinile şi picioarele,
Spală părul şi dinţii,
Calm şi domol limpezeşte,
Topeşte vicleniile, îndoielile,
Ţîşneşte stăpîn în ochi şi ureche.
La momentul potrivit, chiar dacă domnesc bolile, le opreşte:
Îndreaptă cocoaşa cocoşaţilor, îi face să meargă pe ologi,
redă vederea orbilor, destupă urechile surzilor.
Cu atît mai mult reuşeşte cu acei care suferă de bicisnicia
iscată de prea multă mîncare şi băutură.
De aceea dintotdeauna s-a spus: furia apei alungă nebunia,
risipeşte rătăcirea fără să pună vorbele la bătaie.
Prinţul spune că, da, e grozav şi-ntreabă ce fel de suflu stîrneşte furia
apei.
Trimisul răspunde că asta nu-i scris în nici o carte.
Totuşi a auzit el, maestrul, că-i vorba de spirite, în număr de trei…..
Furtuna cumplită se aude la o sută de li,
Apa fluviului îşi întoarce cursul,
Apa mării urcă-n maree,
Muntele scoate nori şi-i înghite,
Zi şi noapte fără-ncetare,
Se revarsă peste maluri, inundă cu-nverşunare,
Cînd ţîşnesc valurile, se trezeşte furia.
La început năvala se anunţă ca o fulguială,
ca bîtlanii albi care coboară rotindu-se.
Mai apoi, apele se îmbracă-n albul ninsorii,
Care cu mătăsuri imaculate trase de cai dalbi,
acoperiţi cu coviltire,
Talazurile învîrtejesc în devălmăşie norii,
grele ca poverile a trei armate,
Apele ţîşnesc pe de lături, se reped înainte,
sînt acum doar vîrtejuri uşoare, precum carul ce conduce – o oştire.
Şase dragoni cu capete de crocodil, şase dragoni cu coarne sînt
înhămaţi
cu hăţuri care-I strunesc să asculte de Suprema-nspumare.
Puritate-n galop, Marile ape-şi întind gîturile,
Izvorul şi revărsarea sînt legate de fir neîntrerupt,
Frumoase, atît de frumoase, maiestuoase, atît de maiestuoase…
Biciul pocneşte, mînerul lui e ţinut cu putere şi îmblînzeşte,
se lungeşte mînîndu-le, le-ndeamnă departe.
Ele au tăria zidurilor duble,
Tăria asta creşte ca rîndurile unei armate,
Tumultul lor se ascunde în cel al pietrelor rostogolite,
Ape care se sparg, se-nlănţuie, se aruncă tot mai departe,
Nu-i cîmpie să le oprească avîntul,
Dacă privirea se întoarce spre cele două părţi laterale,
Dă de o ploaie năvalnică, o fierbere, un avînt foşnitor.
Întunecată, vechea nepăsare se dezlănţuie,
Atacă în amonte, îşi impune forţa în aval,
Ai zice că-i o ceată de războinici îndrăzneţi şi viteji,
năpustindu-se plini de mînie.
Fără teamă sare peste ziduri, se strecoară prin strîmtori,
Se avîntă în bucle pe după rotunjimile munţilor,
Ia în stăpînire malurile, împinge-nainte,
Tot ce-i stă în cale moare,
Tot ce i se împotriveşte este distrus,
Cînd primele tăişuri ţîşnesc la o trecere,
Malurile se prăbuşesc, văile se crapă,
Se întoarce asupră-şi şi vîrtejurile de smarald
Se desfac în dantelării de bambus fine.
Caii pregătiţi, struniţi pentru atac o iau razna,
Adastă o clipă la muntele Wu Zi,
Apoi apa o ia spre întinderea Mării-mume,
Îneacă Malul Roşu,
Ca un vînt furios mătură Dudul Soarelui,
Trecerea ei aminteşte de dezlănţuirea tunetelor,
Dă într-devăr la iveală energia războinicului,
La fel se agită, se mînie la fel,
Se rostogoleşte de-a valma, curge-n vîrtejuri,
Ca într-o fugă rapidă.
Fierbere, ardere,
Zgomot de furtună şi răpăit de tobe,
turbare care fulgeră obstacole adunate în cale,
limpede zboară şi trece pe deasupra,
talazuri gigantice, înfricoşătoare
se unesc în luptă, îşi iau avînt prin tumult.
Nu mai are timp pasărea să zboare,
nu mai e timp de întoarcere pentru peşti,
n-au timp să-i fugă din cale fiarele.
Fără de număr, ca aripi desfăşurate,
valurile urcă pînă la nori dezlănţuite,
imense, iau în stăpînire munţii din sud,
în spate bat malurile abrupte din nord,
trec peste coline şi costişe,
netezesc malul de apus atît de abrupt,
prăbuşesc, distrug limanurile în care se strîng apele,
nu se opresc, dacă nu cotropesc totul,
sfarîmă, spulberă, se revarsă-n torente,
împrăştie, aruncă în aer, curgere învolburată de vînt,
culmea furiei şi a forţei primitive.
Peştii şi vietăţile care şi-au pierdut întreaga vlagă,
căzute pe spate sau pe o parte,
plutesc la nesfîrşit duse în voia curentului.
Ceea ce vine de la spirite şi din lucruri ciudate
Nu poate fi învins prin cuvinte,
Nu face decît să-l pună pe om la pămînt,
Să orbecăie prin întunecimi pradă deznădejdii.
Aceasta întruchipează lucrul cel mai deosebit care se-arată vederii
sub cer.
Poate principele să simtă puterea-ntremată ca să meargă şi s-o
contemple?
Prinţul răspunde că umila sa persoană bolnavă fiind, tot nu poate
încă.

Vizualizări: 63

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor