Meditatie - Neprihanita Zamislire (8 decembrie 2009)

[altmariustotal ortodox]

Meditaţie-Neprihănita Zămislire
„Mă bucur în Domnul şi sufletul meu este plin de veselie în Dumnezeul meu; căci m-a îmbrăcat în hainele mântuirii şi m-a acoperit cu mantia sfinţeniei”.
Cu aceste cuvinte ale Sfintei Scripturi care sunt aşezate pe buzele sfintei Fecioare Maria începe sfânta biserică liturghia sărbătorii de astăzi. Şi sfânta biserică doreşte ca aceleaşi haine ale mântuirii şi sfinţeniei care au înveşmântat-o pe Preacurata Fecioară Maria să le îmbrace fiecare creştin şi nu hainele modei păcătoase şi ale necuviinţei. Iată ce hotărăşte biserica în această privinţă. La 12 ianuarie 1930 sfânta Congregaţie a Conciliului a dat din porunca sfântului Părinte Pius al XI-lea un decret împotriva modei scandaloase. La punctul al 10-lea al acestui decret se prevede următorul lucru: În toate sărbătorile de poruncă ale anului şi mai ales în sărbătorile Preacuratei Fecioare Maria toţi parohii să nu omită de a le atrage femeilor luarea aminte prin cuvinte potrivite cu privire la buna cuviinţă în îmbrăcăminte şi să le îndemne la seriozitate creştinească.
Şi continuă decretul: Mai ales în sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri în toate bisericile, catedrale şi parohiale să se facă rugăciuni speciale de ispăşire a necuviinţei în îmbrăcăminte şi să nu se omită de a se face, dacă este posibil la liturghia solemnă, un mic avertisment în această privinţă. Şi în urma acestei decizii a bisericii, episcopii germani şi alţi episcopi au dat ordin să fie izgonite acele femei care intră în biserică sau se apropie de masa Domnului în îmbrăcăminte indecentă. Iată, pentru ce m-am oprit asupra acestui subiect în seara aceasta. Vă mărturisesc că îmi vine greu să vorbesc despre acest subiect, dar o fac pentru ca Dumnezeu să nu-mi ceară socoteală la judecată pentru ce nu mi-am făcut datoria. Şi aici o paranteză – şi să nu se supere nimeni că o spun – îndată după sfânta Tereza m-am întâlnit cu nişte creştini din alt sat şi mi-au spus că au fost la bâlci la Teţcani la horă şi au rămas scandalizaţi de portul tineretului din Tetcani. O palmă pentru mine, dar mai ales pentru satul nostru, pentru tineretul nostru şi pentru părinţii care n-au ochi să vadă cum le ies copiii îmbrăcaţi din casă.
Să vedem, de aceea, rolul îmbrăcămintei pentru om în lumina credinţei noastre creştine. Primul scop al îmbrăcămintei este acoperirea trupului şi păstrarea demnităţii şi a bunului simţ omenesc, spre a-i deosebi pe oameni de animale care sunt lipsite de simţul demnităţii şi al ruşinii. Îmbrăcămintea pe care o purtăm, zice sfântul Ciril, este o amintire continuă a bunurilor paradisului pe care le-am pierdut şi o pedeapsă a neamului omenesc pentru porunca călcată de primii noştri părinţi. Al doilea scop al îmbrăcămintei este ferirea de intemperii, de ploi, de arşită şi de frig. Apoi, pentru deosebirea sexelor şi chiar a profesiunii oamenilor; prin îmbrăcăminte se recunoaşte cine este preot sau CFR-ist sau militar. În sfârşit, îmbrăcămintea are ca scop să confere trupului o anumită frumuseţe, căci are dreptul la aceasta fiind locuinţa sufletului creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Dar nici într-un caz scopul îmbrăcămintei nu este ca să dai scandal altora, să fii piatră de poticneală, ocazie de păcat şi de pieire pentru alţii.
Spune sfântul Ciprian atât de drastic: „O femeie îmbrăcată necuviincios, decoltată sau scurt îmbrăcată – este un pumnal şi o otravă pentru toţi cei care o văd”. Şi o persoană frivolă şi necuviincios îmbrăcată nu face altceva decât să arate tuturor că sufletul ei este putred şi negru.. Căci îmbrăcămintea femeii este oglinda sufletului ei. Iar Cartea Int. spune: Îmbrăcămintea de pe trup, râsul şi mersul omului, îl trădează cine este. Chiar şi oamenii cu puţin bun simţ îşi dau seama că frivolitatea şi neruşinarea sa în îmbrăcăminte este un semn al decăderii şi înjosirii pentru o femeie. Ai văzut poate la televizor jocurile olimpice de la München din vara aceasta; le-aţi văzut pe acele tinere fete care ofereau medaliile campionilor cum erau îmbrăcate: cu mânicile lungi, încheiate până sus şi rochia până aproape în călcâi; organizatorii au impus acest costum naţional bavarez, nevrând să-şi facă naţiunea de ruşine, nevoind să facă din această manifestare sportivă o ocazie de dezmăţ. Aşa dictează bunul simţ. Sfânta Maria M. Alacoque are o vorbă foarte grea când spune că moda este uniforma Satanei. Şi ce era moda de pe vremea ei, în comparaţie cu moda deşănţată din zilele noastre. Şi avea dreptate.
La un recent congres al femeilor catolice franceze s-a citit o scrisoare a scriitoarei De Cael, în care se spunea printre altele: „Pentru a-l smulge pe Dumnezeu din sufletele oamenilor, multe crime s-au inventat şi s-au săvârşit. Ştiinţă, filozofie, istorie falsă, literatură, tipărituri, picturi şi statui, teatre, toate aceste mijloace de distrugere şi propagandă s-au aliat pentru a distruge credinţa, pentru a perverti bunele moravuri, pentru a obişnui ochii şi urechile cu scene respingătoare, permiţând să se proclame cultul unic al liberei raţiuni. Dar duhul cel rău a socotit că nu îşi atinge pe deplin scopul până când femeia, care din natura sa este protectoarea familiei, nu va fi contaminată în masă şi până când un venin distrugător nu îi va pătrunde fiinţa”. Căci multe evitau romanele sale, teatrele, maidane, afirmaţiile falsei ştiinţe şi ale gândirii libere. Trebuia căutată o capcană mai uşoară şi a găsit-o: moda. Iată arma de care se folosesc distrugătorii moralităţii noastre. Iată manevra abilă care mai întâi s-a introdus timid, apoi tot mai obraznic şi în curând a fost ca la ea acasă, târând sexul nostru slab la o ţinută ce întrece orice măsură, călcând în picioare morala şi bunul simţ cel mai elementar. Pe vremuri femeile stricate se îmbrăcau ca cele cinstite, ca să nu fie arătate cu degetul, astăzi cele cinstite se îmbracă ca cele stricte ca să nu fie arătate genunchii. Aceste cuvinte ale unei femei din lume ar trebui să ardă dacă nu genunchii, măcar obrajii acelora care se înjosesc printr-o îmbrăcăminte nedemnă. Vai lumii de scandal, spune Mântuitorul. Trebuie să vină în lume scandalul, dar vai omului prin care vine scandalul.
În ultimii ani ziarul francez La Croix scria despre o fată care era pe patul de moarte fiindcă voind să umble la modă, a umblat subţire îmbrăcată şi a degerat. Când intră preotul strigă: - Părinte, cât sunt de fericită să vă văd, am nevoie de iertare. Sunt victima modei, remuşcările îmi sfâşie inima. – curaj, fiica mea. – Da, am remuşcări pentru că am dat scandal. Am fost bine educată, oh, iertare, e îngrozitor. Şi plângea în hohote. Sunt vinovată, foarte vinovată. Mai întâi nu mi-am dat seama, apoi mi-am dat seama. Atrăgeam asupra mea priviri păcătoase, o curiozitate nepermisă. Vreau să ispăşesc. – Ispăşeşte prin durerile pe care le ai. Acceptă chiar şi moartea, dacă aşa va hotărî Dumnezeu. Am făcut sacrificiul vieţii mele, dar nu ajunge. Am păcătuit public. Vă rog, părinte, să spuneţi la toate fetele, la toate prietenele mele că Geomana Dorerseau moare ca victimă a modei indecente şi că le implor ca în momentul în care voi apărea în faţa lui Dumnezeu să nu mai fie un scandal pentru alţii pentru îmbrăcămintea lor. Peste puţin timp era băgată în pământ, şi mulţimea imensă care lua parte la înmormântarea ei trecea din gură în gură tristul testament pe care îl lăsase. A voit să fie acoperită în sicriu cu vălul alb pe care îl purtase în ziua primei împărtăşanii. Şi cu câteva clipe înainte de a muri îi spuse mamei sale: - Dea bunul Dumnezeu ca văzând această ultimă îmbrăcăminte a mea, să le uite pe celelalte care m-au dus la ruină şi ca aceasta să-mi fie haina Paradisului.
Nimeni să nu se scuze: dacă toate umblă aşa, eu cum pot să umblu altfel? Cum să ies din comun? Nu uita că aceasta este o scuză în faţa oamenilor, dar nu în faţa lui Dumnezeu; Dumnezeu nu te va judeca după legile modei şi ale lumii, dar după legile lui Cristos şi ale Evangheliei. Nu te îmbrăca ca cei mulţi ca să nu te osândeşti cu cei mulţi. Îmbracă-te cuviincios ca cei puţini ca să te mântuieşti cu cei puţini.
Cât de frumos spunea sfântul Pavel în prima sa scrisoare către Timotei: „femeile să se îmbrace în haine cuviincioase, să umble cu sfială şi cu bun simţ, nu cu părul împletit cine ştie cum, nu cu aur, cu mărgăritare şi cu haine scumpe, dar să se acopere cu veşmântul faptelor bune şi ale virtuţilor, aşa cum se cade unor femei care se tem de Dumnezeu”. Şi aş dori ca orice femeie , orice fată să poată rosti cu toată sinceritatea cuvintele pe care biserica le pune azi pe buzele Mariei: „Mă bucur în Domnul şi sufletul meu e plin de veselie în Dumnezeu meu, căci m-a îmbrăcat cu haina mântuirii şi m-a acoperit cu mantia sfinţeniei”. Amin.

Pr. Claudiu Dumea

sus