Meditație în Sfânta și Marea Joi: Cina cea de Taină

[Convergențe - Lumina]

Repere şi idei

http://ziarullumina.ro/meditatie-in-sfanta-si-marea-joi-cina-cea-de...

Arhim. Clement Haralam, 05 Aprilie 2018

Cinei Tale celei de Taină, astăzi, Fiul lui Dumnezeu, părtaș mă primește… (Tropar)

Să medităm în taină la Cina cea de Taină! Cum ne apropiem de Domnul?Este Sfânta și Marea Joi. Preoții în Sfântul Altar, la Proscomidiar, slujind Sfânta Proscomidie, Îl nasc și Îl junghie în taină pe Cel ce, la Cina cea de Tai­nă, în foișorul din Ierusalim, ne-a lăsat spre împărtășire și spre pomenire Sfântul Său Trup și scum­pul Său Sânge: Aceasta să o faceți întru pomenirea Mea (Matei 26, 26-28). Acesta este testamentul Său, al Noului Legământ, lăsat omenirii, prin ucenicii Săi, înainte de Pătimirile Sale. De la această instituire și poruncă, îndată după Cincizecime, Apostolii și Biserica au săvârșit cu regularitate Sfânta Euharistie sau Cina Domnului, în cadrul Sfintei Liturghii, centrul cultului.

Ea se deosebește de orice altă cină sau masă. Paharul Cinei sau Paharul Domnului se deosebește cu atât mai mult și de ospețele și de paharul demonilor, cum ne învață Sfântul Pavel în Epistola I Corinteni (10, 21). De aceea, nu putem spune în orice împrejurare că vinul este Sângele Domnului și, mai ales, nu orice fel de vin poate să fie adus spre sfințire pentru a deveni Sângele Lui. De asemenea, nu orice fel de pâine se aduce la Sfântul Altar, spre a deveni Trupul Domnului Hristos. După cum, iarăși, nu putem confunda agapele cu Cina Domnului. Dacă Cina Domnului este masa dragostei Lui față de noi, oamenii, la care ne împărtășim cu Trupul și Sângele Său, agapa de după Sfânta Liturghie este masa dragostei arătate de om față de Dumnezeu, dăruită prin semenul său, creat după chipul lui Dumnezeu.

Așadar, nu orice pâine și nu orice vin se pot întrebuința ca daruri aduse la Sfântul Altar pentru Sfânta Jertfă; apoi, nu toți oamenii se pot împărtăși din ele, deși Domnul așteaptă pe tot omul; El dorește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină. Înainte de a ne aștepta pe noi la Cina cea de Taină, El Însuși aș­teap­­tă la ușa inimii noastre (Apocalipsă 3, 20) să-I deschidem, ca să cineze împreună cu noi. El ne-a lă­sat Noul Legământ, prin care ni se dăruiește merindea vieții veș­nice, despre care Sfântul Pavel ne atenționează că oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat față de trupul și sângele Domnului (I Corinteni 11, 27).

Iată, în icoana numită Împărtășirea Apostolilor, vedem cum Domnul Își oferă Trupul și Sângele Său celor doisprezece ucenici. Toți se apropie cu evlavie și cu frică, cu responsabilitate pentru ceea ce urmează să primească. Toți se uită către în față, au mâinile întinse spre Hristos și înțelegem din aceasta că mintea, sufletul și trupul lor sunt îndreptate spre El, nu au alte preocupări, iar toată grija cea lumească, intrând în foișor, au lăsat-o afară. La urma tuturor vine și Iuda, care nu are privirea îndreptată în față, întrucât atenția lui nu este la Hristos, iar gândul său nu este la Trupul și Sângele Domnului, ce se oferă de către Învățătorul. El se uită aiurea sau în pământ, deoarece mintea lui a devenit materială și pământească. A devenit numai trup și Duhul lui Dumnezeu nu mai era în el, așa cum se spunea despre oamenii dinainte de potop (Facere 6, 3). El nu are pe Dumnezeu înaintea ochilor minții, atunci când vrea să înfăptuiască ceva, ci, fiind orbit de slava deșartă și de dorința de bani, pentru care, cu două zile mai înainte s-a tocmit cu iudeii, acum stăruie la gândul cum să-L dea pe Hristos în mâinele lor. De aceea, el nu poate privi în față pe Hristos, răzvrătirea i s-a făcut ca un zid între el și Domnul. Acest zid este doar pentru el, pentru că Domnul, cunoscând gândurile inimii, vede și după zid, cunoaște sufletul omului...

Cina cea de Taină, prin însăși denumirea ei, ne învață că în taina inimii noastre se cuvine să ne pregătim pentru întâlnirea cu Hristos, că este o relație de taină între primitor și Dăruitor. Deși nu este nimeni fără de păcat, El ne primește așa cum suntem, ca să rămânem cu El pentru totdeauna și să nu ne mai întoarcem la păcat; El iartă tot și ne primește precum pe fiul cel risipitor întors acasă, precum pe femeia păcătoasă, precum pe tâlharul de pe cruce, care L-a mărturisit pe Hristos că este Dumnezeu.

Venirea la Hristos, însă, înseamnă sinceră părere de rău pentru păcat și hotărârea de a nu mai greși: Cinei Tale celei de Taină, astăzi, Fiul lui Dumnezeu, părtaș mă primește, că nu voi spune vrăjmașilor Tăi Taina Ta, nici sărutare Îți voi da ca Iuda, ci, ca tâlharul mărturisindu-mă, strig Ție: Pomenește-mă, Doamne, întru Împărăția Ta.