altmarius

cultură şi spiritualitate

Meditaţie-Duminica Floriilor

Suntem în ultima săptămână de viaţă pământească a Mântuitorului. Conflictul dintre Isus şi duşmanii săi a ajuns la paroxism. Deznodământul e iminent. În cursul a opt zile, asistăm la răsturnări de situaţii incredibile. Prima zi din această ultimă octavă a vieţii lui Isus, şi pe care o numim Duminica Floriilor, a început bine pentru Isus. El poartă ofensiva, am putea zice, şi are chiar victoria de partea sa; duşmanii săi sunt reduşi la tăcere. Isus îşi face intrarea triumfală în Ierusalim. Tabloul este impresionant: aclamaţii, strigăte de bucurie, haine întinse pe pământ, în loc de covoare, pe care să păşească măgarul care îl poartă în spate pe marele Împărat, ramuri smulse din palmieri şi agitate în văzduh; de la ieşirea din Egipt, Israelul nu mai cunoscuse o asemenea explozie de bucurie. A fost un delir. „În ziua următoare, mulţimea numeroasă, care venise pentru sărbătoare, auzind că Isus vine la Ierusalim, a luat ramuri de palmier, a ieşit în întâmpinarea lui şi striga: „Osana! Binecuvântat cel care vine în numele Domnului, regale lui Israel!” Isus, găsind un măgăruş, s-a aşezat pe el, după cum este scris: Nu te teme, fiică a Sionului, iată, regale tău vine aşezat pe un mânz de măgar. La început, discipolii lui n-au înţeles acestea, însă când Isus a fost glorificat, atunci şi-au adus aminte că acestea erau scrise despre el şi că au făcut aceasta pentru el. Aşadar, mulţimea, care fusese cu el când l-a chemat pe Lazăr din mormânt şi l-a înviat din morţi, dădea mărturie. De aceea i-a ieşit mulţimea în întâmpinare, pentru că a auzit că el a făcut semnul aceasta. Atunci, fariseii au zis unii către alţii: „Vedeţi că nu reuşiţi nimic! Iată, lumea s-a dus după el!” (In 12,12-19).
Cauza imediată a triumfului lui Isus, ceea ce a provocat entuziasmul mulţimilor, a fost învierea lui Lazăr, o minune uluitoare: semn evident pentru mulţime că el este Mesia, trimisul lui Dumnezeu, regele lui Israel, prevestit în cărţile sfinte. „Apoi l-au adus la Isus şi, aruncându-şi hainele peste măgăruş, l-au urcat pe Isus deasupra. Pe când el înainta, îşi aruncau hainele pe drum. Ajungând aproape de coborârea Muntelui Măslinilor, toată mulţimea discipolilor, bucurându-se, a început să-l laude pe Dumnezeu cu glas puternic pentru toate minunile pe care le-au văzut, spunând: „Binecuvântat cel ce vine, regele, în numele Domnului! Pace în cer şi glorie în înaltul cerurilor!” Atunci unii farisei din mulţime i-au spus: „Învăţătorule, mustră-ţi discipolii!” Dar el le-a răspuns: „Vă spun, dacă aceştia vor tăcea, vor striga pietrele” (Lc 19,35-40).
În dimineaţa Floriilor, Isus se găseşte din nou exact în situaţia în care se mai găsise o dată, în Galileea, după minunea înmulţirii pâinilor, când mulţimea l-a căutat ca să-l facă rege. E adevărat că Isus nu intră în cetate cum intră în triumf un comandant de oşti, aşezat pe un car de război, în fruntea batalioanelor de soldaţi, urmat de mulţimea prizonierilor cu lanţuri la picioare. El intră triumfător, dar, aşa cum îl prezisese profetul Zaharia, „smerit şi călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgăriţe” (Zah 9,9). Şi totuşi, în ochii mulţimii, în acea zi, Isus apărea ca cel mai puternic comandant de oşti de pe pământ, întrucât deţinea arma cea mai puternică, arma absolută: darul minunilor, care ar fi putut să facă ce nu pot să facă astăzi nici rachetele inteligente ale americanilor, care, teleghidate prin sateliţi, pot să intre prin hornul clădirii şi să cadă pe capul adversarului.
Poporul, în stare de euforie, de beţie, era la picioarele lui Isus. Ar fi putut să-l manipuleze cum voia. Cei care vor să pună mâna pe puterea politică, experţi în manipularea maselor, cunosc metoda cea mai simplă pentru a-şi atinge scopul: provoacă o revoluţie pe care o numesc spontană, scot poporul în stradă şi, când lumea este cuprinsă de euforie, ies din umbră şi pun mâna pe putere. Aşadar, pentru Isus, sosise momentul să pună mâna pe putere. Duşmanii săi nu mai existau: îi înghiţise pământul. Trebuia bătut fierul cât era cald. Sosise pentru Isus momentul decisiv: trebuia să aleagă între tron şi spânzurătoare sau cruce; alternativă nu era. Ştia că, dacă refuză să urce pe tron, trebuie să urce pe cruce. Şi atunci, s-a petrecut incredibilul, ceea ce logica umană nu poate să accepte: a ales crucea. Acesta a fost tronul de pe care a voit să domnească: „Când voi fi înălţat de la pământ, îi voi atrage la mine pe toţi oamenii”. Purtat în triumf la templu, Isus le vorbeşte mulţimilor ore în şir, fără întrerupere. Iată în rezumat discursul său din ziua Floriilor: „A sosit ceasul să fie preamărit Fiul Omului. Adevăr, adevăr vă spun, că, dacă bobul de grâu, care a căzut în pământ, nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce mult rod. Cine îşi iubeşte viaţa, o va pierde; şi cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta, o va păstra pentru viaţa veşnică. Dacă vrea cineva să-mi slujească, să mă urmeze; şi unde sunt eu, acolo va fi şi slujitorul meu. Dacă îmi slujeşte cineva, Tatăl meu îl va cinsti. Acum, sufletul meu este tulburat. Şi ce voi zice?… Tată, izbăveşte-mă din ceasul acesta?… Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta! Tată, preamăreşte numele tău!” Şi din cer s-a auzit un glas care zicea: „L-am preamărit şi-l voi mai preamări”. Poporul ce auzise glasul a zis că a fost ca un tunet. Alţii ziceau: „Un înger a vorbit cu el!” Isus a răspuns: „Nu pentru mine s-a auzit glasul acesta, ci pentru voi. Acum are loc judecata lumii acesteia, acum, stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară. Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, îi voi atrage la mine pe toţi oamenii”. Vorbind astfel, arăta cu ce moarte avea să moară… Isus le-a spus aceste lucruri, apoi a plecat şi s-a ascuns de ei” (In 12,23-33.36).
Din nou se ascunde, ca şi după minunea înmulţirii pâinilor, când mulţimea a voit să-l facă rege cu forţa. Totul s-a terminat. Ziua aceasta de triumf începuse bine şi se încheie cu un fiasco. La căderea nopţii, profitând de întuneric, Isus dispare, se ascunde, fuge, iese din cetate, trece Muntele Măslinilor şi cere adăpost în casa prietenilor săi din Betania. Exact ca un comandant de armată care, în toiul luptei, îşi părăseşte trupele şi fuge, se ascunde, rămânând pentru toată veşnicia cu trista reputaţie de dezertor laş. Dar Isus nu era laş. Dimpotrivă, pe parcursul acestei săptămâni, va da dovadă de un curaj eroic: merge lucid şi neînfricat la moarte. E atât de curajos, încât nu-i pasă că trece în ochii oamenilor drept un laş. Atunci, ce voia Isus cu atitudinea sa paradoxală, de neînţeles? Sau, mai degrabă, ce nu voia? Din discuţia cu Pilat, din Vinerea Mare, dimineaţa, apare clar că Isus nu vrea să fie nici Iulius Cezar, nici Alexandru Macedon, nici vreun alt cuceritor care merge în fruntea armatelor ca să subjuge popoarele, deşi, dacă ar fi voit, ar fi putut să fie şi un Cezar sau un Alexandru Macedon. „Împărăţia mea nu este din lumea aceasta”, a răspuns Isus. „Dacă împărăţia mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat în mâinile iudeilor. Dar acum, împărăţia mea nu este de aici”. „Atunci, un rege tot eşti!” i-a zis Pilat. „Da, a răspuns Isus, eu sunt rege” (In 18,36-37).
Deşi s-a făcut nevăzut la căderea nopţii, poporul nu şi-a pierdut încrederea în Isus şi spera că totuşi el va urca, în cele din urmă, pe tronul lui David. Notează evangheliştii: „Ziua, Isus învăţa poporul în templu, iar noaptea se ducea de o petrecea în muntele ce se cheamă Muntele Măslinilor. Şi poporul venea dis-de-dimineaţă la el, în templu, ca să-l asculte”. „Iuda, trădătorul, ştia şi el locul acela, pentru că Isus de multe ori se adunase acolo cu ucenicii săi” (Lc 21,37-38. In 18,2).
Dacă în seara Floriilor poporul nu şi-a pierdut încrederea şi speranţa, fariseii, duşmanii lui Isus, şi-au redobândit curajul pe care şi-l pierduseră dimineaţă. Îşi ziceau: „Dacă Isus se ascunde când se lasă întunericul, înseamnă că îi este frică. Avem şanse de a câştiga lupta”. În ceea ce îl priveşte pe Iuda, el îşi pierde orice speranţă. Întrucât ţinea punga comunităţii, spera să ajungă ministru de finanţe când Isus avea să urce pe tron. Atitudinea neaşteptată a lui Isus îi dă peste cap toate calculele. Iubirea lui faţă de Isus se transformă în ură şi dorinţă de răzbunare. În seara zilei de Florii a încolţit în mintea lui Iuda gândul şi hotărârea de a-l vinde pe Învăţătorul său.
Această tragică săptămână avea să se termine cu moartea a două persoane, amândouă atârnând de un lemn. E vorba de Isus şi de Iuda; doi nebuni sau doi înţelepţi, cum vrem să-i numim. O să vedem în ce fel nebuni, în ce fel înţelepţi. Colina Calvarului nu e departe de locul din Valea Gheenei, unde trădătorul şi-a pus capăt zilelor. Nu este exclus ca Isus, pironit pe cruce, să fi văzut de departe cadavrul lui Iuda atârnând de creanga copacului de care s-a spânzurat. Cei doi spânzuraţi, unul de o cruce, celălalt de un copac, reprezentau în acel ceas dureros două lumi, două concepţii, două nebunii, două înţelepciuni diametral opuse: nebunia lui Dumnezeu şi nebunia omului, înţelepciunea, logica lui Dumnezeu şi înţelepciunea, logica omului, înţelepciune care vine de la sânge şi carne, şi care, de fapt, împotrivindu-se înţelepciunii ce vine de la Dumnezeu, alunecă în nebunie şi duce la spânzurătoare.
Că Isus a fost considerat şi tratat în timpul vieţii sale publice ca nebun, rezultă clar din Evanghelii: rudele sale au încercat să-l bage în cămaşă de forţă, să-l aducă acasă legat. Regele Irod, la care îl trimite Pilat, e convins că are în faţa lui un nebun şi îl tratează cu dispreţ. Pilat şi soldăţimea, în timpul arestului, îl tratează la fel; de aceea, fac din el un rege de carnaval şi se distrează pe seama lui; îl îmbracă cu o zdreanţă roşie în chip de mantie regală; coroana de spini şi trestia – sceptrul – sunt însemnele regale. Dar nebunia lui Cristos, nebunia Crucii, reprezintă înţelepciunea şi puterea lui Dumnezeu, prin care a fost salvată lumea.
Iuda reprezintă lumea opusă, lumea celor care, cum se exprimă Apostolul Paul, „crezând că sunt înţelepţi, au ajuns nebuni”; e lumea raţionaliştilor, a filosofilor care nu cred decât în propria lor judecată, respingând miracolul, supranaturalul, misterul lui Dumnezeu, cu alte cuvinte, nu au credinţă. Din această categorie fac parte fariseii de pe vremea lui Isus: raţionaliştii, iluminiştii, scientiştii timpului. Iluminismul nu e de la Voltaire; e vechi cât creştinismul. Ei, fariseii, au văzut minunile lui Isus, dar n-au crezut în ele şi, bineînţeles, nici în Isus ca fiind Mesia, Fiul lui Dumnezeu. Ca nişte buni raţionalişti ce erau, le-au considerat nişte fenomene naturale sau diabolice. Şi, rămaşi numai cu judecata lor, au înnebunit.
Într-una din zile, Isus le aruncă în faţă cuvântul „nebunilor!”. E un singur exemplu ce dovedeşte că erau iraţionali, că mintea nu le funcţiona normal. Isus îl înviase pe Lazăr cel intrat deja în putrefacţie. Văzând minunea, fariseii se hotărăsc să-l omoare nu numai pe Isus, dar şi pe Lazăr, zicând: „Ce ne facem? Omul acesta face minuni; dacă îl lăsăm de capul lui, toată lumea ar merge după el”. N-au mai fost în stare să judece că Isus, dacă era în stare să învie morţii, era în stare să se învie şi pe sine şi să-l învie şi pe Lazăr a doua oară.
Dar exemplul cel mai evident de raţionalist iraţional, care alunecă în nebunie, este Iuda. Cazul ucenicului trădător e un mister tulburător, sortit să rămână veşnic nedesluşit. E personajul cel mai discutat din Evanghelie. Dacă s-ar aduna într-o antologie toate paginile pe care le-au scris autorii de teologie, de exegeză, de spiritualitate, romancierii, poeţii, s-ar putea vedea că nici un om de pe pământ nu are un dosar atât de voluminos ca Iuda. Fiind „fiul pierzării”, unii nu-l pot plasa decât în iad. F. Mauriac, de pildă, scrie: „A fost suficient de iubit, pentru ca trădarea lui să fie de neiertat”. Iar Romanò adaugă: „E singurul om al cărui plâns nu trebuie să stârnească milă”.
Dar cei mai mulţi dintre cei care au scris despre Iuda i-au luat apărarea, l-au disculpat, considerându-l victima unui destin nedrept. Toţi raţionaliştii, începând cu gnosticii, au scris în favoarea lui. Erezia apocrifelor e gnoza, adică cunoaşterea raţională. Pentru a salva raţiunea, gnosticii au sacrificat misterul, eliminând astfel credinţa. În Evanghelia lui Iuda, carte apocrifă, trădătorul e descris ca un erou, ca un campion al libertăţii. O altă carte apocrifă, Faptele lui Andrei, Paul şi Filimon, ne informează că Isus îl iartă pe Iuda, după care îl trimite în pustiu, ca să se purifice. Iuda nu rezistă în faţa Satanei, cade din nou şi Diavolul pune stăpânire pe el. Dar nici de data aceasta Isus nu-l pedepseşte după cum ar fi meritat, mulţumindu-se să-l trimită la Amenti, adică într-o lume subterană, unde se trăieşte ceva mai bine decât în iad. Şi aşa e tratat Iuda până la exegeţii raţionalişti moderni, precum Renan, Loisy, Guignebert, Bultman; pentru aceştia, trădarea lui Iuda e o poveste, un mit; Iuda, spun ei, nici măcar nu a existat, e o invenţie a primei comunităţi creştine.
În fond, pentru ce l-a vândut Iuda pe Cristos? Răspunsul vine imediat: ca să câştige bani. Că era lacom de bani, că ţinea punga şi fura din ea, ne-o spune şi Evanghelia. Dar în actul trădării apare mai degrabă dezechilibrul mintal decât dorinţa de bani. Câştigă 30 de arginţi, o sumă derizorie. Putea foarte bine să fugă cu punga de bani a comunităţii, în care erau mai mulţi arginţi decât i-au oferit cei cu care a făcut târgul, vânzându-l pe Isus.
Şi de ce s-a sinucis Iuda? Fiindcă era nebun. Orice sinucigaş îşi ia zilele într-un moment de întunecare a minţii, de depresie nervoasă, de nebunie. Această stare poate să fie de natură patologică, ereditară, dar se poate ajunge la ea şi ca urmare a excesului de alcool, din cauza drogurilor, desfrâului şi, mai ales, a necredinţei; deci este o nebunie culpabilă. Iuda nu a crezut în Cristos, a refuzat să creadă în înţelepciunea lui Dumnezeu, adică în nebunia Crucii, rămânând cu propria sa judecată, cu propria logică şi cu propriile sale calcule omeneşti. Iar necredinţa i-a afectat creierul, i-a întunecat judecata, ceea ce l-a condus la trădare şi la sinucidere: neavând credinţă, n-a mai găsit nici un motiv logic pentru care să trăiască; viaţa lui nu mai avea nici un sens.
Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea, în enciclica sa, Fides et ratio, ne arată cât este de necesară credinţa pentru sănătatea mintală, pentru a salva raţiunea. „În Noul Testament, mai ales în scrisorile sfântului Paul, iese la suprafaţă cu o mare claritate opoziţia dintre înţelepciunea lumii acesteia şi aceea a lui Dumnezeu, revelată în Isus Cristos. Profunzimea înţelepciunii revelate rupe cercul schemelor noastre obişnuite de gândire… Fiul lui Dumnezeu răstignit este evenimentul istoric de care se loveşte orice încercare a minţii de a construi în baza unor argumentări doar umane o justificare suficientă a sensului existenţei. Adevăratul punct de legătură, care pune la încercare orice filozofie, este moartea lui Isus Cristos pe Cruce. De fapt, orice încercare de a reduce planul mântuitor al Tatălui la pura logică umană este destinată falimentului. «Unde-i înţeleptul? Unde-i cărturarul? Unde-i cugetătorul acestei lumi?» (1Cor 1,20), se întreabă cu emfază apostolul. Pentru ceea ce vrea să facă Dumnezeu, nu este suficientă doar înţelepciunea omului priceput, ci se cere o trecere decisivă la acceptarea unei noutăţi radicale. «Dumnezeu a ales ce era fără minte pe lume, ca să-i facă de ruşine pe cei înţelepţi» (1Cor 1,27). Omul nu reuşeşte să înţeleagă cum poate moartea să fie izvor de viaţă şi de iubire, dar Dumnezeu a ales, pentru a revela taina planului său de mântuire, tocmai ceea ce raţiunea consideră «nebunie» şi «scandal»… Raţiunea nu poate epuiza taina iubirii pe care o reprezintă crucea şi tot crucea îi poate da raţiunii ultimul răspuns pe care ea îl caută” (nr. 23).

Pr. Claudiu Dumea

Vizualizări: 53

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

200 state 

(ultimul: Micronesia)

Numar de steaguri: 264

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 42

1 stat are peste 660,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

1 stat are peste 10.000 clickuri (Franta)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

16 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

6. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

7. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

8. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro 11. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

12. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

19. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

20. TIMBREE

www.timbree.ro

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

25. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro 26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24.

© 2021   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor