Meditatie - 3 noiembrie 2010

[altmariustotal catolic]

Meditaţie-Miercuri din săptămâna a XXXI-a de peste an http://www.calendarcatolic.ro/calendar-romano-catolic/calendar/dail...

Acţiunea lui Isus, aşa cum ne este descrisă de evanghelii, nu seamănă, desigur, cu o campanie electorală, unde fiecare candidat promite marea cu sarea: totul va merge perfect, dificultăţile vor dispărea, viaţa va fi mult mai uşoară şi mai fericită… Isus, însă, „pe când o mare mulţime de oameni mergea împreună cu el” – deci avea mult succes – în loc să-i ademenească, pare mai degrabă să-i respingă: „Dacă vine cineva la mine şi nu urăşte pe tatăl şi pe mama sa…, cine nu-şi ia crucea şi nu mă urmează…, cine dintre voi nu renunţă la toate bunurile sale nu poate fi ucenicul meu”. Domnul apare în mijlocul oamenilor nu pentru a-i ademeni, ci pentru a le prezenta exigenţe sale, tocmai pentru că este Domnul, este adevărul („Eu sunt adevărul”, citim în Evanghelia după Ioan) şi pune în faţa celui ce îl urmează adevăratele condiţii ale fericirii pe care vrea să i-o dea. Isus nu ne promite bogăţii: ne vrea săraci, săraci în afecte, săraci în lucrurile materiale, săraci în ceea ce s-ar numi o viaţă fericită. Expresia foarte tare din evanghelie ar putea să şocheze, cu atât mai mult cu cât este pronunţată de acela care a dat porunca „sa”: „Iubiţi-vă unii pe alţii aşa cum eu v-am iubit pe voi”. Pentru ce acum ne spune: „Cine nu urăşte pe tatăl, pe mama… şi chiar viaţa sa proprie nu poate fi ucenicul meu”? Dar în acest context se înţelege că este vorba despre renunţare la orice iubire posesivă, la orice siguranţă umană pentru a merge cu el pe calea iubirii generoase, bazându-ne numai pe el. În Evanghelia după Luca, imediat după acest pasaj, avem capitolul parabolelor milostivirii: a oii rătăcite, a drahmei pierdute, a fiului risipitor. Aceasta face încă mai evidentă intenţia Domnului, care nu e aceea de a ne pune în situaţia celui care este lipsit de afecte (cum o spune sfântul Paul, numai cei care îl resping pe Dumnezeu sunt fără afecte), dar de a ne conduce la caritatea adevărată. Şi tocmai pentru aceasta este necesar să ne decidem să purtăm crucea noastră în urma sa.