Meditatie - 29 noiembrie 2010

[altmariustotal catolic]

Meditaţie-Luni din săptămâna I din Advent http://www.calendarcatolic.ro/calendar-romano-catolic/calendar/dail...

Lecturile Adventului ne propun o bogăţie imensă de trăire interioară. Raportul între cele două lecturi de astăzi e dat de speranţa popoarelor: „Mulţi vor veni…”. Astfel, liturgia are darul de a spori speranţa noastră. Biserica nu vrea ca rugăciunea noastră să se restrângă la un orizont personal, ci vrea ca ea să se deschidă primirii tuturor dorinţelor, tuturor aspiraţiilor oamenilor, pentru ca acestea să-şi afle împlinirea în Cristos. Templul adevărat este Cristos spre care „toate popoarele se vor îndrepta”. De aceea, să ne deschidem inimile, să ne gândim la toţi aceia care nu-l cunosc pe Dumnezeu, sau nu vor să-l cunoască, şi care au o mare nevoie de el. Viaţa noastră să fie o mărturie care să-l reveleze tuturor. Toate aspiraţiile celui ce se vrea liber, toate lucrurile frumoase semănate de Dumnezeu şi dorite de oameni să le avem prezente în noi, să le facem mai vii, pentru ca rugăciunea noastră să ducă la mântuirea lumii. Evanghelia ne spune cum putem merge în întâmpinarea lui Cristos care vine. Trebuie să-l cunoaştem înainte de toate pe acela de care avem nevoie. Centurionul are nevoie de intervenţia lui Cristos pentru servitorul care suferă. Şi noi trebuie să avem prezente nevoile noastre, să fim conştienţi de mizeria noastră. Apoi umilinţă. Chiar dacă ne aflăm în nevoie, chiar dacă suntem într-o stare mizerabilă, nu suntem vrednici ca Isus Cristos să se deranjeze pentru noi. Nu trebuie să considerăm natural faptul ca Fiul lui Dumnezeu să aibă grijă de noi, nu merităm acest lucru. Şi credinţă. Ştiind că Domnul are moduri proprii de a trăi şi de a acţiona, să-l lăsăm pe el să aleagă modalitatea în care va veni. O persoană în situaţia centurionului spontan şi-ar fi dorit ca Isus însuşi să meargă, să împlinească minunea… Centurionul renunţă la aceasta şi se mulţumeşte cu o manifestare mai puţin în forţă, dar în realitate mai profundă, cu o adeziune mai intimă, ca prin cuvântul său Isus Cristos să se facă prezent şi să vindece. Acesta e lucrul cel mai important: nu a cere ca Domnul să vină într-un mod anume, printr-o manifestare externă, ci a-l întâlni pe el mai profund prin credinţă. Şi Cristos subliniază importanţa credinţei centurionului. Să-i cerem Domnului să sprijine credinţa noastră pentru a-l primi aşa cum el vrea să se prezinte; el se va revela în modul cel mai profund şi mai adaptat nevoilor noastre.