altmarius

cultură şi spiritualitate

Meditaţie-Luni din săptămâna a XXVI-a de peste an
Şi astăzi evanghelia ne reaminteşte condiţiile unei adevărate fraternităţi. Şi prima condiţie este umilinţa: nu discuţia pentru a şti cine este cel mai mare. Trebuie să presupunem că această problemă a fost foarte acută pentru apostoli, deoarece însuşi Isus, în evanghelie, a pus-o în discuţie. Este adevărat că aceasta este naturală în om şi nu este un rău: e Dumnezeu, Creatorul, cel care a pus în noi această dorinţă de măreţie, ca să găsim adevărata măreţie. Domnul nu ne reproşează că o căutăm, ba chiar ne arată şi calea. El spune: „Cine este cel mai mic între voi acela este mare”. El aprobă dorinţa noastră, dar ne indică locul unde găsim adevărata măreţie şi ne arată cât de mult greşim atunci când ne comparăm unii cu alţii şi dorim să ne înălţăm deasupra altora: adevărata măreţie stă în slujire. A sluji, a fi ignorat, a fi dispreţuit este o măreţie mai mare decât aceea de a fi slujit, onorat, mai presus de alţii.
Şi încă, Domnul ne învaţă calea spunându-ne să-i primim pe cei mici. Nu numai să ne facem mici, ci să ne punem în slujba celor mici. El însuşi ne-a dat exemplu la cina de pe urmă, în care ne-a făcut să întrevedem sensul iminentei sale pătimiri: el s-a aşezat la picioarele noastre, ne-a spălat picioarele ca un sclav. Şi s-a umilit pe sine până la moarte, până la moartea pe cruce. Pentru aceasta – scrie sfântul Paul filipenilor – Dumnezeu l-a înălţat mai presus de toate.
Dacă ideea noastră despre măreţie are ca model această imagine a Domnului, fraternitatea noastră este autentică şi Domnul este prezent în mijlocul nostru în umilinţa şi măreţia sa.
Al doilea pasaj al evangheliei ne indică o altă caracteristică a adevăratei fraternităţi: toleranţa. „Învăţătorule, am văzut un om care scotea diavoli în numele tău şi l-am oprit pentru că nu te urmează împreună cu noi”. Dar Isus nu este de aceeaşi părere: „Nu-l opriţi”. Nu se poate pretinde că cei care-l urmează pe Domnul o fac în acelaşi mod: aceasta ar fi o egalitate exterioară, dar nu fraternitate care respectă vocaţia unică a fiecăruia. Domnul spune aici o frază deosebită: „Cine nu este împotriva voastră este cu voi”. Altă dată el a spus: „Cine nu este cu mine este împotriva mea”. El pare să se contrazică. Însă nu este aşa, deoarece aici nu este vorba despre el, ci despre discipoli şi despre modul lor de a-şi urma maestrul. Discipolii trebuie să fie mulţumiţi să vadă că şi alţii îl urmează pe Cristos, chiar dacă într-o manieră diferită de a lor.
Să cerem Domnului această deschidere a inimii, pentru ca în orice comunitate creştină, umilinţa, slujirea reciprocă şi toleranţa faţă de alţii să construiască o adevărată fraternitate.

Vizualizări: 36

Comentariu publicat de Nicoleta Cimpoae pe Septembrie 28, 2009 la 8:23am
Ganduri inaltatoare pentru inceput de saptamana! Sa ne deschidem inimile si sa primim aceste sfaturi, sa fim mai toleranti unii cu altii ... pentru o lume mai buna!

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

200 state 

(ultimul: Micronesia)

Numar de steaguri: 264

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 42

1 stat are peste 660,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

1 stat are peste 10.000 clickuri (Franta)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

16 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

6. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

7. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

8. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro 11. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

12. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

19. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

20. TIMBREE

www.timbree.ro

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

25. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro 26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24.

© 2021   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor