Meditatie - 22 februarie 2010

[altmariustotal ortodox]

Meditaţie-Catedra sfântului apostol Petru

Liturgia de astăzi este pătrunsă de gândul paternităţii lui Dumnezeu. Isus însuşi afirmă că Petru a vorbit din inspiraţia Tatălui, recunoscând în el pe Mesia, Fiul lui Dumnezeu: „Fericit eşti tu, Simon, fiul lui Iona, căci nu carnea şi sângele ţi-au descoperit acestea, ci Tatăl meu care este în ceruri”. Orice lucru bun vine de la Tatăl şi însăşi viaţa supranaturală vine de la Tatăl, viaţă al cărei început şi fundament este credinţa în Isus. Chiar şi Isus este supus Tatălui. Nu-l alege din proprie iniţiativă pe cel care este întâiul între apostoli, ci aşteaptă ca Tatăl să-şi manifeste alegerea sa, şi numai după aceea, când recunoaşterea lui Petru indică alegerea Tatălui, îi spune lui Simon, lui Petru: „Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea”. Există, deci, o recunoaştere reciprocă, bazată pe iniţiativa Tatălui. Simon îl recunoaşte în Isus pe Fiul lui Dumnezeu, Isus recunoaşte în Simon piatra fundamentală a Bisericii sale. De asemenea, în admirabila sa scrisoare, Petru îşi arată docilitatea faţă de inspiraţia Tatălui şi recunoştinţa faţă de el. În primele versete vorbeşte despre preştiinţa Tatălui: totul se împlineşte din iniţiativa lui Dumnezeu, care îi alege pe preferaţii săi „prin sfinţirea Duhului ca să asculte de Isus Cristos”. La lucru este însuşi Dumnezeu Treime. Şi imediat după aceea trece la aclamaţia: „Binecuvântat să fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos”, pentru binefacerile pe care deja le-a dat şi pentru acelea pe care ni le-a pregătit: „Binecuvântat să fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos. În marea sa îndurare, el ne-a dat renaşterea prin învierea din morţi a lui Isus Cristos”. Dumnezeu s-a manifestat din nou ca Tată faţă de noi; el ne-a dat viaţa, acum ne-a dat renaşterea, „prin învierea lui Isus Cristos din morţi”. Tatăl s-a revelat din nou dându-ne o viaţă dincolo de moarte, deci, o viaţă veşnică. Această generozitate pe care Tatăl ne-a arătat-o în trecut este evident promisiunea unei mari generozităţi pentru viitor. În sensul acesta, Petru continuă: „În marea sa îndurare, el ne-a dat renaşterea prin învierea din morţi a lui Isus Cristos, în vederea unei speranţe vii”. Noi posedăm deja viaţa veşnică, dar în germen, un germen plin de speranţă, care tinde spre împlinirea deplină. Petru nu are cuvinte suficient de frumoase pentru a descrie ceea ce Dumnezeu ne va da: „O moştenire nepieritoare, neîntinată şi neveştejită, păstrată în ceruri…”. E o perspectivă extrem de pozitivă. Petru vede marea bunătate a lui Dumnezeu în trecut, vede marea bunătate a lui Dumnezeu pentru viitor. Şi între aceste două spaţii imense de bucurie există un mic moment de încercare: „De aceea, fiţi plini de bucurie, chiar dacă acum mai trebuie să suferiţi câtva timp felurite încercări”. Petru vede toate dificultăţile şi încercările vieţii ca pe ceva aproape neglijabil, un scurt moment de suferinţă între două manifestări inexprimabile ale bunătăţii şi generozităţii divine. Şi chiar aceste încercări sunt înţelese într-o manieră foarte pozitivă, ele sunt considerate necesare pentru purificarea credinţei noastre, după cum este necesar ca aurul să fie încercat în foc. În ce ne priveşte, trebuie să spunem că este foarte mângâietoare această viziune de viaţă creştină, viaţă pe care o trăim zi de zi şi pe care sfântul Petru ne-o prezintă cu atâta entuziasm. Să-i cerem lui să ne ajute să fim supuşi Tatălui şi plini de încredere faţă de iubirea sa